Pe viitor

Il invidiez pe Adrian pentru că din casă se dă jos direct în Bucegi și normal că îmi doresc și eu așa ceva.Poate că nu voi fi la fel de activ, dar măcar să văd munții de la fereastră.

Cred că am găsit locul unde să mă retrag după pensionare.Valea Jiului, Lupeni.

Cîteva poze făcute în fugă, căci n-am stat prea mult acolo.

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

 

Visez mai mult acum decît în adolescenţă

Am ajuns la concluzia asta după terminarea concediului.

Pentru concediul din acest  an n-am făcut prea multe planuri, dar speram să mergem, să vizităm, să ne plimbăm, să…

Dar ştiţi cum e cînd din cauza unor mari cheltuieli ivite pe nepusă masă te rezumi la a merge la neamuri.Dacă-ţi pune ceva pe masă mănînci, dacă nu e bun şi un covrig.

Oricum eram programaţi să mergem în Secuime.Mă şi vedeam cum,cu nevastă  şi căţel ne plimbăm pe la Băile Chirui- băile astea nu mai funcţionează ca atare.Au fost bune pe vremurile rele de demult, cînd era acolo şi o tabără pentru copii- să căutăm pietre, să ne plimbăm prin pădure ascultînd, să ne încîntăm privirea cu izvorul de apă milenară feruginoasă care ţîşneşte la un metru deasupra solului cu bulbuci, carbogaz şi colorează în maroniu spre roşu pe unde trece.

Asta e https://fosile.wordpress.com/2015/06/03/izvor/

Sau să mergem la în zona minelor Lueta, care ca şi orice mine care se respectă din România,sînt închise.Dar pot fi găsite tot felul de pietre, este un muzeu, iar zona este atît de frumoasă că-şi doreşti să rămîi definitiv acolo.În urmă cu ani, cînd am fost prima dată acolo după pietre am găsit nişte pietre în toate nuanţele de albastru.Unele mici, altele  uriaşe,de mi-am  umplut portbagajul de la Dacie.Nu-mi venea să cred că este atît de mult opal-am crezut eu- în zonă şi n-a fost menţionat de nimeni în cărţile de geologie.Cînd am ajuns în spatele uzinei de prelucrare a minereului de fier de la Vlăhiţa am văzut munţi de astfel de pietre, ba mai aveau şi nuanţe de verde şi verde în amestec cu albastru.Am ajuns la concluzia că e zgură vitrifiată şi mi-am descărcat maşina, lăsîndu-mi doar cîteva mostre.

N-a fost să fie.

Noroc că ştiu visa.

Aş fi  putut merge şi singur, dar împreună am venit,împreună vizităm sau stăm, căci frumuseţea, ineditul, neîmpărtăşite cu cineva care vede şi se bucură la fel de mult, n-are farmec.

Aşa că ne-am plimbat.Numai că în concediu stai la poveşti şi te culci tîrziu şi normal că te trezeşti pe la amiaz.Adică atunci cînd soarele cîntă pe cer, iar oraşul ca orice oraş, fierbe.

Ne-am tîrît prin Odorhei, cu nevastă şi căţel ,din umbră în umbră.Am făcut o grămadă de poze cu porţile şi clanţele unor case de pe la 1700 şi din nou, dar mai greu ne-am tîrît spre casă cu pauze de aşezat pe trepte, la umbră.

Am ajuns la concluzia că soţia mea are intoleranţă la căldură-în special la căldura emanată de soare, betoane, asfalt încins, mai nou.Sau o fi fost mai veche, dar nu ne-am dat noi seama.

Cum să merg undeva singur? Visez şi îi stau în preajmă.

Am mai fost şi pînă la Corund, că de obicei doar trecem cu maşina, dar tot în miezul zilei şi pînă la Sighişoara, normal, tot pe la amiaz cînd burgul fierbe de soare, de oameni şi cînd mi s-au terminat bateriile la aparatul foto, iar telefonul a rămas acasă.Bineînţeles că în Cetate nu este nici un magazin normal care comercializează ce le trebuie locuitorilor, doar cele pentru turişti şi care n-aveau baterii.

Am mai fost şi în Valea Jiului şi visam să mergem pînă la Cîmpul lui Neag,poate ajungem la cariera de cuarţ, iar la întoarcere să ne oprim la Cheile Băniţei, la Peştera Bolii, pe la Haţeg prin zona dinozaurilor, dar n-a fost să fie.Cînd am pornit motorul s-a aprins un bec galben la bord.Este cel care se aprinde cînd ai bai cu motorul.

Noroc cu mobilele, că l-am sunat pe mecanic care m-a liniştit.Dacă merge motorul, chiar dacă e aprins becul, pot să vin pînă acasă.Atîta că va consuma mai mult şi va trage mai slab.

Deci, adio Cîmpul lui Neag, adio Cheile Băniţei, Peştera Bolii, Haţeg.Că bîzîit, nervos şi neliniştit n-am oprit decît la o pompă de benzină, să alimentez.

După ce am ajuns acasă am avut şi explicaţia.Pe prcurs am alimentat de la un Petrom.Se pare că benzina de la ei e mai proastă decît cea de la Rompetrol de unde alimentez eu de obicei şi mi-a afumat bujiile.Motiv pentru care s-a aprins becul să mă atenţioneze.

Oricum, a fost bine că am fost împreună şi… noroc că mai ştiu visa.

 

Lupeni,vedere spre Retezat.

Pe fugă

După coborîrea de la cascada Vărșag am simțit că nu prind prea bine frînele, dar nu părea să fie bai.Așa că a doua zi dimineața am pornit spre Cluj.

Era clar că e încă o zi caniculară și speram să ajungem cît mai repede acasă.

De la Bălăușeri s-a mers în coloană așa că nu puteam frîna cum vreau eu.Uneori trebuia frînat brusc și  a început să se audă, din ce în ce mai tare frecare de fier pe fier.Adică s-au dus plăcuțele de frînă pe față.

Cu mare grijă și cu zgomot din ce în ce mai mare am ajuns acasă.L-am sunat pe mecanicul meu.

Ingerașii au fost cu mine, căci omul mi-a schimbat plăcuțele, ziua următoare urmînd să plece în concediu.

Liniștit,cu frînele bune am pornit spre Baia Mare.

Nu căldură, ci demență.

Ajuns,

Am rezolvat problemele și ne-am întors pe o și mai mare căldură.

Dimineața, aproximativ la prima oră am pornit spre Oradea, iar după masă ne-am întors.

Eram fiert, copt, stors.

Ziua următoare am pornit spre Valea Jiului.Normal tot pe căldură.Atîta doar că pe duminică se anunța frig, ploi.

La întoarcere voiam să intru pe la Cheile Băniței.Am trecut pe lîngă ele de mii de ori fără să știu ce minunăție e acolo.

Nori, vînt, frig.Am zis că intrăm numai să localizăm cheile, dar odată ajunși…

O mică problemă.Pot fi văzute numai dacă mergi prin apă.

Am intrat, mi-au înghețat picioarele, vîntul sufla tare și dîrdîiam de frig, dar a meritat.

Vom mai merge.Imi închipui ce imagini ies  pe soare…

Ar mai fi de vizitat tot în zonă și Cheile Crivadiei , o cascadă în chei și cîteva peșteri pe lîngă peștera Bolii.

Intoarcerea acasă a fost plăcută, deși de la Hațeg s-a circulat în coloană.

Gata concediul.Am început munca și…odihna.

Ciudat

https://fosile.wordpress.com/

De prin Lupeni

https://fosile.wordpress.com/

Botezul Retezatului

Prin 1981 ma intreba o prietena ce fac de revelion.

Nu stiu.

Hai la Lupeni.

Si a ramas in aer toata treaba.

Pe la sfirsitul lui decembrie i-am dat un aviz telefonic si i-am spus ca vin la Lupeni.

S-a bucurat spunindu-mi ca se sarbatoreste si o logodna.

Informatie importanta.

Eu, fiind un baiat cuminte, m-am pregatit ca atare.

Palton, costum,papillon, pantofi, ca doar e revelion si logodna.

Cind am ajuns la usa ei si a vazut ca n-am rucsac si tinuta de munte s-a pus pe ris.

Ei, m-a prezentat mamei ei, care parea multumita de aspect.

Pe linga tinuta susmentionata aveam si plete si ceva barba si mustata.

Desteptarea dimineata devreme, ca mergem la locul unde se va tine revelionul.

Autobus, inghesuiala, zeci de tineri in tinuta de iarna, de munte,schiuri, distractie, ris, inghesuiala si toti se uitau cam chioris la paltonul meu.

Intilnirea la Cimpul lui Neag.

Si acolo aveam sa-l cunosc pe cel cu logodna, Sam ( Morar Ionel)- montaniard,salvamontist,salvator la mina, un om de calitate superioara.

Cind mi-a vazut tinuta, Sam si invitatii lui- toti in tinuta de iarna, de munte- au ris cu lacrimi.Si atunci am aflat unde se tine revelionul si logodna.

In Retezat, la cabana Buta.

Bineinteles ca pina la Buta se merge pe jos, prin zapada pina la piept si tot bineinteles ca deschizator de pirtie sint eu, ca sint destul de inalt ( 192 cm) sa iau zapada necalcata in piept- ca pina acolo ajungea- si sa deschid pirtie pentru restul.

Era un vis frumos, daca-l vedeai din coada coloanei.Ningea, fulgii erau cit palma, erai imresurat de linistea aceea specifica ninsorii, brazi aplecati sub zapada, munte…

Dar eu, desi aveam picioarele infasurate cu nailon, eram ud de transpiratie in lupta cu nametii.

Ma mir ca ma vedeau cei care veneau in urma, ca eram total acoperit de zapada cazuta de sus, de cea pe care incercam s-o imprastii din calea mea si ma incurca teribil paltonul, caciula, eram ud total la picioare din cauza pantofilor.Si cum nu suport manusi, imi erau atit de inghetate miinile ca nici nu puteam sa tin un chibrit pentru a-mi aprinde o tigara.

Ce mai, un vis!

Ajunsi la cabana, cabanierul a fost in delir cind mi-a vazut tinuta.A zis ca niciodata nu a fost onorat in acest fel…si de cite ori dadea cu ochii de mine ridea pina il apuca tusea.

E drept ca dupa aceea s-au ocupat de mine fetele.Sa-mi dea ciorapi uscati, un pulovar, sa-mi uste parul, sa…

Tot atunci aveam sa o cunosc pe viitoarea mea sotie, dar atunci inca nu stiam asta.

Dupa nebunia din timpul noptii, cind s-a dansat, s-a baut, am povestit cu Sam despre de toate, de parca abia asteptam amindoi sa ne intilnim si pina atunci n-am avut cu cine povesti, dimineata am iesit la o baie de zapada, o baie de munte, o plimbare.

Atunci au aparut pe poteca deschisa de mine doi tineri.El, lipsit de importanta.

Ea,imediat mi-a atras privirile si incintat de ce am vazut din fata m-am intors dupa ei sa-i vad si din spate.

Merita sa te tot uiti la privelistea oferita de ea…

Si de atunci sintem impreuna.

In vara am fost la nunta lui Sam si dupa ce m-am casatorit si eu, ne-am revazut de fiecare data cu bucurie.

De multi ani, de prea multi ani, mai merg pe la Sam doar odata pe an, sa-i pun flori pe mormint si sa-i aprind o luminare.

Educatie

Instructaj

Un pic de Retezat in 1 ian.1982

Un pic de Retezat in 1 ian.1982

Cu Sam

Cu Sam

https://fosile.wordpress.com/2011/04/18/sa-va-povestesc/

 

Sa va povestesc…

Eram a doua oara in Lupeni-Valea Jiului. Era vara, cald, frumos si stateam cu niste prieteni, salvamontisti, pe terasa la Cina-un restaurant din centrul Lupeniului, in apropiere de strada principala.

Toate mesele erau ocupate, lumea era bine dipusa, noi glumeam si ne distram, iar muzica de la un casetofon, amplificata era foarte buna. La un moment dat s-au auzit doua sirene de Salvare si-atunci…, atunci totul a incremenit asa cum era, cu exceptia  absolut tuturor mijloacelor de transport de pe strada care au tras pe dreapta.

Era cumplit, nici ciinii nu mai latrau, muzica a fost oprita, parca nici pasarile nu mai zburau, nu mai ciripeau, doar acele  strigate de ajutor, chemari, urlete de jelanie a sirenelor.

De prin scarile blocurilor  au inceput sa apara femei cu copii de mina, cu priviri incetosate de noduri cumplite in git, a ruga, a tipat, a disperare, intrebind tacut:

Unde?

La care mina? in incercarea de a ghici unde s-a intimplat nenorocirea.

Si-au inceput sa se miste barbatii.Intii la Spital , la Mina, la Salvamont.

Sam a fugit la spital, ceilalti sa-si ia echipamentul de salvare pentru cazul ca trebuie sa aduca pe cineva de pe munte. Un tinar de la o masa invecinata a spus:  Sint „salvator” merg la mina!

Tipetele sirenelor , reverberate de munti, se apropiau , iar cei care aveau soti, copii, tati la minele din cealalta parte a orasului parca s-au mai linistit, dar tot se stringeau unii in altii, din ce in ce mai multi in asteptare…

Strada era goala…, sa aiba loc masinile salvarii, pompierilor si cele ce mai trebuie in astfel de cazuri

S-a dovedit a fi fost un accident de circulatie cu mai multi raniti.

Iar oamenii, zimbeau fericiti, cumva cu jena pentru accidentati si familiile lor, dar fericiti ca n-a fost nimic la mina, ca au mai scapat si de data asta.

Inca sub impresia a ceea ce am simtit, ne-am reintilnit pe terasa si am aflat ce inseamna mai multe sirene de salvare. Inseamna accident la mina-prabusire, explozie.

Si am aflat ce inseamna sa fii „salvator” la mina. Sa intri in subteran,in iadul in flacari, sa ricii pamintul si carbunele in cautarea celor care sint striviti, arsi, carbonizati sau raniti si sa-i aduci la suprafata.Vii sau morti. Sa poti fi si tu la rindul tau strivit sau ars de viu din interior si din exterior . Sa te lipeasca o noua explozie de peretii tunelurilor sau de utilajele din subteran si cite alte. Dar ei merg sa-si ajute „ortacii”, prietenii, tatii sau fratii sau oricine altcineva este acolo.

In Valea Jiului sint romani din toate zonele tarii, unguri, secui, sasi, sirbi, toate natiile, toate religiile si toti sint frati. Isi traiesc impreuna toate intimplarile vietii asa cum nu in multe locuri se mai intimpla asa ceva.

Ei pleaca de-acasa cu un „Doamne Ajuta!”, intra in mina cu un „Noroc bun!”, dar nu-i sigur ca se intorc pe picioarele lor acasa.

Si asa este in toate zonele miniere din tara.

Am scris aceasta  in amintirea unui mare si bun prieten:

Morar Ionel (Sam)-rugbist, impatimit al cartilor, a muzicii, miner, montagniard, alpinist, speolog, salvamontist, salvator la mina si pe care l-a lasat inima lui mare.

De cite ori se aud mai multe sirene, totul incremeneste in Vale.

N-am reusit sa arat cum se opresc toate inimile din Vale,cind se aud sirenele,sa arat disperarea si groaza.Citi copii sint crescuti de alti tati,care si ei pot sa piara in mina.
Un oras (Lupeni) cu 30 000 de suflete care are trei cimitire atit de pline incit trebuie sa caute inca un loc pentru cimitir.
In Valea Jiului se moare  si de inima!

De inima rea,de inima obosita,de inima speriata…

Valea Jiului,Valea Plingerii,Valea Mortii…

Mai multe informatii despre Valea Jiului,despre mine si minerit,despre trairea de zi cu zi gasiti aici:http://cafeauata.wordpress.com/2011/02/06/valea-mea-plange-din-nou/