Soarele din furtună

Intepenit in crapatura

Era prin anii ’70.Mergeam cu Puiu pe munte de vreo doua zile si cautam o fisura, o grota ceva pentru un adapost.

Nu erau copaci in zona, numai tufisuri si n-aveam chef sa ne apucam de impletit.In plus nori negri se buluceau pe deasupra noastra a ploaie si un vint turbat ne impletea parul in suvite.

La un moment dat am gasit o fisura in stinca, destul de adinca si ne-am zis ca asta-i.

Am intrat  grabit, ca incepea sa picure.Cam greu de inaintat, ca era ingusta tare, iar ranita nu ma lasa sa fac multe manevre.Suiera vintul prin fisura aia ca nu auzeam altceva si de aceea nu l-am auzit pe Puiu cind mi-a spus ca el nu incape si nu mai poate inainta.

M-am aplecat sa trec pe sub o protuberanta a stincii cind a inceput sa toarne de parca toata ploaia din zona curgea numai in fisura in care eram eu.Speram sa gasesc o grota in care sa nu fiu plouat,sa ma pot aseza si sa-l astept pe Puiu.

Trecut de umflatura, cind m-am ridicat in picioare am ramas intepenit.Nu puteam nici sa inaintez, nici sa merg inapoi, nici sa ma las jos, nimic.Si curgea apa, noroi, ierburi sau crengute pe mine.Cu parul in ochi, plin de noroi, ud leoarca si intepenit ,  cu o mina  in sus, cu care imi protejam ochii, iar una in jos, lipita de mine.Imi venea sa rid, sa injur, sa …

Noroc ca apa se scurgea undeva, in pamint , dar oricum eram ud pina la suflet.

Suiera vintul pleznindu-ma cu picurii de ploaie, sunau tunetele de parca toti muntii se prabuseau  si din cind in cind se lumina totul de la fulgere, iar eu stateam ca fraierul in mijlocul lor, intepenit intr-o crapatura.

N-avea sens sa ma zbat, ca mai rau m-as fi blocat.Am incercat, dupa ce mi-a mai venit inima la loc, sa profit de umezeala si sa-mi iau cutitul dintr-un buzunar al rucsacului.Dar asta insemna sa-mi las in jos mina ridicata.Dupa ce m-am agitat un pic am reusit sa-mi cobor bratul.Aveam senzatia ca se va rupe, iar un virf de stinca imi facea gaura in carne, dar am scos cutitul si am taiat baza rucsacului din care  au incept sa cada conservele si lucrurile mai grele.Era suficient sa se modifice volumul, iar eu sa pot sa ma misc si sa merg cu spatele, incercind sa-mi amintesc care au fost manevrele de inaintare, caci nu puteam inca sa ma intorc.

Nici nu mi-am dat seama cind s-a oprit ploaia, ca nu se mai aude urletul vintului, ca e noapte si se vad o gramada de stele.

Cind am reusit sa ies rupt, epuizat, cu o gramada de julituri si taieturi l-am gasit pe Puiu in fata unui adapost, la un foc zdravan si cu cafeaua si tigarile pregatite.L-a udat si pe el ploaia pina a reusit sa faca un adapost cit de cit uscat.

Puiu s-a speriat tare vazind ca nu poate inainta, ca nu vede unde sint, ca nu putem comunica si ca nu stie daca am patit ceva, daca am nevoie de ajutor si cum sa mi-l dea.

La lumina unui fulger m-a vazut cind deja veneam cu spatele si atunci s-a ocupat de adapost.

Baiu era ca trebuia sa ma intorc dupa conserve si lucrurile care au tot cazut din rucsacul taiat.

Ne-am spalat intr-o balta, ne-am schimbat hainele punindu-le pe cele ude la uscat si pina spre dimineata cu tigarile si cafeaua la indemina ne-am povestit prin ce am trecut fiecare.

Dimineata am facut bandaje cu frunze de patlagina presarate cu praf din coaja de rachita pentru taieturile si zgirieturile mele  si am recuperat, cu greu, lucrurile din fisura.

Am mai stat o zi acolo.

Mi-am cusut rucsacul, am facut un adapost  mai mare si mai bine protejat si ne-am plimbat prin zona sperind ca undeva, in preajma este o pestera, o grota spre care duce fisura aceea.Nu era.

Inserare

https://fosile.wordpress.com/

Tacerea

Desi am fi vrut sa mergem la munte,pe-aici prin preajma macar, nu ne-a iesit inca in acest an.Doar la capatul Clujului, in padurea Faget unde am descoperit o poiana si unde in fiecare simbata sau duminica ne plimbam, ne odihnim, ne bucuram de imprejur.

In padure, afara in general, poti sa strigi, sa cinti, sa fluieri sau sa taci fara ca imprejurul sa-ti reproseze ceva.Dar cind taci esti privilegiat.Tacind poti sa vezi ce ti se arata.

https://fosile.wordpress.com/o radasca pe un copac,

https://fosile.wordpress.com/un uliu in inalt chemindu-si perechea,

https://fosile.wordpress.com/o floare luptind sa se ridice,

https://fosile.wordpress.com/imprejurul din care esti si tu parte.

Singurul moment de liniste deplina, in natura, este inaintea unei furtuni.Atunci toata suflarea tace.Pasarile se retrag acoperindu-si cuibul, animalele isi ascund puii in vizuini ,gizele se retrag, se ascund si totul e liniste.O liniste grea, apasatoare …

 

Poate ca asta ar fi solutia si pentru noi.Sa ne adunam in fata parlamentului, a guvernului o mie, zece mii, un milion, zece milioane de oameni si sa tacem.

Fara revendicari, fara injuraturi, fara urlete.

Doar tacere.

Ciorile

Ca sint destepte,e clar.

Ca traiesc mult, e o consecinta a faptului ca sint destepte.

Ei, datorita desteptaciunii lor am fost inundati.

Ieri, inainte de furtuna am iesit,toata gasca, la plimbare.

A inceput cu citca picuri, cit sa ne adapostim la o intrare de bloc si s-a dezlantuit.

Un adevarat spactacol cu fulgere,tunete, vint turbat si ploaie adevarata.

Cind a incetinit putin ne-am indreptat incetuc spre casa.

Catelusa n-a facut nimic- doar ploua-, iar noi am fost uzi pina la piele.

Nu-i nimic.Ne-am uscat si pe la unu noaptea am iesit din nou la plimbare.

De pe urma furtunii am vazut in baie o pata mare de apa pe tavan pe linga scurgerea de pe bloc, dar nu ne-am impacientat.

Dimineata mare surpriza mare.In baie, hol, debara, bucatarie toti peretii uzi pina jos, iar in sufragerie  de pe tavan picura apa de pe vreo doi metri.

Trezit tot blocul pentru ca o cheie e la unul, iar alta la altcineva, urcat pe bloc si constatat o balta mare si adinca pina peste glezne.

Adica, desteptele  de ciori culeg in fiecare toamna nuci, le lasa sa cada de la inaltime sa se sparga si-apoi vin  pe acoperis sa le manince.Normal ca cojile ramin acolo.

Vintul si apa multa de ieri a dus cojile spre scurgere si au infundat-o.

Rezultatul?

Ale naibii ciori…

 

Dar o poza tot mai pun:

https://fosile.wordpress.com/

 

Poza 97

Inainte de furtuna

Inainte de furtuna

Cascada lemnului

Ne-am dus intr-o vara cu prietenul meu Puiu in Metaliferi.Doar noi,baietii.Saptamina urmatoare am mers si cu sotiile,dar atunci am fost doar noi.Asa cum eram in tinerete pe munte,in padure.Am ajuns in zona vineri seara,asa ca am cautat un loc de campare si ne-am plimbat un pic prin-prejur.Vazind ca se innoreaza,am mutat masina pe un loc mai inalt,ca daca se aduna apa de pe cei trei munti la baza carora eram,ne-ar fi mutat cu masina cu tot,nu se stie unde.

Dar n-a fost pentru noi decit spectacolul.Se pare ca a fost chef mare dincolo de munti,ca se auzeau tunete indepartate,dar grele,care faceau sa tremure pamintul si o gramada de fulgere si traznete-de parca ar fi facut poze-care ne desluseau detalii ale virfurilor.Pe partea noastra nici frunza nu misca.Tirziu,am adormit cu stelele-n ochi.

Pe cealalta parte a fost potop mare-am vazut la intoarcere.Drumuri si sosele acoperite cu noroiul adus de pe versanti,in citeva locuri in padure,copaci rastunati pe drum.

Dimineata,dupa spalarea in apa rece,ca ne umfla risul cind o aruncam pe noi,dupa cafeaua fierbinte cu tigarile aferente,ne-am luat rucsacii si am pornit pe una din vai.

Era putina apa pe piriu,asa ca puteam merge fara sa ne udam prea tare.Am strins gramajoare cu pietre pe care urma sa le luam,dupa ce le mai alegem o data,la intoarcere.

A fost o zi frumoasa.Ne-am plimbat prin padure,pe vaile adiacente,ne-am catarat pe un versant ca sa ocolim cascada,chiar am stabilit un loc unde,daca ar fi dupa noi,ne-am face  casa.Eram din nou copii si visam prin padure,pe munte.

La intoarcere,cu rucascul pe jumatate plin de pietre,deci destul de greu,mi-a fost lene sa ocolesc cascada.Ar fi insemnat sa fac un ocol de vreo doua sute de metri,asa ca m-am hotarit sa cobor pe peretele cascadei.Nu erau mai mult de zece metri.Curgea un firicel de apa,erau muschi si m-am gindit ca gugulici (pup,pe vine)pot sa alunec pe picioare si pe rucsac fara probleme pina jos.

Zis si facut.Atita doar ca muschiul s-a terminat brusc,cind nu mai era loc de intoarcere,iar eu am fost proiectat in fata si tras cu putere de rucsacul cu pietre.Putin lovit la genunchi,cam cit sa stau cu gura deschisa ca pestele si senzatia ca ma umfla risul,m-am oprit cu capul in jos cu rucsacul blocat in crengile adunate in groapa de la baza cascadei.Nu m-am lovit la cap-nu mai era nevoie…

Vazind ce manevre de zbor fac,Puiu a luat-o la fuga,roata prin padure,sa vada daca am patit ceva.

Am incercat sa ma extrag de-acolo,dar n-aveam cum sa ma sprijin in miini din cauza crengilor,plus rucsacul bine plantat printre crengi.

Nici nu era chiar rau.Ceva mai jos de ochii mei curgea lin piriul.Printre crengi treceau raze de lumina care sclipeau printre pietre,era umbra,racoare si undeva,cam pe direactia nasului sclipea interesant ceva.Cumva am pus mina pe acel ceva.Consistenta de piatra.Si l-am asteptat pe Puiu.

Normal,ca nu ziceam nimic.Ce sa fi zis?Dar asta l-a speriat pe el.M-a tras incet de picioare,mi-a luat rucsacul cu grija sa nu-mi schimbe pozitia gitului si cu groaza astepta sa-mi vada moaca.

Cind am dat ochi in ochi,a auzit padurea aceea cel mai mare hohot de ris din intreaga ei existenta.Am ris amindoi pina ne-a durut stomacul.

Dupa care ne-am uitat ce am in mina.

Un lemn.Un lemn opalizat.Nu mare,dar pentru noi,deosebit.

Lemn opalizat

Lemn opalizat,detaliu

Am gasit atunci si agate,si jaspuri ,dar nici un alt lemn.

In general,din 100 de kg de pietre culese si carate in spate pina la masina,cam 5-10 kg  sint piatra semipretioasa in sine si cam la 1-3 kg au aspect deosebit dupa prelucrare.La multe pietre pare sa fie ceva care pare ca se intinde spre interior,dar dupa ce ajungi acasa si le tai,constati ca nu e nimic.

Relativ tirziu,am reusit sa slefuiesc lemnul.

Cer de furtuna

Astazi a fost o furtuna.Am vazut-o venind,am auzit-o urlind si-apoi a trecut,a mers mai departe.

Asa ca,am sa pun niste poze cu cerul unei furtuni,facute aproape la minut.

Pregatirea

Dupa care a venit noaptea.

Turul tarii

Aveam amindoi concediu.Ce facem?

Hai sa facem un tur de tara cu bicicletele.

Eram angajati amindoi la APS (Administratia Parcurilor si Strazilor}.Eu la statia Reiser (unde se face asfaltul),iar Puiu la Cartodrom si avea si biciclete de inchiriat.

Cind ne-a venit ideea de a face turul tarii cu bicicletele n-aveam decit un cadru de semicursa ruseasca.Am mers la CSM-unde am facut amindoi ciclocros si domnul Chisu,fostul nostru antrenor ne-a dat o bicicleta si roti,cabluri de frina,spite si un butuc cu trei viteze.

La atelierul de la Cartodrom am montat tot ce aveam plus niste faruri,aripi sa nu ne udam rau daca ploua si…unicele doua dinamuri defecte.

Eram déjà cu bagajele facute,am umplut un rucsac cu piese de schimb si scule si pe la ora 18 am pornit spre Apahida,pentru prima etapa.Cluj-Reghin-Tg.Mures-Sighisoara-Brasov.

Eram din nou copii.Rideam,glumeam ne distram si ne dadeam cu bicicletele.

Ce putea sa fie mai frumos de atit?

Primul deal,cel de la Apahida,l-am urcat in forta.Apoi coborire,curbe,aplecari pina la genunchi jos.

Copacii de pe marginea drumului cintau cu noi In-a-gada-da- vida,a lui Iron Buterfly.Pasarile cintau,prin localitatile prin care treceam toate cintau .Si cintau pentru ca se insera.Dar noi nu ne-am dat seama decit cind,urmarind pe intuneric linia continua,n-am luat o curba si ne-am infipt intr-un gard.Ce distractie,ce ris am mai tras,de ne prapadeam,in timp ce ne extrageam biciclete,picioare,rucsace de prin spinii din gardul respectiv.

Nu-i bai.Am pus dinamurile pe roti si…am mers pe intuneric.Nu functionau.

Ne-am asezat pe marginea santului sa vedem daca nu avem si alte dinamuri cu noi-nu aveam.Alta explozie de ris.

Ce facem?

Hai sa mergem.Rasare luna si vedem ca-n palma.

Am pornit rizind si glumind pe seama celui care era in fata.Noroc cu tigarile.

Linistea noptii,fisiitul rotilor,cite o gluma si ris generalizat care spargea linistea.

In Reghin s-au luat niste ciini dupa noi.Nu ne era frica decit sa nu-i lovim.Spre dimineata cind intram in Tg.Mures am deranjat in trafic o Scoda.Bag sama ca era certat cu nevasta,ca ne-a inghesuit pina intr-un sant plin cu noroi.

L-am laudat putin,dar am ris,ne-am spalat pe picioare (tenisi) la o cismea de pe strada si ne-am oprit intr-un parculet sa facem un bilant al drumului si sa mincam ceva.

Dat jos roata,desumflat cauciuc,dat jos spitele rupte si pus altele,echilibrat,umflat cauciuc,pus roata la loc.Am fost nevoiti sa schimbam la ambele bicilete,cam douazeci de spite.Am gasit un magazin de biciclete,dar nu aveau dinamuri pentru tipul de roti pe care le  aveam noi.

No,asta-i bai!

Ne-am plimbat un pic prin Tg.Mures,si am hotarit ca in conditiile date nu puteam circula decit ziua,iar asta nu ne convenea pentru ca intentionam sa stam mai mult timp in unele zone,nu numai sa pedalam.Asa ca,ne-am hotarit sa mergem la Cheile Turzii.

Trebuia doar sa gasim un loc de dormit pentru noaptea care,déjà se profila.

Era déjà noapte cind am ajuns la Ludus.In curbele alea maride la intrarea in oras era un fel de hotel,dar nu aveau nici un loc-acolo opresc camionagii.

Nici o problema,am dormit afara.

Dimineata,intepeniti de frig si umezeala,am pornit spre Chei.
La citiva km.dupa Ludus este…Hanul Pescarilor cu.toate locurile libere plus 10 casute goale.Administratorul ne-a spus sa luam o casuta-fara plata-si sa dormim un pic,ca aratam de parca ne-ar fi calcat o masina.N-avea sens,ne asteptau Cheile.

Am ajuns pe la amiaz.

Puiu a ramas fara frine,asa ca s-a oprit intr-un cort cu cehoaice,care nu pareau neplacut surprinse de vizita.

Am luat o casuta si am  mers sa salutam Cheile.

Cheile Turzii

Moara,pod peste piriu,paduricea de la intrare,cascada de pietre, pod, piriu, stinci, pomi, stinci,pesteri,stinci.Da,toate sint aici,ne asteapta.

Cheile Turzii

S-a cam intunecat.Sus deasupra Cheilor nori.Se invalmaseau,treceau unul prin altul,unul peste altul,era o vinzoleala cumplita,dar jos nu se simtea nimic.Doar linistea.O liniste in care nici piriul in trecerile lui printre pietre nu se auzea.Nimic nu misca,nici macar frunzele copacilor,nici iarba.Doar piriul se incapatina sa curga.

Ne-am intors la casuta.

Cafele, tigari si dupa ce i-am atentionat pe cei de la corturi ca vine furtuna,am stat sa vedem,sa ne umplem de spectacolul ce se pregatea.

Cerul era rosietic spre negru.O prima pala de vint care a culcat copacii si a smuls doua corturi.Posesorii au venit la casute,urmind sa le recupereze cind se putea.

Un prim fulger atit de luminos ca totul parea alb si…cred ca asa suna cind se prabusesc muntii peste munti.

Si-apoi marele spectacol.In intunericul care s-a lasat se vedeau valuri,valuri in padure.Frunzele isi aratau partea deschisa la culoare si iar cea inchisa,fulgere  in si din toate directiile,si vintul suierind de parca toate locomotivele din tara erau acolo si fluierau,biciuia ,se arunca pe cite un copac,il culca pina la pamint,il ridica,il infasura si iar si iar.Fiecare obiect avea un sunet propriu in miscarea aceea de aer si totul era un concert cumplit,de sfirsit de lume.Apoi a venit ploaia.S-a pravalit peste noi,de parca s-ar fi rupt un baraj mare si toata apa  a navalit,eliberata.

Mase compacte de picuri uriasi dirijati de vint in toate directiile.Pina sa ne dam seama,am fost uzi leoarca,cu tigarile atirnind ude intre buze.

Aveam ochii in lacrimi de emotia,bucuria spectacolului pe care ni l-au oferit muntii.

Fulgerele,tunetele s-au dus cu vintul si in alta parte,aici raminind  ploaia mare cu bulbuci.

Ne-am  dus in ploaie sarind in fiecare balta,rizind si cintind ca doi copii mari si fericiti ce eram (cam 23-24 de ani).

A fost o saptamina de catarari,joaca,drumuri,cintat,visat.

Eram doar noi si Cheile si eram fericiti.