Atenţie la mocăniţă!

Am mers cu un prieten care a terminat medicina, să aleagă locul unde va practica.Avea de ales între  Abrud şi Baia de Aries.Omul s-a interesat ce clinici sau spitale  şi ce fel de populaţie  sînt în zonele respective.A ales Baia de Arieş pentru că e un orăşel micuţ, de munte şi cu exploatare minieră.

Buun!

.Paralel cu şoseaua era- încă mai este, dar nu mai funcţionează- linia mocăniţei care transporta tot felul de la Turda pînă la Abrud.Acum mai circulă doar de la Cîmpeni la Abrud.Cîţiva kilometri.

Normal că datorită reliefului linia intersecta destul  de des  şoseaua, dar avînd în vedere circulaţia redusă la vremea aceea, nu erau prea multe probleme.

Din cauză că ne-am lungit în Baia de Arieş am pierdut şi autobuzul şi mocăniţa, aşa că am pornit pe jos fără nici o grijă, deşi mai mulţi şi de la spital şi de prin localităţile întîlnite ne-au recomandat să rămînem locului pînă dimineaţa.Am întrebat care ar fi motivul grijii lor şi am aflat că…noaptea e periculos.

Am rîs de fiecare dată pentru că am călcat împreună munţii şi ziua şi noaptea şi n-am păţit nimic.De ce ar  fi mai periculos pe şosea?

Ne-a zis un paznic de noapte  din Sălciua  „că umblă tot felul, care nu-s normali”.Adică, oameni bolnavi psihic, nebuni? am întrebat noi.

Nuu, nuu.Nu-s oameni.

Lămuriţi, ne-am văzut de drum.

După ce că era o noapte fără lună şi nu se vedea mare lucru- şoseaua nu era marcată- s-a pornit şi o ploaie măruntă.Nu era nici un bai.Mergeam povestind, glumind sau tăcînd ascultînd liniştea ploii şi din cînd  în cînd glasul Arieşului în treceri peste pietre.

La un moment dat  la o trecere a liniei peste şosea , cineva din spate fugea spre noi strigînd: Atenţie la mocăniţă! Atenţie la mocăniţă!

Nici vorbă de vreo mocăniţă la ora aia, dar l-am aşteptat pe om să-l liniştim şi să mergem împreună mai departe.

Era un tînăr cam de vîrsta noastră şi am bănuit noi că era cioban.Îmbrăcat cu veston militar, pantaloni groşi de pănură, bocanci militari, iar pe cap o căciulă de oaie, întoarsă pe dos, de se vedea albul de la distanţă.

Am mers împreună pînă aproape de Buru.Nu prea era vorbăreţ, cum ne aşteptam, n-a vrut ţigări de la noi şi doar mormăia din cînd în cînd.Parcă vorbea cu un cîine, dar n-am văzut aşa ceva in apropiere.Si de cîte ori trecea linia mocăniţei peste  şosea se agita  şi repeta, griji la mocăniţă!

Ajunşi înainte de Buru, cam pe la intrarea spre cabană a zis că el nu mai vine  şi…Mulţam că m-aţ primit tovarăş şi aţ vorovit ( vorbit) cu mine, că alţîî cînd mă văd o iau la fugă zdierînd ( srigînd, urlînd).

Ne-am întors să dăm mîna cu el şi…nu mai era.

Fotografii ciudate

https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/

https://fosile.wordpress.com/

Sint unele locuri unde ne simtim ciudat, ceasul merge anapoda, lumina este altfel decit sintem obisnuiti iar fotografiile ies ciudat.

Eram pe munte cu niste prieteni, intr-o zona cu istoric urit de pe vremea razboiului.

N-am dat importanta ca  nu prea aveam chef de glume, ca nu ne-a picat bine mincarea, ca nici macar tigarile nu ne mai placeau, dar dupa ce am trecut de acea zona a revenit zimbetul pe chipurile noastre si pofta de viata.

Abia dupa ce am vazut fotografiile ne-am dat seama ca ceva nu-i in regula acolo.

Ne-am interesat si am aflat ca a fost un carnagiu acolo in razboi.

Nu stiu daca are legatura, dar la unitatea militara de acolo soldatii trag des salve cu arma aiurea, se bat ca chiorii si le este frica de serviviul de noapte.

E drept, asta se intimpla prin 1976.Poate de atunci s-a mai schimbat cite ceva.

Am trecut si anul trecut cu masina prin acea zona.Aveam senzatia ca n-o sa mai iesim de colo niciodata.Abia ne miscam, in viteza a doua si ma asteptam sa-mi moara motorul.Dupa ce am trecut  de zona, chiar daca inclinarea era mai accentuata, asa bine mergea masina de parca si ea ar fi vrut sa fuga, sa se indeparteze de locul acela.