Poza 188

https://fosile.wordpress.com/

Muntele

Constat cumva, cu parere de rau, ca nu mai este abordat muntele asa cum o faceam eu, si altii mai demult.

Vad la Adrian,https://buceginatura2000.wordpress.com/

si cei care comenteaza la el ca vorbesc numai de trasee, de marcaje, de obiective.

Mergeam pe munte sa ne abandonam lui.Ii vorbeam, ii multumeam ca ne lasa sa ne plimbam pe cararile lui, ca ne hraneste cu belsugul lui, ca ne racoreste si ne astimpara setea cu apele lui cristaline, ca ne adaposteste prin padurile si grotele lui.

Mergeam pur si simplu intr-o directie fara marcaje, fara trasee, fara obiective.Si-atunci poti sa vezi muntele, il poti simti, poti sa depasesti obstacolele care iti ies in cale fara mari probleme, poti vedea frumusetea la ea acasa.

Mergeam cite o saptamina fara sa intilnesc pe cineva, iar cind intilneam putea fi un localnic, sau un alt abandonat ca si  mine si care abia astepta sa ne vedem fiecare de drum.

E drept, Adrian fiind ghid trebuie sa urmeze marcaje, sa-i invete pe turisti cum sa urmeze marcajele.

Pentru noi era suficient sa stim din ce directie rasare soarele si aveam posibilitatea sa ne orientam, era suficient sa stim ca fiecare piriu se varsa intr-un altul mai mare si ca in apropierea apelor sint localitati, daca am avea nevoie de oameni in preajma.

Mai zice citeodata Adrian ca pe traseul cutare se urca „bara la bara”, atitia turisti sint.

Adica toata lumea se inghesuie in acelasi loc si te freci unul de altul ca in oras, pe trotuar?

Asta nu mai e drumetie, nu mai e iesire din cotidian, nu mai e abandon in natura.

Da poate gresesc eu, poate mai sint inca multi care merg pe munte pentru munte nu pentru a fi vazut, a se intilni , sau pentru ca asa-i la moda.

S-ar putea spune ca tot ce am zis acum se incadreaza in categoria:rautati.

Despre salvari

Mi-am adus aminte de intimplare dupa ce am citit articolul lui Buceginatura2000: https://buceginatura2000.wordpress.com/2014/12/16/actiuni-de-salvare-si-un-eveniment-de-alergare-montana-pe-timp-de-noapte/ si mai ales, comentariile.

S-a intimplat de multe ori sa ajungem pe munte in tinuta de strada.Si asta pentru ca nu era ceva programat si pregatit.

La un moment dat ne-a venit noua ideea de a ne angaja la Statia Meteo de pe Vladeasa.Ne incintam cu ideea ca e izolat, ca e pe munte, ca e aproape de cer, ca…si nenumarate scenarii.Dar principalul era ca e pe munte.

Asa ca, intr-o vara ne-am luat ceva pulovere, ceva pelerine de ploaie ne-am urcat intr-un autobus si am pornit spre Vladeasa.

In Sacuieu am intrat pe la Militie sa anuntam unde mergem ( nu erau telefoane mobile si era in ajutorul nostru sa se stie incotro mergem), sa ne informam de trasee , refugii si altele.

Dupa ce ne-am luat si ceva de mincare am pornit in pas vesel spre destinatia noastra, incintati de tot ce ne inconjura.

Se insera si noi ne indreptam spre un refugiu, deja imbracati gros cind ne-am intilnit cu un grup cam ciudat.Doi salvamontisti care insoteau patru tineri ( de virsta noastra, pe la 18-20 de ani) si care carau in spate tot echipamentul.

Adica ei au pornit pe munte in camasa cu mineca scurta, ca doar e vara, in sandale, fara un nailon sau o pelerina de ploaie, fara sa stie unde sint,fara hrana, fara sa stie unde merg si fara sa anunte undeva ce vor sa faca.Au ratacit pe munte doua zile pina i-au gasit salvatorii.

Pe vremea aceea salvari montane faceau militarii de la unitatile de vinatori si in zonele frecventate de turisti si salvamontisti autorizati.In rest, se ocupau de salvari iubitori de munte, dar care  isi procurau echipamentul din banii lor , iar „actiunile” afectau timpul lor liber sau „zile libere” de la servici, fara sa fie platiti.

Asa ca, tinerii salvati- speriati, lesinati de foame, plinsi, inghetati de frig- au fost „pedepsiti” sa duca ei echipamentul, ca sa se incalzeasca.Si noroc ca erau prea speriati ca sa fie obraznici, ca ar fi luat si bataie.Meritau.

In zilele noastre sint salvatori autorizati, dar nu poate fi platit efortul, muschii rupti, oboseala si ce-i mai rau, faptul ca nu sint sustinuti de autoritatile locale prin refugii, depozite de echipamente in diverse locuri pe munte- sa nu fie nevoiti sa duca de la baza amar de echipament.De asa ceva e nevoie pe munte, nu de biserici.

Iar cei care isi inchipuie ca toata lumea este la dispozitia lor ar trebui sa plateasca.Da sa plateasca scump, incit sa nu uite toata viata lor.

Si sa mai fie si nevoiti sa participe la cel putin o salvare, sa duca in spate echipament, sa se catere, sa se tirasca, sa treaca prin apa, prin noroi, prin zapada, gheata, furtuna, canicula, sa mai scoata din rahat un nemernic care-si inchipuie ca si muntele este ca si mosia parintilor lui.

Se spune prea putin despre salvatori.

Ar trebui sa scrie fiecare ziar, revista, televiziunile sa-i prezinte in actiune sau in timpul liber, iar autoritatile sa-i onoreze.

Pe traseu

https://fosile.wordpress.com/

Cum ajungem ?

Asa trebuie sa arate

Pe drum

Tihuta

La Vatra Dornei incercam sa aflu pe unde sa merg

Toate drumurile duc la Suceava

Soarele rasare din Moldova

Speram sa fie o excursie frumoasa,de traversare a tarii.Intii de la Cluj pina  dincolo de Iasi si la intoarcere pe linga lacul de acumulare Bicaz prin Cheile Bicazului,Lacul Rosu si apoi spre casa cu ,eventual,citeva opriri.

Inainte de plecare ne-am facut traseul si am pornit veseli la drum.Soseaua foarte buna ne-a dus prin Gherla,Dej,Bistrita,Pasul Tihuta si ne indreptam spre Vatra Dornei incintati de frumusetea peisajului.Ne-am mai consultat cu un sofer de Tir care s-a oprit sa se joace cu catelul nostru si care ne-a confirmat traseul.Adica,de la Vatra Dornei o luam in dreapta spre Brosteni,Poiana Teiului,Tg.Neamt,Pascani,Tg.Frumos si Iasi,dar…in judetul Suceava indicatoarele de circulatie arata doar cum sa ajungi la Suceava,nu si in alta parte.

In Vatra Dornei n-am gasit drumul spre Brosteni si n-a stiut nimeni sa ne spuna,toti ne directionau spre Suceava,iar politisti n-am gasit.Asa ca,am  mers spre Cimpulung Moldovenesc si Gura Humorului.In loc sa ne bucuram de minunatiile din zona,speram sa nu ajungem la Suceava.

Dupa Gura Humorului am gasit un sens giratoriu care ne indica primul sat din zona.Nu Falticeni,nu Pascani,nu Roman,nu Tg.Frumos sau Iasi.Presupun ca asta apare si pe hartile internationale?!…

Ce dementie!Rusine sa le fie celor de la Circulatie,de la Drumurile Nationale si de la Turism!

Am pus sus o poza cu un indicator de circulatie pe care sint trecute patru posibile destinatii si km aferenti.Asa ar trebui sa arate toate.Dar nu asa sint in jud Suceava,Iasi,Neamt.

Ei,cumva am ajuns la Iasi unde ne-a asteptat cineva si ne-a ajutat sa traversam orasul.Nici Iasiul nu are vre-un indicator care sa-ti arate cum sa mergi undeva in afara orasului.

Dupa 10 ore am ajuns undeva, cam la 25 km de Iasi,intr-un loc de unde se vede Moldova.

Excursie in Trascau

Aveam un chef nebun sa mai mergem pe-afara,dar sotiile s-au saturat sa stea sa ne astepte asa ca,le-am luat cu noi .

Noi ne-am pregatit cu mincare,cafea,cola,iar ei tot ce au crezut ca le trebuie.Ne-am urcat in masina si am pornit la drum.Catelul statea cind in fata la noi,cind in spate la ei.Fetele ne tot intrebau unde mergem asa ca le-am spus ca e un traseu scurt,iar ele s-au gindit ca mergem la Cheile Turzii.Abia cind am trecut de Chei ne-au luat iar la intrebari.Dar am stat pe baricade si dupa ce am trecut de Buru,de Cheile Aiudului si am parcat masina in prima localitate le-am spus ce urmeaza.

O plimbare de opt kilometri (dus si opt intors) pe un traseu extrem de frumos prin padure si printre paduri in Trascau.N-as zice ca au fost extrem de incintate,dar avind in vedere ca nu era graba,ca exista probabilitatea de a gasi ceva pietre si ca ne putem opri unde vrem si sa ne intoarcem cind vor ele,au fost de acord.

Am luat bagajul nostru,Puiu a luat un rucsac urias plin cu mincare si i-a dat sotiei lui o sticla cu apa ,sa nu mearga cu mina goala.Dar ei ii era incomoda si avind in vedere ca eram pe munte  si ca SIGUR gasim un izvor cu apa proaspata,Puiu i-a luat apa si a lasat-o linga un copac.

Traseul este intr-adevar frumos.Dupa ce lasi ultima casa,pe linga piriu inspre padure,vezi in stinga munte impadurit,in dreapta munte impadurit si inainte piriul care se pierde in padure.Catelul fericit alerga in toate directiile,intra in apa  dupa cine stie ce i se pare a ca este acolo,era soare,cald,se auzeau cucii chemind sau doar ascultindu-si glasul,iar pe seninul accentuat de verdele padurii uli sau vulturi mici de padure planau in cautarea vinatului.

Normal ca noi ne uitam prin apa dupa eventualele pietre si ne umpleam de linistea padurii,a muntelui.

Cind am facut primul popas am auzit-o pe a mea: Ai adus o bere pentru mine?

Nu ca eu nu beau,am pus Cola.

Intr-un loc piriul trece prin niste caldari-din loc in loc,in stinca pe care o traverseaza s-au format niste adincituri,iar intre ele niste mici cascade- si bineinteles ca am intrat cu Puiu pe acolo.Dar una din ele era mult mai adinca decit ni se parea ca este prin apa curata si ne-am udat pina la briu.Nu-i bai,rizind am mers mai departe.

Dupa ce am iesit din padure si era din ce in ce mai cald,am mai facut un popas.

-Ce buna ar fi acum o bere…s-a auzit in linistea tulburata doar de zgomotul gizelor si insectelor de prin marea de iarba si flori!

Am mai mers  cale de jumatate de ora,cind o auzim pe sotia lui Puiu zicind ca-i este sete,dar nu de Cola ci de apa,iar asta din piriu nu-i inspira nici un pic de incredere.La care Puiu ii spune ca-i linga copac,la iesirea din sat.

Ei,ne-am oprit,am facut un foc,prajit ce era de prajit,am mincat cu totii cu mare pofta si…:Ce buna ar fi o bere neagra…,aud o voce cunoscuta.Ce sete mi-e de niste apa curata….,se aude o alta voce cunoscuta.

Am strins totul,am stins focul si am pornit in cautare de pietre raspinditi care in ce directie a vrut.

Se mai auzea din cind in cind:Piriul asta unde are izvor,ca as bea niste apa.Si din alta parte:O bere ar fi perfecta.Chiar daca nu-i neagra…

Am gasit o piatra si o gramada de aschii marunte si cind am vazut ca umbrele se lungesc ne-am hotarit sa ne intoarcem.

Obosite de drumul lung,cautarile si catararile de dupa ce am mincat,plus perspectiva a inca opt kilometri inapoi,le-a luat la fete cheful de vorba.Doar din cind in cind se auzea „apa”,”bere”.

Ajunsi la masina am incarcat bagajele,am mers la birtul local unde am luat bere (Ursus blonda) pentru toata lumea -eu nu- si parca a revenit cheful de vorba si ne-am amintit ca am trecut pe linga sticla de apa lasata linga copac fara sa o luam.Am uitat de ea.

Pina la urma am fost cu totii multumiti de iesire si-am mers bucurosi acasa.

Asta-i piatra:

Carneol cu semicristalizare