Pintecaraia

Intr-un an m-a lamurit Puiu sa mergem, pentru doua saptamini, la mare.

Ca sa ne facem bani trebuia sa muncim o saptamina cu tatal lui , constructor particular care tocmai luase o lucrare mare.

Buuun.

In prima zi de munca- zi lumina- am descarcat, normal, manual, doua camioane cu remorca de caramizi.A doua zi am lopatat din strada in curte doua bascule de nisip.

Mai fratele meu, da’ eu nu vreu sa mor tinar!

Eram gata ca bateria si n-aveam de gind sa mai merg la astfel de munca asa ca, omul ne-a dat banii si ne-am pornit spre munte.

Nu stiu de ce naiba am cumparat o gramada de conserve.De obicei luam cite doua de persoana si in rest ne descurcam pe la ciobani sau prin localitatile prin care treceam unde mai taiam niste lemne, mai ajutam la fin.

Puia a gasit nu stiu unde un cort urias si neaparat voia sa-l luam cu noi.

Nu era destul ca eram rupti de oboseala , mai caram cu noi niste ranite uriase.

Pina am fost in tren n-a  fost bai, dar pe jos cu ranitoacele incarcate abia ne miscam si ne-a prins noaptea  montind dementia aia de cort.

No, a fost bine pina la urma si ne-am relaxat la foc pina noaptea tirziu.A doua zi ne-am mai tirit cu incarcaturile noastre pina am ajuns la concluzia ca asta nu mai este drumetie, plimbare pe munte ci un fel de auto-sclavie si solutia a fost sa ingropam conservele din loc in loc si  sa le consumam la intoarcere.

Doar cortul a ramas cu noi si il pasam de la unul la altul pe parcurs si l-am mai montat doar o data.In rest ne-am adapostit in fin sau prin surile oamenilor.

Ooo, deja era placut, distractiv, ne bucuram de munte si padure.

Desi, de  obicei nu ne intorceam pe acelasi drum, de data asta am revenit pentru conserve.

La primul popas de dezgropare, laudindu-ne pentru ideea avuta, am incalzit o conserva care prea cam fermentata- fasole cu cirnat-dar n-am dat importanta…pina imediat cind ne-a apucat fuga in toate directiile.

Iesea din noi de parca voiam sa decolam spre luna.Durere de burta, rau, scirba, si iar si iar fuga in tufe.

Brrr!

Abia ne mai miscam cind am ajuns la o casa.

Un mosutet a strigat: Fatuca, inchide ciinele in poiata, ca s-a sparie de alea doua stahii ( stafii) de la poarta!

Noi eram stafiile.Albi vinetii la fata, ne balanganeam pe picioare cu ochii spre un loc de refugiu ( WC).

Ati mincat ciuperci, ma coptii (copii)?

Nu, o conserva stricata!

No, asta-i mai rau.

Hai fatuca si doftoreste-i ca-s cacati pa ei!

Ne-am uitat noi prin padure dupa niscaiva remedii naturale, dar afinele inca nu se vedeau si alte chestii in afara zatul de la cafea n-am avut.

Ne-a preluat „fatuca” adica babuta mosului, ne-a obligat sa mincam niste brinza dintr-un borcan care parea de cel putin un secol, ne-a dat si niste afine uscate si prafuite care tare greu erau de mestecat si de inghitit dupa care ne-a trimis la mosul sa ne trateze si el.Si ne-a tratat.Cu tuica de prune si nuci.

Ne-am imbatat rau si am dormit aproape o zi.

Am mai stat citeva zile pe-acolo pina s-a lamurit „fatuca” ca putem minca orice, fara probleme.

Am ajuns la concluzia ca ne-a bozgonit ( blestemat) tatal lui Puiu, ca n-am mai stat la lucru si a trebuit sa-si caute alti muncitori.