De-ale mele

Zic deştepţii lumii că vinovatul pentru interacţiunea cu mediul înconjurător este sistemul nervos.El preia informaţiile din interior şi exterior şi le prelucrează în funcţie de necesităţile imediate sau de perspectivă.

Dar nu este un atribut al lumii animale, ci şi plantele au aşa ceva, chiar dacă nu reuşim noi să-l localizăm şi chiar şi unicelularele ( protozoarele, de ex.) reuşesc să preia informaţiile din exterior şi să le prelucreze, deşi n-au scoarţă cerebrală.

Deşi mie îmi place mai mult muntele, nici marea nu mă lasă rece.Dar nu la înghesuială ci doar eu cu ea şi nemărginirea.

Avantajul mării şi muntelui e că în aceste locuri ziua e mai lungă.Vezi mai repede răsăritul şi cel mai tîrziu, apusul.

Ar fi, undeva prin Croaţia, o insuliţă cu vreo 50 de locuitori unde de pe munte te dai jos direct în mare, iar temperaturile cele mai scăzute se învîrt pe la 15 grade.

Am ajuns la concluzia că ” Zilele oraşului” sînt un fel de zilele mîncării pe stradă.Că toată  lumea numa asta face.

Sîmbătă noaptea cînd ne întorceam de la muzeu, pe scena de pe str.Kogălniceanu cîntau nişte tineri.M-am oprit să ascult cînd a început o nouă melodie.Imi părea cunoscut începutul şi vibram pe linia melodică ( începutul unei piese de Black Sabbath).Speram să continuie , dar au continuat cu…ceva mieunat şi noroc cu basul că suna tare.N-am mai stat.

Românii sînt experţi în autoironie şi mai nou în masochism.Altfel cum să explici că la cîrma ţării sînt Iohanis şi Dăncilă.

Reclame

Vacanță la mare

Vine Puiu ( prietenul meu dintotdeauna) cu propunerea să mergem la mare.

Stăm o săptămînă , ajutor de ospătar, să ne asigurăm cazarea și masa, după care încă o săptămînă să ne distrăm și-apoi venim acasă, ne echipăm și mergem în Vlădeasa.

De acord și am plecat.Adică el, că eu n-am reușit.

După o zi am primit telegramă că s-a instalat la Hotel Europa din Eforie Nord și mă așteaptă.

După două zile am reușit și eu să pornesc, dar am pierdut trenul direct.Următoarea alternativă era un accelerat pînă la Brașov, un personal pînă la Ploiești și dacă ăsta nu are întîrzieri,prind un rapid pînă la mare.

Lume multă la tren, plin de tineret , glume, cîntece.Ce mai, vacanță.Erau și cîțiva cu echipamente de munte, la fel de veseli și sincer să fiu, îi invidiam.

Din Brașov a urmat personalul.O demenție.Oprea,parcă, din metru în metru.Mă gîndeam că va trece o lună pînă ajunge la Ploiești.

La țigară, pe coridor, aflu de la niște montaniarzi că la Predeal, la Hotel Orizont e plin de OJT-iști veniți la contractări, iar la Cabana Gîrbova e o întîlnire mai intimă a Salvamontului.

Mă bag în vorbă și întreb cine.

Toma Boerescu, Aristide Stavros,Nicolae Ivan,Mihai Sîrbu,Ludovic Gyorffy,Ioan Giurculescu și încă.

Uau,  seniorii  și montaniarzii  salvamontului românesc! Cum să pierd așa ceva? Deci, la prima oprire, undeva înainte de Bușteni, am coborît să merg la Gîrbova.

I-am scris o vedere la Puiu, că că-i las informații la Predeal la OJT și la drum.Ce dacă eram în sandale, ce dacă aveam doar o cămașă subțire și niște pantaloni largi, că-mi puteam face cort din ei.Chiar mă gîndeam că voi lua șuturi în fund de la ei, dar merita.

Nu-i mare distanța  și nici probleme de cățărări, aproape întreg parcursul fiind prin pădure, dar  sandalele mele nu erau făcute pentru astfel de tratament și ca să fie totul cum trebuie a început ploaia, iar eu nu aveam la mine nimic pentru împotrivă.

Un prim popas.Ce să fac? Nu știam dacă și cînd mai am tren spre mare.Nu aveam nici un echipament specific muntelui, eram ud loarcă, ranița îmi tăia umerii, devenind din ce în ce mai grea din cauza apei, iar ploaia nu părea că are intenția să înceteze.Deci? Merg mai departe.

După ce mi s-au agățat pantalonii de niște rugi de mure și am căzut grămadă printre ei.Cu greu m-am desprins  după ce mi s-a rupt cămașa și m-am zgîriat pe întreaga suprafată a corpului-noroc că n-aveam prea multă suprafață- și mă ustura de mă trecea pișu, am făcut fîșii un maieu, cu care mi-am legat pantalonii pe lîngă picior, mi-am pus o legătură și pe frunte să-mi țină părul, fleoașcă, să nu-mi intre în ochi și la drum.Cu grijă, că îmi alunecat tălpile în toate direcțiile prin sandalele ude, că toată apa din cer și de pe copaci îmi venea în ochi, împreună cu multe crengi.

Cînd am ieșit din pădure am întîlnit un pădurar care mi-a făcut un foc, să-mi usc hainele și mi-a dat o foaie de nailon să mă protejez pînă la cabană și pe unde mai merg.Că, zicea el ( și-i dau dreptate), nu ești normal să pleci pe munte echipat de mare.Dar tot el a zis – asta m-a consolat nițel- că dacă tinerii ar fi normali omenirea ar  sta pe loc.Nu-i venea să creadă că am pornit la traversare în sandale.

Mi-a confirmat că la cabană sînt marii muntenari și și-a văzut de drum, mai rîzînd, mai vorbind singur.

Am stat, în adăpostul improvizat de pădurar, pînă dimineața și proapăt, vesel, uscat am pornit din nou prin ploaie.

La cabană n-am găsit pe nimeni.Dacă veneai asearăă…Au mers la Predeal, iar astăzi de dimineață spre Bîlea, în Făgăraș.

Imi venea să plîng de ciudă că m-am lăsat amăgit de un pic de bine la căldură.

Am coborît în Predeal, i-am scris o vedere la Puiu.Mă găsești acasă, să mergem pe Vlădeasa și am mers acasă să-mi tratez zgîrieturile și rănile de pe umeri de la ranița udă.

Morala: Cînd ceva nu-ți iese nici din prima și nici din a doua, las-o baltă, că nu-ți va merge nimic bine!

Si doi:Oriunde vrei să mergi, asigură-te că ai, măcar, strictul necesar pentru orice împrejurare!

Privirea

Sînt răcit.

Adică mucos, plîngăcios, îmi simt şi capul, mă doare carnea şi după ce îmi suflu nasul mi se înfundă urechile şi nu mai aud decît un murmur continuu de parcă ar fi valurile mării auzite noaptea de la distanţă sau frunzele unui plop la fiecare adiere de vînt sau aplauzele dintr-o sală îndepărtată.

Dacă tot e pauză şi e soare afară, mi-am zis că n-ar fi rău să merg pînă pe malul Someşului.Să stau, să ma uit la apă, la flori, la raţele sălbatice care populează rîul.

Sălciile plîngăcioase sînt pline de flori, nucii plantaţi pe mal au început să scoată frunze, buchete galbene de flori de rostopască înseninează  verdele crud al ierbii, iar răţoii frumos coloraţi se joacă prin apa care curge lin.

Mergînd pe o cărare din apropierea malului am văzut o raţa cu o grămadă de boboci înotînd pe lîngă mal.M-am oprit să-i văd şi ca să nu se sperie de mine.

Ba se fugăreau pe apă, ba se scufundau şi la un moment dat au ieşit pe mal, căutînd cîte ceva prin iarbă.

Toată această linişte, frumuseţe a fost spartă brusc de apariţia unui fulger portocaliu.O pisică mare s-a aruncat printre boboci în măcăitul disperat al raţei.Cînd am văzut raţa  şi bobocii pe apă, m-am liniştit, dar pe cărare a apărut pisica cu un boboc în gură.

Incă mai mişca amărîtul.

Pisica s-a oprit în faţa mea şi mă privea fix, dînd din nervos din coadă.

Am văzut ce  înseamnă o privire de ucigaş.

Nu-i era frică de mine.Mă privea triumfătoare, cu bobocul în gură şi după cîteva clipe a sărit peste un gard şi s-a dus.

Se mai auzea măcăitul disperat al raţei, apa curgea la fel de lin, sălciile plîngătoare se ondulau la fiecare adiere, soarele strălucea în continuare.Cu inima în gît mi-a trecut cheful de plimbare.