Celor plecaţi

Sîntem plămădiţi din pămînt.

Voi sînteţi pămînt românesc răspîndit pe alte meleaguri.

Si chiar dacă plutiţi pe ape străine sînteti ca floarea de nufăr, cu rădăcinile în adînc.

Reclame

Intre cer și pămînt

De-ale mele.Busuiocul.

Nu știu ce naiba pun ăia de la florării în pămîntul florilor sau cei de la supermarcheturi, de-s florile frumoase și după o lună de stat intr-un spațiu fără pic de lumină naturală, dar cum le iei acasă, oricîtă apă, îngrășămînt, iubire, muzică și tot ce îți închipui că le-ar fi de folos le-ai pune, se ofilesc și mor.

Nu știu unde am citit la începutul verii, că busuiocul ține țînțarii  la distanță așa că, cum am găsit un busuioc la ghiveci, l-am luat.

Încă am ales, să fie unul autohton, că avea și de pe alte meleaguri.

Nu prea îmi plăcea cum arătau frunzele, că parcă le știam altfel, dar avea miros puternic de busuioc și l-am luat.

Oriunde l-am pus, să se aclimatizeze, nu i-a plăcut.

După o vreme l-am scos afară, la lumină.Nu i-a plăcut.

I-am dat tot ce am citit, mi-am amintit, am visat.Nu i-a plăcut.

Si pînă la urmă s-a uscat.

Mai am un trandafir pitic, care de șase luni stă să moară, un crin care la magazin avea cinci flori, dar de cînd e la noi, de vreo doi ani, n-a mai dat nici o floare.Scoate numai frunze lungi și blege.

Chiar mă gîndeam, oare chiar atîta energie negativă este la noi în casă, că ne omoară florile?…

Noroc cu un bambus care trei ani a stat pe loc și care după aceea s-a hotărît să crească.Adică se se lungească cu un moț de frunzulițe în vîrf.

Intr-o vreme am avut urzicuțe din alea colorate.Așa s-au înmulțit că nu mai vedeam soarele din casă.

Zidirea peșterii

Umblam brambura prin Apuseni într-o vară.Căutam locuri mai speciale, mai spectaculoase pe unde să merg cu diverși turiști.

Obosit de umblătură, cătărări și cotrobăiri prin tot felul de grote și peşteri, m-a prins noaptea fără să-mi fi făcut un adăpost așa că am strîns crenguțe și frunze sub un copac din apropierea unei stînci și m-am culcat.M-a trezit un zgomot continuu.Era un fel de gîjăit din mai multe voci de bărbați.Normal că curios, am mers în direcția din care venea zgomotul și la baza stîncii, lîngă un foc de tabără am văzut vreo zece bărbați grupați în jurul unui sicriu în care era un tînăr, iar la baza stîncii alți bărbați zideau, închideau cu pietre și ciment intrarea intr-o grotă.

Cei din jurul sicriului ziceau cu voce joasă, gîjăită, rar

Hai Vasîle, hai afară

Să mai vezi soarele iară.

Bărbații se tineau pe după umeri și se legănau în timp ce repetau aceleași cuvinte, aceiași chemare.

Văzîndu-mă, m-au prins și pe mine între ei și au zis

Lasă Vasîle pietrele

Hai să te cununi cu soarele.

Hai Vasîle, hai ficior

Că amu ai și martor.

Eu eram martorul la cununie.

Nu prea mai eram încîntat  de ce se petrecea acolo, îmi era și frig, dar parcă un frig care mă țintuia de pămînt și care îmi făcea pielea de găină.

Nu mai era mult pînă la răsăritul soarelui și înainte să pună ultima piatră, prin crăpătura ramasă s-a strecurat un fel de fum.

Atunci au luat mortul din sicriu și l-au dezbrăcat, m-au dezbrăcat și pe mine și ne-au dus la o apă din apropiere .

Au spălat mortul, iar pe mine m-au stropit cu apa aceea rece, de-mi clănțăneau dinții și m-au frecat pe tot corpul cu niște buruieni, după care m-au bătut peste picioare, pînă la genunchi cu urzici.

Am crezut că mor de usturime.Eram numai beșici și rană vie.Tremuram tot de durere.Noroc că n-a trebuit să particip și la înmormîntare, că nu suportam pantaloni pe mine.

Bărbații rămași la gura grotei au terminat de zidit și au plantat iederă să acopere total intrarea, iar după ce s-au spălat și ei în pîrîu, m-au doftoricit pe mine cu…vaselina cu care ungeau roțile căruțelor.Mi-a ajutat la vindecare, dar o săptămînă, permanent mă trecea pișu de durere  si atunci am aflat la ce am participat.

Tînărul, Vasile, a murit în peșteră, iar ritualul a fost făcut pentru a-i scoate sufletul afară și înainte de înmormîntare, să nu bîntuie.

Pe mine m-au urzicat pe picioare,  martor fiind la cununia cu soarele dimineții, să nu mă tragă și pe mine pămîntul, după înmormîntare.

Eu m-am nimerit acolo ca prostul, căci tinerii știind ce-i așteaptă, au fugit din sat.

Inainte să plec din zonă, un bătrîn mi-a spus să nu intru în peșteri, cam un an și ar fi bine să nu mai merg pe-acolo o vreme.

Ce să mai merg, că mi-a trecut pofta de drumeții prin Apuseni, de curiozități, de ritualuri.

Cînd am mai trecut pe acolo nici nu se putea ghici că în spatele stîncilor este o peșteră.

Acum sînt destul de multe peșteri zidite sau închise în Apuseni, dar numai din cauză că sînt valoroase și pentru a nu fi vandalizate.

 

Pată de culoare

https://fosile.wordpress.com/

Reactii

Unoeri nu reactionam pe masura asteptarii.

De curind un prieten mi-a adus in dar o piatra.

El stie ca imi poate face o bucurie aducindu-mi o piatra si desi nu-i la fel ca atunci cind o descopar eu, cind ma aplec si o iau din noroi, din apa , este tot o bucurie.

Mi-a adus o piatra unica.

Prin ce e este mai unica decit alte pietre?

Pentru ca are 1 miliard de ani.

1 000 000 000 de ani!

Obisnuit cu treizezeci sau saizeci de milioane sau cu o suta,douasute de milioane de ani, nu mi-a spus mare lucru un miliard.

M-am bucurat putin, am luat-o, am cercetat-o pe o parte si pe alta, m-am uitat cu lupa sa vad dungile de agat si am pus-o pe raft, alaturi de altele.

Abia acum am reactionat.

Pamintul este estimat la 10 miliarde de ani, iar acest agat, aceasta pietricica are un miliard de ani si prietenul meu mi-a oferit-o mie.

Ii datorez un maaare: MULTUMESC, LJUBA!

Sfirsitul lumii

Sfirsitul lumii sau Apocalipsa sau cum i se mai spune.

Am vazut o gramada de pareri,care mai de care mai pertinente,mi-au venit o gramada de mailuri cu fel de fel de scenarii.

Asa ca,hai sa imi dau si eu cu parerea.

Avind in vedere ca toate procesele din natura de pe pamint sau din univers au loc indiferent ca noua,oamenilor ne place sau nu,indiferent daca noi, oamenii,vrem sau nu sau daca ne este frica sa nu,eu zic ca ar fi mai bine sa ne vedem de treaba .

Natura ,oricum,isi urmeaza propriile legi.

Eventual am avea sansa sa fim spectatori.

Parerea mea!