Mistreţii

Mergeam de unul singur.
Cu raniţa in spinare, fără gînduri, fără probleme, bucurîndu-mă de împrejur.
La un moment dat, intre doua păduri văd o turmă de mistreţi.Scurmau, grohăiau, mincau iarbă sau rădăcini fără sa pară că le pasă de mine.
In general, în natură fiecare işi vede de treaba lui şi n-are griji de ceilalţi, decît ca să se fereasca sau să se apere.
Aşa s-ar fi întîmplat şi cu trecerea mea pe lîngă ei, dacă nu mă apuca brusc dorinţa de a scărpina un purcel.Erau tare drăguţi dungaţii cum se jucau sau scurmau şi ei prin iarba.
Normal că n-au stat la mîngîiat şi guiţînd au luat-o la fugă spre centrul turmei.Atunci, unul care era mai mare, probabil şeful, şi-a ridicat privirea, m-a fixat cu ochişorii lui mici şi a grohăit.
In loc să mă retrag, m-a pus dracul să arunc după el cu bota pe care o aveam în mînă, uitînd că nu-i o turmă de grohăitori graşi de casă, ci liberi şi sălbatici.
Nu mai ştiu dacă l-am atins, dar a grohăit mai altfel,  toată turma s-a adunat in jurul purceilor, iar el a pornit in fugă după mine.
Nu mi-am imaginat vreodată ca pot fugi aşa de repede.
De obicei, cind raniţa e plină si incarcată cu de toate, cu greutate o iei în spinare  şi greu o dai jos.Atunci, din două mişcări am aruncat-o şi am ţîşnit de parcă aveam jet la picioare inspre pădure, in căutarea unui copac mai gros şi mai înalt in care să mă urc, căci n-aveam nici o şansă să scap doar cu fuga, individul părînd hotărît să mă urmărească pînă la capătul pămîntului.
Văzînd un fag mai falnic, din trei mişcări am fost in coroană şi pînă in vîrf nu m-am oprit.
Ghiţă s-a oprit sub fag, iar turma l-a urmat încet si stăteau in jur, văzîndu-şi  de treaba întreruptă.
Hopa!
Păi asta însemna că au de gînd să stea cu mine pînă imi trece tinereţea, îmbătrînesc şi mor…
După ce mi-am tras  un pic sufletul, că eram tare speriat, m-am gindit ce ar trebui să fac pentru a ieşi din situaţia asta tîmpită.
Soluţia ar fi să fac un foc.Dar cum, naiba, să fac foc în copac cu mine acolo?
Am inceput să caut crengi şi frunze uscate şi să le adun în virf.De cite ori ajungeam pe crengile de jos toată turma se aduna sub creanga respectivă, in speranţa că voi cădea şi…
Daca s-ar fi uitat mai bine la mine şi-ar fi dat seama că nu merită să-şi piardă timpul.Eram atît de slab că noroc cu hainele de arătam ca un om…, dar mai ştii ce intenţii aveau…
Am adunat crenguţe, crengi şi frunze uscate, le-am adunat spre vîrful fagului si cu greu, dupa ce aproape că am rămas fără chibrituri am reuşit să le aprind.
Dupa cîteva ore-parcă a trecut un secol- au apărut, din mai multe părţi, oameni cu lopeţi, găleti pentru apă şi alte unelte pentru stingerea focului, dar numai după ce au făcut mare larmă şi după ce pădurarul a tras două focuri de armă, turma a luat-o la fugă şi m-au lăsat in pace.
Am coborît din copac, le-am povestit ce am făcut şi cum, am primit două palme de am văzut stele verzi şi după ce am recuperat ce a mai rămas din raniţă m-am cazat la pădurar care mi-a tratat spaima cu ţuică de prune, iar în ziua următoare mi-am vazut de excursie.Adică spre casă, că mi-a ajuns.