Filed under: Fotografii | Tagged: Blogul lui Fosile, Cer, Cluj Grădina Botanică, flori, fotografii, nori, nufăr, padure, parc, peşti, Reflexii | 4 Comments »
Peşti şapte
Mergeam într-o vară cu maşina spre munte şi în parcarea de lîngă lacul de la Vîlcele era o masină de Arad, pe care scria că are peşti.
Eu nu sînt mare mîncător de peşte, dar nevastă-mea ar mai mînca din cînd în cînd , aşa că i-am promis că voi opri şi vom lua unul dacă mai este aici cînd ne întoarcem.
La întoarcere am oprit lîngă maşină şi l-am întrebat pe omul plictisit şi adormit ce fel de peşti sînt ăştia, Peşti şapte?
Omul, luat prin surprindere, a făcut ochii mari a neînţelegere şi-atunci i-am arătat că pe maşină scrie Peşti VII.
Hă, hă, hăăă…, a rîs omul, ce m-ai speriat!
Da, cum de ţi-a venit ideea să vinzi peşte lîngă un lac unde sînt 10 pescari pe mp şi este şi peşte?Sau vrei să-i duci înapoi şi să-i laşi să moară de bătrîneţe?Mergi mai încolo, iar celor care trec pe-aci li se face poftă şi cînd dau cu ochii de tine opresc şi iau şi ei.
De crescătorie? întreb.
De crescătorie, zice.
Graşi?
Da.
Da, unul mai perit, aşa , cam ca mine, n-ai?
Perit- slab, amărît, pierit
A căutat şi a găsit unul cam de un kil jumate, mi l-a pus într-o pungă, după care s-a pregătit să plece de-acolo.
Ajunşi acasă i-am zis soţiei să-l facă cum vrea şi dacă mai rămîne o bucăţică fără piele, fără oase, şi fără grăsime să mi-o lase mie.
Păi e viu!
Da, aşa scria şi pe maşină.
Da, cum să-l omor?
Iei cuţitul în mînă şi îi tai capul.
Nu eşti sănătos? Nu vezi că se mişcă şi deschide gura? Taie-l tu!
Eu? Din partea mea poate să stea cu noi cît vrea.Întîi îl punem în vană şi după ce cumpărăm un acvariu o să mai avem un animal de companie pe lîngă cătel.
A doua zi l-am dus la mama care l-a rezolvat, prăjit în tot felul de chestii , aşa că, a mea s-a lins pe degete după ce a terminat.
De atunci n-am mai cumpărat peşti şapte ( VII).
Filed under: Amintiri | Tagged: Blogul lui Fosile, Excursie, lac, masina, pescari, peşti, pregătit, viu, şapte | 14 Comments »