Zi de zi

De 13 ani de cînd merg şi vin pe jos la muncă traversez o grămadă de străzi.Pe străzile cu case am văzut nenumărate schimbări, am cunoscut oameni cu care ne salutăm sau ne oprim la o poveste mică.La o casă, dimineaţa, în geam stătea un cîine care dădea din coadă la toţi cei care treceau pe acolo şi se bucura şi el şi stăpîna lui, o doamnă în vîrstă, cînd mă opream să-l mîngîi şi povesteam cu el.La un moment dat au dispărut amîndoi şi-apoi casa este de vînzare.La altă casă, în geam stau una sau mai multe pisici.Se uită interesate la tot ce mişcă pe stradă sau dorm sub o rază de soare.

Case care s-au schimbat, care au fost renovate, reconstruite.Oameni vechi sau noi.

Cînd, încă, nu era pavată strada toate meşinile, cîte erau, erau parcate în curte.De cînd s-a asfaltat toate sînt ţinute în stradă şi deşi este cu două sensuri se poate circula doar pe mijloc şi se enervează şoferii cu priorităţile de trecere.

La una din case am văzut, în fiecare dimineaţă o doamnă care ieşea cu două fetiţe, gemene, la maşină pentru a merge la grădiniţă,apoi la şcoală.

În fiecare dimineaţă fetiţele cu părul în coadă de cal sau două codiţe, îmbrăcate la fel, ba mîrîite, ba vesele, ba nicicum.

Au crescut sub ochii mei văzîndu-le în fiecare zi.

De o vreme am văzut-o pe doamnă singură, dimineaţa, la maşină.

Fetele, domnişoare deja or fi plecat, la şcoli, ţări străine,căsătorii.

Astăzi m-am oprit şi după ce am salutat şi mi-am cerut scuze pentru intervenţie am întrebat-o pe doamnă dacă i-au zburat din cuib vrăbiuţele.

Încă nu, mi-a răspuns.Sînt pe aici, la facultate şi au alt program.Mi-e groază de momentul cînd vor zbura spre viaţa lor, că tare m-am obişnuit să fim trei.

Ei, poate vor avea şi ele gemene şi-atunci…

Mergînd pe aceleaşi străzi cei cu care ne intersectăm ajung să facă parte din viaţa noastră.

Cu unii ne salutăm, ţinem legătura, cu alţii doar ştim că sînt  şi uneori ne mirăm cînd îi întîlnim în altă parte.

Sau se mai întîmplă să constatăm că unii nu mai sînt.

Ne întîlnim zi de zi o dată sau de două ori.

Zi de zi.

De pe la noi

A început repararea străzii Regele Ferdinand, fostă Doja.

Termen de finalizare…un an.

Aştia nu-s normali.Strada asta n-are un km lungime şi face legătura între gară şi toate direcţiile.

Ce naiba fac timp de un an, că nu o supraetajează, nici subetajează.Zic că repară partea pietonală.Si trebuie închisă toată strada?

Nu reuşesc să-mi dau seama cum acceptă primăria asemenea termene.Cînd s-a reparat Titulescu- 2 km , au făcut-o în două rate a cîte patru luni.Erau zile cînd nu muncea nimeni acolo.Toată circulaţia era dată peste cap, atîta doar că erau mai multe alternative.

Incep şcolile.Circulaţia  auto se triplează şi cum la Cluj marea majoritate a rutelor trec prin centru, va fi o demenţie.Oricum este, căci oricît se laudă Boc-ul primar, n-a reuşit să rezolve traficul infernal şi normal poluarea de toate felurile.

Cred că mă pot angaja la Ziar de Cluj sau Gazeta , căci văd numai relele din oraş.Dar cum să nu le vezi, căci sînt ,multe şi se înmulţesc pe zi ce trece.

Acuma ştiu ce voi putea face cînd voi fi pensionar…

Anul trandafirilor

Se pare că anul ăsta este anul trandafirilor.

Pun cîteva poze mai mult sau mai puțin reușite, dar care arată frumusețea străzilor cu verdeață și flori.

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

Umbre

Ceaaa c’acheeeeţi!

Ca nişte copii blăstămaţi ( obraznici) ce eram, cînd vedeam cîte unul care mătura strada dintr-o parte în alta, strigam după el Ceeaaa c’acheeeţi! De omul, dacă mai auzea ce se întîmplă în jur, se îndrepta ca un par şi călcînd ca din pod, încerca să meargă drept.Se distra toată lumea şi rîdea, mai ales cel a cărui vorbă o imitam.

Prin anii 60 străzile din partea cu case a cartierului Gheorgheni, din Cluj, nu erau pavate.Trotuarele erau marcate de pomi, dar erau cu iarbă pe ele şi cînd, rar, trecea cîte o maşină pe stradă făcea un praf de nu se vedea om cu persoană.Vara.Iar iarna pe acolo încă mai circulau sănii trase de cai.

Pe strada prietenului meu era o familie care de cultivatori.Erau dintre cei care asigurau piaţa oraşului.

Marea majoritate a pieţarilor din Cluj era hoştezenii ( maghiari) şi care aveau pămînturi la marginile oraşului pe lîngă grădinile de lîngă casă.Prin Colonia Becaş, prin Bună ziua unde era pămîntul negru şi deosebit de roditor

Cel despre care vă povestesc acum nu era hoştezan şi în afara grădinii din jurul casei avea un pămînt  primit pe bani puţini de la stat .Dincolo de fostul cartodrom, înspre colonia Sopor.Era cel mai sterp pămînt din cîte pot exista.Era o semisărătură  stearpă, uscată, fără nici o sursă de apă , că nu se făcea nimic acolo.

In fiecare dimineaţă, înainte de răsărit, mergea cu căruţa în care erau două butoaie de 200 l la lacurile din Gheorgheni de unde cu o găleată legată cu funie lua apă, să umple butoaiele şi mergea la pămîntul lui să ude fir cu fir tot ce a cultivat.Făcea trei patru ture pînă termina de udat tot terenul.Apoi se apuca de plivit, curăţat şi ce mai trebuie făcut pe acolo.Seara, pînă după apus, făcea aceleaşi drumuri cu apa şi din nou uda fir cu fir.

Ziceau unii că ar trebui să vină ţăranii să vadă ce înseamnă munca cîmpului, fără irigaţii şi fără cules cu elevii, studenţii sau militarii.

Cănd se întorcea acasă, moţăia pe capră căci calul ştia drumul spre casă.Atîta doar că pe străduţele nepavate mai trăgea spre iarba de pe trotuare să mai rupă cîte un pic de iarbă, iar omul, simţind că s-a oprit căruţa, tresărea şi striga strident Ceeaaa c’acheeeţi!

Era grav dacă acăţa căci se putea răsturna căruţa şi mai grav, se putea răni calul.

Cînd mergeam cu alţi copii în excursii prin jurul oraşului mai luam de pe tarlale roşii, castraveţi sau alte cele , dar de pe cele două tarlale niciodată n-am luat şi din cîte ştiu nimeni n-a furat vreodată de acolo.

Cumplită muncă, dar reuşea să obţină zarzavaturi frumoase pe care le vindea în piaţă toată iarna.

Acum  sînt din ce în ce mai puţini hoştezeni sau alţi cultivatori locali, iar în Colonia Becaş, Bună ziua şi alte foste zone cultivate, sînt cartiere de locuinţe.

Aştia nu-s normali.

Aştia fiind Primăria sau Consiliul local sau cine naiba administrează parcările în Cluj.

Trebuind să ajung la Chirurgie I, normal că am ales să parchez în parcarea primăriei.Cea din piata Lucian Blaga, din spatele primăriei.

Si asta, ca să nu ocolesc jumate Clujul pentru a ajunge pe str.Clinicilor unde nu-i sigur că aş fi găsit loc de parcare şi…

Buun!

Ne-am zis că ora de parcare în centru fiind 2,50 lei, iar maşina a stat acolo o oră şi cinci minute, ne costă cam trei lei.

Am muţit cînd am văzut că automatul de la ieşire m-a taxat cu 7,50 lei.

Acum înţeleg de ce parcarea este aproape goală, iar în jur pe străduţe şi pe trotuare e plin de maşini.

Dacă aşa  procedează cu toate parcările făcute sau în curs de facere, pot să le frigă împreună cu familiile lor de nehaliţi !

Deci, la Cluj nu e rezolvată problema parcărilor.

Mai nou, ca să nu ne plictisim, au reînceput excavările prin centru.Adică vor să pietoneze o parte a pieţei Unirii, desfiinţînd astfel citeva sute de parcări şi obligîndu-i pe cei care trebuie să circule prin zonă să facă o grămadă de kilometri, asezonaţi cu zeci de semafoare, pentru a ajunge dintr-o parte în alta a centrului oraşului.

Deci clar.Aştia nu-s normali!

De-ale mele

Urbanism

Dimineata, in drum spre locul de munca, dupa ce ies din casa imi aprind o tigara si am grija sa o termin inainte de a ajunge la benzinarie- mai nou, am vazut ca se fumeaza si prin benzinarii, dar eu sint pe stil vechi- si dupa ce fac prima traversare de strada o sun pe nevasta-mea sa-i spun care-i pulsul.Adica temperatura reala, nu cea spusa de Busu sau alti zicatori meteo, daca sint nori sau umezeala, cita lume e pe strada si cit de nenumarate masini .Apoi merg avind doar grija sa nu dea un biciclist peste mine, meditind, visind, sau doar merg.

Normal ca privirile se intorc in toate partile.Ba observ cit de prafuita e cladirea asta, ba ca parca s-a spart o conducta cu militieni- este ceva sectie unde se intilnesc inainte sa mearga pe teren-, ba cum sint imbracati unii si mai ales unele, citi muguri au aparut pe crengi si crengute acolo unde mai sint copaci pe strada sau prin curtile cu vedere la strada.Ma grabesc sa depasesc cite o doamna sau domnisoara care s-a parfumat atit de tare si este atit de greu/puternic mirosul, ca simt ca ma sufoc, ca-mi dau lacrimile, ca mi-e greata.

Cunosc strada dintotdeauna si de fiecare data cind trec pe linga o cladire noua tresar de parca a aruncat cineva cu apa rece pe mine.

Nu-i vorba, ca e frumoasa.Toata din sticla, facuta cu gust, iluminata discret noaptea, dar nu se potriveste deloc cu toate celelalte cladiri construite in toate fazele de ev mediu.Socheaza.Nu merge.Nu se potriveste.E in plus.Ti-e frica sa treci pe linga coltul ei, sa nu te tai.

Ati spune ca e pata de culoare.

Da, ca pata de tocana pe un sacou alb.

Si-apoi, trezit, mai merg.