Refugiul

Era pe vremea cînd mă fleduream prin Bucegi.Aveam un cunoscut, OJT-ist din Predeal, pe care l-am cunoscut la Cluj şi căruia i-am arătat Trascăul.Crişan Alexandru,la vreo 45 de ani pe atunci, necăsătorit, era cel mai indicat pentru munca la OJT,căci iubea muntele .Mai trăgeam de timp împreună prin Predeal, pe la Pîrîul Rece sau la Sanatoriu cînd era vreme rea nu se ştie pentru cît timp.Nu odată ne-am dus la Sanatoriu să jucăm biliard.Era acolo un biliard de tip carambol, cu trei bile la care ne chinuiam să-l învingem pe doctorul Ulici, un doctor care a ajutat nenumăraţi să redevină…aproape normali.Vorbesc aici în special despre cei care au suferit la cutremur.Că nu poţi rămîne sănătos după ce ţi-ai pierdut întreaga familie sau ai stat ore sau zile sub dărîmături.Si pe mine m-a ajutat să-mi recapăt o parte din somn.După ce m-a învăţat cîteva proceduri am ajuns să dorm, cu timpul, chiar şi 4 ore la 24.Chestie de autosugestie.

M-a întrebat dl.Crişan dacă îl ajut să repare nişte refugii.Avea în plan pe cel de pe Coştila, dar urma să găsească ceva modalităţi mecanice pentru a duce materialele de construcţii necesare pînă sus.Aşa că, a zis că a tras un chef straşnic la un refugiu din Baiului şi a constatat că necesită reparaţii.

Ne-am pornit la drum, urmînd să ne aducă omul tocmit scînduri, cîlţi, bitum, cuie , cazan şi sculele necesare.

Ne-am distrat o săptămînă înlocuind scînduri, umplînd cu cîlti înmuiaţi în bitum toate crăpăturile, reparînd.A adus şi faşe, atele, spirt, rivanol, aspirine şi piramidoane,vată.Ce mai, o întreagă trusă sanitară specifică diverselor traumatisme pe care le poţi avea pe munte şi a mai adus şi 10 conserve chinezeşti de şuncă şi pîine uscată  pe care dacă o uzi bine si o bagi în cuptor devine moale şi proaspătă de parcă atunci a fost făcută, să fie că vine iarna şi…Era la refugiu şi un frigider Fram.Oare cum naiba l-or fi adus că era extraordinar de greu.Nu era curent la refugiu, dar Framul se închidea ermetic şi avea clanţă, aşa că se puteau pune în el o grămadă de chestii la care nu era bine să ajungă umezeala.

De-a lungul săptămînii ne-au mai ajutat şi alti drumari în trecere pe acolo ba la tăiat lemne şi depozitat, ba la vopsit sau lăcuit, şi la tot ce mai trebuia făcut.Fără figuri, fără discuţii, toţi puneau mîna la lucru ştiind ce înseamnă un refugiu uscat, cu ceva hrană şi medicamente şi, mai ales, cu posibilitatea de a te încălzi, a-ţi usca hainele şi  echipamentul şi a te odihni.

Oricum, cu toate că  era pe vremea comunismului era mult mai mulţi cei care aveau grijă ca turismul să fie de calitate, indiferent că erau din domeniu sau nu.

Dl Crişan a fost primul om pe care l-am văzut folosind hamacul pe munte.

Pe banii şi timpul lui dl.Crişan a reparat şi întreţinut multe refugii din Bucegi.

Cred că acum se  leagănă în hamac pe piscuri  de lumină.

 

 

Anunțuri

UNU – Uita-te unde calci !

Am sperat ca vor zice drumarii sau montagniarzii despre cum sa mergi pe munte,pentru ca ei sint cititi de mult mai multi.Se pare,insa ca ei se simt mai in siguranta pe munte,decit pe asfalt.De altfel si eu am patit-o la fel.In patruzeci si ceva de ani pe munte n-am patit absolut nimic,dar am reusit performanta sa cad,ca fraierul,pe trotuar si sa-mi sparg rotula.

Nu toata lumea are ca activitate de baza mersul pe munte ,nici nu toata lumea are bani sa-si procure echipament de specialitate.Fiecare merge cu ce are.Unii cu bocanci,cu ghete,cu pantofi,cu adidasi,cu bascheti,cu tenisi,cu cizme sau chiar cu slapi

Indiferent cu ce esti incaltat,trebuie sa fii extrem de atent unde pui piciorul.

Oricit de frumos ar fi peisajul,oricit vrei sa impresionezi pe unul sau pe una,ochii pe jos si

UITA-TE UNDE PUI PICIORUL !

De ce?

Daca piatra se misca,nu calca pe ea.

Se poate deplasa si faci entorsa,sau iti rupi piciorul sau cazi in apa sau in noroi .

O piatra uda sau cu muschi uzi pe ea e la fel de periculoasa.

Marginea unei ripe se poate rupe si poti sa cazi un metru sau doua trei sute.

Pamintul uscat poate fi farimicios si iti aluneca picioarele pe el de parca ai fi pe gheata.

La fel este si pamintul ud sau noroiul.

Stii sigur ca sub smocul acela de iarba nu este o  gaura?

Pe iarba uda aluneci  usor,dar si pe iarba uscata.Mai este iarba specifica pantelor expuse la soare.O iarba care creste in smocuri si are firul lung si rotund.Pe iarba asta te poti da cu sania din lemn sau cu schiurile,dar pe jos daca esti si aluneci,va trebui sa urci din nou tot  dealul.

Crengile uscate se pot rupe in mai multe bucati,din care una sa-ti dea peste ochi.

Nu calca pe marginea ripelor daca nu te-ai prins bine de ceva,daca nu te-ai asigurat.Daca n-ai semnal la telefon,degeaba ai telefon.

In Muntii Semenic,Almaj sint vipere.Uita-te unde calci.Ele nu te ataca,dar se apara.Daca bati in pamint cu o botain timp ce  mergi ,serpii care stau la soare in carare vor simti vibratiile si se vor retrage din calea ta.

Asigura-te ca stai bine ,in siguranta si-apoi poti sa faci fotografii,sa admiri peisajul,sa te odihnesti.

Daca un vrej de mure este in fata piciorului tau s-ar putea sa cazi.Te vei zgiria rau,iti vei rupe hainele in tepii lui.

In zonele mustind de umezeala calca pe smocurile de plante.Nu de alta,dar s-ar putea si fie o mlastina si sub stratul superficial de apa sa fie noroi adinc in care,in cel mai fericit caz iti lasi doar incaltamintea.Iti va fi cam greu sa continui drumul descult.

Apa care curge repede este inselatoare,iar pietrisul din albia ei instabil.Tine-te de ceva sau leaga-te de cel cu care drumetesti  si-apoi intra acolo.

Nu sta in partea de sus si in imediata apropiere cascadelor inalte.Locul este extrem de alunecos,iar miscarea continua a apei poate crea stare de ameteala.Daca cazi,nu-i sigur ca poti fi salvat.

Pe pantele abrupte asigura-te ca priza piciorului este foarte sigura si esti asigurat si cu miinile.

Un fir de iarba te poate tine in echilibru,dar daca nu te folosesti de el poti sa cazi.

De ce merg drumarii aplecati,chiar pe loc drept?

Pentru ca se uita atent unde sa puna piciorul!

Cred ca s-ar potrivi un pic de Steppenwolf din 1969 cu Born to be Wild

si tot cu ei The Pusher pentru ca mie imi place foarte mult.Poate va place si voua.

Iesiri in natura relaxante si…

UITA-TE UNDE CALCI !