Rasucita

Printre dulciurile care mi-au placut foarte mult era si acadeaua aceea in doua culori, alb si rosu, rasucita.In copilarie imi placea taare mult.Imi cumparam una pe care a sfarmam  cu dintii si o  mincam rapid dupa care imi mai cumparam una pe care o savuram toata ziua.

Mergeam la nenea cu caruciorul cu dulciuri si-i ceream o „rasucita”.

Legat de rasucita este si o intimplare din perioada cind eram internat la Liceul de muzica din Cluj.

In curte, pe zidul dinspre Posta, erau si niste ateliere.Cumva, in subsol, ca trebuia sa cobori citeva trepte.Unul din ateliere era al unui sticlar.

Oooo, eram in stare sa stau ore intregi si sa ma uit in jos,la el, cum lucreaza.Stiam intregul proces tehnologic al prelucrarii sticlei .

Lua botul de sticla fierbinte, il fixa pe tub si sufla cite putin, sa-i dea forma dorita.Il mai punea in diverse causuri si iar sufla.In apropiere era si sala de studiu a suflatorilor alamisti.Adica trompete, tromboane, tube.Si parca si sticlarul, cind sufla in tubul lui , ii cinta sticlei care devenea pahar, vaza, si nenumarate alte articole.

Eram in stare sa fug din sala de meditatii-unde ne faceam temele supravegheati de pedagogi si de colegii mai mari- ca sa asist la transformarile din atelier.

Sticlarul se uita din cind in cind la mine, dar niciodata nu mi-a spus nimic, nici nu m-a chemat in atelier, chiar daca afara era frig.

Unul din procesele tehnologice era si pregatirea materialului ce urma a fi prelucrat.Facea lungi baghete de sticla colorata in alb si rosu pe care le taia la o anumita dimensiune si le punea intr-o lada din metal, afara, sa se raceasca incet.Imi placeau o gramada de resturi si ramasite de sticla, dar baghetele prea semanau cu „rasucitele” mele.Asa ca, intr-o zi mi-am luat una din lada.

Noroc ca m-a vazut, m-a luat in brate si a fugit cu mine la dispensarul scolii.Nici n-aveam aer sa strig.Mi-am ars cumplit miinile.Baghetele din lada aveau peste suta de grade.

Cam o luna n-am putut sa fac nimic cu palmele.Nici sa scriu, nici sa cint si ma dureau cind imi schimbau pansamentul  de-mi vinea sa fac pisu.Doar lacrimile imi curgeau pe obraji caci nu se lasau controlate, dar nu ziceam nimic.

N-a fost nici o schimbare, in „relatia” cu sticlarul.Atita doar ca, din cind in cind, imi aducea din oras cite o acadea „rasucita”.Iar eu, dupa ce mi s-au vindecat arsurile, am mers la atelier si am cintat.Nu mare lucru, caci n-aveam repertoriu, dar am cintat pentru el.

Reclame

Detalii

Impungind cerul

La colt de strada

Manastirea Franciscanilor,fostul Liceu de Muzica

In articolul https://fosile.wordpress.com/2012/01/12/teorie-si-solfegii/ am descris aceste vitralii.Dincolo de ele era o camera de studiu.

Deasupra Somesului

Teorie si solfegii

Eram proaspat inscris la Liceul de Muzica din Cluj.Un copil uitat intre atitia altii,care a lasat copilaria in parcul oraselului in care s-a nascut.Cel putin un an trebuia sa stau la internat.

Problemele de la internat,cu spalatorul comun,desteptarea la ora sase,coada la toaleta,lucrurile intr-un dulap de pe un coridor sau cei 20 de copii in dormitorul cu paturi supraetajate.

Coridoarele intunecoase ale fostei Manastiri Franciscane sau fostele chilii ale calugarilor,unde pentru a ma uita pe fereastra trebuia sa stau intins pe un zid de un metru jumate.Toate ferestrele aveau vitralii sau uneori niste sticle groase,rotunde,de parca ar fi fost funduri de borcan,iar lumina proiectata pereti era in forma de cerc.Multe cercuri,unul linga altul.

Eram inca un copil uitat,alaturi de alti copii uitati.Care  in camera de studiu (in chilii) ne plingeam singuratatea.N-am fost marcat de ele ci de incolonarea  pentru a merge la scoala.Trebuia sa mergem incolonati din Piata Muzeului pina pe Avram Iancu,unde aveam cursurile de la scoala.Era cumplit.Toata lumea se uita la noi,cum treceam in uniformele specifice ,”de la muzica, cu lira pe numar si la chipiu”doi cite doi,impiedicati,adormiti,tragind ghiozdanele dupa noi in strigatele celor mai mari sau pedagogilor: nu iesi din rind! ridica-ti picioarele! ,nu te uita pe pereti !

Eram in clasa a cincea.Clasa impartita in doua:avansati-cei care au facut si unu-patru la muzica- si incepatori- cei veniti  din acest an.

La Teorie si solfegii era profesoara doamna Eva Hristu.Era si diriginta clasei mele.

Era o femeie frumoasa.Nu stiu ce insemna pentru copilul de zece ani o femeie frumoasa ,dar desi era considerata cel ma sever profesor de specialitate de la acest liceu,eu ma uitam cu drag la ea.

Nimeni nu sufla la orele ei.Uitindu-se spre cei noi,ne-a spus ca va trebui sa studiem mai mult,sa-i ajungem din urma pe cei avansati.Sa invatam notele si tot ce tine de muzica in asa fel incit,la sfirsitul primului trimestru sa putem „citi la prima vedere”.

Cuminte,m-am ridicat si in liniste mi-am strins lucrurile si m-am mutat in cealalta parte de clasa.

Nevenindu-i sa-si creada ochilor,m-a intrebat ce fac?I-am raspuns ca eu stiu notele,ca am studiat vioara la Casa pionierilor,deci nu sint incepator.Avansatii au ris in hohote-ce tare m-au suparat atunci…

Asta inseamna ca stii si sa citesti?

Am invatat in clasa intii.I-am raspuns eu mirat de asemenea intrebare.

Mi-a pus in fata  un caiet cu solfegii,mi-a dat un „la” la pian,mi-a lasat un pic metronomul ca sa retin ritmul si mi-a spus sa citesc.

Do, mi, sol,sol,sol,sol,sol,

la, si, do, la, la, sol, sol,

do, si, la, la, sol, sol,

sol, fa, mi, re, do, do, do… si urmau variatiuni.

Cind am terminat s-a lasat o liniste grea in clasa.Avansatii aveau ochii mirati,iar incepatorii se uitau la mine ca la un extraterestru.

-Ai mai „citit” pina acum,m-a intrebat doamna?

Nu,acum e prima data,dar daca cunosc notele nu-i nici un bai…

M-a lasat sa stau in partea avansatilor si mi-a dat un zece.

Aveam sa constat si eu cit de severa era la specialitatea ei,dar media mea la Teorie si solfegii a fost zece.La nici o alta materie n-am fost nici macar pe aproape cu mediile,in afara de cele de specialitate.

Acest prim solfegiu citit la prima vedere mi-a ramas intiparit in memorie.

Generatiile de elevi care au invatat cu doamna Hristu au stiut muzica si teorie muzicala serioasa.

Cred ca aveam 18,19 ani cind am auzit ca a murit.Mi-a parut rau.

Doamnei Eva Hristu…do,mi,sol,sol,sol,sol,sol,la, si ,do,la,la…