Înfrățiți

fag și brad

Mistreţii

Mergeam de unul singur.
Cu raniţa in spinare, fără gînduri, fără probleme, bucurîndu-mă de împrejur.
La un moment dat, intre doua păduri văd o turmă de mistreţi.Scurmau, grohăiau, mincau iarbă sau rădăcini fără sa pară că le pasă de mine.
In general, în natură fiecare işi vede de treaba lui şi n-are griji de ceilalţi, decît ca să se fereasca sau să se apere.
Aşa s-ar fi întîmplat şi cu trecerea mea pe lîngă ei, dacă nu mă apuca brusc dorinţa de a scărpina un purcel.Erau tare drăguţi dungaţii cum se jucau sau scurmau şi ei prin iarba.
Normal că n-au stat la mîngîiat şi guiţînd au luat-o la fugă spre centrul turmei.Atunci, unul care era mai mare, probabil şeful, şi-a ridicat privirea, m-a fixat cu ochişorii lui mici şi a grohăit.
In loc să mă retrag, m-a pus dracul să arunc după el cu bota pe care o aveam în mînă, uitînd că nu-i o turmă de grohăitori graşi de casă, ci liberi şi sălbatici.
Nu mai ştiu dacă l-am atins, dar a grohăit mai altfel,  toată turma s-a adunat in jurul purceilor, iar el a pornit in fugă după mine.
Nu mi-am imaginat vreodată ca pot fugi aşa de repede.
De obicei, cind raniţa e plină si incarcată cu de toate, cu greutate o iei în spinare  şi greu o dai jos.Atunci, din două mişcări am aruncat-o şi am ţîşnit de parcă aveam jet la picioare inspre pădure, in căutarea unui copac mai gros şi mai înalt in care să mă urc, căci n-aveam nici o şansă să scap doar cu fuga, individul părînd hotărît să mă urmărească pînă la capătul pămîntului.
Văzînd un fag mai falnic, din trei mişcări am fost in coroană şi pînă in vîrf nu m-am oprit.
Ghiţă s-a oprit sub fag, iar turma l-a urmat încet si stăteau in jur, văzîndu-şi  de treaba întreruptă.
Hopa!
Păi asta însemna că au de gînd să stea cu mine pînă imi trece tinereţea, îmbătrînesc şi mor…
După ce mi-am tras  un pic sufletul, că eram tare speriat, m-am gindit ce ar trebui să fac pentru a ieşi din situaţia asta tîmpită.
Soluţia ar fi să fac un foc.Dar cum, naiba, să fac foc în copac cu mine acolo?
Am inceput să caut crengi şi frunze uscate şi să le adun în virf.De cite ori ajungeam pe crengile de jos toată turma se aduna sub creanga respectivă, in speranţa că voi cădea şi…
Daca s-ar fi uitat mai bine la mine şi-ar fi dat seama că nu merită să-şi piardă timpul.Eram atît de slab că noroc cu hainele de arătam ca un om…, dar mai ştii ce intenţii aveau…
Am adunat crenguţe, crengi şi frunze uscate, le-am adunat spre vîrful fagului si cu greu, dupa ce aproape că am rămas fără chibrituri am reuşit să le aprind.
Dupa cîteva ore-parcă a trecut un secol- au apărut, din mai multe părţi, oameni cu lopeţi, găleti pentru apă şi alte unelte pentru stingerea focului, dar numai după ce au făcut mare larmă şi după ce pădurarul a tras două focuri de armă, turma a luat-o la fugă şi m-au lăsat in pace.
Am coborît din copac, le-am povestit ce am făcut şi cum, am primit două palme de am văzut stele verzi şi după ce am recuperat ce a mai rămas din raniţă m-am cazat la pădurar care mi-a tratat spaima cu ţuică de prune, iar în ziua următoare mi-am vazut de excursie.Adică spre casă, că mi-a ajuns.

Hulpea

Nici nu stiu ce nume avea.Toata lumea ii spunea Hulpea si asta pentru ca pe la 15 ani,suparat ca o vulpe ce-si avea vizuina in apropiere ii fura si-i omora gainile din batatura parintilor lui,a mers la vizuina,a scos vulpea afara tinind-o de urechi sa nu-l muste si i-a spus sa-i lase gainile in pace si-atunci o lasa sa-si creasca puii in vizuina ei.Dupa care  a scuipat-o si a lasat-o in pace.Si vulpea nu i-a mai furat si nici omorit niciodata nici o gaina din curte.

Era un om …interesant.Nu prea inalt,extraordinar de priceput in prelucrarea lemnului si cu o invaliditate care mie mi se parea cumplita.Avea un picior,piciorul drept,ca o paranteza,curbat spre exterior.

Cum am aflat povestea lui? Constatind ca iarba de pe deal este alunecoasa si cind este uscata mi-a venit ideea sa-mi fac o sanie cu care sa ma dau vara.Asa ca am mers la el si i-am spus:

Nene Hulpe,imi faci o sanie de vara?

Cum e aia ,o sanie de vara? m-a intrebat el.

Sa nu ma faci sa-mi pierd timpul cu jucarele.Daca foloseste la ceva,ti-o fac.

Dealul din fata satului in care imi petreceam vacanta este extrem de abrupt,dar virful are multa iarba care trebuie cosita,intors finul si dupa ce s-a uscat,adus acasa.Cum nici cu calul,nici cu boii nu se poate urca si cobori dealul cu finul,iar bodii de fin erau trasi de oameni pe jos,pe doua lemne lungi si care de multe ori venea peste omul care isi aducea finul acasa.Ideea mea era sa fac o sanie din lemn cu talpile destul de late incit sa asigure o buna alunecare,pe care sa se sprijine  lemnele pe care era finul si care cu un sistem de frinare  sa poata fi dirijat pe deal in jos pina la baza,unde urma sa fie incarcat in carute.In plus,cu sania respectiva puteam si eu sa ma dau pe deal in jos toata vara.

A facut-o! Si a facut mai multe,sa aiba toti cei care aveau fin in zona respectiva.In plus,i-a inventat si un sistem de frinare prin pirghii.

A avut o singura pretentie.Sa stau linga el pina o va termina.M-a bucurat dorinta lui pentru ca era o placere sa vezi e este in stare sa faca cu niste lemne.Si asa am aflat povestea lui.

Dupa ce a venit din armata,tatal lui l-a luat de-o parte si l-a intrebat ce vrea sa faca cu viata lui,avind in vedere ca in afara de joc (dans) nu stie sa faca nimic si nici nu pare atras de ceva.Daca nu-i in stare sa-i dea un raspuns sa mearga in padurea(…) la fagul cel batrin si sa-l intrebe pe el.Acolo va afla raspunsul.Si s-a dus.Era un fag urias.Tare batrin.S-a asezat sub el si l-a intrebat ce sa faca.Nu s-a intimplat nimic,doar ca parca,in mintea lui staruia intrebarea:ce dai de la tine pentru ce primesti?Atunci si-a spus  ca miinile ii trebuie sa munceasca,ochii sa vada…Ar putea da …un picior.Si  a mers acasa.Intr-o saptamina piciorul drept i s-a curbat spre exterior ,iar el a inceput sa indoaie lemne,sa faca juguri,roti de caruta si orice isi dorea din lemn.

A plins mult pentru piciorul deformat.Nu mai putea sa joace (danseze),nu mai putea sa alerge impreuna cu caii,dar mindra lui l-a urmat la altar si a avut o viata frumoasa .

Si tot ce a iesit din mina lui era parca o minune.Sculpturi sau obiecte,erau deosebite,frumoase si ingenioase.

Am fost si eu la batrinul fag si l-am intrebat ce sa fac?

Parca,auzeam in mintea mea ca cineva imi spune:du-te acasa,copile!

In anul acela,un unchi m-a dus  si mi-a aratat citeva din tainele muntelui si a padurii si-atunci am stiut unde sint acasa.