Ritualul

Azi, cînd am ieşit în pauză m-a abordat un tînăr, aşa, cam pe la 40 de ani.

Mă scuzaţi, cred că părinţii mei au o poză cu dumneavoastră.

Am dat din umeri, dar ne-am aşezat sub corcoduş, la umbră şi mi-a spus că a avut o copilărie şi o tinereţe de vis împreună cu părinţii lui şi toţi cei cu care munceau pe la hidrocentrale.

Cînd am împlinit 18 ani, tata m-a luat cu el într-o excursie pe munte, prin pădure.Dormeam în sacii de dormit pe pămîntul gol şi ne hrăneam cu verzituri şi zmeură povestind de-ale vieţii, de-ale tinereţii şi tot felul.Eram hămesit de foame, cînd după trei zile tata a hotărît că ne oprim lîngă un pîrîu şi după ce a făcut un foc a început un ritual….

…………

Valuri, valuri amintirile mă învăluiau întorcîndu-mă în 1976, cînd după traversarea Parîngului de la Novaci la Petroşani am stat cuminte două săptămîni şi-apoi am pornit din nou pe munte.De data asta am mers în Apuseni.Fără nici o direcţie anume, mergeam sau stăteam pe munte, prin păduri.Mai înnoptam prin cîte o şură sau pe la stîne şi-mi continuam plimbarea.

La ultima stînă la care am fost, la un moment dat, cînd au aflat păcurarii ( ciobanii) încotro mă îndrept mi-au spus că în direcţia aceea nu mai este nici o localitate, nici vreo stînă, cale de două trei zile, aşa că mi-au dat nişte făină de malai, nişte brînză, nişte slănină  şi o cană din tablă emailată de jumătate de litru, să-mi fac cîte ceva de mîncare.

Mergeam pe marginea unei păduri, cînd din pădure a ieşit un tînăr cum nu mi-a fost dat să mai văd pe munte.Îmbrăcat gros, cu un rucsac  în spinare, peste care o chitară, iar în mîini cîte o valiză.

Din vorbă în vorbă, mi-a spus  că s-a rătăcit, dar vrea să ajungă la barajul Leşu.

De trei zile mă învîrt prin păduri şi nu mai ştiu unde sînt şi unde trebuie să mă îndrept.

Ai mîncat ceva, l-am întrebat?

Nişte zmeură şi…zmeură.

Ne-am oprit lîngă un pîrîu, am făcut un foc, am căutat o piatră plată mai mare pe care am şurluit-o (frecat-o) cu nisip, apoi am ars-o pe foc şi m-am apucat să fac ceva ce n-am mai făcut.Mămăligă cu brînză.

După ce am prăjit la foc nişte slănină, am picurat suprafaţa pietrei, iar în cana emailată făceam cît încăpea, mămăligă, pe care o întindeam pe piatră şi puneam brînză.Aşa, cam patru straturi la care am adăugat slănina prăjită.Apoi, din lemn am făcut un fel de linguri pe care le-am ars în foc, să dispară gustul amar de lemn crud şi…La masăăă!

După ce a dormit un pic mi-a povestit povestea lui.

Sînt Mihai M.Am terminat Construcţii Hidroenergetice, dar tatăl meu vrea să-mi obţină negatie şi să munceas în Oradea, de unde sîntem.Dar eu împreună cu iubita mea-colegi de facultate- visăm să muncim şi să ne  trăim viaţa pe şantier.

Zicea, în oraş sînt şi doctori, şi ingineri şi profesori, dar nu se cunosc decît în cadrul grupurilor, dar aici pe şantier sînt ingineri în toate domeniile, profesori, doctori şi toţi sînt o familie mare şi frumoasă, îşi cresc împreună  copiii, trăiesc efectiv împreună.În plus se cîştigă foarte bine, iar la pensie putem să ne stabilim unde vrem.

De ce n-ai luat trenul şi de acolo cu orice autobuz sau camion cu navetişti?

Nu pot, că tata e miliţian şi m-ar fi găsit.De aceea am ocolit şi localităţile şi m-am rătăcit.

Avea o hartă, aşa  că am localizat unde eram şi am pornit împreună spre Leşu,ajutîndu-l la bagaje.

Cînd eram în apropiere un buldozerist a început să claxoneze şi utilajele, camioanele şi sirena de la baraj a început să urle.

Era clar că toată lumea ştia ce problemă are şi era aşteptat.

Cu braţele deschise, că toţi se pupau cu toţi.

Cum mi se părea că sînt în plus, m-am cam îndepărtat, dar un camionagiu m-a luat sub braţ ( lq propri) şi m-a dus în grămadă.

Asta cine-i?

E străinul care m-a hrănit şi m-a adus aici şi fără de care n-aş fi ajuns niciodată.

A urmat o beţie strajnică, s-au făcut o grămadă de poze, cîntat, dansat şi tot ce se face.

I-am lăsat adresa şi mi-am urmat calea.

In anu următor s-a născut fiul lor Mihăiţă şi…

Ori nu mi-au mai scris, ori s-au pierdut căci eu mi-am schimbat adresa de căteva ori,am pierdut legătura cu ei.

……

Ahaaa, deci tu eşti Mihăiţă!

Sînt Mihai, căci Mihăiţă e fiul meu.

A fost cea mai bună mămăligă cu brînză pe care am mîncat-o în viaţa mea şi tata mi-a povestit cum v-a cunoscut şi cît vă datorează.

Tata s-a stins în urmă cu doi ani, după un accident.

Să ştiţi că poza în care sînteţi împreună este cea mai dragă poză a părinţilor mei.

Voi merge şi eu cu copilul meu, la majorat, în pădure.

Voi urma ritualul exact aşa cum l-a urmat şi tatăl meu pe cel al dumneavoastră.Este deja o tradiţie în familia noastră.

Voi pleca cu soţia, copilul şi o luăm şi pe mama, în Canada.

Ce ziceţi?

Ce să-ţi spun?

Ai exemplul părinţilor tăi, care şi-au urmat şi trăit visul, avînd o viaţă frumoasă şi oferindu-ţi şi ţie, cum spuneai, o viaţă de vis.

Dacă tu împreună cu soţia ta aţi luat această hotărîre, urmaţi-vă calea.

Mama ta vă va sprijini, iar copilul vă va da putere.

Dacă n-a fost hotărîrea voastră, visul vostru, mai gîndiţi-vă.

I-am lăsat nr. de telefon  şi poate ne vom mai întilni.

Intepenit in crapatura

Era prin anii ’70.Mergeam cu Puiu pe munte de vreo doua zile si cautam o fisura, o grota ceva pentru un adapost.

Nu erau copaci in zona, numai tufisuri si n-aveam chef sa ne apucam de impletit.In plus nori negri se buluceau pe deasupra noastra a ploaie si un vint turbat ne impletea parul in suvite.

La un moment dat am gasit o fisura in stinca, destul de adinca si ne-am zis ca asta-i.

Am intrat  grabit, ca incepea sa picure.Cam greu de inaintat, ca era ingusta tare, iar ranita nu ma lasa sa fac multe manevre.Suiera vintul prin fisura aia ca nu auzeam altceva si de aceea nu l-am auzit pe Puiu cind mi-a spus ca el nu incape si nu mai poate inainta.

M-am aplecat sa trec pe sub o protuberanta a stincii cind a inceput sa toarne de parca toata ploaia din zona curgea numai in fisura in care eram eu.Speram sa gasesc o grota in care sa nu fiu plouat,sa ma pot aseza si sa-l astept pe Puiu.

Trecut de umflatura, cind m-am ridicat in picioare am ramas intepenit.Nu puteam nici sa inaintez, nici sa merg inapoi, nici sa ma las jos, nimic.Si curgea apa, noroi, ierburi sau crengute pe mine.Cu parul in ochi, plin de noroi, ud leoarca si intepenit ,  cu o mina  in sus, cu care imi protejam ochii, iar una in jos, lipita de mine.Imi venea sa rid, sa injur, sa …

Noroc ca apa se scurgea undeva, in pamint , dar oricum eram ud pina la suflet.

Suiera vintul pleznindu-ma cu picurii de ploaie, sunau tunetele de parca toti muntii se prabuseau  si din cind in cind se lumina totul de la fulgere, iar eu stateam ca fraierul in mijlocul lor, intepenit intr-o crapatura.

N-avea sens sa ma zbat, ca mai rau m-as fi blocat.Am incercat, dupa ce mi-a mai venit inima la loc, sa profit de umezeala si sa-mi iau cutitul dintr-un buzunar al rucsacului.Dar asta insemna sa-mi las in jos mina ridicata.Dupa ce m-am agitat un pic am reusit sa-mi cobor bratul.Aveam senzatia ca se va rupe, iar un virf de stinca imi facea gaura in carne, dar am scos cutitul si am taiat baza rucsacului din care  au incept sa cada conservele si lucrurile mai grele.Era suficient sa se modifice volumul, iar eu sa pot sa ma misc si sa merg cu spatele, incercind sa-mi amintesc care au fost manevrele de inaintare, caci nu puteam inca sa ma intorc.

Nici nu mi-am dat seama cind s-a oprit ploaia, ca nu se mai aude urletul vintului, ca e noapte si se vad o gramada de stele.

Cind am reusit sa ies rupt, epuizat, cu o gramada de julituri si taieturi l-am gasit pe Puiu in fata unui adapost, la un foc zdravan si cu cafeaua si tigarile pregatite.L-a udat si pe el ploaia pina a reusit sa faca un adapost cit de cit uscat.

Puiu s-a speriat tare vazind ca nu poate inainta, ca nu vede unde sint, ca nu putem comunica si ca nu stie daca am patit ceva, daca am nevoie de ajutor si cum sa mi-l dea.

La lumina unui fulger m-a vazut cind deja veneam cu spatele si atunci s-a ocupat de adapost.

Baiu era ca trebuia sa ma intorc dupa conserve si lucrurile care au tot cazut din rucsacul taiat.

Ne-am spalat intr-o balta, ne-am schimbat hainele punindu-le pe cele ude la uscat si pina spre dimineata cu tigarile si cafeaua la indemina ne-am povestit prin ce am trecut fiecare.

Dimineata am facut bandaje cu frunze de patlagina presarate cu praf din coaja de rachita pentru taieturile si zgirieturile mele  si am recuperat, cu greu, lucrurile din fisura.

Am mai stat o zi acolo.

Mi-am cusut rucsacul, am facut un adapost  mai mare si mai bine protejat si ne-am plimbat prin zona sperind ca undeva, in preajma este o pestera, o grota spre care duce fisura aceea.Nu era.

Chemare

Mi s-a intimplat de multe ori, in special inainte de casatorie, sa ma apuce un dor de a pleca de sa nu mai pot nici sa dorm.

In cazurile astea mergeam singur si nu intotdeauna ai mei erau de acord.Dar eu mergeam oricum, desi eram pedepsit la intoarcere.

Din acest motiv intr-un an de prin ’70, mi-am luat ranita in spinare si am pornit spre Predeal.

Atunci incepeau sa apara rucsacele cu sina si o gramada de buzunare si buzunarase si cu fermoare, dar erau mai scumpe decit o Dacie.

La Predeal, pe ici pe colo eram deja cunoscut si privit cu simpatie, dar dupa ce treceam izbucnea un mare hohot de ris.

Abia dupa ce m-am vazut intr-o vitrina mi-am dat seama de ce.Din spate aratam ca o ranita cu plete infipta pe doua cozi de matura incaltate in bocanci.Cum sa nu rida oamenii?

Mergeam pur si simplu fericit ca sint pe munte, fara o directie anume si ajuns la un refugiu m-am cazat alaturi de patru montaniarzi veniti su scule si vopsele sa marcheze niste trasee.

Asteptau un tovaras care facea traseul, urmind apoi sa se intoarca impreuna  sa-l marcheze pe harta si in teren.

Povesti, glume, informatii din teren si dimineata am pornit, tot fara vreo tinta anume.

Dimineata ploua.Ploaie marunta,continua, care putea sa tina si o saptamina.Vazind ca nu renunt, cei din refugiu  mi-au dat un termos cu ceai fierbinte si o foaie de cort, ca nu strica.

Mergeam deja de citeva ore ascultind padurea, respiratia muntelui, cind am auzit un om vorbind.Atent l-am cautat o vreme fluierind si l-am gasit umblind brambura, vorbind aiurea,ud leoarca, transpirat tot si tremurind.Nu intelegea ce-i spun si era clar ca are temperatura mare.

I-am dat un algocalmin cu ceaiul din termos,  apoi mai tiris, mai in spate ( macar ca era greu tare) , l-am dus o vreme.Apoi, vazind ca nu ma ajuta de loc am facut o targa din doua  trunchiuri subtiri pe care am legat foaia de cort, l-am invelit bine si am pornit spre refugiu.Greu, dar spre seara am ajuns, iar acolo cu cu un piramidon si ambalat bine in haine si paturi ,pina a doua zi  si-a revenit suficient .

N-a fost nimic iesit din comun pe munte.A alunecat cind traversa un piriu, a cazut in apa si s-a udat tot, dar nu si-a schimbat hainele, iar ploaia si oboseala au rezolvat restul.

Printre alte povesti i-a zis unui tovaras: iti amintesti ce am visat saptamina trecuta? Ca m-am ratacit in Baiului si m-a salvat un copil.Am ris atunci, dar nu-i de ris.

A fost si mai afectat cind a aflat ca eu sint din Cluj si ca am venit „chemat”, tras spre acesti munti si nu altii, in acea directie si nu alta.

Nu spun cine este, caci n-am acordul lui.Nu ne-am mai vazut de mai mult de 35 de ani si e clar ca daca mai poate merge, inca face trasee. In Bucegi  in special si pe munti, in general.

Daca va fi sa ne mai intilnim, ne vom mai intilni.

Cascada lemnului

Ne-am dus intr-o vara cu prietenul meu Puiu in Metaliferi.Doar noi,baietii.Saptamina urmatoare am mers si cu sotiile,dar atunci am fost doar noi.Asa cum eram in tinerete pe munte,in padure.Am ajuns in zona vineri seara,asa ca am cautat un loc de campare si ne-am plimbat un pic prin-prejur.Vazind ca se innoreaza,am mutat masina pe un loc mai inalt,ca daca se aduna apa de pe cei trei munti la baza carora eram,ne-ar fi mutat cu masina cu tot,nu se stie unde.

Dar n-a fost pentru noi decit spectacolul.Se pare ca a fost chef mare dincolo de munti,ca se auzeau tunete indepartate,dar grele,care faceau sa tremure pamintul si o gramada de fulgere si traznete-de parca ar fi facut poze-care ne desluseau detalii ale virfurilor.Pe partea noastra nici frunza nu misca.Tirziu,am adormit cu stelele-n ochi.

Pe cealalta parte a fost potop mare-am vazut la intoarcere.Drumuri si sosele acoperite cu noroiul adus de pe versanti,in citeva locuri in padure,copaci rastunati pe drum.

Dimineata,dupa spalarea in apa rece,ca ne umfla risul cind o aruncam pe noi,dupa cafeaua fierbinte cu tigarile aferente,ne-am luat rucsacii si am pornit pe una din vai.

Era putina apa pe piriu,asa ca puteam merge fara sa ne udam prea tare.Am strins gramajoare cu pietre pe care urma sa le luam,dupa ce le mai alegem o data,la intoarcere.

A fost o zi frumoasa.Ne-am plimbat prin padure,pe vaile adiacente,ne-am catarat pe un versant ca sa ocolim cascada,chiar am stabilit un loc unde,daca ar fi dupa noi,ne-am face  casa.Eram din nou copii si visam prin padure,pe munte.

La intoarcere,cu rucascul pe jumatate plin de pietre,deci destul de greu,mi-a fost lene sa ocolesc cascada.Ar fi insemnat sa fac un ocol de vreo doua sute de metri,asa ca m-am hotarit sa cobor pe peretele cascadei.Nu erau mai mult de zece metri.Curgea un firicel de apa,erau muschi si m-am gindit ca gugulici (pup,pe vine)pot sa alunec pe picioare si pe rucsac fara probleme pina jos.

Zis si facut.Atita doar ca muschiul s-a terminat brusc,cind nu mai era loc de intoarcere,iar eu am fost proiectat in fata si tras cu putere de rucsacul cu pietre.Putin lovit la genunchi,cam cit sa stau cu gura deschisa ca pestele si senzatia ca ma umfla risul,m-am oprit cu capul in jos cu rucsacul blocat in crengile adunate in groapa de la baza cascadei.Nu m-am lovit la cap-nu mai era nevoie…

Vazind ce manevre de zbor fac,Puiu a luat-o la fuga,roata prin padure,sa vada daca am patit ceva.

Am incercat sa ma extrag de-acolo,dar n-aveam cum sa ma sprijin in miini din cauza crengilor,plus rucsacul bine plantat printre crengi.

Nici nu era chiar rau.Ceva mai jos de ochii mei curgea lin piriul.Printre crengi treceau raze de lumina care sclipeau printre pietre,era umbra,racoare si undeva,cam pe direactia nasului sclipea interesant ceva.Cumva am pus mina pe acel ceva.Consistenta de piatra.Si l-am asteptat pe Puiu.

Normal,ca nu ziceam nimic.Ce sa fi zis?Dar asta l-a speriat pe el.M-a tras incet de picioare,mi-a luat rucsacul cu grija sa nu-mi schimbe pozitia gitului si cu groaza astepta sa-mi vada moaca.

Cind am dat ochi in ochi,a auzit padurea aceea cel mai mare hohot de ris din intreaga ei existenta.Am ris amindoi pina ne-a durut stomacul.

Dupa care ne-am uitat ce am in mina.

Un lemn.Un lemn opalizat.Nu mare,dar pentru noi,deosebit.

Lemn opalizat

Lemn opalizat,detaliu

Am gasit atunci si agate,si jaspuri ,dar nici un alt lemn.

In general,din 100 de kg de pietre culese si carate in spate pina la masina,cam 5-10 kg  sint piatra semipretioasa in sine si cam la 1-3 kg au aspect deosebit dupa prelucrare.La multe pietre pare sa fie ceva care pare ca se intinde spre interior,dar dupa ce ajungi acasa si le tai,constati ca nu e nimic.

Relativ tirziu,am reusit sa slefuiesc lemnul.