Plouat

https://fosile.wordpress.com/

Poza 182

https://fosile.wordpress.com/Inceputul sfirsitului.

Prin ploaie

Ploi.

Ploile monotone si lungi de toamna.Cind nimic nu misca, pasarelele si goangele stau ascunse si nici macar acea unica cioara nu-ti zgirie auzul cu croncanitul ei.

Si mergi, din ce in ce mai greu din cauza noroiului depus pe incaltaminte si mergi, din ce in ce mai ud, cu parul atirnind in suvite  lipite de fata, cu tigara atirnind uda in coltul gurii.

Mai mergi si  prin iarba uda, unde siroirea continua se aude moale, catifelat si nu-ti mai pasa ca inaintezi ca prin apa.

Mai mergi si prin padure unde se aud usor picurii marunti cazuti pe frunze  si mai tare cind se scutura pe tine cite un copac, de picurii grei acumulati, de parca n-ai fost destul de ud.

Mai mergi si pe pietre, pe stinci unde fiecare picur se aude distinct cind se lipeste de piatra uda, ca o orchestra de xilofoane.Aluneci sau te tirasti printre siroiri in cautarea unui adapost uscat.

Linistea monotona a ploii de toamna, cind stai intr-o grota uscata, linga un foc molcom .

Privesti linistea ploii si a  muntelui ud,  ghemuit sub nori si nu stii daca e azi sau miine si nici nu-ti pasa.

 

Asteptare

https://fosile.wordpress.com/

In ploaie

https://fosile.wordpress.com/

Prin ploaie

https://fosile.wordpress.com/

Prin ploaie

https://fosile.wordpress.com/

Degustare

Duminica am degustat muntele.

Nu, n-a fost nici drumetie, nici catarare, nici macar plimbare ci doar traversare cu masina.

Deci, degustare.

Si culmea, mi-a placut.

Am mers pina la Tg.Lapus si la intoarcerea am venit pe un alt drum, mai nou asfaltat care traverseaza muntii.

O frumusete de drum prin padure, cu multe curbe, unele atit de strinse  ca trebuie sa reduci de tot viteza.

Era atit de frumos ca n-am avut timp sa facem poze.

Initial ma gindeam ca, la intoarcere  poate trecem pe la un prieten geolog si de acolo, daca nu stam mult, sa venim si pe la Gradina Zmeilor.N-ar fi fost decit vreo 30 de km in plus.

Apoi, dupa ce am schimbat ruta, ma gindeam ca am putea intra si pe la Gherla.Sa ne plimbam un pic, sa mai revad , sa-mi mai amintesc.

Cerul a fost acoperit toata ziua, dar la intoarcere  se intrevedea o ploaie.

De pe la Dej, picura, dar doar doi trei picuri.

Se vedea inspre Cluj un cer negru.Si cu cit ne apropiam de acel front devenea tot mai intuneric afara, pina a fost noapte de-a binelea ( ora 14) si a inceput potopul.

Cu toate ca stergatoarele mergeau la viteza maxima, nu reuseam sa vad prin parbriz decit cite o secunda dupa stergatoare.

Noroc ca intreaga coloana de masini circula la distanta una de alta si cu aceiasi viteza.

Pe la Apahida am depasit ploaia, iar la intratea in Cluj era uscat pe jos, dar dupa citeva minute  s-a pornit si aici un potop.

Eram deja acasa.

De-ale mele

Scuze si motive= comoditate si sedentarism?

Simbata fiind mai liber speram sa ies un pic pe afara.Asta insemnind in afara orasului, undeva la padure sau daca mai gasesc unul la fel de zahait (nebun) ca mine, chiar la munte, fara sa tinem cont ca ploua, ca e frig, ca e noroi ca…

Deja faceam scenarii, cizme, pelerina, umblat brambura si gasit, normal, pietre ca pe ploaie se vad mai bine, facut poze din pozitii de yoga, sa nu se ude aparatul, sa iasa imaginile asa cum le dorim…

M-am inteles cu un prieten sa vina la mine si pe la 9 l-am sunat sa vad ce face.

Mi-a raspuns ca vine la mine pe la doua ( 14 ).

Adica?

Gata.

Sau aproape gata, ca as putea sa merg singur.

Dar stind in casa, la caldurica, in tinuta lejera, prin fereastra vedeam ca nu se vede nimic.Era o ceata ca nu se vedea om cu persoana.

Asta inseamna ca e tare mare umezeala.

Unde sa ma pornesc singur pe udaciunea asta?

Hai, ca daca ar mai fi cineva ne-am mai distra unul de altul, am mai povesti diverse, dar asaa…

Da, si parca tare ma doare spatele. ( de parca daca as fi mers nu m-ar fi durut).

Si nici n-as sti cu  ce sa ma incalt, ca nu pot merge in cizme tot parcursul.( ca nici n-ar putea sta in portbagaj pina la destinatia propusa).

Si nici nu merita iesit pentru doua ore.( ba da, merita si pentru o jumatate de ora).

Si uite-asa, am iesit numai la plimbare cu catelul, dupa ce a fost prietenul pe la mine si a ramas ca s-ar putea, daca nu intervine ceva, sa iesim simbata viitoare.

Baiu e ca de citiva ani incoace n-am mai mers singur pe teren.Nu stiu de ce.

Ba stiu.Din cauza ca nu mai adun pietre.Chiar daca simt chemarea, nu-mi vine sa merg si sa le las acolo.Dar din cauza de spate nu le pot lua si chiar daca le iau, n-am unde sa le mai depozitez( si chiar daca as avea unde sa le pun, sa fie aici si nu acolo?), nu le mai prelucrez.

Si uite asa, ba e ceata, ba ploua, ba e prea cald, ba n-am cu cine, ba n-am suficient timp, ba… si stau ca fraierul in casa suparat ca nu ies, ca n-am iesit, ca n-am ce face, ca…

Nu-i virsta de vina ca sint babaciuni mai vechi decit mine care ies pe orice vreme, se plimba, se opresc cind e nevoie si mai merg, se uita aiurea, fac poze sau povestesc cu cineva sau singuri cu aducerile aminte.

E drept ca ultimele iesiri le-am facut impreuna cu mai tineri prieteni care au alt ritm si ori am ramas in urma ori m-am fortat si mi-a fost greu o vreme pina mi-am revenit.

Oare am luat-o pe calea statutului ( sedentarismului) si gasesc scuze si motive sa nu ies, sa nu merg sau e doar intimplarea intimplatoare  si vine si rindul meu?

Ca uite, duminica n-am iesit ca…a trebuit sa mergem la o zi de nastere -prezenta obligatorie- si s-a dus ziua.

Uite ca iar am gasit scuze…

De-ale mele

Oare toata saptamina va fi la fel?

Ca  la  munca pe de o parte am facut glume pe seama unui coleg care zicea ca a gatit cu ulei de cocos.L-am ametit de cap cu panaceul universal care-i uleiul de cocos, pe linga faptul ca costa 40 de lei kilogramul.

Ce mai, poate fi folosit ca lubrifiant, impotriva ciupercii de la picioare, ca unguent,si nenumarate alte utilizari in toate domeniile.

La sfirsitul zile de munca m-am certat cu un alt coleg.Pentru o prostie, dar eram nervos rau.Trebuia sa merg sa-mi iau ochelarii, ca am fost saptamina trecuta sa-mi faca reteta si ochelari.

La cit eram de nervos am pornit pe ruta (normal, pe jos) pe care in urma cu doai ani mi-a dat unul in cap, pe la spate, de am cazut in gardul viu si tot eram julit .Speram sa-l vad sau sa apara si…

Nici vorba sa apara, in plus de cite ori am traversat strada toti soferii au fost extrem de amabili si m-au invitat sa trec.

Naibii, pina si semaforul a stat pe verde pina am catadixit eu sa trec.

Ajuns la optica respectiva imi da femeia ochelarii, ii pun pe nas si…nu-s buni.Nu vad cu ei cum trebuie.

Cind m-a consultat i-am spus si doctoritei si asistentei ca imi trebuie pentru la munca.

Acum imi tot zicea asistenta ca sint pentru citit.

Cum dracu sa fie pentru citit?La zece centimetri de ochi?Pai inseamna ca esti chior sau ca ti-ai facut ochelarii aici si intr-o luna ramii chior.

Ori a gresit doctorita reteta ori a gresit tehniciana.Cert este ca nu i-am luat, nici n-am mai vrut sa-mi fac altii la ele.Sa-i friga!

Nu-mi mai fac anul asta.Clar.

Tot anul pina acum a fost de tot rahatul.Nimic n-a iesit cum trebuie sau m-am enervat si suparat.

Si in timp ce ma indreptam spre casa vorbind singur a inceput si o ploaie, asa ca sa-mi fie perfect totul, ca tot n-aveam nici umbrela, nici pelerina….