Pestera

Pe la inceputul verii lui 1974, cam pe cind  ma pregateam pentru o drumetie in Apuseni, vine un prieten care cocheta cu ideea de speologie sa ma intrebe daca merg si eu la pestera.

Normal ca am fost de acord si in ziua plecarii am fost la gara, vesel, emotionat, incintat.

Erau 10 insi plini de voie buna, cu o gramada de echipament pentru coborire in subteran.

Nu-mi incapeam in piele de bucurie pentru ca ,pina atunci am fost doar prin pesterile intilnite prin diverse drumetii, dar numai cit se poate merge cu piciorul.Niciodata n-am coborit in subteran, in intunericul absolut.

Mi-am luat cu mine lanterna si o gramada de baterii.Echipamentul meu era bun, deci…

Am fost prezentat tuturor, m-au chestionat ce drumuri am facut, daca stiu catarare, cordelina, scarite si tehnici de catarare si au parut multumiti de raspunsurile mele.

Chiar mi-au spus ca e momentul sa traiesc experienta unei coboriri, in coarda, prin apa.

Ce mai, un adevarat vis pentru mine.Ma enervau opririle prea dese ale personalului, parca dura mult prea mult drumul cu trenul.

Ajunsi la Suncuius am coborit cu totii si intr-un vacarm de nedescris- glume, ris, chiote de bucuria reintilnirii cu muntele- am adunat toate bagajele si-am pornit spre pestera pe care urma sa o exploram.

Ajunsi in zona ne-am apucat de instalat corturile, de facut vatra pentru foc, de…

Eram peste tot unde era nevoie de ajutor si la sfirsit mi-am instalat si eu cortul (luat imprumut de la cineva).

Pe inserat, in jurul unui foc de tabara a inceput instructajul, indicatiile de lucru, ordinea de coborire si altele.Totul era nou pentru mine.Eram atent ce se discuta, imi verificam echipamentul cum faceau si ceilalti, imi zimbea si sufletul de fericire si nu-mi venea sa ma culc, in asteptarea diminetii.

Ma si vedeam cum salut rasaritul si-apoi…

Dimineata, la o cafea si o tigara s-a mai facut un instructaj si au inceput sa intre in pestera, pe rind, cei mai in virsta.Prietenul meu si cu mine eram un fel de curieri si executanti: fa asta!Adu-mi aia!Desfasoara cordelina! Trimite niste baterii!

Si uite asa, s-a dus prima zi, iar eu nici nu m-am apropiat de gura pesterii.

Deja eram un pic indoit, dar imi ziceam ca miine…

A trecut si ziua a doua si a treia, iar eu eram un fel de sluga prin tabara de la suprafata.

In ziua a patra, am intrebat un senior cind voi intra si eu.Mi-a spus ca , dupa ce pregatesc mincarea pentru toata lumea si dupa ce…., cind…

Mi-am dat seama ca n-aveam nici o sansa sa cobor.M-au adus pe post de sluga la dirloaga, pe post de fraierul de serviciu.Asa ca, dupa ce au coborit cu totii, am inceput sa mut obiecte dintr-un cort in altul, sa impletesc cordelina si sa-i fac noduri, am turnat apa in foc pina s-a udat bine tot jarul, am adunat toate bateriile de rezerva si le-am pus in fundul rucsacului sefului expeditiei.Am scos toti tarusii de la corturi si cu ajutorul fringhiei la care eram, din nou, de serviciu le-am trimis un bilet prin care i-am anuntat ca plec.

M-am plimbat un pic pe munte, dar eram tare suparat asa ca m-am intors acasa.

Prtin septembrie m-am intilnit cu prietenul speo si mi-a povestit ce harababura am lasat in tabara, cit de nervosi erau cu totii ca nu-si gaseau lucrurile , ca  le-am incurcat cordelina si am ascuns echipamentul, cum strigau unul la altul si se acuzau ca si-au batut joc de mine.

Au incheiat si ei si de atunci tot isi restituie unul altuia cite un obiect gasit printre bagajele si echipamentul propriu.

Eu am ramas cu un gust amar si n-am mai avut chef de expeditii cu asociatii sau cluburi.Am mers singur sau cu un prieten.Cit s-a putut am coborit si am vazut, dar mi-a disparut dorinta de speologie si mai ales, dorinta de a insoti profesionisti.

Despre salvari

Mi-am adus aminte de intimplare dupa ce am citit articolul lui Buceginatura2000: https://buceginatura2000.wordpress.com/2014/12/16/actiuni-de-salvare-si-un-eveniment-de-alergare-montana-pe-timp-de-noapte/ si mai ales, comentariile.

S-a intimplat de multe ori sa ajungem pe munte in tinuta de strada.Si asta pentru ca nu era ceva programat si pregatit.

La un moment dat ne-a venit noua ideea de a ne angaja la Statia Meteo de pe Vladeasa.Ne incintam cu ideea ca e izolat, ca e pe munte, ca e aproape de cer, ca…si nenumarate scenarii.Dar principalul era ca e pe munte.

Asa ca, intr-o vara ne-am luat ceva pulovere, ceva pelerine de ploaie ne-am urcat intr-un autobus si am pornit spre Vladeasa.

In Sacuieu am intrat pe la Militie sa anuntam unde mergem ( nu erau telefoane mobile si era in ajutorul nostru sa se stie incotro mergem), sa ne informam de trasee , refugii si altele.

Dupa ce ne-am luat si ceva de mincare am pornit in pas vesel spre destinatia noastra, incintati de tot ce ne inconjura.

Se insera si noi ne indreptam spre un refugiu, deja imbracati gros cind ne-am intilnit cu un grup cam ciudat.Doi salvamontisti care insoteau patru tineri ( de virsta noastra, pe la 18-20 de ani) si care carau in spate tot echipamentul.

Adica ei au pornit pe munte in camasa cu mineca scurta, ca doar e vara, in sandale, fara un nailon sau o pelerina de ploaie, fara sa stie unde sint,fara hrana, fara sa stie unde merg si fara sa anunte undeva ce vor sa faca.Au ratacit pe munte doua zile pina i-au gasit salvatorii.

Pe vremea aceea salvari montane faceau militarii de la unitatile de vinatori si in zonele frecventate de turisti si salvamontisti autorizati.In rest, se ocupau de salvari iubitori de munte, dar care  isi procurau echipamentul din banii lor , iar „actiunile” afectau timpul lor liber sau „zile libere” de la servici, fara sa fie platiti.

Asa ca, tinerii salvati- speriati, lesinati de foame, plinsi, inghetati de frig- au fost „pedepsiti” sa duca ei echipamentul, ca sa se incalzeasca.Si noroc ca erau prea speriati ca sa fie obraznici, ca ar fi luat si bataie.Meritau.

In zilele noastre sint salvatori autorizati, dar nu poate fi platit efortul, muschii rupti, oboseala si ce-i mai rau, faptul ca nu sint sustinuti de autoritatile locale prin refugii, depozite de echipamente in diverse locuri pe munte- sa nu fie nevoiti sa duca de la baza amar de echipament.De asa ceva e nevoie pe munte, nu de biserici.

Iar cei care isi inchipuie ca toata lumea este la dispozitia lor ar trebui sa plateasca.Da sa plateasca scump, incit sa nu uite toata viata lor.

Si sa mai fie si nevoiti sa participe la cel putin o salvare, sa duca in spate echipament, sa se catere, sa se tirasca, sa treaca prin apa, prin noroi, prin zapada, gheata, furtuna, canicula, sa mai scoata din rahat un nemernic care-si inchipuie ca si muntele este ca si mosia parintilor lui.

Se spune prea putin despre salvatori.

Ar trebui sa scrie fiecare ziar, revista, televiziunile sa-i prezinte in actiune sau in timpul liber, iar autoritatile sa-i onoreze.