Mocanite

Clasica

„Moderna”

Poluare

Piriu

Minele din Apuseni s-au inchis de mult.

In poza este un piriu care trece prin apropierea unei mine.

Apa lui nu  e buna nici pentru plante, nici pentru animale.

Arde si usuca.

Intilnire

Eram in urma cu citiva ani,la Sasca Montana la o prietena.Stiind ca in zona au fost mine de cupru (acum inchise) speram sa gasesc ceva pietre in zona sterilului de la gura minei asa ca,intr-o dimineata am pornit in explorare.Zona este de o frumusete cum in putine locuri mai gasesti.Mergeam incintat de munte,de padure,mirat ca muntele de steril sta acolo de atita timp-daca ar aluneca,ar acoperi toata valea cu localitate cu tot-,

Sterilul de la gura minei

incintat de rugii uriasi de mure,atit de incarcati,ca fara multa imaginatie  puteai zice ca sint o turma de caiini dalmatian adunati la un loc.M-am infruptat cu mure si am strins citeva intr-o punga si ajuns la intrarea in mina am constatat ce stiam deja.Ca e betonata intrarea.M-am invirtit prin zona,dar n-am gasit decit citeva bucatele mici de cristale de pirita si dupa ce m-am umplut de imaginea orizontului vazut din (aproape) virf de munte am inceput sa cobor,sa ma intorc.

In citeva locuri am vazut guri de aeraj  -tuneluri prin care circula aerul spre mina si care preiau din presiunea exploziilor la exploatare.

Gura de aeraj

Gura de aeraj

Tare eram tentat sa cobor prinr-o gura din asta de aeraj,dar n-aveam la mine nici lanterna,nici ceva cordelina sa ma asigur.Solutia era sa merg acasa sa iau cordelina pe care o aveam in masina ,cam 10 m, si o lanterna  si sa ma intorc ziua urmatoare.Deja hotarit,mergeam pe o carare sinuoasa flancata si uneori acoperita de padure,cind la un moment dat,la una din curbele cararii,destul de departe de mine vad ca se apropie un om.M-am oprit si m-am asezat la umbra sa fumez o tigara si sa-l astept.Ce buna ocazie sa il intreb cite ceva despre mina,despre locurile in care s-a depozitat sterilul si care merita cercetate.Cind s-a apropiat am dat: Buna ziua!Era un batrinel imbracat in costum ,cu cravata si palarie-costumatie cel putin ciudata pentru locul si zona in care ne aflam.

Mi-a intins mina si s-a prezentat: Strainul!

L-am servit cu o tigara,m-a intrebat daca ma plimb si cum imi place pe aici.L-am intrebat si eu daca mai are mult de mers si i-am dat murea culeasa.A primit murea cu bucurie,parca si pe cind sa-l intreb despre ce ma rodea pe mine s-a ridicat sa plece si mi-a zis: Sa nu intri in gurile de aeraj fara o coarda de cel putin 300 de metri,ca nu mai vezi soarele!

A zis si am zis Doamne ajuta! si s-a dus.Cind m-am dumirit ce mi-a spus m-am intors dupa el sa-l intreb de unde stia ca vreau sa cobor in mina,dar nu l-am mai gasit.Am cautat in mai multe directii,dar nu era.

Am zis un: Multumesc Doamne! si m-am intors acasa.

Le-am spus fetelor (sotia si prietena ) de intilnirea cu Strainul,dar nu si de faptul ca am vrut sa cobor in mina singur si nici ca el mi-a sugerat sa n-o fac.In ziua urmatoare am mers la celalalt capat al localitatii,la fosta Statie de prelucrare a minereului si am gasit citeva pietre mai interesante.

Tirziu mi-am dat seama ca a fost, dupa trezeci si ceva de ani,a doua intilnire cu „Strainul”.

Sa va povestesc…

Eram a doua oara in Lupeni-Valea Jiului. Era vara, cald, frumos si stateam cu niste prieteni, salvamontisti, pe terasa la Cina-un restaurant din centrul Lupeniului, in apropiere de strada principala.

Toate mesele erau ocupate, lumea era bine dipusa, noi glumeam si ne distram, iar muzica de la un casetofon, amplificata era foarte buna. La un moment dat s-au auzit doua sirene de Salvare si-atunci…, atunci totul a incremenit asa cum era, cu exceptia  absolut tuturor mijloacelor de transport de pe strada care au tras pe dreapta.

Era cumplit, nici ciinii nu mai latrau, muzica a fost oprita, parca nici pasarile nu mai zburau, nu mai ciripeau, doar acele  strigate de ajutor, chemari, urlete de jelanie a sirenelor.

De prin scarile blocurilor  au inceput sa apara femei cu copii de mina, cu priviri incetosate de noduri cumplite in git, a ruga, a tipat, a disperare, intrebind tacut:

Unde?

La care mina? in incercarea de a ghici unde s-a intimplat nenorocirea.

Si-au inceput sa se miste barbatii.Intii la Spital , la Mina, la Salvamont.

Sam a fugit la spital, ceilalti sa-si ia echipamentul de salvare pentru cazul ca trebuie sa aduca pe cineva de pe munte. Un tinar de la o masa invecinata a spus:  Sint „salvator” merg la mina!

Tipetele sirenelor , reverberate de munti, se apropiau , iar cei care aveau soti, copii, tati la minele din cealalta parte a orasului parca s-au mai linistit, dar tot se stringeau unii in altii, din ce in ce mai multi in asteptare…

Strada era goala…, sa aiba loc masinile salvarii, pompierilor si cele ce mai trebuie in astfel de cazuri

S-a dovedit a fi fost un accident de circulatie cu mai multi raniti.

Iar oamenii, zimbeau fericiti, cumva cu jena pentru accidentati si familiile lor, dar fericiti ca n-a fost nimic la mina, ca au mai scapat si de data asta.

Inca sub impresia a ceea ce am simtit, ne-am reintilnit pe terasa si am aflat ce inseamna mai multe sirene de salvare. Inseamna accident la mina-prabusire, explozie.

Si am aflat ce inseamna sa fii „salvator” la mina. Sa intri in subteran,in iadul in flacari, sa ricii pamintul si carbunele in cautarea celor care sint striviti, arsi, carbonizati sau raniti si sa-i aduci la suprafata.Vii sau morti. Sa poti fi si tu la rindul tau strivit sau ars de viu din interior si din exterior . Sa te lipeasca o noua explozie de peretii tunelurilor sau de utilajele din subteran si cite alte. Dar ei merg sa-si ajute „ortacii”, prietenii, tatii sau fratii sau oricine altcineva este acolo.

In Valea Jiului sint romani din toate zonele tarii, unguri, secui, sasi, sirbi, toate natiile, toate religiile si toti sint frati. Isi traiesc impreuna toate intimplarile vietii asa cum nu in multe locuri se mai intimpla asa ceva.

Ei pleaca de-acasa cu un „Doamne Ajuta!”, intra in mina cu un „Noroc bun!”, dar nu-i sigur ca se intorc pe picioarele lor acasa.

Si asa este in toate zonele miniere din tara.

Am scris aceasta  in amintirea unui mare si bun prieten:

Morar Ionel (Sam)-rugbist, impatimit al cartilor, a muzicii, miner, montagniard, alpinist, speolog, salvamontist, salvator la mina si pe care l-a lasat inima lui mare.

De cite ori se aud mai multe sirene, totul incremeneste in Vale.

N-am reusit sa arat cum se opresc toate inimile din Vale,cind se aud sirenele,sa arat disperarea si groaza.Citi copii sint crescuti de alti tati,care si ei pot sa piara in mina.
Un oras (Lupeni) cu 30 000 de suflete care are trei cimitire atit de pline incit trebuie sa caute inca un loc pentru cimitir.
In Valea Jiului se moare  si de inima!

De inima rea,de inima obosita,de inima speriata…

Valea Jiului,Valea Plingerii,Valea Mortii…

Mai multe informatii despre Valea Jiului,despre mine si minerit,despre trairea de zi cu zi gasiti aici:http://cafeauata.wordpress.com/2011/02/06/valea-mea-plange-din-nou/

Subteran

Intrare in subteran

Oricita lumina ai avea,cind vezi negrul care se profileaza parca nu-ti mai vine sa intri acolo.

"Lanterne" pentru iluminat in subteran

La lumina lampilor cu carbid -un firicel de lumina-se muncea si se  inainta in haul negru  .

Am pus pozele astea ca poate asa nu uitam ca mineritul a fost din cele mai vechi timpuri,pe meleagurile noastre o munca.Grea,cumplita,dar o munca practicata de foarte multi.De la minele de sare (ocne),de carbuni,de metale pretioase si de…uraniu.

Culmea,resurse sint,dar in loc sa le exploatam ,noi inchidem exploatarile si cumparam pe bani multi de la altii.