La intrare

Clipe

Ne-am dus.

Trebuia sa mergem si de data asta drumul nu ni s-a parut lung.Ascultind muzica sau povestind,

Cer

Cer

oprindu-ne ici colo si admirind imprejurul.Am traversat si niste munti

si ne-am plimbat un pic

https://fosile.wordpress.com/

doar ca sa ajungem intr-un loc drag .

https://fosile.wordpress.com/Un loc unde sfintenia e si in balta.

Nu, n-am stat mult.Doar citeva clipe.Caci ce e timpul? Doar o inlantuire de clipe.

Cit sa aprindem o luminare si sa fim alaturi de cei dragi „plecati”, de toti cei dragi,.Sa ne scufundam in liniste si drag, sa ne uitam si sa ne regasim mai curati,poate mai buni.

https://fosile.wordpress.com/

In fata Lui sintem singuri, dar astfel de momente , aceste citeva clipe ne apropie.Si mai mergem mai departe .

La intoarcere, in munte,la margine de padure, pe malul unui piriu ne-am oprit un pic.Cu patura, cu mancare, in ciripit de pasari si adieri de vint.

Catel la apa

Catel la apa

Undeva, in muntii Lapusului, intr-un piriu nestiut, ma astepta o piatra.

Lemn silicifiat

Lemn silicifiat

Desi este un drum mai scurt, ne-am intors pe cel lung.Mai usori, mai frumosi, mai curati, mai fericiti.

Un drum lung

Un drum lung si la dus si la intors pentru un pic de

Rugaciune

Reculegere

si

Relaxare

in Tara Lapusului.

Merita!

Incercati.

 

 

Calea licuricilor

Eram la Rohia la tatal calugarului pentru care am venit si care ne-a spus ca ar fi bine sa ajungem la manastire dupa slujba de noapte.Asa ca am dat o mina de ajutor la hranit si adapat animalele,am baut lapte prospat muls,direct din sustar si pe la zece (22) ne-am pornit.

Manastirea se afla in mijlocul unei paduri de fag,la citiva kilometri de sat,aproape de virful muntelui.Atunci era un drum frumos asfaltat si ici-colo  la cite un refugiu cu banci erau becuri.Noi mergeam povestind vrajiti de frumusetea padurii,de linistea tulburata doar de tipatul vreunei pasari de noapte si de sunetele specifice padurii dupa canicula zilei.Si tutul era iluminat de o luna rotunda si mare ,cit sa o cuprinzi cu ambele brate.La un moment dat,opriti sa fumam o tigara ,taceam privind lumina lunii filtrata de frumosii copaci,cind i-am zis lui Florin ca pe partea stinga a drumului sint licurici,iar pe partea dreapta,la fel.Uite,ne arata drumul spre manastire!Nici vorba,zice Florin.Ti se pare.Atunci l-am luat de mina si am coborit in padure,mergind intr-o directie aproximativa.Am stat pe loc pina ne-am obisnuit cu lumina slaba de sub coroanele copacilor si i-am aratat.In dreapta licurici,in stinga licurici francind o cale ingusta,cit sa incapa un om.Muti,am urmat calea licuricilor auzind din ce in ce mai tare si mai clar  un cor venit  parca din alta dimensiune.Corul calugarilor de la manastire,la slujba de noapte.La un moment dat am simtit un miros,pe care,dupa ce am mirosit mai multe recipiente a doua zi,am constatat ca era vorba de smirna.Eram la poarta manastirii,in apropierea cimitirului,iar calugarii iesiti de la slujba se indreptau spre padure,inspre noi.

Dupa ce am fost prezentat,am stat putin in povesti si Florin le-a spus cum am ajuns prin padure,iar unul din calugari a spus ca in drum spre o manastire nu te poti pierde.

Parinti

De multe ori mi-am propus sa merg si de multe ori si-a propus Florin sa ma duca la Manastirea Sfinta Ana de la Rohia, dar de fiecare data intervenea ceva si nu ajungeam acolo.

Intr-un an, eram in concediu medical din cauza de Zona Zoster , asa ca Florin  mi-a propus sa mergem la Rohia sa-l ajutam pe un prieten de-al lui, calugar acolo, sa pregateasca o expozitie de icoane din Germania.

Nu cu mult timp inainte am cunoscut un profesor din Tirgu Lapus care, aflind de pasiunea mea pentru pietre mi-a zis ca „pietre ca in Tara Lapusului nu sint nicaieri, pentru ca astea-s sfinte.”

Calatoria cu autobuzul pina la Tirgu Lapus a fost grea.Eu aveam dureri mari, iar Florin era intr-o criza de bila si numai scuturaturile  autobuzului ii lipseau.Am ajuns dupa masa si am pornit pe jos spre Rohia, zona fiind deosebit de frumoasa. Dupa ce ne-am racorit putin la un izvor (era atit de rece apa ca mi-a amortit limba), am pornit de-a dreptul peste munte.Cu ochii pe jos, dupa pietre si ametit de frumusetea padurii de fagi, in cintec de pasari si imbatati de mirosul-parca de miere de albine-florilor cimpului, am ajuns in Rohia si Florin a insistat sa mergem la parintii lui Nicolae (profesorul). Sa cunosc niste oameni din Tara Lapusului. L-am gasit pe domnul…. la coasa. Sringea iarba proaspata pentru animalele din batatura, cele care nu ies la pascut asa ca, cu cite un lepedeu de iarba in spinare ne-am indreptat spre casa.In drum spre casa, jucindu-ne cu ciobanescul care-l insotea ne-a spus ca Nicolae este plecat, iar la Manastire ar fi bine sa ajungem dupa slujba de noapte.

La umbra nucului din ograda, ne-a ominit cu piine si miere si apa rece din fintina si-acolo am aflat povestea calugarului la care mergeam.

Dupa ce a terminat cu studiile Institutul de Arte Vizuale din Cluj-acolo l-a cunoscut Florin-si si-a terminat armata,tatal lui l-a lasat sa umble, sa mearga sa vada, sa se distreze sau sa mai invete, sa vada si alte tari. A fost, a vazut, dar revenea acasa si ajuta la gospodarie. Intr-o zi i-a spus mamei lui:

-Mama eu merg la manastire.

-Bine,numa sa vii dimineata sa-l ajuti pe tat’to la…

-Nu mama,vreau sa ma duc de tat.

-Atunci stai sa vie tati acasa si-om povesti.

I-au anuntat pe toti,s-au reunit la cina si dupa ce au mincat,au povestit de una de alta, de pe-acasa si de aiurea, baiatul le-a spus:

-Dragii mei, eu m-am hotarit sa merg la manastire, sa ma calugaresc.

Tatal s-a ridicat in picioare, l-a privit adinc in ochi si i-a spus:

-ESTE O ONOARE PENTRU NOI !

L-au imbratisat si si-au vazut fiecare de treaba.

In timp ce ne povestea, pe fata lui se putea citi mindrie, respect, onoare, implinire.

Calugarul (Parintele Andrei ) este fiul lui si fratele lui Nicolae.