Frunza verde

Verde de interior

Verde de interior

Lacul de jad.

Sus o singura frunza

leagana linistea.

 

Haiku de Titus Andronic

Mi-e dor de pietre

In acest an n-am fost dupa pietre,iar pe unde am fost n-am gasit.

Un lemn pe Valea Ariesului si pe care l-am lasat acolo dupa ce l-am fotografiat.

Ma mai uit la poze si constat ca asta nu-i,nici asta ,nici asta,nici…

Am citeva pe balcon care asteapta sa fie slefuite.Asteapta de mult timp.

Una trebuie doar finisata.

Mai am poze de pe la expozitii,

La Bistrita

vazindu-le imi amintesc cine mai era,de pe unde din tara,citi nu mai sint…

Mi-e dor de oamenii care ne stringeam ,din toata tara,la Cluj,la Bistrita,la Baia Mare,la,Bucuresti,la Timisoara,la Sfintu Gheorghe,etc.

Geologi sau pasionati eram bucurosi ca ne revedem,curiosi ce mai are fiecare si ascultind imprejurarile in care a facut fiecare descoperirea,dezgroparea si transportul fiecare pietre.

Zicea domnul Valureanu- geolog din Craiova: plin de noroi incercam sa degajez piatra si cu cit indepartam pamintul din jurul ei,devenea si mai mare.Ei,la un moment dat am vazut ca se misca si am tras tare de ea.A venit pe mine si nu m-am mai putut misca.Am stat asa,pe jumatate in apa vreo trei ore pina a venit cel cu care eram sa vada de ce intirzii.Nu mi-a rupt nimic,dar abia mai respiram si uite ce minunatie a iesit de acolo.Si ne-a aratat o frumusete de agat de vreo 15 cm.Atit a iesit din bolovanul de peste 100 kg,dar era fericit.

S-a retras.Spera sa se organizeze si la Craiova expozitii de pietre.

L-am sunat de mai multe ori si am vorbit cu dinsul.Am fost si la dinsul acasa.Era bolnav,tare bolnav.Iar cind s-a organizat prima expozitie la Craiova l-am sunat sa-i spun .N-a mai raspuns nimeni la telefon…

Nu mai stie nimeni nimic de dinsul.

Erau multi „florari”,acum mai este unul.Si el imbatrinit,mai face rost de pe la altii de flori de mina,dar cum minele s-au inchis ,nu multi mai au curajul sa intre in subteran sa mai scoata cite ceva.O prabusire si …gata.

Pietre

Zeci,sute de kilometri parcursi cu masina si pe jos.Carat in spate, in brate,in sacose dupa care spalat fiecare piatra,si prelucrat.Le-am mingiiat,le-am vorbit si slefuindu-le ,micron cu micron si-au scos la lumina frumusetea,iar o parte din mine a ramas cu ele,intiparit.

S-au dus.

Prin toata lumea,prin toata tara.Unele pe la prieteni si le mai vad cind merg la ei,altele…

Nu-mi pare rau.Ma bucur ca incinta si pe altii cum m-au incintat pe mine.

Nu imi trebuie frumuseti de prin alte tari.Nu pot inlocui bucuria intilnirii si frumusetea etalata dupa prelucrare.

Dar mi-e dor de pietre…