Poza 196

Pian?

Pian?

Cauza

https://fosile.wordpress.com/

Auditie

 

In caz ca va place jazz-ul,

In caz ca va place pianul,

Auditie placuta!

Roberta Flack

Nascuta in Asheville-Carolina de Nord-intr-o familie de muzicieni,urmeaza Universitatea Howard,lucreaza  apoi ca profesoara la Washington,face si corepetitie de opera.In 1972 inregistreaza primul album la casa Atlantic.Melodia First Time Ever I Saw Your Face

cunoaste un extraordinar succes  fiind introdusa si in coloana sonora a filmului „Play Misty For Me „.

Realizeaza foarte repede al doilea album  si scrie melodia care-i va aduce celebritatea internationala-Killing Me Softly With His Song,

inspirata de evolutia dintr-un concert a lui Neil Diamond

Desi  considerata o cintareata de soul muzica Robertei Flack evidentiaza influente puternice ale jazz-ului,atit in interpretarea vocala cit si in cea pianistica.

Popularitatea pe care si-a cistigat-o o desemneaza alaturi de Aretha Franklin printre marile voci ale timpului.

Ray Charles

Impreuna cu un alt nume de referinta al muzicii populare de culoare Sam Cooke (1937-1964),Ray Charles poate fi considerat,pe buna dreptate,parintele stilului soul asa cum il cunoastem astazi.Asimilind si combinind ca nimeni altul,elementele de limbaj muzical din blues si gospel,el a dezvoltat un stil de intensa confesiune,de emotionanta ambianta incantatorie,preluat si dezvoltat apoi de Wilson Picket,Otis Redding si altii.

Este remarcabila si demna de mentionat activitatea sa in domeniul jazz-ului-ca pianist,organist si saxofonist-alto-activitate careia i s-a dedicat exclusiv in perioada tineretii si pe care a mbinat-o mai tirziu cu realizari deosebite in domeniul muzicii gospel,Rithm & Blues si soul.

Din albumele inchinate jazz-ului,cele mai reprezentative sint albumul (3) Soul Meeting,realizat impreuna cu marele vibrafonist de jazz Milt Jackson si albumul nr (7) Genius + Soul = Jazz realizat cu ajutorul aranjamentelor de tip Big Band  a lui Quincy Jones.

Nascut in Albany,Georgia la 23 septembrie 1932,cu numele complet de Ray Charles Robinson,supranumit apoi „The Genius”,orb de la virsta de 6 ani si orfan de la 15 ani,a invatat muzica intr-un institut pentru nevazatori din Florida.

In 1947 conduce un trio instrumental in genul celui al lui Nat King Cole (al carui stil pianistic  l-a influentat considerabil pe Ray Charles in primii ani a-i carierei sale).La 17 ani dirijeaza prima sa orchestra si fiind primul muzician de culoare care a avut propriile sale show-uri TV.

Din acea perioada -1959- este marele succes „What’d I Say”

piesa ce a dat numele albumul (4)

Un an mai tirziu,odata cu colaborarea cu casa „ABC Paramount” incepe o adevarata industri de inregistrari.Si este primul cintaret de culoare care a cintat muzica Country & Western.

Albumul (8) devine un alt mare succes de casa,editat in milioane de exemplare si multe discuri single cu melodiiile cuprinse in acest album,in special „I Can’t Stop Loving You”

Privite in ansamblu,rolul si aportul lui Ray Charles in acreditarea valorica a artei negro-americane,a spiritului si inflexiunilor specifice int inestimabile,astfel ca muzicianului i se cuvine un loc de sseama in ierarhia celor mai buni dintre cei foarte buni.

 

 

Concertul-examen

Stie cineva cita durere,cit chin,cita munca presupune existenta unui instrumentist?

Nu iei ,simplu,partitura sa o cinti de mai multe ori de la inceput pina la sfirsit pina o inveti ci sint  zeci,sute de ore de studiu,bucata cu bucata,nota cu nota,arpegiu  cu apregiu ,iar si iar si iar pina te dor miinile,pina iti amortesc,pina nu mai stii de tine,din nou si din nou…sa respecti indicatiile din partitura,sa o interpretezi perfect cu aceste indicatii si-apoi,numai dupa aceea sa incerci sa pui sufletul tau acolo.Sa nu fie doar o fotografie a ceea ce a vrut compozitorul sa spuna,sa transmita ci sa transmiti tu sentimentele,trairile tale transcrise in muzica pe care o interpretezi.

Dar ce inseamna sa locuiesti cu un instrumentist?

Verisoara mea studia pianul la Liceul de muzica.De cite ori mergeam pe la matusa,ma chema afara ,in curte sa povestim,pentru ca vara-mea studia.

Zicea tusa ca-i ies creierii.Fata asta nu cinta,numai zdrangane la pianul ala,de parca si-ar bate joc de el.N-am auzit-o niciodata cintind o melodie de la inceput pina la sfirsit.

Prin ultimii ani de studiu,avea hirtia cu ce ar putea alege si ce trebuie sa interpreteze pentru examenul de sfirsi de an.

Fac o paranteza: la Muzica,fiecare instrumentist era pus in situatia de a tine concert,recital in sala de concert a liceului.Pentru a se obisnui cu publicul ,mai ales ca primul public erau colegii care incurajau,care nu faceau figuri cind greseai si o luai de la inceput,pentru a te obisnui cu ceilalti instrumentisti.La fel se intimpla si la examenul de sfirsit de an.

Sala de concerte a Liceului era in vechiul Refectoriu al Manastirii Franciscane.O sala nu prea mare,cam 150-200 de persone,in stil gotic cu o coloana in mijloc,avea o acustica perfecta.

M-a rugat sa vin si eu la concertul-examen si  sa o duc si pe matusa.

Pai,atunci,ia pentru ultima parte Ciaikovski,i-am zis.

Nu pot,sint concertele pentru solisti,iar eu nu sint solista…

Avind in vedere ca se pregatea pentru o cariera de corepetitor si profesor de pian nu trebuia sa interpreteze un concert,dar i-am spus ca nu-i sigur ca va putea vreodata sa cinte pe o scena,cu o orchestra un concert.Si acum,oricum orchestra era acolo,pe scena pentru solisti.Trebuie doar sa-l lamureasca si pe profesor sa o lase sa interpreteze .Si i-am mai sugerat sa ia doar partea intii,ca are de toate.

In ziua examenului,am mers pe la tusa ,am lamurit-o cu greu sa vina,dar am intrat in sala numai inainte de ultima parte.

Rindul intii era pentru profesori,iar al doilea peentru familie.

Am salutat  profesorii,am dat mina cu cei care mi-au fost si mie profesori si ne-am asezat.

Era orchestra  liceului,la pupitru un tinar si el din ultimul an.

Vara-mea a intrat putin crispate si…a inceput.

Concertul nr.1 pentru pian si orchestra.

Ce explozie,ce descarcare de emotie,toata energia acumulata se pravale peste tine din marea orchestra simfonica si din pian.Toti sint una, o revarsarea  de  sensibilitate.

Se ridica din mijlocul orchestrei un abur ,iar pianul parca pluteste printre sunetele eliberate de clapele conduse de degete,in prelungirea miinilor pianistei si ti se aseaza in git ca un nod greu,te apasa ca o greutate in piept si-ti cauti propria emotie,incercind sa o eliberezi

Miinile matusii mele s-au crispat si-mi zdrobea degetele.

Cind totul s-a terminat si ultimele sunete ne-au eliberat corpul a izbucnit vacarmul din sala.Profesorii,in picioare,aplaudau si ovationau.

Dar ce elogii,ce aplauze,ce ovatii pot fi mai presus decit chipul scaldat de lacrimi al mamei tale…

Johnny Raducanu

S-a dus sa-i invete si pe ingeri,jazz.

Pianistul,compozitorul,jazz-manul Johnny Raducanu a „plecat”!

Odihneasca-se in pace!

Karika neni…

Asta vine din ungureste si inseamna “tanti cracanata”.

Eram cam prin clasa a treia.Intr-o zi  tocmai cind mi-am scos capul pe poarta o gramada de copii se tineau dupa o tanti  taare batrina, care abia se misca cu o plasa in mina, strigind dupa ea: Karika neni! Karika neni! pina cind un nene de pe strada a reusit sa-l prinda  de urechi chiar pe cel care a initiat distractia, iar ceilalti au rupt-o la fuga care pe unde a putut rizind si tipind.

Normal ca am intrat repede in curte si eu, chiar daca n-am zis nimic, dar curiozitatea m-a facut sa scot iar capul si nenea mi-a zis sa o ajut pe Tanti cu plasa pina acasa.

I-am spus mamei, am luat plasa si  sarind intr-un picior am insotit-o pina acasa, i-am tinut poarta deschisa si am ajutat-o sa urce treptele din lemn ce duceau spre locuinta aflata la etajul cladirii. Cind am intrebat-o de ce nu locuieste jos, ca e taaare batrina, mi-a raspuns cu o voce calda si blinda si parca atit de buna, ca jos e atelierul.

Ajuns sus, mi-a dat o cescuta cu dulceata de trandafiri si niste mosoare din lemn sa ma joc cu ele. Erau tare frumoase, cu fotografii pe partile laterale si scria ceva , dar nu puteam citi.

Mai era intr-o camera un fel de masina de cusut de care nu m-a lasat sa ma apropii.

De-atunci, am insotit-o in fiecare zi cu plasa cu piinea si mergeam la ea, ma jucam cu mosoare, imi arata tot felul de vederi si poze cu nenea  si cu tanti cind erau tineri si cu o gramada de copii si daca vreau ma invata si pe mine sa cint. Cit de mindru eram cind i-am spus ca stiu sa cint la vioara  si cint la Casa Pionierului.

Era singura, intotdeauna singura si uneori o auzeam vorbind parca cu cineva intr-o limba pe care nu o stiam si de citeva ori, retrasa in camera de la strada, atingea  clapele unui pian si cinta cu vocea ei catifelata atit de frumos ca-mi venea sa pling, tot in limba aceea pe care nu o intelegeam.

Uneori mai vorbeau asa si nasii mei de botez.

Imi mai dadea mama si mincare sa-i duc si prajituri, ca ea nu mai gatea.

Intr-o dimineata, cind am mers la Tanti, curtea era plina de oameni si un nenea Militian mi-a spus ca Tanti s-a dus la copiii ei…

Am lasat prajiturile si ca orice copil, sarind intr-un picior, am mers prin gradina ei, in parc, la joaca.

Dupa citeva zile, tot orasul, imbracati frumos, am participat la inmormintarea lui Tanti.

Famfara, caii catre trageau carul mortuar imbracati in negru, toate clopotele de la toate bisericile din oras bateau tinguitor, dureros si parca plingeau si pietrele si casele, iar eu si ceilalti copii nu intelegeam de ce plinge toata lumea, si mama si tata…

Mai tirziu am aflat. Era ultima descendenta a uneia din familiile care au intemeiat orasul. Singurul oras Armenesc din lume, aflat in afara Armeniei-Armeniopolis-Gherla.

Familia ei s-a ocupat cu industria pielariei, atelierul era de croitorie in piele si duceau traditia mai departe, dar parca la ea, la Tanti, trebuia sa se termine. I-a murit sotul, cei cinci copii n-au ajuns nici unul la treizeci de ani. S-au stins inainte sa se casatoreasca, iar Tanti i-a ingropat pe toti si i-a plins, le-a dus dorul pina la aproape nouazeci  de ani cu demnitate.

Dinsa si inca o Tanti erau profesoarele de pian si de comportament si tinuta in societate si in afara ei, pentru toate domnisoarele din oras si din imprejurimi.