Rădăcini

Citind ” Cheful de vorbă ” de la Ca va, Toronto! https://savatoronto.com/2018/01/07/chef-de-vorba/

mi-au năvălit amintirile.

Eh, era vorba, printre altele , de a fi sau a nu fi ataşat de obiecte.

Eu da, sînt ataşat de obiecte.Pentru că, în mare măsură ştiu cum ajung în stadiul  final, prin ce mîini, suflete trec, ce e pus acolo.

Cum am circulat mult, în special în tinereţe,( nu prin alte tări, ci pe la noi, pe munţi şi dealuri ) am fost curios să aflu cum se fac unele obiecte.Si în mare măsură am aflat.

Hai să vă spun cum ajung blidele de agăţat pe perere, blide.

Mi-a povestit un nene, olar, de pe lîngă Gherla.

Acum nu mai este nici atelierul, nici casa.

Întîi, într-o zi caldă de vară, îţi iei sapa pe umeri şi un sac de iută şi te duci la lutărie. Fiecare sat sau oraş are lutăria proprie, adică o zonă cu argilă galben-portocalie, bună pentru oale şi ulcele sau pentru lipit soba, cuptorul cocător sau cohia ( căsuţa de vară) .Chiar şi unde se găseşte caolin, se foloseşte lutăria.

Buun, cu sapa în spinare, cu sacul în mînă, te duci la lutărie, sapi un pic să iasă lutul murdărit de vreme şi scoţi un sac plin, sau cît poţi duce.Acasă, îl cerni bine, să se aleagă rădăcinile sau pietricele, după care îl macini şi-l mai strecori odată.Amestecat cu apă şi bine frămîntat-poţi să-i şi horeşti ( cînţi) dacă-ţi vine- poate fi prelucrat.Dacă-i doar lucru obişnuit după prima ardere, începi să pui pe blid semnele rămase de la strămoşii strămoşilor tăi şi unul şi de la tine.Dacă-i la comandă, pui semnele ălui care a făcut comanda şi semnul tău.După a doua ardere îl pui la răcit, îl mîngîi cu voroave şi te rogi la Domnul să-l Alduiască ( binecuvînteze) pentru cine-i blidul şi pentru cine l-a făcut.

Atîrnat la grindă, sau în blidar.Folosit sau doar expus, blidul se umple de căldura locului.Se încarcă cu istoria acelui loc, a acelui cămin, iar urmaşii dacă îl iau acasă vor avea la ei rădăcinile, căldura lor.

La fel şi alte obiecte, lucruri.Mai ales cele care necesită multă muncă se încarcă cu energia omului sau oamenilor care l-au făcut plus emoţia celui care-l oferă.Bucuraţi-vă cînd primiţi ceva.Mai ales lucrurile vechi care fac parte din  familie.

Semne?

Intotdeauna mi s-a întîmplat, mai des sau mai rar, să întîlnesc pe stradă sau prin alte locuri chipuri cunoscute.

Nu-i nici un bai în asta, dacă acele chipuri n-ar fi fost ale unor prieteni sau rude care nu mai sînt printre noi.

Ba, se mai întîmplă să văd, de la distanţă pe cineva cunoscut pe care nu l-am văzut de mult timp, dar spre dezamăgirea mea, să nu fie  el ( ea), cînd ne apropiem.

S-a întîmplat să văd pe cealaltă parte a străzii sau la în apropierea unui colţ de stradă pe cineva şi după  ce am trecut strada sau după ce am ajuns la colţ să constat  că nu e, că a dispărut, de parcă s-ar fi evaporat

Zicea zilele trecute soţia mea că, în timp ce plimba căţeluşa, a văzut-o  pe sora ei.

După ce s-a apropiat , a constatat că e altcineva.

Sora ei locuieşte în alt oraş.

Si-a sunat sora, să îi audă glasul, să vadă ce mai face.

Oare astea sînt doar nişte coincidenţe stranii sau nişte semne?

Oare e o modalitate a noastră de a ne aminti de cineva sau e modalitatea prin care se rup barierele timpului şi spaţiului?

Semne si semnale

Modalitati de comunicare la distanta au existat dintotdeauna, chiar daca inca nu era inventat telefonul, telegraful,satelitii sau alte modalitati tehnice.

Ciobanii, inainte vreme, se foloseau de fluier .Aveau un libaj bazat pe sunetele fluierelor cu sonorizari mai inalte sau mai joase in functie de distanta  sau de mediul in care trebuiau sa comunice (  munte, padure, cimpie) si doar dupa ce se intorceau acasa, pentru iernat foloseau fluierele  pentru cintec si joc.

Pentru informatii la distanta mare foloseau inscriptiile pe lemn. Frumoasele bite ciobanesti , incrustate, erau adevarate  buletine de identitate.Lasau bucati de lemn incrustat in locuri dinainte stabilite sau le trimiteau cu ajutorul ciinilor.

Padurenii aveau alte modalitati de comunicare.Unele dintre ele s-au perpetuat pina azi.Marcajele.

Cu ajutorul insemnelor pe copaci indicau direactia.O creanga taiata pe jumatate si lasata sa atirne indica o schimbare de directie.

Pentru semnalari imediate la distanta loveau copaci in anumite moduri sau imitau diverse animale.

Muntenii se foloseau de pietre.Cu ajutorul gramezilor de pietre  asezate in anumite feluri erau comunicate directia  si alte elemente specifice zonei de parcurs.

In Masivul Fagaras erau utilizate bucati de ardezie de diferite grosimi pentru comunicare sonora.

Am fost cindva, cu un culegator de folclor.Era pe vremea cind, inca , se mai putea culege cite ceva.

Alte, multe, informatii le-am aflat singur direct de la munteni sau padureni care inca mai stiau si erau bucurosi sa le transmita.

Semne

https://fosile.wordpress.com/

Semne

https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/

Semne

Indicatie? Atentionare? Hotar?

Indicatie? Atentionare? Hotar?

Poarta? Fereastra? Cale?

Poarta? Fereastra? Cale?

 

Au lasat un semn

Au lasat un semn al trecerii lor prin viata.

Atit cit pot…

Merita munca?

Merita munca?

Unica lui tinta?

Unica lui tinta?

 

Semne pe copaci

Semne

Semne

Semne?

Semne?

Semne

Semne

Alte „semne” mai gasiti la Carmen .

Semne…

De mult timp imi doream un astfel de aparat.In urma cu 15 ani,un atelier foto mi-a cerut unspe milioane sa-mi faca copii  de pe filme.

Poze nu prea mai am,ca mi le-au luat prietenii,familia si singura solutie ar fi un scaner pentru film.

La sfirsitul lui decembrie am ratat ocazia de a-mi cumpara unul de la Lidl si cum n-a fost o promotie nationala,nici nu mai sint sanse sa se mai gaseasca.

Am rascolit internetul si ici-colo am gasit,dar la niste preturi exorbitante.

In urma cu doua zile trebuia sa cumpar ceva de la un magazin din centul orasului si cum mai era un pic pina la ora noua,am intrat in singurul magazin deschis,sa mai pierd timpul,la Vitacom.

M-am invirtit si la intrebarea vinzatorului,am zis de scaner.

Avem!

Mi l-a aratat.Nemtesc.Mai scump decit ma asteptam.Fara posibilitate de a-l verifica in magazin.L-am luat si m-am indreptat spre casa,dindu-i si sotiei mele vestea,la telefon.

Parca aveam prea mult de mers pina acasa,dar ma bucuram ca pot sa fac ceva in aceasta iarna nicicum.

Ajuns acasa,am citit manualul,am incarcat programul ,am scos un film si m-am apucat de treaba.

De pe o bucata de film cu cinci poze,din excursia de la Valea Iadului,au iesit perfect.Nu-mi incapeam in piele de bucurie.Un pic ma deranja ca e slab calculatorul meu si merge cam incet,dar n-are importanta,am vreme.

Am luat alt film,l-am taiat la dimensiunile grilelor si…au iesit cu dungi .M-am uitat la film,nu-i zgiriat.Ceva nu-i in regula.Am curatat lentila cu periuta speciala care era in cutie si am incercat cu un alt film.Au iesit tot dungate.

Am luat si un film vechi,alb-negru,si… tot in dungi.

Imi venea sa musc.Am copiat pozele pe un stick,am luat si un film la mine,pentru demonstratie,am adunat totul si m-am dus la magazin,tremurind de nervi.

Vinzatorul m-a crezut si n-a vrut sa vada cum au iesit pozele,nici sa verifice functionarea aparatului.Mi-a dat banii inapoi ,pentru ca n-avea un alt aparat in magazin.

Oare cum se numeste ,sa nu-ti poti implini o dorinta,un vis,nicicum?

Am luat toate magazinele posibile din oras,in rind.In unele locuri,vinzatorii se uita la mine ca la urs.Nici nu stiu ce-i acela un film foto.

Cum sa am incredere sa iau de pe internet-in eventualitatea ca ar avea un pret care imi este accesibil-daca nou nout,din magazin de specialitate,e gata defect?

Macar aici l-am putut returna si mi-am recuperat banii.

Semne bune anul are…

Rahat.