Poza 233

Inel de logodnă?

In familie la plimbare

Ei pot

https://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comhttps://fosile.wordpress.comNoi de ce nu reușim?

Poza 211

https://fosile.wordpress.com/Acum ne rotim în celaltă parte…

Oare

M-am dat mult cu maşina.Din 1974.

Intotdeauna am visat să particip la curse, mai ales că aveam de la cine să învăţ aici, la Cluj.Dar n-a fost să fie.Singurele curse la care am participat au fost cele cu carturi, neoficiale.La cartodrom eram carturi cu motoare de Mobra, blocate in viteza a doua, să se poată da şi cei mici, fără probleme.După ce se încheia programul, montam schimbătoare pe cîteva carturi şi ne dădeam pînă ameţeam.Depășiri, ieșiri în afara pistei, rotiri, chiar mici accidente,viteză cît putea motorașul de Mobra,pe linia dreaptă.Era tare frumos.

Acum, n-am ieşit din casă din cauza unui film cu curse auto.Il trăiesc de parcă aş fi acolo.

Nu, nu sînt vitezoman.Imi place să mă dau cu maşina. Să văd tot ce se întimplă în jurul meu, să văd peisajul, căprioare, păsări, copaci, iar asta nu se poate la viteză mare, cînd vizibilitatea se reduce la un culuoar  îngust , pe șosea înainte.Imi place mai mult șoseaua de munte, cu viraje multe, decît soseaua dreaptă.Mi se pare plictisitoare.Imi place să alunec ușor peste denivelări,ca și cu o barcă pe valuri, nu să trec, in viteză, pe deasupra lor.

Sînt, mai degrabă prudent, atent la toți cei din jurul meu-mai ales că par să fie foarte mulți aceia care nu cunosc indicatoarele și legea circulației, în general.

Pentru mine și condusul e o joacă.Mă joc așa cum o fac cei mici, cu seriozitate.

Zilele trecute am făcut ceva modificări in casă, iar pentru asta a trebuit să strîng toate pietrele în cutii.

Intenția era să le las în cutii, dar nu pot.Imi sînt dragi și mi-e drag să le văd.

Din păcate nu mai încap toate cîte au fost înainte pe rafturi.

Oare pe care să le scot, pe care să le mai pun.Pentru fiecare piatră am mers kilometri pe teren, am cules-o din apă, din noroi, am dus-o în spate sau in sacoșe de mi s-au lungit mîinile.Pe unele le-am tăiat sau doar le-am șlefuit manual zile, săptămîni, luni, micron cu micron, pînă au ajuns în faza asta.

Am renunțat la multe din ele pentru a-mi putea susține financiar pasiunea.Au ajuns prin toată lumea, la alti pasionați, iubitori de pietre.

Ca și drumeția, ca și mersul pe munte și studiul , parțial al geologiei si colectarea și prelucrarea pietrelor a fost tot o joacă.

Acum, dacă nu mai șlefuiesc, merg mai puțin pe teren pentru recoltare, parcă mi-e greu să nu le văd pe cele pe care le-am păstrat încă pe lîngă mine.

Oare am rămas  un copil care, încă, se mai joacă sau încep să dau în mintea copiilor?

Miscare

https://fosile.wordpress.com/

Tavalealaaa

https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/

La joaca

Intr-o gradina din apropiere, fotografiat de la etaj.Erau cinci pisoi, dar in joaca lor trei au disparut din cadru.

 

https://fosile.wordpress.com/

Turul tarii

Aveam amindoi concediu.Ce facem?

Hai sa facem un tur de tara cu bicicletele.

Eram angajati amindoi la APS (Administratia Parcurilor si Strazilor}.Eu la statia Reiser (unde se face asfaltul),iar Puiu la Cartodrom si avea si biciclete de inchiriat.

Cind ne-a venit ideea de a face turul tarii cu bicicletele n-aveam decit un cadru de semicursa ruseasca.Am mers la CSM-unde am facut amindoi ciclocros si domnul Chisu,fostul nostru antrenor ne-a dat o bicicleta si roti,cabluri de frina,spite si un butuc cu trei viteze.

La atelierul de la Cartodrom am montat tot ce aveam plus niste faruri,aripi sa nu ne udam rau daca ploua si…unicele doua dinamuri defecte.

Eram déjà cu bagajele facute,am umplut un rucsac cu piese de schimb si scule si pe la ora 18 am pornit spre Apahida,pentru prima etapa.Cluj-Reghin-Tg.Mures-Sighisoara-Brasov.

Eram din nou copii.Rideam,glumeam ne distram si ne dadeam cu bicicletele.

Ce putea sa fie mai frumos de atit?

Primul deal,cel de la Apahida,l-am urcat in forta.Apoi coborire,curbe,aplecari pina la genunchi jos.

Copacii de pe marginea drumului cintau cu noi In-a-gada-da- vida,a lui Iron Buterfly.Pasarile cintau,prin localitatile prin care treceam toate cintau .Si cintau pentru ca se insera.Dar noi nu ne-am dat seama decit cind,urmarind pe intuneric linia continua,n-am luat o curba si ne-am infipt intr-un gard.Ce distractie,ce ris am mai tras,de ne prapadeam,in timp ce ne extrageam biciclete,picioare,rucsace de prin spinii din gardul respectiv.

Nu-i bai.Am pus dinamurile pe roti si…am mers pe intuneric.Nu functionau.

Ne-am asezat pe marginea santului sa vedem daca nu avem si alte dinamuri cu noi-nu aveam.Alta explozie de ris.

Ce facem?

Hai sa mergem.Rasare luna si vedem ca-n palma.

Am pornit rizind si glumind pe seama celui care era in fata.Noroc cu tigarile.

Linistea noptii,fisiitul rotilor,cite o gluma si ris generalizat care spargea linistea.

In Reghin s-au luat niste ciini dupa noi.Nu ne era frica decit sa nu-i lovim.Spre dimineata cind intram in Tg.Mures am deranjat in trafic o Scoda.Bag sama ca era certat cu nevasta,ca ne-a inghesuit pina intr-un sant plin cu noroi.

L-am laudat putin,dar am ris,ne-am spalat pe picioare (tenisi) la o cismea de pe strada si ne-am oprit intr-un parculet sa facem un bilant al drumului si sa mincam ceva.

Dat jos roata,desumflat cauciuc,dat jos spitele rupte si pus altele,echilibrat,umflat cauciuc,pus roata la loc.Am fost nevoiti sa schimbam la ambele bicilete,cam douazeci de spite.Am gasit un magazin de biciclete,dar nu aveau dinamuri pentru tipul de roti pe care le  aveam noi.

No,asta-i bai!

Ne-am plimbat un pic prin Tg.Mures,si am hotarit ca in conditiile date nu puteam circula decit ziua,iar asta nu ne convenea pentru ca intentionam sa stam mai mult timp in unele zone,nu numai sa pedalam.Asa ca,ne-am hotarit sa mergem la Cheile Turzii.

Trebuia doar sa gasim un loc de dormit pentru noaptea care,déjà se profila.

Era déjà noapte cind am ajuns la Ludus.In curbele alea maride la intrarea in oras era un fel de hotel,dar nu aveau nici un loc-acolo opresc camionagii.

Nici o problema,am dormit afara.

Dimineata,intepeniti de frig si umezeala,am pornit spre Chei.
La citiva km.dupa Ludus este…Hanul Pescarilor cu.toate locurile libere plus 10 casute goale.Administratorul ne-a spus sa luam o casuta-fara plata-si sa dormim un pic,ca aratam de parca ne-ar fi calcat o masina.N-avea sens,ne asteptau Cheile.

Am ajuns pe la amiaz.

Puiu a ramas fara frine,asa ca s-a oprit intr-un cort cu cehoaice,care nu pareau neplacut surprinse de vizita.

Am luat o casuta si am  mers sa salutam Cheile.

Cheile Turzii

Moara,pod peste piriu,paduricea de la intrare,cascada de pietre, pod, piriu, stinci, pomi, stinci,pesteri,stinci.Da,toate sint aici,ne asteapta.

Cheile Turzii

S-a cam intunecat.Sus deasupra Cheilor nori.Se invalmaseau,treceau unul prin altul,unul peste altul,era o vinzoleala cumplita,dar jos nu se simtea nimic.Doar linistea.O liniste in care nici piriul in trecerile lui printre pietre nu se auzea.Nimic nu misca,nici macar frunzele copacilor,nici iarba.Doar piriul se incapatina sa curga.

Ne-am intors la casuta.

Cafele, tigari si dupa ce i-am atentionat pe cei de la corturi ca vine furtuna,am stat sa vedem,sa ne umplem de spectacolul ce se pregatea.

Cerul era rosietic spre negru.O prima pala de vint care a culcat copacii si a smuls doua corturi.Posesorii au venit la casute,urmind sa le recupereze cind se putea.

Un prim fulger atit de luminos ca totul parea alb si…cred ca asa suna cind se prabusesc muntii peste munti.

Si-apoi marele spectacol.In intunericul care s-a lasat se vedeau valuri,valuri in padure.Frunzele isi aratau partea deschisa la culoare si iar cea inchisa,fulgere  in si din toate directiile,si vintul suierind de parca toate locomotivele din tara erau acolo si fluierau,biciuia ,se arunca pe cite un copac,il culca pina la pamint,il ridica,il infasura si iar si iar.Fiecare obiect avea un sunet propriu in miscarea aceea de aer si totul era un concert cumplit,de sfirsit de lume.Apoi a venit ploaia.S-a pravalit peste noi,de parca s-ar fi rupt un baraj mare si toata apa  a navalit,eliberata.

Mase compacte de picuri uriasi dirijati de vint in toate directiile.Pina sa ne dam seama,am fost uzi leoarca,cu tigarile atirnind ude intre buze.

Aveam ochii in lacrimi de emotia,bucuria spectacolului pe care ni l-au oferit muntii.

Fulgerele,tunetele s-au dus cu vintul si in alta parte,aici raminind  ploaia mare cu bulbuci.

Ne-am  dus in ploaie sarind in fiecare balta,rizind si cintind ca doi copii mari si fericiti ce eram (cam 23-24 de ani).

A fost o saptamina de catarari,joaca,drumuri,cintat,visat.

Eram doar noi si Cheile si eram fericiti.