Amintiri

Citind-o pe Potecuţa  mi-am amintit.Că da, de la o vreme ne tot amintim.Noroc că eu am ce să-mi amintesc.Mai ales că e iarnă, frig, iar noi -eu şi soţia- eram tare hotărîţi să ne luăm în primire şi ne-am căsătorit în februarie.Erau minus 28 de grade afară şi trebuia să mergem pe jos pînă la gară să-i preluam pe invitaţi şi-apoi cu un taxi să-i ducem la hotel, după care, tot pe jos spre casă.

Eram tînăr, proaspăt îndrăgostit şi normal că era cazul să-i fac iubitei mele o vizită acasă.Aşa că, m-am urcat în acceleratul de Bucureşti şi am mers la Lupeni ( Valea Jiului).Din piaţă am cumpărat flori şi m-am prezentat la uşa ” Julietei.”

Sun la sonerie, se aude mişcare şi cineva se uită pe vizor.

Cu florile ascunse la spate, tot numai zîmbet, mă dau mai în spate să mă vadă cît mai întreg. Si aud o voce de dincolo de uşă:-Nu avem haine vechi.Nu ne trebuie oale.

O precizare- aveam plete, cioc şi mustaţă, deci… pentru vremurile alea ( 1982) arătam cum trebe.

M-am desumflat şi am pus florile în faţa vizorului.

Restul e tot amintire.

Ultimul agat filonian

Luni trebuia sa mergem la cineva ,la munte.

O bucurie pusa rapid in practica,desi cei unde trebuia sa mergem nu raspundeau la telefon.Asa ca,atunci cind am ajuns acolo,n-am fost surprinsi ca nu-i gasim acasa.

Am lasat masina linga drum,sa vada cind ajung acasa ca sintem in zona si am pornit pe munte.

Eram in zona domoala a Muntilor Gilaului.Atita verdeata,covoare de flori,era cald,placut,catelusa noastra zburda fericita nestiind unde sa mearga mai intii si intorcindu-se din cind in cind sa se asigure ca mai mergem si noi.

Parca ar fi bumbac

Ma atragea un loc unde am gasit mai demult agat filonian.

E un loc in care se ajunge greu,de multe opri tiris prin apa sau noroi,escaladind stinci sau incercind sa sari peste copaci.

Mi-am lasat fetele la baza,am lasat aparatul foto-n-as vrea sa-l sparg-,mi-am strins bine sireturile si am pornit.

Cu cit inaintam realizam ca e mai greu decit alta data.

Vedeam natura salbatica,virgina,pura.Era din ce in ce mai greu de trecut peste stincile cazute si care nu stiu prin ce minune stateau in echilibru.Copacii prinsi sub stinci isi intindeau crengile  cu indaratnicie spre lumina,dar practic trebuia sa strabat coroana pentru a inainta.Nu mai recunosteam nimic din ce am lasat in urma cu trei  ani,cind am fost ultima data.Intreg versantul s-a pravalit,acoperind mica siroire de apa,copaci,arbusti.

Tiris,cu greu am reusit sa ajung la un luminis ce parea a fi locul in care era filonul de agat.Nici vorba de filon.Doar stinci,pamint,noroi,stinci,pietre,amestecate cu carnea copacilor,a frunzelor,a ierbii.Doar citeva urzici mai stateau in picioare.Cit sa te urzice pe miini sau pe fata.Sa nu uiti prea usor unde ai fost.

De citeva ori am alunecat pe pietre sau s-a deplasat cu mine stinca sigura pe care stateam.Parea ca vrea sa mai vina  ce a mai ramas din versant.

Cu ochii pe jos am gasit doua bucati de agat.Am fost fericit.

Erau acolo pentru mine.Printre tone de pietre si pamint,doua bucati de agat ma asteptau.

Am multumit muntelui pentru cadou si am lasat una din bucati acolo.Daca mai ajunge cineva ,sa se bucure de ea si cealalta am luat-o in mina si m-am intors cu grija,cu ochii umeziti de bucurie,cu inima tremurind.

Cu mare grija m-am intors la lumina .

Agat filonian

El este.Nu-i asa de gros,nu-i spectaculos,dar este ultimul.

S-ar putea ca numai dupa multi,multi ani sa se mai poata ajunge la filon.Asta in cazul ca n-a fost zdrobit de miscarea solului.

Agat filonian slefuit

Cam asa trebuie sa arate dupa prelucrare.

Am agate roz,verzi,albastrii si inca alte nuante sau amestecuri de nuante.

Voi sparge acest ultim agat si citiva prieteni vor primi cite o bucatica.

Nu multi sint cei care merita sa primeasca,dar cei care cred eu ca merita ,vor primi.

Cind se aduna norii trebuie sa pleci

Am mai stat in iarba ascultind gizele,ne-am mai plimbat si  vazind ca se cam aduna norii ne-am  intors si i-am gasit pe cei la care am venit.

A fost o zi placuta si ne-am intors incarcati de bine,de frumos,de drag.

De ziua mea

Eram acasa,nu asteptam pe nimeni in mod special,cind suna telefonul.Raspunde nevasta-mea si zice : stai la farmacie,ca vin sa te iau!

Cind s-a deschis usa,cine credeti ca a intrat?

Misu.Misulache,blogerul,comentatorul glumet in special de pe la Georgiana!

Ne-am cunoscut,dar nu ma gindeam ca o sa ne mai intilnim,avind in vedere viata de bunic navetist pe care o duce.

Fiind in Cluj,in cocirdasie cu nevasta-mea,au pus la cale si au reusit sa-mi faca o maare,maare surpriza si bucurie.

Cu Misulache in povesti

Multumesc sotiei si lui Mihai pentru acest cadou surpriza!

Prima vizita

Tocmai am cunoscut cu Nonu doua fete,surori si dupa ce le-am ametit de cap Nonu cu desenul si cunostintele din artele pleastice,air eu cu muzica si tot ce misca in domeniu,fetele ne-au invitat la ele acasa.

Avind in vedere ca amindoi eram pletosi,ne-am gindit sa-l luam si pe Floare (Florin) cu noi-arata mai accesibil  pentru timpurile alea,parul acoperindu-i doar urechile-in plus el avea placerea de a ameti lumea cu electronicele si filozofia,urmind ca noi sa-i dam o vodca la Conti pentru ca-l luam cu noi pe post de papitoi.

Ne-am imbracat frumos-camasa si blugi-am luat un coniac Dunarea,am cules patru buchete de trandafiri din cartier si ne-am prezentat .

Saru’mina,…(tanti Adela-mama fetelor,medic pediatru,Bunica-bunica fetelor,doamna din inalta societate de dinainte de razboi).Nu exista nici un domn,tatal fetelor-tot medic-nelocuind cu ele.

Parca am intrat intr-un muzeu de arta.Nonu era in delir-Grigorescu in original,Bancila in original-tot ii dadeam peste degete sa-si ia mina de pe ele-mobilier cum am vazut prin muzee si in filme.Mai tirziu am fost eu pe spate cind am vazut discuri de ebonita cu viteza 78.

Ne-au invitat in sufragerie si cum fotoliile alea uriase din piele au fost ocupate de Nonu si de Floare,eu m-am asezat..pe fereastra cu picioarele in afara…”ca sint un domn,ce aia a mea”.

Glumite,admirat cartile,fetele dragute,fara figuri in freza.Dar cind s-a deschis usa sa intre Tanti Adela cu cafelele-nu se putea sa fiu vazut pe fereastra-am sarit jos.Nu era mult,doar de la etajul intii.

Cind m-a vazut Tanti Adela la usa,desi ma stia in sufragerie,n-a comentat si putin mirata m-a invitat inauntru unde dupa o clipa de stupoare a izbucnit cel mai cumplit hohot de ris din citea puteau exista.

Cind s-au mai linistit,ca nu mai puteau respira,m-au dus la oglinda inghesuindu-se in jurul meu si am constatat ca un ochi mi-e aproape negru.Terenul pe care am aterizat nu era chiar plan,asa ca m-am lovit cu un genunci in ochi.

Dragute,doamnele mi-au pus carnuri pe ochi,m-au bibilit,fetele se invirteau in jurul meu,ce mai,o placere in mijlocul femeilor.

Problema era,ce voi spune acasa?

N-a fost nici o problema.

Tata: Te-ai batut si ai luat-o?

Nu.

Tata:Adu-o s-o cunosc si eu pe fata care ti-a dat peste ochi!

I le-am adus pe amindoua si a aflat atunci si mai tirziu toti parintii nostri unde sintem cind nu sintem acasa.

Asta a fost prima vizita intr-un loc care a devenit  a doua casa a noastra,a tuturor celor din trupa si chiar daca am avut drumuri diferite in timp am tinut si tinem legatura.