Test de supravietuire in Trascau

Era pe la inceputul anilor ’80, dupa ce am incheiat cu Bucegii si n-aveam chef de raiduri pe munte.Ici colo cite o excursie mica, de cel mult doua zile si gata.

Vazindu-ma atit de suparat, niste prieteni s-au gindit sa ma lase in munte, sa fiu nevoit sa ma descurc in conditii speciale asa ca au povestit cu baietii de la Salvamont Alba si m-au lamurit sa merg cu ei in Trascau.

De la Cheile Turzii m-au legat la ochi si m-au dus, cu un IMS cu prelata ( inainte de ARO au fost IMS-urile), pina prin hotarul localitatii Ponor.

Mi-au lasat doar un cutit cu lama indoita, pentru altoit si o sticla de un kil, pentru apa.

Cea mai cea conditie era sa nu maninc carne.In perioada aceea animalele si pasarile au pui si daca ramin fara mama, puii mor de foame.

Urma sa ne intilnim la Cheile Turzii.Au spus ca ma asteapta o saptamina, dupa care pornesc in cautarea mea.

N-aveam nici un chef, dar eram totusi bucuros ca sint pe munte si mai ales, ca sint singur.

Primul pas, sa caut un loc inalt de unde sa vad orientarea crestelor si sa gasesc un piriu care curge spre nord sau spre vest.Asta insemnind ca se varsa in Aries.

Pina seara am ajuns in horarul satului Salciua unde la o casa de lucru- la munte locurile cultivate sint la mare distanta de sat ,iar oamenii isi construiesc mici casute unde isi tin uneltele si un pat pentru odihna-m-am culcat.Dimineata la prima ora am cules dintr-un lan de porumb citiva stiuleti, am facut un foc , i-am prajit si m-am delectat  cu ei, dupa care am iesit la sosea si pe la jumatatea zilei m-a luat un camionagiu si m-a dus pina aproape de intrarea spre Cheile Turzii.

Prietenii mei si salvamontistii au ramas cu gura cascata cind m-au vazut.Ei isi faceau planuri  pentru o saptamina de distractie in zona Cheilor.

Am stat cu ei o zi, dupa care am plecat acasa.

N-aveam chef de nimeni.

Nici n-am ramas cu amintirea locurilor prin care am trecut atunci.

https://fosile.wordpress.com/Poza e tot de pe la inceputul anilor ’80, dar din Retezat.

Salvamont Alba mi-a dat drept de utilizare a refugiilor din Apuseni, dar atunci nu m-am folosit de asta.Cind mergeam pe munte ocoleam posibilele intilniri cu altii si imi faceam adapost propriu pentru noapte sau  cind stateam mai mult timp in acelasi loc.

Cadourile muntelui

Era tot prin august si ma idreptam spre o gara de unde sa merg acasa.

Pe vremea aceea nu erau prea multi turisti nici macar la sfirsit de saptamina asa ca toti muntii erau numai ai mei.

Eram fericit.

Acea fericire care da pe dinafara.Care te face sa sari intr-un picior, sa te dai peste cap, sa te tavalesti prin iarba si sa cinti, ceea ce chiar faceam.

Interpretam In a gadda da vida a lui Iron Buterfly.

Adica asta:

Adica, mai bine zis o urlam din toata inima si interpretam, pe rind, fiecare instrument.

Doar eram singur, la intoarcere.

De obicei, camaradul meu de drumetie, programa totul in amanunt, dar de data asta nu l-am mai lasat.

Ca doar nu ne cronometreaza nimeni, facem ce vrem si daca nu este nici un loc la  cabana ( ceea ce era exclus) punem sacii in fata receptiei si nu cred ca o sa ne dea afara,

Si-atunci unde mergem? m-a intrebat Valentin.

Incolo! i-am raspuns, aratind o directie oarecare.

Si-asa am pornit pe munte fara marcaje, fara trasee, doar noi si imprejurul.

Am facut catarare pe Colti, cu doi alpinisti din Cehia.

Ei vorbeau ceha si o rupeau in germana, iar noi vorbeam romana si o rupeam in franceza.

Ne-am inteles perfect.Ne-a batut vintul pe stinca, am atirnat in corzi si ne-am leganat, ne-am impartit mincarea pe virf cu tot imprejurul la picioarele noastre.

Asta da, a fost un cadou!

Intr-o alta zi, la o stina, ne-am intrecut cu ciobanii la aruncat bitele- erau foarte buni si reuseau sa loveasca tinta de la mare distanta-, m-am hirjonit si tavalit cu ciinii pina au scos limba de-un cot, i-am ajutat cu oile si-apoi ne-am umflat de mamaliga cu lapte.

Am adormit la picioarele stelelor, iar linistea era tulburata doar de hamaiturile de control ale ciinlor.

Si-asta a fost un cadou!

Dupa o drumetie in zig-zag, cind incolo, cind incoace, ne cautam un loc mai ferit de campare pentru noapte pentru ca se pregatea de ploaie.

Mergind pe linga o stinca, vad la o inaltime de cam 10 m o grota.

Interesant, daca am fi venit din alta directie n-am fi vazut-o, din cauza orientarii stincii.

Am urcat si am gasit o grota de vreo 10 m lungime, trei latime si trei inaltime.

Erau inscriptii vechi, crestine si poate si mai vechi.

Nici nu puteam spera un mai bun loc pentru noapte si ploaie.

Era o atmosfera speciala acolo.Linistea totala tulburata doar in zona intrarii de zgomotul monoton al ploii.

Era, cumva, cald si bine.Era , parca si un miros special, placut, care te indemna la odihna, la meditatie, la rugaciune.

Am dormit ca doi prunci proaspat scaldati, inconjurati de ingeri si ne-am trezit dimineata zimbind fericiti, mai frumosi parca, mai tineri parca, mai puternici.

Asta a fost un alt cadou.

Ne-am catarat prin copaci, ne-am umbrit prin paduri, ne-am scaldat, urlind la raceala apei, prin piraie sau am mai trecut pe la cite o cabana doar sa-i salutam pe cabanieri si sa mai vada si ei chip de om.

Si cum spuneam, mergeam, sarind intr-un picior, urlind  „In a gadda da vida” si cam cind ma pregateam sa ” interpretez” soloul de baterie aud doua  chiote puternice.I-am raspuns fluierind din degete =salut!

A continuat cu trei chiote= pericol.

Apoi cu patru chiote= accident.

I-am raspuns cu cinci fluieraturi= vin dupa tine.

Si a continuat sa tipe din cind in cind ca sa-l pot repera.

Nu stiu daca se mai practica acest tip de semnale.

L-am gasit  intr-o ripa, sub o saritoare cu o glezna cit o lebenita si zdrelit rau la o mina.

Era extenuat de durere, lesinat de sete , topit de soare si inghetat de frig dupa o noapte si doua zile.Nici nu mai spera sa fie gasit de cineva si nici nu putea sa treaca de saritoare, chiar daca nu era mare.

I-am dat apa, o conserva de fasole cu cirnat, i-am pansat mina si i-am legat strins glezna.Dar n-aveam cum sa-l scot de acolo.La ,cel putin, suta lui de kilograme, nu-l puteam duce in spate pina sus.Nici sa-l imping, nici sa-l trag.

Solutia era sa merg dupa ajutoare.

In apropiere, cam la doua-trei ore de alergat  era un obiectiv militar, asa ca am pornit in goana sa caut soldati.

Cind am intilnit o patrula simteam ca-mi dau sufletul.

M-au legitimat, au anuntat prin statie si-apoi am pornit impreuna inapoi.

Omul a fost salvat, soldatii din patrula au primit permisie si au fost mentionati intr-un articol  din revista armatei „Pentru patrie”, iar eu  de cite ori am mai fost pe acolo, am primit permis ca sa pot circula  prin zona aflata sub control militar.

Asta a fost un alt cadou.

 

 

1975

https://fosile.wordpress.com/

Capitolul Bucegi

Ii datorez asta lui Adrian http://buceginatura2000.wordpress.com/

Dupa ce am intrat la liceu trebuia sa-mi implinesc un vis: Bucegii. Dar niciunul din  colegii sau prietenii din noua gasca n-avea astfel de pasiuni.

M-am pregatit cum trebe: bocanci usori de Clujana- m-a invatat un tabacar sa-i las o zi in urina de vaca, apoi sa-i dau cu slanina pe toate fetele si pe talpa ( talpa si toc din piele) si dupa ce se zvinta sa-i dau bine cu crema peste tot ( asa se inmoaie pielea, ca parca ai avea tenisi in picioare nu bocanci)- la care le-am pus bombeu de metal ( daca pica o piatra pe picior nu-mi zdrobeste degetele) placheu pe fata si placheu potcoava pe toc, rucsac, schimburi si ceva conserve.

Am coborit din tren la Predeal.In gara mi-a zis un nene sa merg la Piriul Rece, ca acolo sigur gasesc pe cineva cu care sa fac drumetie.

Am mai intrebat si-am fost trimis la un bar unde un tinar locotenent de la Vinatorii de Munte din Predeal chinuia un compot de ananas in speranta ca va avea cu cine sa mearga pe munte peste o zi cind intra in concediu.

Valentin Crisescu, unul din marii -zic eu- bucegisti si montaniarzi din tara.

M-a intrebat ce vreau sa fac, catarare sau drumetie.

I-am zis ca vreau sa cunosc Bucegii.

Chiar daca eram mult mai tinar decit el, chiar daca eram slab ca o nuia,mi-a zis: Hai!

Si am batut impreuna Bucegii in lung si in lat.Am cotrobait prin toate vagaunele, ne-am catarat, am drumetit, ne-am distrat si am visat.

Zece ani, cu fiecare ocazie, in orice anotimp, am luat Bucegii in picioare.Degeaba imi spunea denumiri, altitudini,etc. ca pe mine nu ma interesa.Nu vreau sa-mi fac harta,ii spuneam.Odata ce am fost intr-un loc, voi sti sa ajung oricind.

Toamna, primavara si vara nu ajungeam pe la cabane.Campam pe- in munte.

In toti acesti zece ani n-am intilnit niciodata ursul.Nu zic ca nu erau, dar eu n-am vazut.

L-am dus si eu pe Vali  in Trascau, pe Vladeasa si dupa ce a fost mutat la o unitate din nordul tarii, am facut impreuna Rodnele.

Intre timp s-a casatorit si drumurile noastre s-au despartit.

La sfirsitul anilor ’70, dupa cutremur, intr-o iarna  grea am incheiat capitolul Bucegi in preajma Cabanei Diham.Si de atunci n-am mai fost.

Am fost indragostit de Costila si de Coltii Morarului.

Am avut si experiente mai ciudate pe care s-ar putea sa le povestesc odata.Sau nu?

Toti muntii sint frumosi.N-as putea spune ca un masiv sau altul este mai frumos, dar Bucegii sint speciali si merita vazuti.Dar nu din tren, nu din masina, nu din telecabina, ci de jos, pe propriile picioare.Sa-i mirosi florile, sa-i asculti piraiele sau cascadele, sa-l cuprinzi cu bratele si sa-i adormi la piept.

Oameni buni, mergeti pe jos!

Nu stiu daca pe mare se poate merge pe jos, dar in rest stiu sigur ca se poate. Si merita mers pentru fiecare floare, fiecare copac, fiecare forma de relief din imprejur si toate, absolut toate ne dau cite ceva.

 

Supravegheati

Aveam chef de o plimbare pe dealuri, prin paduri, pe munte.Nu catarare, nu biciclete, doar plimbare hai hui.

Asa ca, ne-am urcat in tren si-am mers pina la Bistrita.De acolo cu o ocazie pina la Cimpulung Moldovenesc de unde urma sa pornim pe Dorne spre  Muntii Rodnei si inapoi.

La Cimpulung am facut halta la Ocolul Silvic pentru informare.Ce fel de animale de prada sint in zona, pe unde este voie si pe unde nu pentru campare, ce avem voie sa rupem din natura si ce nu.

Dupa ce ne-au legitimat, ne-au spus de ursi, lupi, vulpi, porci, risi, pisici salbatice.Dar sa nu ne facem griji ca fiecare isi vede de treaba lui.

Vazind ca n-avem cort si ca vrem sa ne facem adaposturi, ne-au dat un cutit de vinatoare, rizind in hohote la vederea briceagului nostru  o toporisca cu coada scurta, bine ascutita si o folie mare de nailon spunindu-ne sa facem adapost de cel putin un metru de la sol, sa-l acoperim cu crengi si frunze si-apoi sa punem folia deasupra.In special daca ajungem in zona codrilor din Muntii Rodnei si unde ar putea fi risi sau pisici salbatice.

Sa mincam dimineata , la plecare, nu seara inainte de culcare  cind ramine mirosul de mincare in preajma noastra si poate atrage animalele.

A fost o saptamina de vis.Ne-am dat pe pante cu scoarta de copaci, am stat cu picioarele atirnate in gol urmarind ulii si chemindu-i cu fluiere facute din rachita, ne-am scaldat in ape reci de munte sau ne-am burdusit cu mamaliga cu brinza pe la cite o stina.

Dupa ce am ajuns in munte, ne-am leganat o zi intreaga in virful unor brazi inalti, cu toata padurea la picioarele noastre, bucurindu-ne de unduirile ei in vint, de vocea ei, de soare.

N-am vazut nici unul din animalele de care ne-au spus la Ocolul Silvic.
La un moment dat , la intoarcere  am simtit ca, parca cineva, ceva e cu ochii pe noi.Parca ceva ne urmarea fiecare miscare, ne numara respiratia.Nu ne-am agitat prea tare, atita doar ca am fost mai atenti  prin padure la ce se intimpla in jurul nostru.

Nu era ca o amenintare directa, sau sunete speciale .Dar simteam ca sintem observati permanent, ca cineva, ceva este in preajma noastra, jur-imprejurul nostru.Calca pe urmele noastre si noi la rindul nostru calcam pe urmele a  ceva.

Nu departe de Cimpulung, am intilnit un padurar.

Cu o iarba in gura, cu flori la palarie, cu arma rupta in doua pe brat, zimbind cu toata fata.

No, cum v-a placut pe la noi? ne-a intrebat.

Foarte frumos, parca e paradisul aici, dar in ultima parte am fost supravegheati de ceva sau de cineva.

A inceput sa rida in hohote.

Da’ cum v-ati inchipuit voi, ca treceti pe teritoriul lupilor ca pe strada voastra?

De cind ati intrat in zona lor v-au fost in preajma si i-ati simtit doar cind ati fost prea aproape de catelele cu pui.

O sa mai stea o zi intreaga ,  unul sau doi de paza, dupa ce veti fi plecat si-abia apoi s-or intoarce  la alte treburi.

Am returnat , cu multumiri, cutitul si toporisca si ne-am promis ca vom mai veni .

Eram incarcati de frumusete si de puritate.

Multumesc Ljuba si Arthur !

Mergeau pentru citeva zile pe munte si s-au gindit ca nu mi-ar strica nici mie o iesire.Doar noi, baietii.

Am luat Apusenii in lung si-n lat si

Prin Apuseni

Prin Apuseni

si iar

Alti Apuseni

Alti Apuseni

Am fost cazati intr-un tarim de vis,

Tarim de vis

Tarim de vis

si ne-am plimbat pe carari (piriuri) de munte.

S-a intimplat…din intimplare sa fie si ceva pietre in zona

Piatra cu cer

Piatra cu cer

Picuri de rosu

Picuri de rosu

Ma bucuram de fiecare piatra pe care o vedeam eu sau prietenii mei si desi eram hotarit sa nu iau pietre n-am putut rezista tentatiei.Pur si simplu statea in apa si ma astepta pe mine.A fost ca o reintilnire fericita.

Ma astepta

Ma astepta

Intre frunze

Intre frunze

Australienii cred ca ei l-au descoperit si i-au spus Mocait,dar si la noi este de cind lumea si pamintul.

Jasp

Jasp

Dupa baie

Dupa baie

Cine ma striga?

Cine ma striga?

La picioare

La picioare

Am fost prin mai multe locuri.Ne-am plimbat, ne-am umplut ochii si sufletul de frumusete, de puritate si ar mai fi trebuit sa mai mergem inca o zi, dar am fost nevoit sa accept ca nu mai sint de virsta lor, ca coloana mea nu mai suparta rucsaci cu pietre, ca in genunchi imi scirtiie sirma de la efort, ca…

Si pe linga asta la fiecare doua ore trebuia sa schimb bateriile la aparatul foto, ca acumulatorii s-au terminat.

Le multumesc ca m-au luat cu ei si ca m-au adus acasa mai repede decit erau ei programati !

Multumesc Ljuba si Arthur !

Doi-pe munte,in padure.

Eram un adolescent care isi inchipuia ca stie totul despre drumetie si catarare dupa ce am facut un tur al Apusenilor si citeva catarari la Cheile Turzii,cind m-a luat un unchi pentru o vacanta de vara pe munte si in padure.

A fost cea mai frumoasa vacanta,cea mai frumoasa vara din viata mea.

Cite ceva din ce am invatat atunci despre padure si despre munte  as impartasi celor care ar vrea sa afle.

1.Uita-te unde calci!

2.In Romania nu sint suprafete atit de mari nelocuite .Daca urmezi calea apei,ajungi in cel mult doua zile intr-un loc in care poti fi ajutat.

Poate multe din cele pe care le-am invatat eu  nu se mai potrivesc acum,cu atitea posibilitati de a anunta Salvamontul ,Politia sau Jandarmeria,dar daca ramii fara telefon…

3.In padure,pe munte nu minca seara,inainte de culcare.Mirosul atrage animalele.

Fa-o dimineata,inainte de plecare!

4.Stai pe linga ape,dar cauta sa nu fii in apropierea zonelor in care vin animalele la adapat.Le deranjezi si unele pot fi periculoase.

Nici prea aproape de apa nu e bine.Daca mai sus ploua tare,o viitura te poate lua.

5.E bun cortul,dar un adapost facut din materialele la indemina e mai bun.

Cortul poate stirni curiozitatea.Animalele vinatoare nu vineaza alte animale in vizuina,in birlog.

Daca totusi stai in cort,plaseaza jur-imprejur crengi si buturugi uscate bine,care calcate fac zgomot.Vor indeparta intrusii-e vorba de animale.

6.Daca faci foc,fa-l intr-o groapa de cel putin jumatate de metru adincime,cu toata vegetatia de jur-imprejurul lui ,pe cel putin trei metri ,curatata si cu apa din belsug la indemina.

7.Nu minca ciuperci! Daca cele de care stii ca sint bune sint inconjurate de ciuperci otravitoare,s-ar putea sa-ti creeze probleme.

Cu tulpini sau frunze de zmeura sau mure uscate se poate face un ceai foarte bun.

Caprifoiul -arata ca si trifoiul,dar e acrisor la gust- se gaseste in toate padurile si este foarte hranitor.

8.Ocoleste,daca se poate,padurile de brad foarte dese.Acolo e intuneric si ziua si nu creste nimic pe sol.

9.Bucura-te cind gasesti rachita.E lemn sfintit.Poti face targa,atele, un fluier cu ajutorul caruia sa indepartezi animalele din calea ta si sa poti fi localizat,daca te cauta cineva,iar din coaja tot felul de legaturi.

10.Ai grija sa ai permanent picioarele uscate si curate!Daca racestisau ai rani  si  nu poti merge,e bai…

Adaugate de George.

3. Nu manca in cort seara, dimineata, oricand! Chiar si cele cateva firimituri scapate pe jos vor mirosi suficient cat sa atraga un animal flamand, fie el urs soau soarece. O gaura in cort, facuta de un rozator, nu e binevenita niciodata. In plus de asta, daca ai rasturnat castronul cu supa pesta sacul de dormit, mai bine strangi totul si pleci. Mancarea se lasa departe de “culcus”, de preferat atarnata in copac. Sa nu ajunga rozatoarele si ursul daca o fura, macar sa munceasca pentru ea. In plus de asta e usor de auzit si la fel de usor de indepartat.
5. Nu as miza pe faprul ca animalele de prada nu vaneaza alte animale aflate in culcus. Un cort bun, nu luat din piata, apara foarte bine de vant, ploaie, umezeala.
7. Te referi la Macrisul Caprei. Caprifoiul este numit si Mana Maicii Domnului sau Lonicera

Si as adauga punctul 11. Pastreaza in tine mandria de turist, poarta-te in asa fel incat sa fi respectat pentru ceea ce esti. Saluta cand intalnesti alte persoane, intreaba daca poti fi de ajutor cand situatia o cere. Nu de putine ori asa au fost salvati oameni. Si nu lasa in urma ta decat amintirea pasilor tai, nu lua cu tine decat fotografii. Iar daca ai dus un ambalaj plin, cu siguranta il poti lua cu tine gol, e mult mai usor.