In decembrie a căzut vrînd să urce pe un scaun.
I se poate întîmpla oricui.
In ianuarie, cam trăgea într-o parte.
Am întrebat dacă are o roată dezumflată.
In februarie i se agăța piciorul de trepte , la urcare.
In martie putea merge doar însoțită și ne-am dus la o medic neurolog, recomandat.
Intîi m-a supărat că nu m-a primit și pe mine în cabinet.
A recomandat un CT și după ce l-a văzut, un RMN. Si a plecat spunîndu-ne că i se va transmite RMN-ul acasă și o să ne contacteze la telefon.
Nu ne-a contactat. Am sunat la recepția centrului medical după trei zile în care ne-au tot pasat și amînat și după ce am spus că merg acolo și îi demolez ne-au spus că neurologa ne-a lăsat vorbă să mergem la ea la spital că a vorbit cu un neurochirurg.
Ce? Că nouă nu ne-a spus nimic. Nici ce este acea bilă de 4 cm de pe creier, nici care sînt opțiunile, nimic.
Așa a început, la 30 martie, coșmarul nostru.
Filed under: Oameni | Tagged: coșmar, glioblastom, neuro, RMN |
Fosile şi pietre 
Oh! Ce veste trista… Pffuuu…
Sper ca se va rezolva cu bine! Va doresc sa se rezolve cu bine – sa aveti parte de medici care sunt medici si cu sufletul!
Luați rezultatele (sunt obligați să vă dea înregistrările CT și RMN) și mergeți la alt medic. ACASA sta nici nu cred că este. De curând a vorbit la Tv un „medic chirurg” absolvent al unei facultăți din alea. Sănătate.
Scuze – Ăsta nici nu …
Of, Doamne! Nici nu știu ce să zic… vă trimit un gînd bun și-o rugăciune.
Îmi pare tare rău! Putere multă şi gânduri bune!
Sănătate și putere să treceți peste toate!