Emoția

Aveam un prieten cu care mă întîlneam cînd și cînd și povesteam de toate plimbîndu-ne pe străduțe sau la acasă la mine sau la el.Trecea timpul de parcă era strecurat printr-o sită, iar noi nu terminam ce s-a adunat de cînd nu ne-am văzut.

Pe unde ai mai fost, îl întrebam.

Prin Turcia, Spania.

Dar tu? Mă întreba el.

Prin Trascău, Metaliferi, Zarand.

Si ne luam vorba din gură pentru a ne transmite trăirile, experiențele, ciudățeniile sau plictisul.

La un moment dat l-a apucat pofta de scris și a vrut să mă antreneze și pe mine, căci , nu-i așa, scriem amîndoi și-apoi comparăm și alegem ce-i mai bun.

Mi-a pus o poză și mi-a zis să scriu un eseu.

Nu asta, dar una la fel de neutră.

Nu ești normal, l-am apostrofat! Pot să țes pe lîngă imaginea ta, dar nu-mi vine instant, pentru că e neutră.Nu-mi spune nimic, n-are nici un pic de emoție.

Si i-am exemplificat,

Așa ceva.

Sau,

așa.Vorbește de la sine.

Si i-am mai dat cîteva exemple.Si asta pentru că eu nu scriu SF sau povestiri din imaginație.Trebuie să fi trecut prin anumite situații ca să le pot descrie, rescrie, să pot transmite ceva , „unghia unui sentiment” ( vorba poetului Odysseas Elytis)

Cam asta cred că mi se întîmplă acum și de o vreme încoace, Mugur. Trec printr-o perioadă neutră, gri, fadă.

Noroc că am posibilitatea de a mă strecura cu ajutorul pozelor, deși iarna asta, cu adevărat iarnă cum n-a mai fost de mult, nici de poze nu mai am chef.

Imi lipsește emoția.

Reclame

Acasa

In apropiere sint doi corcodusi.Acum sint infloriti in totalitate.Fiecare creanga si crenguta este acoperita de flori , air albinele si alte culegatoare se intrec in a culege.Florile de saptamina trecuta au inceput sa imprastie in jur fulgi albi de petale.

Imi fuge gindul undeva, departe, in copilarie.E tare departe pentru ca copilaria mea nu este legata de urmatoarele etape.Oricum, eram ACASA.

ACASA pentru mine e locul in care am inceput sa disting imagini, locul unde am inceput sa descopar lumea mergind in patru labe sau cu grija pe linga mobilier.Locul in care , alaturi de parinti si de frati (surori) m-am jucat, am inceput sa am experiente, trairi, emotii.

Dar toate acestea s-au intrerupt brusc cind parintii mei au luat hotarirea ca trebuie sa ne mutam.

Oare s-au gindit ei,oare se gindesc parintii la copii cind hotarasc sa se mute?

Pwntru copii, o intreaga lume se naruie.E lumea lor, lumea in care au visat, si-au construit un loc numai allor si care dispare.

Undeva intr-o pivnita este o cutie cu un bumb de metal, citeva monede de „ban cu om” (50 de bani), cu care imi cumparam inghetata,un cutit cu lama indoita pentru altoit si citeva seminte primite de la bunicul meu, citeva virfuri de sageata din silex, o coarda din intestin de animale si pene pentru sageti, primite de la unchiul care m-a invatat tainele padurii si muntelui,un avion din plumb, cu arc, care odata invirtita cheia se dadea peste cap, primi de la un alt unchi.

Pentru cine le gaseste nu inseamna nimic, dar pentru mine era legatura in copilarile.Era insasi  legatura in trecut.Dovada existentei mele de pina atunci si care odata disparuta trebuia sa-mi construiesc alta.

Oare se gindesc parintii de ce au copii  introvertiti, timizi, ascunsi?

De ce le este greu sa se integreze intr-un mediu nou?

Oare se gindesc ca le-au rupt legaturile, ca le-au fracturat amintirile?…….