Zidirea peșterii

Umblam brambura prin Apuseni într-o vară.Căutam locuri mai speciale, mai spectaculoase pe unde să merg cu diverși turiști.

Obosit de umblătură, cătărări și cotrobăiri prin tot felul de grote și peşteri, m-a prins noaptea fără să-mi fi făcut un adăpost așa că am strîns crenguțe și frunze sub un copac din apropierea unei stînci și m-am culcat.M-a trezit un zgomot continuu.Era un fel de gîjăit din mai multe voci de bărbați.Normal că curios, am mers în direcția din care venea zgomotul și la baza stîncii, lîngă un foc de tabără am văzut vreo zece bărbați grupați în jurul unui sicriu în care era un tînăr, iar la baza stîncii alți bărbați zideau, închideau cu pietre și ciment intrarea intr-o grotă.

Cei din jurul sicriului ziceau cu voce joasă, gîjăită, rar

Hai Vasîle, hai afară

Să mai vezi soarele iară.

Bărbații se tineau pe după umeri și se legănau în timp ce repetau aceleași cuvinte, aceiași chemare.

Văzîndu-mă, m-au prins și pe mine între ei și au zis

Lasă Vasîle pietrele

Hai să te cununi cu soarele.

Hai Vasîle, hai ficior

Că amu ai și martor.

Eu eram martorul la cununie.

Nu prea mai eram încîntat  de ce se petrecea acolo, îmi era și frig, dar parcă un frig care mă țintuia de pămînt și care îmi făcea pielea de găină.

Nu mai era mult pînă la răsăritul soarelui și înainte să pună ultima piatră, prin crăpătura ramasă s-a strecurat un fel de fum.

Atunci au luat mortul din sicriu și l-au dezbrăcat, m-au dezbrăcat și pe mine și ne-au dus la o apă din apropiere .

Au spălat mortul, iar pe mine m-au stropit cu apa aceea rece, de-mi clănțăneau dinții și m-au frecat pe tot corpul cu niște buruieni, după care m-au bătut peste picioare, pînă la genunchi cu urzici.

Am crezut că mor de usturime.Eram numai beșici și rană vie.Tremuram tot de durere.Noroc că n-a trebuit să particip și la înmormîntare, că nu suportam pantaloni pe mine.

Bărbații rămași la gura grotei au terminat de zidit și au plantat iederă să acopere total intrarea, iar după ce s-au spălat și ei în pîrîu, m-au doftoricit pe mine cu…vaselina cu care ungeau roțile căruțelor.Mi-a ajutat la vindecare, dar o săptămînă, permanent mă trecea pișu de durere  si atunci am aflat la ce am participat.

Tînărul, Vasile, a murit în peșteră, iar ritualul a fost făcut pentru a-i scoate sufletul afară și înainte de înmormîntare, să nu bîntuie.

Pe mine m-au urzicat pe picioare,  martor fiind la cununia cu soarele dimineții, să nu mă tragă și pe mine pămîntul, după înmormîntare.

Eu m-am nimerit acolo ca prostul, căci tinerii știind ce-i așteaptă, au fugit din sat.

Inainte să plec din zonă, un bătrîn mi-a spus să nu intru în peșteri, cam un an și ar fi bine să nu mai merg pe-acolo o vreme.

Ce să mai merg, că mi-a trecut pofta de drumeții prin Apuseni, de curiozități, de ritualuri.

Cînd am mai trecut pe acolo nici nu se putea ghici că în spatele stîncilor este o peșteră.

Acum sînt destul de multe peșteri zidite sau închise în Apuseni, dar numai din cauză că sînt valoroase și pentru a nu fi vandalizate.

 

Ultimul agat filonian

Luni trebuia sa mergem la cineva ,la munte.

O bucurie pusa rapid in practica,desi cei unde trebuia sa mergem nu raspundeau la telefon.Asa ca,atunci cind am ajuns acolo,n-am fost surprinsi ca nu-i gasim acasa.

Am lasat masina linga drum,sa vada cind ajung acasa ca sintem in zona si am pornit pe munte.

Eram in zona domoala a Muntilor Gilaului.Atita verdeata,covoare de flori,era cald,placut,catelusa noastra zburda fericita nestiind unde sa mearga mai intii si intorcindu-se din cind in cind sa se asigure ca mai mergem si noi.

Parca ar fi bumbac

Ma atragea un loc unde am gasit mai demult agat filonian.

E un loc in care se ajunge greu,de multe opri tiris prin apa sau noroi,escaladind stinci sau incercind sa sari peste copaci.

Mi-am lasat fetele la baza,am lasat aparatul foto-n-as vrea sa-l sparg-,mi-am strins bine sireturile si am pornit.

Cu cit inaintam realizam ca e mai greu decit alta data.

Vedeam natura salbatica,virgina,pura.Era din ce in ce mai greu de trecut peste stincile cazute si care nu stiu prin ce minune stateau in echilibru.Copacii prinsi sub stinci isi intindeau crengile  cu indaratnicie spre lumina,dar practic trebuia sa strabat coroana pentru a inainta.Nu mai recunosteam nimic din ce am lasat in urma cu trei  ani,cind am fost ultima data.Intreg versantul s-a pravalit,acoperind mica siroire de apa,copaci,arbusti.

Tiris,cu greu am reusit sa ajung la un luminis ce parea a fi locul in care era filonul de agat.Nici vorba de filon.Doar stinci,pamint,noroi,stinci,pietre,amestecate cu carnea copacilor,a frunzelor,a ierbii.Doar citeva urzici mai stateau in picioare.Cit sa te urzice pe miini sau pe fata.Sa nu uiti prea usor unde ai fost.

De citeva ori am alunecat pe pietre sau s-a deplasat cu mine stinca sigura pe care stateam.Parea ca vrea sa mai vina  ce a mai ramas din versant.

Cu ochii pe jos am gasit doua bucati de agat.Am fost fericit.

Erau acolo pentru mine.Printre tone de pietre si pamint,doua bucati de agat ma asteptau.

Am multumit muntelui pentru cadou si am lasat una din bucati acolo.Daca mai ajunge cineva ,sa se bucure de ea si cealalta am luat-o in mina si m-am intors cu grija,cu ochii umeziti de bucurie,cu inima tremurind.

Cu mare grija m-am intors la lumina .

Agat filonian

El este.Nu-i asa de gros,nu-i spectaculos,dar este ultimul.

S-ar putea ca numai dupa multi,multi ani sa se mai poata ajunge la filon.Asta in cazul ca n-a fost zdrobit de miscarea solului.

Agat filonian slefuit

Cam asa trebuie sa arate dupa prelucrare.

Am agate roz,verzi,albastrii si inca alte nuante sau amestecuri de nuante.

Voi sparge acest ultim agat si citiva prieteni vor primi cite o bucatica.

Nu multi sint cei care merita sa primeasca,dar cei care cred eu ca merita ,vor primi.

Cind se aduna norii trebuie sa pleci

Am mai stat in iarba ascultind gizele,ne-am mai plimbat si  vazind ca se cam aduna norii ne-am  intors si i-am gasit pe cei la care am venit.

A fost o zi placuta si ne-am intors incarcati de bine,de frumos,de drag.