Pe viitor

Il invidiez pe Adrian pentru că din casă se dă jos direct în Bucegi și normal că îmi doresc și eu așa ceva.Poate că nu voi fi la fel de activ, dar măcar să văd munții de la fereastră.

Cred că am găsit locul unde să mă retrag după pensionare.Valea Jiului, Lupeni.

Cîteva poze făcute în fugă, căci n-am stat prea mult acolo.

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

 

Amintiri

Citind-o pe Potecuţa  mi-am amintit.Că da, de la o vreme ne tot amintim.Noroc că eu am ce să-mi amintesc.Mai ales că e iarnă, frig, iar noi -eu şi soţia- eram tare hotărîţi să ne luăm în primire şi ne-am căsătorit în februarie.Erau minus 28 de grade afară şi trebuia să mergem pe jos pînă la gară să-i preluam pe invitaţi şi-apoi cu un taxi să-i ducem la hotel, după care, tot pe jos spre casă.

Eram tînăr, proaspăt îndrăgostit şi normal că era cazul să-i fac iubitei mele o vizită acasă.Aşa că, m-am urcat în acceleratul de Bucureşti şi am mers la Lupeni ( Valea Jiului).Din piaţă am cumpărat flori şi m-am prezentat la uşa ” Julietei.”

Sun la sonerie, se aude mişcare şi cineva se uită pe vizor.

Cu florile ascunse la spate, tot numai zîmbet, mă dau mai în spate să mă vadă cît mai întreg. Si aud o voce de dincolo de uşă:-Nu avem haine vechi.Nu ne trebuie oale.

O precizare- aveam plete, cioc şi mustaţă, deci… pentru vremurile alea ( 1982) arătam cum trebe.

M-am desumflat şi am pus florile în faţa vizorului.

Restul e tot amintire.

Privind spre Retezat

de la mormîntul unui prieten.

Lupeni,vedere spre Retezat.

De prin Lupeni

https://fosile.wordpress.com/

Botezul Retezatului

Prin 1981 ma intreba o prietena ce fac de revelion.

Nu stiu.

Hai la Lupeni.

Si a ramas in aer toata treaba.

Pe la sfirsitul lui decembrie i-am dat un aviz telefonic si i-am spus ca vin la Lupeni.

S-a bucurat spunindu-mi ca se sarbatoreste si o logodna.

Informatie importanta.

Eu, fiind un baiat cuminte, m-am pregatit ca atare.

Palton, costum,papillon, pantofi, ca doar e revelion si logodna.

Cind am ajuns la usa ei si a vazut ca n-am rucsac si tinuta de munte s-a pus pe ris.

Ei, m-a prezentat mamei ei, care parea multumita de aspect.

Pe linga tinuta susmentionata aveam si plete si ceva barba si mustata.

Desteptarea dimineata devreme, ca mergem la locul unde se va tine revelionul.

Autobus, inghesuiala, zeci de tineri in tinuta de iarna, de munte,schiuri, distractie, ris, inghesuiala si toti se uitau cam chioris la paltonul meu.

Intilnirea la Cimpul lui Neag.

Si acolo aveam sa-l cunosc pe cel cu logodna, Sam ( Morar Ionel)- montaniard,salvamontist,salvator la mina, un om de calitate superioara.

Cind mi-a vazut tinuta, Sam si invitatii lui- toti in tinuta de iarna, de munte- au ris cu lacrimi.Si atunci am aflat unde se tine revelionul si logodna.

In Retezat, la cabana Buta.

Bineinteles ca pina la Buta se merge pe jos, prin zapada pina la piept si tot bineinteles ca deschizator de pirtie sint eu, ca sint destul de inalt ( 192 cm) sa iau zapada necalcata in piept- ca pina acolo ajungea- si sa deschid pirtie pentru restul.

Era un vis frumos, daca-l vedeai din coada coloanei.Ningea, fulgii erau cit palma, erai imresurat de linistea aceea specifica ninsorii, brazi aplecati sub zapada, munte…

Dar eu, desi aveam picioarele infasurate cu nailon, eram ud de transpiratie in lupta cu nametii.

Ma mir ca ma vedeau cei care veneau in urma, ca eram total acoperit de zapada cazuta de sus, de cea pe care incercam s-o imprastii din calea mea si ma incurca teribil paltonul, caciula, eram ud total la picioare din cauza pantofilor.Si cum nu suport manusi, imi erau atit de inghetate miinile ca nici nu puteam sa tin un chibrit pentru a-mi aprinde o tigara.

Ce mai, un vis!

Ajunsi la cabana, cabanierul a fost in delir cind mi-a vazut tinuta.A zis ca niciodata nu a fost onorat in acest fel…si de cite ori dadea cu ochii de mine ridea pina il apuca tusea.

E drept ca dupa aceea s-au ocupat de mine fetele.Sa-mi dea ciorapi uscati, un pulovar, sa-mi uste parul, sa…

Tot atunci aveam sa o cunosc pe viitoarea mea sotie, dar atunci inca nu stiam asta.

Dupa nebunia din timpul noptii, cind s-a dansat, s-a baut, am povestit cu Sam despre de toate, de parca abia asteptam amindoi sa ne intilnim si pina atunci n-am avut cu cine povesti, dimineata am iesit la o baie de zapada, o baie de munte, o plimbare.

Atunci au aparut pe poteca deschisa de mine doi tineri.El, lipsit de importanta.

Ea,imediat mi-a atras privirile si incintat de ce am vazut din fata m-am intors dupa ei sa-i vad si din spate.

Merita sa te tot uiti la privelistea oferita de ea…

Si de atunci sintem impreuna.

In vara am fost la nunta lui Sam si dupa ce m-am casatorit si eu, ne-am revazut de fiecare data cu bucurie.

De multi ani, de prea multi ani, mai merg pe la Sam doar odata pe an, sa-i pun flori pe mormint si sa-i aprind o luminare.

Educatie

Instructaj

Un pic de Retezat in 1 ian.1982

Un pic de Retezat in 1 ian.1982

Cu Sam

Cu Sam

https://fosile.wordpress.com/2011/04/18/sa-va-povestesc/

 

Sa va povestesc…

Eram a doua oara in Lupeni-Valea Jiului. Era vara, cald, frumos si stateam cu niste prieteni, salvamontisti, pe terasa la Cina-un restaurant din centrul Lupeniului, in apropiere de strada principala.

Toate mesele erau ocupate, lumea era bine dipusa, noi glumeam si ne distram, iar muzica de la un casetofon, amplificata era foarte buna. La un moment dat s-au auzit doua sirene de Salvare si-atunci…, atunci totul a incremenit asa cum era, cu exceptia  absolut tuturor mijloacelor de transport de pe strada care au tras pe dreapta.

Era cumplit, nici ciinii nu mai latrau, muzica a fost oprita, parca nici pasarile nu mai zburau, nu mai ciripeau, doar acele  strigate de ajutor, chemari, urlete de jelanie a sirenelor.

De prin scarile blocurilor  au inceput sa apara femei cu copii de mina, cu priviri incetosate de noduri cumplite in git, a ruga, a tipat, a disperare, intrebind tacut:

Unde?

La care mina? in incercarea de a ghici unde s-a intimplat nenorocirea.

Si-au inceput sa se miste barbatii.Intii la Spital , la Mina, la Salvamont.

Sam a fugit la spital, ceilalti sa-si ia echipamentul de salvare pentru cazul ca trebuie sa aduca pe cineva de pe munte. Un tinar de la o masa invecinata a spus:  Sint „salvator” merg la mina!

Tipetele sirenelor , reverberate de munti, se apropiau , iar cei care aveau soti, copii, tati la minele din cealalta parte a orasului parca s-au mai linistit, dar tot se stringeau unii in altii, din ce in ce mai multi in asteptare…

Strada era goala…, sa aiba loc masinile salvarii, pompierilor si cele ce mai trebuie in astfel de cazuri

S-a dovedit a fi fost un accident de circulatie cu mai multi raniti.

Iar oamenii, zimbeau fericiti, cumva cu jena pentru accidentati si familiile lor, dar fericiti ca n-a fost nimic la mina, ca au mai scapat si de data asta.

Inca sub impresia a ceea ce am simtit, ne-am reintilnit pe terasa si am aflat ce inseamna mai multe sirene de salvare. Inseamna accident la mina-prabusire, explozie.

Si am aflat ce inseamna sa fii „salvator” la mina. Sa intri in subteran,in iadul in flacari, sa ricii pamintul si carbunele in cautarea celor care sint striviti, arsi, carbonizati sau raniti si sa-i aduci la suprafata.Vii sau morti. Sa poti fi si tu la rindul tau strivit sau ars de viu din interior si din exterior . Sa te lipeasca o noua explozie de peretii tunelurilor sau de utilajele din subteran si cite alte. Dar ei merg sa-si ajute „ortacii”, prietenii, tatii sau fratii sau oricine altcineva este acolo.

In Valea Jiului sint romani din toate zonele tarii, unguri, secui, sasi, sirbi, toate natiile, toate religiile si toti sint frati. Isi traiesc impreuna toate intimplarile vietii asa cum nu in multe locuri se mai intimpla asa ceva.

Ei pleaca de-acasa cu un „Doamne Ajuta!”, intra in mina cu un „Noroc bun!”, dar nu-i sigur ca se intorc pe picioarele lor acasa.

Si asa este in toate zonele miniere din tara.

Am scris aceasta  in amintirea unui mare si bun prieten:

Morar Ionel (Sam)-rugbist, impatimit al cartilor, a muzicii, miner, montagniard, alpinist, speolog, salvamontist, salvator la mina si pe care l-a lasat inima lui mare.

De cite ori se aud mai multe sirene, totul incremeneste in Vale.

N-am reusit sa arat cum se opresc toate inimile din Vale,cind se aud sirenele,sa arat disperarea si groaza.Citi copii sint crescuti de alti tati,care si ei pot sa piara in mina.
Un oras (Lupeni) cu 30 000 de suflete care are trei cimitire atit de pline incit trebuie sa caute inca un loc pentru cimitir.
In Valea Jiului se moare  si de inima!

De inima rea,de inima obosita,de inima speriata…

Valea Jiului,Valea Plingerii,Valea Mortii…

Mai multe informatii despre Valea Jiului,despre mine si minerit,despre trairea de zi cu zi gasiti aici:http://cafeauata.wordpress.com/2011/02/06/valea-mea-plange-din-nou/