Retrăiri

Din nefericire mi se întîmplă des să retrăiesc senzațiile sau sentimentele prin care , cred eu, că au trecut alții în anumite situații.

Cum s-a întîmplat săptămîna trecută cînd cîteva zile m-am pus în situația de a fi luat brutal din fața porții, adormit, după care să mă trezesc într-un loc îngust, întunecos, plin de plînsete, țipete , mirosind a durere, a moarte.Singur.

La fel cum astăzi retrăiesc senzația de a rămîne departe de tot ce cunosc, de toți cei pe care îi știu sau îi iubesc, în fața unei porți închise.

E vorba de doi căței.

Erau prietenii mei ( și nu numai ) de la locul de muncă.Ne întîlneam în fiecare dimineață, de 11 ani, ne bucuram de întîlnire, era bine.

Pînă săptămîna trecută cînd în urma unor reclamații au venit hingherii, poliția și în prezența unor reprezentanți de la fabrică l-au luat pe Petrea- un metis de labrador cu ciobănesc german.

Practic el și cu sora lui, Blonda – metis de ciobănesc german cu…nu se știe ce- au apărat fabrica.

Singura ” agresiune” de care era capabil Petrea  era să stea așezat în fața ta și ridicînd o labă, să ceară o mîngîiere.Nu mîncare, nu altceva.Doar mîngiere.

11 ani a trăit liber printre mii de oameni de la patru instituții alăturate și care nu au nici un fel de poartă.

L-au luat de pe Domeniul Public.Adică de la doi metri de poartă și l-ar fi lăsat dacă reprezentanții intreprinderii și-ar fi asumat în scris, sub semnătură, grija lui.Adică să nu mai ajungă pe stradă , la acei doi metri de poartă.

N-au vrut. Cum să-și asume o asemenea răspundere?

In urma unor discuții cu reprezentanți a-i unei asociații de protecție a animalelor, am fost asigurat că dacă fabrica își asumă răspunderea, vin ei și fac țarc și cuști pentru cei doi căței.

N-am primit nici un răspuns.

Așa că împreună cu alți mari prieteni a celor doi frați, am găsit un adăpost- din păcate în afara orașului, la 50 de km distanță, și astăzi am dus-o pe Blonda acolo, urmînd ca mîine să-l luam și pe Petrea de la ecarisaj și să-l ducem tot acolo.Măcar să fie  împreună.

O revăd pe Blonda așezată în fața portiței de la țarcul în care a fost pusă așteptînd, fără un sunet, cuminte, să-i deschidă cineva, să vină cu noi…

Mă simt eu acolo, abandonat, în fața unei porți închise.

Simbata

E simbata si sint acasa.

Nimic iesit din comun.

Nevasta-mea lucreaza.Si e platita pentru asta.Si la mine la lucru ar fi vrut sa mergem azi,dar fara plata.

Pai,atunci prefer sa stau acasa.Sa ma uit la cerul care l-ar face fericit pe Bacovia si sa fac ceva sau sa nu fac nimic.

Sint acasa.Am slefuit trei bucati de carneol,o calcedonie si doua lemne silicifiate.Ei,asa parca e mai bine.

Pe cind lucram mai bine…s-a facut ora de liniste-la noi functioneaza-si a trebuit sa intrerup.Am spalat pietrele,am strins pseudo atelierul si …trebuie sa-mi fac tigari ca mi s-au termina si e cam greu cu catelul in brate.

Vremea? Vremea e frumoasa oricum.Chiar daca acum,de exemplu,sint nori in toate nuantele de gri,pina aproape negru.E frumoasa.Poate ca mi-ar place sa fie altfel,dar asta nu inseamna ca-i urita ci ca mie mi s-ar parea ca as face altceva daca ar fi senin cu soarele rizind,si frunzele copacilor leganindu-se lenese in boarea unui curent slab.

N-am chef de nimic.Inainte n-aveam nevoie de chef pentru a face ceva,orice.Faceam pur si simplu.

Imi placea-imi place si acum- sa ies afara,dar nu mai are nici un farmec sa ies singur.

A mea-i la lucru si eu sa ies? Sa ce? Sa vorbesc cu cateii,cu pomii,cu florile? Da,dar singur?

Iar s-a terminat cafeaua.O sa inceapa ploaia.Deja tuna si din cum se vede,ploua pe la capatul orasului.

In spatele blucului,sub balcoane era un catel.Al nimanui,al tuturor. Cuminte.

Ii duceam apa si mincare si noi si alti vecini .Acum am aflat ca pe administratoare o deranja si a chemat hingherii.

Nu  mai e vulpita.Acuma ploua.Lacrimi pentru un catel.Al nimanui.Al tuturor…