Rîpa

După ce porneşti la drum, durează destul de mult pînă ieşi din gîndurile obişnuite, din amintirile proaspete, din imaginile şi sunetele cotidiene.

Mi s-a năzărit pe vremea aceea să studiez plantele si am considerat ca cea mai buna zonă de studiu ar fi malul drept al Someşului de la Cluj pină la Dej.Nu mai ştiu ce anume m-a făcut sa aleg acest traseu, dar m-am pornit intr-o vara la drum.

Mergeam.

Dealurile de pe lînga malul Someşului sint destul de puţin inalte, au păduri si păşuni, deci verdeaţă cîtă vrei, dar eu mergeam de parcă aş fi fost in deşert.Mergeam pur şi simplu, fără gînduri, fără idei. Fara macar intenţia de a colecta o plantă, de a studia cu ajutorul lupei proaspăt cumparata vreo frunză sau un fir de iarba.

Mai treceam prin cite un sat , parcă, pustiit de oameni.Nimic nu mişca in arsita verii.Doar cîte o găină se lăuda că a făcut un ou sau cite un cîîine leşinat de cald şi de lene mai scotea cîte un hămăit la trecerea mea.Oamenii se odihneau, retraşi la umbra, pe cîmp, la locul de muncă.

Pe cite un drum era atita praf, că se afunda piciorul pînă la glezna şi mă gîndeam cît amar de noroi se adună acolo cînd plouă.

Si ca un răspuns la gîndurile mele s-a acoperit cerul de nori şi a inceput ploaia.

Nu se intrevedea nici un sat în apropiere, iar la distanţă destul de mare se vedea o pădure, deci n-aveam decît să merg prin ploaie ,prin noroiul de pe drum sau pe iarba alunecoasa de pe linga drum.

Ploua de parca s-a rupt cerul, cu picuri mari şi grei.Noroc ca nu sufla vintul, dar eram deja ud pînă la suflet.E drept, era nevoie de ploaia asta pentru pămînt, pentru plante, dar nu-mi era nicicum mie, care nu eram pregătit pentru aşa ceva.

Curgea fără intrerupere şi nu-mi mai auzeam nici gîndurile din cauza zgomotului permanent şi monoton.Părul imi era lipit de cap şi de faţă sub formă de laţe, ţigarile imi erau ude în pachet,simţeam cum îmi intră pe după guler, curge pe tot corpul şi se revarsă din pantofii in care picioarele îmi pleoscăiau.

Priveam doar in jos, că nu vedeam mai nimic din cauza apei care îmi intra in ochi.

La un moment dat mi-am ridicat privirea şi am văzut in faţa un obstacol.Era o rîpa destul de înaltă fără vegetaţie pe ea , greu de escaladat in condiţii de ploaie şi destul de lata- imi acoperea orizontul- pentru a merita să încerc s-o ocolesc.Părea ca dealul s-a rupt in două şi jumătate s-a scufundat.

Partea rămasă in picioare avea pădure, iar partea scufundată era acoperită cu o iarbă atit de frumoasă că mă şi miram că n-am vazut animale la păscut.

M-am dus pînă la baza rîpei în ideea ca pot să sap un adăpost cît de cît şi după ce se opreşte ploaia să fac foc şi să-mi usc hainele, dar am rămas uluit să constat ca rîpa in sine şi cam un metru in apropierea bazei era uscat.Parcă ploaia ocolea zona.M-am aşezat, din citeva uscături de măceş am făcut foc si mi-am instalat hainele la uscat şi normal, m-am apucat să cercetez locul.

Greu de priceput care-i treaba, dar cum se insera m-am pregatit de culcare şi urma să mai studiez eu dimineaţă.

S-a oprit ploaia, soarele apunea trimiţîndu-mi raze   frumos colorate cînd a apărut un bade.

Bună seara! I-am zis.

Sara bună! Mi-a răspuns.

Da de ce stai aici sub Rîpa necuratului, m-a intrebat omul.Nu vezi că aici nici nu ploua, nici nu-i ud după atîta amar de ploaie?

Da de ce crezi dumneata ca necuratul ar vrea să-mi fie mie bine pe vreme de ploaie? Nu mai bine e loc binecuvîntat? Să poţi sta pe vreme grea, să-ţi uşti hainele, să te odihneşti?

Zîci tu ceva, măi copile, că niciodată nu s-o petrecut nimic rău in locu ăsta.Da aşe zîc oamenii, că-i Rîpa necuratului şi tătă lumea să fereşte să treacă p-aici.Nici cu animalele nu vin şi uite ce iarbă faină îi.

Am dormit fără nici o problemă si dimineată am pornit spre Cluj în ideea că poate aflu despre ce e vorba şi mă întorc cu ajutoare pentru a cerceta în teren.

Locul este între Iclozel şi Silivaş.

Luat cu alte treburi n-am mai cercetat- de altfel nici nu ştiam de unde să o apuc, pe cine să întreb- şi nici n-am mai ajuns în zona.

Acum ploua mărunt la Cluj şi plouă şi la mine in suflet.

Molul (noroiul)

Il apuca, intr-o iarna, pe Puiu, prietenul meu, cheful sa mergem pina la Muntele Baisorii.

Autobus si pe jos.

Normal, dupa ce am pornit pe jos ne-am apucat de cintat.

Acuma, sa nu credeti ca era ceva demn de Eurovision.Era un fel de racnet , ca ne umfla si pe noi risul cind auzeam ce eram in stare sa debitam intr-o pseudo engleza, in incercarea de a reproduce una din piesele lui Freddie Mercury.

Nu mai stiu in care sat a iesit o lele la poarta sa vada cine face scandalul ala.

Buna ziua!

Buna, mai coptii!

Da’ v-ati lovit rau, de zbierati asa?

Nu, lele.Cintam.

Aha!Da ce fel de hore’-i asta?

De-a lui Freddie Mercury.

Da’ Feri asta, tata ase zdiara?

E Freddie, ca-i englez nu ungur.Nuu, el cinta frumos si are si orchestra.

Bine, ma coptii.Nu-i bai, horiti cit vreti, da numa dupa ce iesiti  din sat, ca avem o gravida sa nu sa sparie sa patasca ceva.

De-amu or sii (fi) mai multe, ca iarna noaptea-i lunga si ce-or face oaminii?Beu, torc si fac coptii (copii).

Da unde mereti?

La Baisoara.Nu se poate merge peste munte?

Sa poate.Da di ce nu mereti voi pa drum, ca poate va ie o sanie cu cal si va duce pina acolo?

Vrem noi sa mergem mai de-a dreptul.

Meret p-acolo… si puteti zdiera cit vreti, ca poate sa sparie si luptii (lupii) si ne lasa o tira ( putin) in pace.

Aveti grija ca dupa ce treceti de padurea asta dati de mol (namol), sa nu pticati acolo, ca greu puteti iesi.Da daca zdierati (strigati) tare va aude badea… de la cauacie (fierarie) si vine dupa voi.Ca si ala-i intr-o huzna (intr-o parte cu sensul de …nu tocmai sanatos mintal) de si-o facut cauacie intre sate, in munte.

Tare ne placea cum vorbeste, dar am pornit  voiniceste prin zapada pina la genunchi.

Dupa ce am trecut de padure era mai greu de inaintat din cauza ca stratul de deasupra al zapezii era inghetat, dar nu suficient de tare sa ne sustina.Asa ca fiecare pas era greu de facut si eram deja transpirati de efort.

La un moment dat vedem pe un par o bucata de carton presat pe care scria de mina:

Nu treceti! Pericol!

Alunecare de mol!

Ne-am uitat jur imprejur si in afara de fieraria de unde se auzea ciocanul pe nicovala si iesea fum negru, era numai zapada. Am tras un hohot de ris de au vuit muntii si ne-am continuat drumul.

La un moment dat vedem cum se porneste zapada de pe versant si asteptam sa ajunga la noi, incintati ca vedem o mica avalansa.Cam 50 m de lung si cam 10 m lat.

Cind a ajuns la noi era ,deja ,prea tirziu sa mai fugim si am fost aproape acoperiti cu…noroi .

N-am mai ajuns la Baisoara.

Ne-a extras fierarul din noroi, ne-a tavalit prin zapada apoi ne-a spalat cu furtunul cu apa-avea o instalatie ingenioasa- cu o pompa bagai aer intr-un butoi cu apa, iar apa iesea cu destula presiune printr-un furtun.

Dupa ce ne-a  spalat cit s-a putut de bine, ne-a tinut afara sa inghete apa pe noi, „laudindu-ne” ca n-am tinut cont de inscriptia lui, apoi cu o bota a batut gheata de pe noi si numai dupa aceea ne-am dezbracat si am pus hainele la uscat.

Zicea ca sint multe izvorase si pamintul musteste de apa.Iarna, din cauza ca ingheata la suprafata, sub zapada, apa se aduna in stratul de pamint si porneste la vale cu tot cu zapada din cind in cind.

L-am intrebat de ce si-a facut fierarie in mijlocul muntilor.

Sa nu fie sfada ( cearta) ca e a unui sat sau altul.In plus lui ii place sa fie numai cu ciinele lui in munte.

Oricum, toate drumurile, in toate directiile pe acolo trec.

Am stat acolo doua zile.L-am ajutat la fierarie, ne-am jucat cu ciinele lui, un urias ciobanesc alb (vorba vine, caci era aproape negru de la funingine).

Normal ca ajunsi acasa a trebuit sa ne spalam bine de tot si noi si hainele, caci miroseam a namol, a carbune, a fum…

Plimbare

Ieri ne-am plimbat.

Erau asa de jos norii, ca nici aparatului foto nu i-a placut lumina.Dar era liniste,culmea, fara vint si ne-am plimbat prin noroaie-cu fiecare pas eram mai grei si mai inalti.

Normal, am fost in zona Cheilor Turzii.

Plimbare de decembrie, poate ultima din acest an pe munte.

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

Prin ploaie

Ploi.

Ploile monotone si lungi de toamna.Cind nimic nu misca, pasarelele si goangele stau ascunse si nici macar acea unica cioara nu-ti zgirie auzul cu croncanitul ei.

Si mergi, din ce in ce mai greu din cauza noroiului depus pe incaltaminte si mergi, din ce in ce mai ud, cu parul atirnind in suvite  lipite de fata, cu tigara atirnind uda in coltul gurii.

Mai mergi si  prin iarba uda, unde siroirea continua se aude moale, catifelat si nu-ti mai pasa ca inaintezi ca prin apa.

Mai mergi si prin padure unde se aud usor picurii marunti cazuti pe frunze  si mai tare cind se scutura pe tine cite un copac, de picurii grei acumulati, de parca n-ai fost destul de ud.

Mai mergi si pe pietre, pe stinci unde fiecare picur se aude distinct cind se lipeste de piatra uda, ca o orchestra de xilofoane.Aluneci sau te tirasti printre siroiri in cautarea unui adapost uscat.

Linistea monotona a ploii de toamna, cind stai intr-o grota uscata, linga un foc molcom .

Privesti linistea ploii si a  muntelui ud,  ghemuit sub nori si nu stii daca e azi sau miine si nici nu-ti pasa.

 

Intepenit in crapatura

Era prin anii ’70.Mergeam cu Puiu pe munte de vreo doua zile si cautam o fisura, o grota ceva pentru un adapost.

Nu erau copaci in zona, numai tufisuri si n-aveam chef sa ne apucam de impletit.In plus nori negri se buluceau pe deasupra noastra a ploaie si un vint turbat ne impletea parul in suvite.

La un moment dat am gasit o fisura in stinca, destul de adinca si ne-am zis ca asta-i.

Am intrat  grabit, ca incepea sa picure.Cam greu de inaintat, ca era ingusta tare, iar ranita nu ma lasa sa fac multe manevre.Suiera vintul prin fisura aia ca nu auzeam altceva si de aceea nu l-am auzit pe Puiu cind mi-a spus ca el nu incape si nu mai poate inainta.

M-am aplecat sa trec pe sub o protuberanta a stincii cind a inceput sa toarne de parca toata ploaia din zona curgea numai in fisura in care eram eu.Speram sa gasesc o grota in care sa nu fiu plouat,sa ma pot aseza si sa-l astept pe Puiu.

Trecut de umflatura, cind m-am ridicat in picioare am ramas intepenit.Nu puteam nici sa inaintez, nici sa merg inapoi, nici sa ma las jos, nimic.Si curgea apa, noroi, ierburi sau crengute pe mine.Cu parul in ochi, plin de noroi, ud leoarca si intepenit ,  cu o mina  in sus, cu care imi protejam ochii, iar una in jos, lipita de mine.Imi venea sa rid, sa injur, sa …

Noroc ca apa se scurgea undeva, in pamint , dar oricum eram ud pina la suflet.

Suiera vintul pleznindu-ma cu picurii de ploaie, sunau tunetele de parca toti muntii se prabuseau  si din cind in cind se lumina totul de la fulgere, iar eu stateam ca fraierul in mijlocul lor, intepenit intr-o crapatura.

N-avea sens sa ma zbat, ca mai rau m-as fi blocat.Am incercat, dupa ce mi-a mai venit inima la loc, sa profit de umezeala si sa-mi iau cutitul dintr-un buzunar al rucsacului.Dar asta insemna sa-mi las in jos mina ridicata.Dupa ce m-am agitat un pic am reusit sa-mi cobor bratul.Aveam senzatia ca se va rupe, iar un virf de stinca imi facea gaura in carne, dar am scos cutitul si am taiat baza rucsacului din care  au incept sa cada conservele si lucrurile mai grele.Era suficient sa se modifice volumul, iar eu sa pot sa ma misc si sa merg cu spatele, incercind sa-mi amintesc care au fost manevrele de inaintare, caci nu puteam inca sa ma intorc.

Nici nu mi-am dat seama cind s-a oprit ploaia, ca nu se mai aude urletul vintului, ca e noapte si se vad o gramada de stele.

Cind am reusit sa ies rupt, epuizat, cu o gramada de julituri si taieturi l-am gasit pe Puiu in fata unui adapost, la un foc zdravan si cu cafeaua si tigarile pregatite.L-a udat si pe el ploaia pina a reusit sa faca un adapost cit de cit uscat.

Puiu s-a speriat tare vazind ca nu poate inainta, ca nu vede unde sint, ca nu putem comunica si ca nu stie daca am patit ceva, daca am nevoie de ajutor si cum sa mi-l dea.

La lumina unui fulger m-a vazut cind deja veneam cu spatele si atunci s-a ocupat de adapost.

Baiu era ca trebuia sa ma intorc dupa conserve si lucrurile care au tot cazut din rucsacul taiat.

Ne-am spalat intr-o balta, ne-am schimbat hainele punindu-le pe cele ude la uscat si pina spre dimineata cu tigarile si cafeaua la indemina ne-am povestit prin ce am trecut fiecare.

Dimineata am facut bandaje cu frunze de patlagina presarate cu praf din coaja de rachita pentru taieturile si zgirieturile mele  si am recuperat, cu greu, lucrurile din fisura.

Am mai stat o zi acolo.

Mi-am cusut rucsacul, am facut un adapost  mai mare si mai bine protejat si ne-am plimbat prin zona sperind ca undeva, in preajma este o pestera, o grota spre care duce fisura aceea.Nu era.

Reactii

Unoeri nu reactionam pe masura asteptarii.

De curind un prieten mi-a adus in dar o piatra.

El stie ca imi poate face o bucurie aducindu-mi o piatra si desi nu-i la fel ca atunci cind o descopar eu, cind ma aplec si o iau din noroi, din apa , este tot o bucurie.

Mi-a adus o piatra unica.

Prin ce e este mai unica decit alte pietre?

Pentru ca are 1 miliard de ani.

1 000 000 000 de ani!

Obisnuit cu treizezeci sau saizeci de milioane sau cu o suta,douasute de milioane de ani, nu mi-a spus mare lucru un miliard.

M-am bucurat putin, am luat-o, am cercetat-o pe o parte si pe alta, m-am uitat cu lupa sa vad dungile de agat si am pus-o pe raft, alaturi de altele.

Abia acum am reactionat.

Pamintul este estimat la 10 miliarde de ani, iar acest agat, aceasta pietricica are un miliard de ani si prietenul meu mi-a oferit-o mie.

Ii datorez un maaare: MULTUMESC, LJUBA!

Mineralizare

Mineralizare

Mineralizare

O tavaleala

Dupa o balta cu noroi,o tavaleala e perfecta.

Hal la tavalealaaa !

Hai la tavalealaaa !

Ultimul agat filonian

Luni trebuia sa mergem la cineva ,la munte.

O bucurie pusa rapid in practica,desi cei unde trebuia sa mergem nu raspundeau la telefon.Asa ca,atunci cind am ajuns acolo,n-am fost surprinsi ca nu-i gasim acasa.

Am lasat masina linga drum,sa vada cind ajung acasa ca sintem in zona si am pornit pe munte.

Eram in zona domoala a Muntilor Gilaului.Atita verdeata,covoare de flori,era cald,placut,catelusa noastra zburda fericita nestiind unde sa mearga mai intii si intorcindu-se din cind in cind sa se asigure ca mai mergem si noi.

Parca ar fi bumbac

Ma atragea un loc unde am gasit mai demult agat filonian.

E un loc in care se ajunge greu,de multe opri tiris prin apa sau noroi,escaladind stinci sau incercind sa sari peste copaci.

Mi-am lasat fetele la baza,am lasat aparatul foto-n-as vrea sa-l sparg-,mi-am strins bine sireturile si am pornit.

Cu cit inaintam realizam ca e mai greu decit alta data.

Vedeam natura salbatica,virgina,pura.Era din ce in ce mai greu de trecut peste stincile cazute si care nu stiu prin ce minune stateau in echilibru.Copacii prinsi sub stinci isi intindeau crengile  cu indaratnicie spre lumina,dar practic trebuia sa strabat coroana pentru a inainta.Nu mai recunosteam nimic din ce am lasat in urma cu trei  ani,cind am fost ultima data.Intreg versantul s-a pravalit,acoperind mica siroire de apa,copaci,arbusti.

Tiris,cu greu am reusit sa ajung la un luminis ce parea a fi locul in care era filonul de agat.Nici vorba de filon.Doar stinci,pamint,noroi,stinci,pietre,amestecate cu carnea copacilor,a frunzelor,a ierbii.Doar citeva urzici mai stateau in picioare.Cit sa te urzice pe miini sau pe fata.Sa nu uiti prea usor unde ai fost.

De citeva ori am alunecat pe pietre sau s-a deplasat cu mine stinca sigura pe care stateam.Parea ca vrea sa mai vina  ce a mai ramas din versant.

Cu ochii pe jos am gasit doua bucati de agat.Am fost fericit.

Erau acolo pentru mine.Printre tone de pietre si pamint,doua bucati de agat ma asteptau.

Am multumit muntelui pentru cadou si am lasat una din bucati acolo.Daca mai ajunge cineva ,sa se bucure de ea si cealalta am luat-o in mina si m-am intors cu grija,cu ochii umeziti de bucurie,cu inima tremurind.

Cu mare grija m-am intors la lumina .

Agat filonian

El este.Nu-i asa de gros,nu-i spectaculos,dar este ultimul.

S-ar putea ca numai dupa multi,multi ani sa se mai poata ajunge la filon.Asta in cazul ca n-a fost zdrobit de miscarea solului.

Agat filonian slefuit

Cam asa trebuie sa arate dupa prelucrare.

Am agate roz,verzi,albastrii si inca alte nuante sau amestecuri de nuante.

Voi sparge acest ultim agat si citiva prieteni vor primi cite o bucatica.

Nu multi sint cei care merita sa primeasca,dar cei care cred eu ca merita ,vor primi.

Cind se aduna norii trebuie sa pleci

Am mai stat in iarba ascultind gizele,ne-am mai plimbat si  vazind ca se cam aduna norii ne-am  intors si i-am gasit pe cei la care am venit.

A fost o zi placuta si ne-am intors incarcati de bine,de frumos,de drag.

Noroi si gips

Am avut un drum pina la Cimpeni si cind ne-am intors ne-am oprit…normal,la Cheile Turzii.

Cheile Turzii

Cu toate ca nu eram pregatiti (incaltati) pentru noroaiele de acolo,am mers si in cariera de gips.

Gips

Gips

Cind am vazut ce bine aratam,ne-am hotarit sa mergem spre casa,dar nu inainte de a incerca sa ne curatam putin.

Eram mai inalt si mai greu.

A fost prima iesire de anul asta,numai in trecere ,pe Valea Ariesului.