Ghid

Prin anii 70 am fost şi eu ghid.

Nu ceva autorizat, cu carte de muncă şi celelalte, ci doar în vacanţe, pentru a da o mînă de ajutor OJT-ului care, deşi avea ghizi autorizaţi, aceştia preferau excursiile externe.

E drept, am urmat şi ceva cursuri de prim ajutor, că la restul mă pricepeam.

Nu era pe plată, dar normal că eu nu plăteam cazare şi masă şi mai beneficiam de cîte un sejur ( de odihna) pe la staţiunile OJT-ului din ţară.

Preferam să merg cu grupurile de tineri, de vîrstă apropiată de a mea pentru că vorbeam aceiaşi limbă, rîdeam la aceleaşi glume, ascultam aceiaşi muzică, dar se mai întîmpla să iau şi cîte un grup de adulţi.

Trebuia să plimb un grup de telectuali prin Apuseni.Aşa mi-au cerut ei.Degeaba le-am explicat că e foarte mare suprafaţa, că ei erau convinşi că o putem acoperi într-o săptămînă.Aş fi putut refuza grupul, dar urma să primesc şi ceva bani cu care aş fi putut să-mi iau o pereche de ghete de munte, de Clujana foarte faine şi care au fost, deja, testate de militari.

Deci, ne-am pornit.

N-am să povestesc traseul sau toată excursia pentru că, aşa cum se întîmplă întotdeauna, era unul, de vreo 45 de ani care le ştia pe toate.Orice spuneam, orice rută alegeam, orice loc de popas, loc pentru corturi, loc pentru foc, etc, el avea de comentat şi normal, făcea altfel.Doar era Domnul Doctor.

La un moment dat mi-a ieşit pe nas, i-am învîrtit un pic prin pădure, de nu mai ştiau unde sînt şi le-am spus- încolo e Clujul, încolo e Cîmpeniul, mai departe vă conduce domnul doctor.Eu plec.

Si am plecat.Le-am trimis, după o zi, un pădurar să-i scoată din pădure şi să-i ducă la o gară şi am dat telefon la OJT să le spun unde le este grupul.

A fost mare scandal, mai ales că ceilalţi l-au cam bumbăcit pe dl.doctor iar şefii de pe la partid şi de pe la OJT nu aveau ce să-mi facă, căci nu eram angajat.

O vreme nu m-au mai chemat, dar nu era nici un bai.Aveam ce face în timpul meu liber.

De aceea nu-i invidiez pe ghizii autorizaţi.Mai ales cînd merg cu grupuri  sau cu persoane care au impresia că cei cu care drumeţesc sînt slugile lor.

Necunoscuta de la Diham

Era pe la sfirsitul anilor ’70.

Ma intorceam dintr-o lunga drumetie prin Bucegi si m-am oprit la Diham pentru, macar o noapte de odihna intr-un pat.Ca mi s-au scrijelit oasele de atita dormit pe pietre si lemne.

Stateam de vorba cu cabanierul, domnul Radulescu, caruia i-am fost predat pe inventar de fostul cabanier-n-o sa stiu niciodata cum il chema, Corsa,Corsat, Cosat- si care m-a preluat cu bucurie.

Era un grup mare de tineri insotiti de instructori sau profesori care faceau un zgomot infernatl.Rideau, tropaiau, cintau, ce mai se distrau de minune fericiti ca sint la munte.

Intentionam sa-mi las ranita la cabana si in ziua urmatoare sa merg pina la Piatra Arsa sa duc un plic de la un drumar intilnit pe unde am umblat.

La o masa, linga noi, era o tinara care venise cu grupul, dar care statea singura si auzind ca merg la Piatra Arsa m-a intrebat daca o iau si pe ea.

Normal ca n-a fost nici o problema, daca sint de acord si insotitorii lor.

Dimineata, un instructor mi-a luat datele din buletin, cabanierul a garantat pentru mine, iar fata trebuia sa astepte grupul la Piatra Arsa, de unde sa mearga impreuna cu ei mai departe.

Era tare tacuta, suparata parca pe lumea intreaga.

Tunsa scurt, baieteste, frumoasa, dar atit de suparata, i-am zis ca pot sa tac un secol linga ea, daca o deranjeaza sa vorbesc si-am pornit la drum.

Normal ca din tacere in tacere ii mai aratam o floare, o piatra, un copac sau pasarea ce parea ca zboara jur-imprejurul unui nor minuscul uitat pe seninul cerului.

Nu era nici o graba si mai stateam la o tigara, la odihna cind mi se parea ca a obosit sau ii mai luam rucsacul sa poata respira liber.

I-am zis ca e mai frumos imprejurul in prezenta ei.Nu m-a bagat in seama, doar si-a ridicat o sprinceana.

Am insistat zicindu-i ca , la fel cum o poiana cu flori e mai frumoasa in lumina calda a soarelui, la fel tot ce ne inconjoara  e ca o armonie muzicala datorita ei.Si alte asemenea, dar doar asa, din cind in cind, sa reusesc sa-i fur cite un zimbet.

Normal ca o vedeam ca pe o fata.Normal  ca ii vedeam formele, atit cit se ghiceau, dar fara conotatii sexuale.Doar apreciere, admiratie si  acea bucurie a baiatului in prezenta unei fete , care e si frumoasa.

Nu parea ca o intereseaza nimic de jur imprejur, macar ca e atit de frumos totul.

Parca s-a luminat un pic cind i-am aratat „dantura” Morarului.

Eh, nu-i bai.Am tacut impreuna bucurindu-ne doar  de fosnetul ierbii, de  sunetul pasilor, de acea liniste plina de sunete a padurii, a muntelui.

La Piatra Arsa am stat pina a ajuns grupul cu care era fata si dupa ce am predat plicul am stat de vorba cu un grup de cataratori care-si cautau un om de baza-toti voiau sa fie cap de coarda macar o data, dar n-aveau baza-pe Coltii Morarului.

Am fost de acord si am chemat-o si pe fata, dar n-a vrut sa vina desi insotitorul lor ar fi fost de acord, urmind sa o  duc inapoi la Diham.

M-a strins in brate, m-a pupat pe obraz si plecat repede cu ochii in lacrimi.

Dupa vreo trei zile , cind am ajuns la Diham, cabanierul mi-a dat un  servetel pe care era scris     ” Multumesc! A.” si mi-a spus ca fata s-a aruncat de pe stinci.

Poate, daca as fi insistat sa vina cu mine, acum ar scrie si citi bloguri, le-ar povesti nepotilor cum a cunoscut un pletos in Bucegi.

Poate…

In anul urmator am pierdut si eu pe cineva drag si mi-am ingropat durerea la Diham.De atunci n-am mai fost in Bucegi.