Șanțul

După o săptămînă cumplită la lucru, sîmbătă n-aveam chef de nimic așa că, după ce am plătit cablul mă plimbam pe străzi și povesteam cu un prieten la telefon.

Soluția lui a fost să vină să mă ia cu el la lucru.Adică el să lucreze, iar eu să stau și să mă uit.

Mi-a surîs ideea așa că am fost de acord.

Omul și-a luat o casă veche într-un sat din apropiere de Cluj și s-a apucat să amenajeze, să construiască.

M-am uitat acum pe siteurile de distanțe rutiere și acolo scrie că distanța de 27,7 km va fi parcursă în 32 de minute cu viteza medie de 48,8 km/ora.

Noi am plecat din Cluj la 10 jumate și am ajuns acolo la 11 jumate încălziți, nervoși, obosiți, sătui.

Odată ajunși ne-a revenit cheful ascultînd atenți liniștea.

Pe terenul respectiv este o hîitură ( dărăpănătură) de casă din piatră și o șură la fel.Noroc că este un deal împădurit în spate și nu suflă vîntul, că s-ar dărîma.

Omul s-a apucat  de consolidări și în primul rînd să facă canalizarea.

Avînd în vedere că face totul singur s-ar putea să termine prin secolul viitor căci terenul pe care este totul construit este o argilă tare ca betonul.

Sîmbătă avea de terminat un șanț de un metru lungime, la 20 de cm adîncime.

Sinucidere.

Am participat și eu cu tot felul de idei.Tîrnăcopul nu intra în pămînt mai mult de un cm.Cu sapa, cu hîrlețul, cu lopata, cu toporul.

Cînd am început aveam în program amintiri de pe vremea liceului, de la începutul anilor 70, dar ne-a trecut.

                                                              Consolidări.

Am reușit să-l terminăm după 7 ( șapte) ore și eram rupți amîndoi.

Astăzi l-am sunat și i-am spus să-și facă baie cu vană, nu cu duș, că acolo vin ideile bune.Că mie în vană mi-a venit.

L-am întrebat dacă mai are vreun șanț de făcut.A zis, fericit, că nu.

Păi, măi băiatule, dacă făceam găuri din doi în doi cm cu un burghiu și după aceea luam cu lopata, nu era mai usor?

Mi-a răspuns…&%*$#@#$^%+__(*&^%^&^%$#@^(*&_)*&^%$ !

Amintiri

Hebereu=brambura;hai hui

N-am mai auzit cuvintul asta ” hebereu” de foarte multa vreme si imediat ce l-am auzit mi-am amintit de oameni dragi plecati de mult de pe aceasta lume si de o intimplare din drumetiile noastre pe munte.

Eram cu Puiu, prietenul meu, intr-o plimbare prin muntii Codru Moma.Nu-s munti inalti.Colo catre o mie, omieosuta de metri, dar de o rara frumusete.

Mergeam aiurea, incintati de tot ce era imprejurul nostru.

Intr-o seara, ajunsi la o casa mai indepartata de restul satului si cerindu-ne voie sa dormim in sura, ne-a zis gospodarul sa nu umblam hebereu prin padurile astea ca nu-i bine.Multi oameni s-or ratacit sau or ajuns in alta parte decit unde or vrut sa ajunga si or ramas zaluzi.

Ce incintati eram.Dimineata, dupa ce am baut lapte cald, proaspat muls, am pornit vitejeste, zimbind fericiti, direct spre padurea cu pricina.

Am umblat toata ziua, atenti sa vedem ce ni se intimpla si cum nu ni s-a intimplat nimic, cind s-a lasat intunericul am tras la o sura care ne-a iesit in cale.

Dimineata ne-a trezit o voce cunoscuta: bine ca v-ati intors!

Pai noi nu ne-am intors.Am mers numai inainte.

Am pornit din nou in alta directie si iar am umblat toata ziua, atenti sa nu schimbam directia.

Im innoptat intr-o capita de fin si mare ne-a fost mirarea cind am reauzit vocea omului, imbiindu-ne cu lapte proaspat muls si niste pita cu slanina.

Niciodata, nici inainte si nici dupa aceea nu ne-am ratacit in padure sau pe munte.

Ne-a zis omul ca nu oricine are voie sa treaca pe acolo fara sa pateasca ceva.

Noi n-am patit nimic, dar ne-a cam trecut veselia si ne-am intors, cuminti, acasa.