Punctul fosilifer Dealul cu Melci

Este un recif senonian de gasteropode și bivalve.

Din DN 75 , după Cîmpeni, peste baraj spre Vidra lîngă satul Nemeș ( pe harta online scrie Nemeși), chiar la marginea drumului.

Peste drum de Dealul cu melci, la cîteva sute de metri este Cascada Pișoaia.

Sînt des întîlnite în Apuseni recifurile senoniene fosilifere.

Cel de la Valea Crișurilor, de la Gîrbova de Sus, Piatra Corbului, etc.Cele enumerate fiind puse sub ocrotirea legii.

In jurul unor masive ridicate tectonic deasupra golfurilor cu ape puțin adînci s-au dezvoltat organismele cu cochilie groasă, puternic ancorate de fundul stîncos.

Cel mai celebru ( din punct de vedere geologic) recif senonian il constituie Dealul cu Melci, in special pentru marea densitate a organismelor.

Reciful este format dintr-un banc de conglomerate, gresii fosilifere, gresii cu acteonelle, gresii neofosilifere cu cărbuni și marne.

Forma dominantă în stratele de gresii fosilifere este melcul Acteonella cu speciile Gigantea, Lamarcki și Conica, alătuir de care apar specii de bivalve aparținînd genurilor Modiolus,Arca, Crasatella, Nerita,Natica, Glaucinia, etc.

Prin studiul faunei de rudiști s-a putut preciza vîrsta ca aparținînd intervalului Santonian superior-Campanian inferior.

Suprafața rezervației este de aproximativ un hectar.

Bibliografie.Lupu D.( 1975) Contribuții la studiul faunei senoniene de rudiști din Munții Apuseni.

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

 

Excursie ratata

Inca din timpul saptaminii am gasit pe internet un loc aflat in apropiere despre care eu nu stiam.

O cariera rezervatie geologica aflata in muntii Gilaului, linga Somesul Rece.

Cariera Corabia.

Asa ca, dimineata ne-am imbarcat, cu nevasta si catel si am pornit in excursie.

Stomacul meu era cam strins si nu-mi explicam cauza.Am stins, inchis, oprit totul?

Da.

Intotdeauna conduc atent, de data asta am fost si mai atent caci nu inceta senzatia de stomac strins care ma avertizeaza ca ceva nu-i sau nu va fi in regula.In plus, dimineata am vazut accidentul acela aberant cu sinucigasul criminal.

N-a fost nici un eveniment, am urmat indicatiile citite pe internet si am ajuns cu bine in zona si cu asta s-a terminat cu binele.

Am parcat masina si am pornit pe un drumeag care urca, parca spre cer.

Deasupra padurii, pe un stilp apare o indicatie de zona protejata, dar nici un indicator de directie.

https://fosile.wordpress.com/Deci nici vorba sa mergem in directia aceea.Am urmat poteca si dupa vreo ora de urcus ne-am intors un pic si am cautat o carare spre crestele ce pareau a apartine carierei.

https://fosile.wordpress.com/Am gasit o poteca de-a animalelor si ne-am indreptat, mai tiris, mai in patru labe spre inalt.

La un moment dat sotia a zis ca nu mai vine.Sa facem- eu si catelusa- poze frumoase.

Pieptis,inclinatia fiind foarte mare, m-am catarat pe bolovanii cazuti si am ajuns, cu mare greu, in zona stincilor la vedere, atent permanent sa nu rastogolesc pietre, sa nu alunec si sa nu alinece sau sa cada catelusa care ma urma indeaproape.

https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/Vazind ca n-am cum sa merg mai departe am hotarit sa ma intorc.

Nu credeam ca doar atit este cariera, dar n-avea sens sa ma aventurez.

Cu mare greu am coborit, prin alta parte decit pe unde am urcat si am incercat s-o localizez pe nevasta-mea, caci am schimbat de citeva ori directia fata de locul in care am lasat-o.

La un moment dat am constatat ca nu mai este linga mine catelusa si am strigat-o pe nevasta-mea sa vad daca este cu ea.Mi-a raspuns, dar eu fiind cam surd, n-am reusit sa localizez de unde vine vocea ei.

Si-atunci m-am speriat.Nu pentru mine, era suficient sa cobor, ci pentru nevasta-mea.Unde este, cum coboara, daca i se intimpla ceva, eu nu-mi dau seama unde este si n-am cum s-o ajut.

Am inceput s-o strig si sa o caut, devenind neatent la coborire si era sa zbor de pe niste stinci.M-am lovit zdravan la un picior, dar n-am dat importanta si am continuat cautarea in viteza.

Intr-un tirziu ne-am regasit, dar lipsea catelusa.A pornit in cautarea mea, dar la chemarile noastre s-a intors.

Sotia?

Speriata, nervoasa, julita zdravan la o mina si la un picior.

Groaznic!

N-aveam cuvinte.Cit de timpit pot fi, sa nu-mi dau seama ca nu mai sintem tineri, ca nu mai ne miscam la fel de usor in conditii speciale, si ca pe munte daca esti cu cineva, trebuie sa ramii impreuna, altfel exista nesansa sa o incasezi.

Am localizat si cariera.Era in spatele acelui indicator timpit de zone protejata.

Un colt de cariera

Un colt de cariera

Si n-am mai mers la cariera, desi accesul era usor.N-am mai stat sa mincam si sa ne umplem de caldura soarelui si frumusetea locului.

Ne-am urcat in masina si am pornit spre casa.

Oameni buni, ASA NU !

Nu faceti ca mine .

Cu cit esti mai experimentat, cu atit faci mai usor greseli simple, dar care pot fi chiar fatale.

Pe de alta parte, nu mi-am inchipuit ca o zona protejata, o rezervatie geologica, nu este semnalizata corespunzator pentru a putea fi vizitata.

S-au prostit ardelenii!

Punctul fosilifer Tasad

O paranteza.

Cind cineva are o durere,repede gasesc diverse modalitati de a o rezolva.Cind pe mine ma doare ceva,uit tot si uit si unde pot sa gasesc informatii.

Daca tot am sperat ca odata cu incalzirea o sa iesim in aceste doua zile libere un pic pe afara, simbata am ramas teapan de spate si am cam stat pe acasa.E drept, am iesit astazi pina in Faget, sa mai alerge un pic catelul,dar vazind ca zapada e inca mare (cam 15cm), ne-am plimbat un pic prin padure si am mers acasa.

Punctul fosilifer Tasad este caracterizat prin fauna fosila recifala badediana.

Punctul fosilifer se afla in apropierea satului de la care isi ia numele, care este situat la cumpana apelor dintre bazinele hidrografice ale Crisului Repede si Crisului Negru.

Urmind in amonte Valea Pesterii se ajunge in fata unor stincarii de calcar,care determina versanti abrubti si strimtarea vaii.Aceste stinci, in care este sapata si o pestera, sint alcatuite din calcare badediene de tip Leitha, deosebit de bogate in fauna fosila, fapt care a determinat crearea unei rezervatii geologice.

Pestera de la Tasad (alt.230 m),cu o intrare mare de 13 m latime si 5 m inaltime,este un culoar unic de 88 m lungime, strabatut si de un mic piriu.Interesul pentru aceasta pestera il constituie faptul ca este sapata in calcare badediene, lucru mai putin obisnuit la noi. Aceste calcare fac parte din alcatuirea  unui bazin intramontan, care a functionat in  timpul Miocenului mediu si superior ca un golf al marii ce acoperrea o buna parte din actuala depresiune panonica si care era in legatura si cu Mediterana in timpul Badedianului.El este incadrat de Muntii Bihorului si Padurea Craiului la est  si de muntii Codru-Moma la vest.In alcatuirea geologica a Bazinului Beiusului  intra depozitele badediene, sarmatiene si panoniene, intr-o mare varietate de faciesuri si destul de bogat si variat fosilifere.

Marea bogatie in fauna fosila de la Tasad a atras mult timp atentia specialistilor,care prin studiile intreprinse au pus in evidenta alge calcaroase, spongieri, corali, echinide, briozoare,moluste si viermi.Geologia acestui golf a fost studiata in detaliu in special de M.Pauca (1935 )

Din lista variata de fauna fosila pot fi citate:Cliona, Heliastrarea reussana, Schizaster calceolus, Spatangus austriacus, Scutella vindobonensis, Membranipora lacroixi, Arca diluvii, Isocardia cor, Lucina dujardini,Corbula gibba, Chlamys multistriata, Pycnodonta cochlear, Calyptrea chinensis, Tritella archemidis etc.

In calcare au fost gasite si resturi ale unui rinoceratid,care este cel mai vechi mamifer de uscat cunoscut in zona Crisurilor.

M-am inspirat din : „Bazinul neogen al Beiusului” de M.Pauca (1935) si alte citeva lucrari similare de M.Bleahu,Vl.Bradescu si Fl.Marinescu.

Calcarele cu orbitoline de la Piatra Corbului

Rezervatie geologica.

Face parte din Formatia de Metes si este un martor de eroziune.

Adica ce a mai ramas ,dar care fiind supus in continuare eroziunii scade an de an.

Piatra Corbului este o stinca de calcare situata in versantul sting al Vaii Ampoiului intre localitatile Tauti si Metes -intre Alba Iulia si Zlatna.

Este una din cele mai interesante formatiuni geologice ale Muntilor Metaliferi.Este constituita dintr-o alternanta de strate cu sedimentatie normala (sisturi argiloase-grezoase violacee si verzui,gresii si bancuri de calcarenite fine) si strate cu sedimentatie haotica,acestea fiind constituite din nivele de blocuri rulate de roci foarte variate (gresii,calcare,sisturi cristaline,dar mai ales roci eruptive) prinse intr-o matrice argiloasa.Aceastaintreaga masa haotica este o formatiune de Wildflysch,adica o formatiune depusa in conditii de instabilitate,rezultata dintr-o alunecare,pe panta taluzului continental,a materialelor deja depuse sau desprinse dintr-o faleza.O formatiune de Wildflysch tradeaza iminenta unei faze de cutare.In acest loc stratele sint redresate la verticala.

Aici sint blocuri de calcare brecioase bine sudate,printre care se afla mici granule de cuart si de roci eruptive.

In cimentul breciei se gasesc exemplare de orbitoline ( Orbitolina conica si Orbitolina discoidea ) pe baza carora a fost stabilita virsta albiana.

Ocrotirea Pietrei Corbului este justificata de interesul geologic al formatiunii si de aspectul original (arata ca un zid ).Zona ocrotita are o suprafata  2000 mp.

Bibliografie: Gherman I.(1943):Cercetari geologice in coltul de SV al Depresiunii Transilvaniei

Bleahu M,Dimian M (1967):Studii stratigrafice si tectonice in regiunea Fenes-Ighiel_Intregalde (Muntii Metaliferi)