Traversind

Traversez o perioada ,sa zic, mai negativa.M-am saturat de iarna asta care pare ca nu se mai termina si care tare ma oboseste.Parca ar trebui sa traversez o strada atit de lata incit nu se vede celalalt trotuar si e lunecus si zloata,si ceata si nu se vad masinile care se apropie in viteza si…

Din cauza asta nu prea am chef nici sa scriu pe aici,nici sa comentez pe la voi.De multe ori trec pe la fiecare sa vad ce mai faceti si acolo unde pot las un like.

Uite asa am ajuns la profesorul de cultura generala,la profesorul de poezie,de analiza a sentimentului dintr-o fraza,dintr-o poezie,un cintec,un film,la omul care si cind glumeste o face sarmant,cald.

Chiar ma gindeam ca e bun prieten cu girueta care  l-a dirijat in partile noastre.Si am putea sa multumim vintului ca a complotat cu girueta.

Si am intrat la el din dor de-o poezie.Am Ancorat in Portul cu poezii si am gasit ceva atit de frumos ca-mi mijeau picuri pe la ochi.

Mergind mai jos vad..,selectati limba!

Mi-a sarit lacrima pe monitor si simteam cum rica din incheieturi,din genunchi si din nenumaratele vertebre pe care le am din aceasta iarna ,incepe se debordeze rautate.

Dau sa selectez  si nu ma lasa.

Adica,ce vrea sa zica?

Ce face el cu limba si noua nu ne spune?

Ce am putea face cu limba,daca am selecta-o?

De ce sa nu stim si noi ce se poate face cu limba?

Si uite-asa,n-am comentat la el,sa nu arat toata rautatea si invidia de care sint macinat.

Probabil de aceea ma dor toate…

Haiku

în timp ce tu te plimbi,
eu predau tăcerea
în mai multe limbi!

haiku de Girel Barbu

vântul mă suflă,
ploaia mă plouă,
cerul mă-nseninează!

haiku de Girel Barbu

înaintez în vârstă
cu o zi,
în fiecare noapte.

haiku de Girel Barbu

privesc cerul fără nori
până când
eu însumi devin senin.

haiku de Girel Barbu