Capitolul Bucegi

Ii datorez asta lui Adrian http://buceginatura2000.wordpress.com/

Dupa ce am intrat la liceu trebuia sa-mi implinesc un vis: Bucegii. Dar niciunul din  colegii sau prietenii din noua gasca n-avea astfel de pasiuni.

M-am pregatit cum trebe: bocanci usori de Clujana- m-a invatat un tabacar sa-i las o zi in urina de vaca, apoi sa-i dau cu slanina pe toate fetele si pe talpa ( talpa si toc din piele) si dupa ce se zvinta sa-i dau bine cu crema peste tot ( asa se inmoaie pielea, ca parca ai avea tenisi in picioare nu bocanci)- la care le-am pus bombeu de metal ( daca pica o piatra pe picior nu-mi zdrobeste degetele) placheu pe fata si placheu potcoava pe toc, rucsac, schimburi si ceva conserve.

Am coborit din tren la Predeal.In gara mi-a zis un nene sa merg la Piriul Rece, ca acolo sigur gasesc pe cineva cu care sa fac drumetie.

Am mai intrebat si-am fost trimis la un bar unde un tinar locotenent de la Vinatorii de Munte din Predeal chinuia un compot de ananas in speranta ca va avea cu cine sa mearga pe munte peste o zi cind intra in concediu.

Valentin Crisescu, unul din marii -zic eu- bucegisti si montaniarzi din tara.

M-a intrebat ce vreau sa fac, catarare sau drumetie.

I-am zis ca vreau sa cunosc Bucegii.

Chiar daca eram mult mai tinar decit el, chiar daca eram slab ca o nuia,mi-a zis: Hai!

Si am batut impreuna Bucegii in lung si in lat.Am cotrobait prin toate vagaunele, ne-am catarat, am drumetit, ne-am distrat si am visat.

Zece ani, cu fiecare ocazie, in orice anotimp, am luat Bucegii in picioare.Degeaba imi spunea denumiri, altitudini,etc. ca pe mine nu ma interesa.Nu vreau sa-mi fac harta,ii spuneam.Odata ce am fost intr-un loc, voi sti sa ajung oricind.

Toamna, primavara si vara nu ajungeam pe la cabane.Campam pe- in munte.

In toti acesti zece ani n-am intilnit niciodata ursul.Nu zic ca nu erau, dar eu n-am vazut.

L-am dus si eu pe Vali  in Trascau, pe Vladeasa si dupa ce a fost mutat la o unitate din nordul tarii, am facut impreuna Rodnele.

Intre timp s-a casatorit si drumurile noastre s-au despartit.

La sfirsitul anilor ’70, dupa cutremur, intr-o iarna  grea am incheiat capitolul Bucegi in preajma Cabanei Diham.Si de atunci n-am mai fost.

Am fost indragostit de Costila si de Coltii Morarului.

Am avut si experiente mai ciudate pe care s-ar putea sa le povestesc odata.Sau nu?

Toti muntii sint frumosi.N-as putea spune ca un masiv sau altul este mai frumos, dar Bucegii sint speciali si merita vazuti.Dar nu din tren, nu din masina, nu din telecabina, ci de jos, pe propriile picioare.Sa-i mirosi florile, sa-i asculti piraiele sau cascadele, sa-l cuprinzi cu bratele si sa-i adormi la piept.

Oameni buni, mergeti pe jos!

Nu stiu daca pe mare se poate merge pe jos, dar in rest stiu sigur ca se poate. Si merita mers pentru fiecare floare, fiecare copac, fiecare forma de relief din imprejur si toate, absolut toate ne dau cite ceva.