A ti tu di ne

In curtea instituţiei în care îmi pierd cîte nouă ore în fiecare zi, pierdut printre marea de betoane este un corcoduş.O frumuseţe, bogat, înalt şi plin de flori, cînd e vremea florilor şi de fructe pînă cînd pică pe jos şi pute de mori.Altfel e locul de întîlnire al fumătorilor, la umbra lui deasă unde ne povestim poveştile, ne bucurăm de spectacolul vrăbiuţelor care se joacă de-a prinsa, povestesc, se ceartă.

După o zi în care stau cu ochii în monitor, cînd ies afară mă uit coanciş ( cruciş), în plus zecile de maşini parcate jur-împrejur au o grămadă de chestii care strălucesc în lumina soarelui şi care direct în ochii mei îşi infig strălucirile.Se pare că astfel am îndeplinit condiţia de a-mi lua ochelari de soare.Nu prea am folosit pînă acum, căci îmi place lumina naturală.

Buun! Si merg cu soţia la un magazin cu astfel de produse.O fătucă număra tastele telefonului, dar cînd ne-a văzut l-a lăsat şi ne-a luat în primire.Ne-a arătat tot ce are prin magazin, culmea, nu numai cei mai scumpi ochelari şi ne-a zis că la părul meu mare s-ar potrivi, cel mai bine, ochelari …„jon lenon” , dar să am mare atenţie că la jon lenoni trebuie A ti tu di ne.

Deşi eram tentat să o întreb ce înseamnă „atitudine”, am renunţat la un cot de-al soţiei şi după ce am ieşit din magazin am tras un mare hohot de rîs.

Acum, mă dau cu jon lenonii, dar m-a atenţionat soţia că de cînd port jon lenonii sînt cam acru şi n-am atitudine aşa că, de cîte ori îmi amintesc, trag un zîmbet mare cu dinţi.

De-ale mele dulci

Întîi trebuie să fac nişte precizări.

Mi-au plăcut întotdeauna dulciurile.În copilărie mîncam 1 kil de caramele pe zi, pe lîngă alte ciocolate sau îngheţate.

Mai aproape, după ce am dat de gustul ciocolatei Primola cu lapte, mîncam cîte trei patru pe zi.

Asta pînă ce am avut ceva baiuri cu ficatul şi a zis dl.doctor s-o las mai moale.

Noroc că tocmai atunci au schimbat ăştia de la Primola reţeta, care nu mi-a mai plăcut.

Dar tot noroc, că au scos cei de la Poiana ciocolata cu lapte aerată care îmi place la nebunie.

În urma cu vreo 6 ani îmi luam doar o Poiana aerată pe zi- unu, că trebuia să reduc şi doi, că le-au scumpit tare.

In drumul meu spre locul de muncă tocmai s-a deschis un nou magazin aşa că am intrat să-mi iau ciocolata.

Erau trei vînzătoare.Două fete şi o doamnă de  vreo mie de kile care stătea pe un scaun şi abia respira.

Vrînd eu să fiu glumeţ cer: o Poiana aiurită, vă rog!

Zice cea de pe scaun- ce-i mă sclebţi ( scheletule), mă faci aiurită?

Si de unde ştii că mă cheamă Ana, muce ( mucosule)?

Respiră adînc şi rar, mama, zic.

Amu mă faci şi bătrînă?

Păi, dacă la 55 de ani îmi zici  muce, înseamnă că eşti mama.

Fetele se prăpădeau de rîs şi una i-a adus ciocolata să vadă că am glumit.

Adică, io mor că abia suflu şi tu faci bancuri?

Ia-ţi ciocolata şi să nu mai vii p-aici, că-ţi rup picioarele cu cîrja asta, că şi-aşa nu cred că mă   tine!

Acum am lăsat-o mai încet cu ciocolata.Cam una două pe săptămînă.

Eventual dacă aş mînca din aia neagră.

Nu-mi place, neagra, dar am găsit neagră cu caramel şi parcă, parcă…

Semne…

De mult timp imi doream un astfel de aparat.In urma cu 15 ani,un atelier foto mi-a cerut unspe milioane sa-mi faca copii  de pe filme.

Poze nu prea mai am,ca mi le-au luat prietenii,familia si singura solutie ar fi un scaner pentru film.

La sfirsitul lui decembrie am ratat ocazia de a-mi cumpara unul de la Lidl si cum n-a fost o promotie nationala,nici nu mai sint sanse sa se mai gaseasca.

Am rascolit internetul si ici-colo am gasit,dar la niste preturi exorbitante.

In urma cu doua zile trebuia sa cumpar ceva de la un magazin din centul orasului si cum mai era un pic pina la ora noua,am intrat in singurul magazin deschis,sa mai pierd timpul,la Vitacom.

M-am invirtit si la intrebarea vinzatorului,am zis de scaner.

Avem!

Mi l-a aratat.Nemtesc.Mai scump decit ma asteptam.Fara posibilitate de a-l verifica in magazin.L-am luat si m-am indreptat spre casa,dindu-i si sotiei mele vestea,la telefon.

Parca aveam prea mult de mers pina acasa,dar ma bucuram ca pot sa fac ceva in aceasta iarna nicicum.

Ajuns acasa,am citit manualul,am incarcat programul ,am scos un film si m-am apucat de treaba.

De pe o bucata de film cu cinci poze,din excursia de la Valea Iadului,au iesit perfect.Nu-mi incapeam in piele de bucurie.Un pic ma deranja ca e slab calculatorul meu si merge cam incet,dar n-are importanta,am vreme.

Am luat alt film,l-am taiat la dimensiunile grilelor si…au iesit cu dungi .M-am uitat la film,nu-i zgiriat.Ceva nu-i in regula.Am curatat lentila cu periuta speciala care era in cutie si am incercat cu un alt film.Au iesit tot dungate.

Am luat si un film vechi,alb-negru,si… tot in dungi.

Imi venea sa musc.Am copiat pozele pe un stick,am luat si un film la mine,pentru demonstratie,am adunat totul si m-am dus la magazin,tremurind de nervi.

Vinzatorul m-a crezut si n-a vrut sa vada cum au iesit pozele,nici sa verifice functionarea aparatului.Mi-a dat banii inapoi ,pentru ca n-avea un alt aparat in magazin.

Oare cum se numeste ,sa nu-ti poti implini o dorinta,un vis,nicicum?

Am luat toate magazinele posibile din oras,in rind.In unele locuri,vinzatorii se uita la mine ca la urs.Nici nu stiu ce-i acela un film foto.

Cum sa am incredere sa iau de pe internet-in eventualitatea ca ar avea un pret care imi este accesibil-daca nou nout,din magazin de specialitate,e gata defect?

Macar aici l-am putut returna si mi-am recuperat banii.

Semne bune anul are…

Rahat.