Libertatea unora

Era joi seara.Am ieșit cu cățelușa la plimbare.Plimbarea obișnuită unde ea aduce zîmbetul pe fața oamenilor cînd se oprește în fața lor dînd din codiță.

Mai mulți i-au zîmbit și au mîngîiat-o, alți căței  i-au făcut curte, a mirosit totul în amănunt, că nu se știe cine a mai trecut pe acolo într-o zi.

Deci, o plimbare normală, mai ales că a ținut cu tot dinadinsul să-i susțină vocal pe căteii care așteptau la cîte o ușa de magazin și protestau, să se certe cu cîte o ceva care nu sună bine, o motocicletă care sună prea tare, un tip cu o căciulă caraghioasă.Căci da, e tare vorbăreață cățelușa noastră.

La un moment dat venea din direcție opusă o tînără cu o cațelușă.Nici un bai .Cățelușa era liberă și zburda pe trotuar.A venit la noi, s-au mirosit și a mușcat-o pe a noastră.Am intervenit, căci a noastră fiind în lesă nu se putea apăra.

https://fosile.wordpress.com/Dacă aș fi fost un tîmpit și i-aș fi dat un picior la cealaltă cățelușă?

Dacă aș fi alungat-o în stradă unde circulația este mare?

Dacă?…

Oare de ce tînăra nu-și plimba cățelușa în lesă, dacă știa că e agresivă?

Sau nu știa? Cu atît mai mult, mai ales că nu o asculta, preocupată să mai atace și să se ferească de mine, care o amenințam cu degetul.

Doctor, anestezie locală, cusut, antibiotic,…aveți grijă să nu-și scoată firele…, îi dați cite jumătate de mîine seară…

Noroc că nu e supărăcioasă , cum era prima noastră cățelușă care, după o astfel de întîmplare, n-ar fi vorbit cu noi o lună.

Acum e mai bine, e veselă, povestește cu toată lumea, se bagă in seamă și normal că patul e numai al ei.

Calutul

Era pe la inceputul anilor ’80, tot  in perioada cind eram suparat pe lume si pe viata.

La locul de munca se lucra 12 cu 24, dar ne plateau numai 8 ore, asa ca aveam o gramada de libere de luat in afara de concediu si m-am gindit eu ca n-ar fi rau sa ma pierd  un pic de lume  pe munte.

Cu ranita in spate am pornit spre muntii din apropiere.Fara o tinta anume, doar plimbare, ratacire, pierdere prin paduri, pe linga piriuri, aproape de cer.

Ajuns undeva, pe la Muntele Rece intr-un fel de sat cu citeva case rasfirate pe un intreg versant.

M-a oprit un bade si mi-a zis ca, daca tot haladui pe-acolo si vad un calut mic, negru cu un lant lung dupa el, daca-i agatat de ceva sa-l descat si sa-l las ca vine singur acasa.

S-a speriat de ceva si a luat-o la fuga.Cine stie pe unde o fi, ca-i dus de dimineata.

Ii un calut bun, cuminte.Batrinca ea, dar isi face treaba orice i-ai cere, nu-i pretentioasa si-i place s-o cersali si s-o mingii si, mai ales sa-i iei capul in brate, sa-l lipesti de al tau si sa stai asa, o vreme.Am luat-o de la un vaduv batrin care-o fost insurat c-o unguroaica. Ii zice Bertha, la cal.Asa o fi chemat-o pe nevasta-sa…

Omul avea lacrimi in ochi cind vorbea despre calutul lui.

Am mers mai departe si dupa ce mi-am facut un fluier din rachita, in care suflam din cind in cind.Asa atentionez animalele din zona prin care circul si se dau la o parte.Nu ca ar fi periculoase, dar un cerb surprins te poate lua in coarne sau calca in picioare, un lup sau o vulpe te poate musca, dar asa isi vede fiecare de treaba.

Frumos poate sa fie muntele in linistea lui.Fiecare goanga sau lighioana isi stie drumul si il urmeaza fara sa deranjeze pe altcineva.Fire de iarba unduite de pale de vint, raze rasletite printre crengi si frunze, fluturi zburind nu stie nimeni in ce directie, flori, nenumarate flori de toate culorile, zgomotul surd facut de miliardele de gize, miros parca de miere, pasari  glasuind fiecare in felul ei, piriuri curgind linistit sau sarind printre pietre, cu broscutele aferente si pestisori, freamatul padurii sau linistea ei maiestuoasa tulburata din cind in cind de cite un cuc sau un uliu din inalt .Asta-i linistea muntelui.Ce iti poti dori mai mult.Poti sa stai in mijlocul ierbii urmarind o furnica, sau zbaterea unui fir de iarba, sa te scalzi in albastrul cerului, mingiiat de raze sau de vint.Sa mergi povestind in gind cu copacii, mingiindu-i ascultindu-le povestile.

Dupa doua zile, dimineata cind am iesit din adapostul in care am innoptat, am auzit un fornait.Era clar ca e calutul omului.Am mers incet spre marginea padurii si am gasit calutul cu lantul agatat de o radacina.Era tare speriata, leoarca de sudoare la cit o fi incercat sa se desprinda si clar lesinata de sete.M-am apropiat incetisor de ea vorbindu-i, am mingiiat-o si cu niste iarba smulsa am sters-o bine pe tot corpul, apoi am acoperit-o cu patura sa nu raceasca.Venea dupa mine ca un puiut , iar cind am ajuns la un piriu a baut multa apa dupa care s-a culcat.Am stat cu ea pina pe la amiaz, dupa care i-am zis sa mearga acasa.Dar nu se indeparta de mine.Oriunde mergeam venea si ea fornaind si-si punea botul pe umarul meu.

Asa ca ne-am indreptat spre casa ei.

Omul a plins cind  a vazut-o, a mingiiat-o si a pupat-o, apoi a dus-o in grajd unde avea pregatita iarba in amestec cu mere maruntite, porumb  si ovas.

Voiam sa plec, dar omul nu m-a lasat.Unu, ca vrea sa-mi multumeasca intr-un fel si doi, daca plec imediat, Bertha va veni dupa mine.Nu-mi venea sa cred, dar cind m-a vazut ca vreau sa plec, a fornait si a venit dupa mine.

Am mai stat doua zile acolo.L-am ajutat pe om la treburile casei, am mers cu Bertha la pascut si la adapat, m-am plimbat sau am dormit in fin.

Inainte sa plec am povestit cu Bertha, am mingiiat-o, am pupat-o, am strins-o in brate.A nechezat o data dupa mine, dar desi era poarta deschisa, n-a mai venit.Stateau amindoi lacrimind in poarta si se uitau in urma mea.

Nu i-am mai vazut niciodata, dar mi-au ramas in suflet si omul si calutul lui.

Aici sint

Se poate? O mingiere...

Se poate?
O mingiere…

O mingiiere

Indiferent de regnul caruia-i sintem stiintific atasati,toti avem nevoie doar de-o mingiiere.

Macar o mingiiere...