Amintiri

Citind-o pe Potecuţa  mi-am amintit.Că da, de la o vreme ne tot amintim.Noroc că eu am ce să-mi amintesc.Mai ales că e iarnă, frig, iar noi -eu şi soţia- eram tare hotărîţi să ne luăm în primire şi ne-am căsătorit în februarie.Erau minus 28 de grade afară şi trebuia să mergem pe jos pînă la gară să-i preluam pe invitaţi şi-apoi cu un taxi să-i ducem la hotel, după care, tot pe jos spre casă.

Eram tînăr, proaspăt îndrăgostit şi normal că era cazul să-i fac iubitei mele o vizită acasă.Aşa că, m-am urcat în acceleratul de Bucureşti şi am mers la Lupeni ( Valea Jiului).Din piaţă am cumpărat flori şi m-am prezentat la uşa ” Julietei.”

Sun la sonerie, se aude mişcare şi cineva se uită pe vizor.

Cu florile ascunse la spate, tot numai zîmbet, mă dau mai în spate să mă vadă cît mai întreg. Si aud o voce de dincolo de uşă:-Nu avem haine vechi.Nu ne trebuie oale.

O precizare- aveam plete, cioc şi mustaţă, deci… pentru vremurile alea ( 1982) arătam cum trebe.

M-am desumflat şi am pus florile în faţa vizorului.

Restul e tot amintire.

Mergind

Azi dimineata cind mergeam la lucru ,prin zgomotul si agitatia orasului inabusite un pic de ceata care invaluia totul,am ajuns din urma un tinar.

M-a intrebat unde-i spitalul si dupa ce i-am aratat unde e am mers o vreme impreuna.

Vorbea cu mine,dar parca singur:

-…sint pietre la rinichi,la bila,la ficat…

Si-a ridicat ochii inecati in lacrimi si m-a intrebat?

-Cum sa-i spun unui doctor ca eu am pietre la inima?

Si s-a indepartat,prin ceata,plingind…