Vă amintiți?

Motoras

El era „Motoras”.

Cind torcea parca era un motoras in functiune.

Ii placea sa-si ascuta ghearele pe cotoarele discurilor si se mai distra cu cite o caseta.

Au trecut 30 de ani de-atunci…

https://fosile.wordpress.com/

Sostakovici

Pe vremuri era o adevarata afacere sa mergi in excursii organizate in Rusia (URSS).

Acolo marea majoritate a produselor electrocasnice, blanuri, etc. erau foarte ieftine, iar „turistii” faceau bani seriosi cu pantofii de Clujana, portelanul de Iris si nenumarate alte produse de la noi.

Excursia in sine merita pentru ca se vizitau muzee, locuri frumoase, spectaculoase si in plus isi recuperau banii dati prin vinzarea produselor aduse.

Veneau incarcati cu aspiratoare, uscatoare de par, picapuri, magnetofoane, radiouri, aparate foto, blanuri de toate felurile, aur, albume de arta si multe altele.Era un adevarat spectacol sa-i vezi cind coborau din autocar sau tren.Nu ajungea un taxi pentru o persoana cu bagajele aferente.

Cum ma ocupam cu muzica, imi procuram discurile de la studentii  straini, dar pentru muzica simfonica le preferam pe cele rusesti.Erau foarte bine inregistrate, discurile de calitate si se gasea toata gama in nenumarate interpretari.

Stiind ca va merge mama si o matusa la rusi, le-am rugat sa-mi aduca ceva discuri cu muzica simfonica.In special Sostakovici, caci nu aveam nici un disc sau inregistrare.

Dupa cum  ne povesteau la intoarcere, era o adevarata aventura iesirea la vinzare.Habar nu aveau de limba rusa, nu cunosteau literele…

In sfirsit, la intoarcere mi-a adus mama un picap , ace de rezerva, citeva discuri si mult doritul Sostakovici.

Album.Trei discuri. Un adevarat regal.

Instalez picapul, pun primul disc si…doar povestea un tip- prespuneam eu ca Sostakovici.

Intorc discul pe cealalta parte, pun urmatorul, urmatorul…doar povesti.

Ce naiba? Eu habar nu am de limba rusa.

Totul era scris in ruseste.

Undeva, pe coperta a doua a discului, scria foarte marunt in limba engleza,

Sostakovici speak!

Pasiuni

Destul de des am fost preocupat  de tot felul de chestii care mi s-au parut interesante,dar nu intotdeauna le-am putut tine intr-o colectie a mea.In copilarie,am gasit si eu ca si alti copii si adulti o gramada de vestigii preistorice.Acestea au ajuns toate la muzeul orasului.Am mai strins tot felul de crengute si radacini,dar le puteam depozita numai in pivnita si cind am plecat (toata familia) ,au ramas acolo.Cind s-a dragat lacul din cartierul Gheorgheni am adunat o gramada de monede vechi.Mai am citeva,dar nu m-a pasionat intr-atit incit sa continui a aduna monede.Am incercat si cu timbrele.Cumparam plicuri de la chioscurile de ziare.Plicuri de doi lei,de trei lei sau de cinci lei,care contineau timbre amestecate.Apoi am fost la Filatelie,mi-a aratat cineva ce inseamna timbrele,dar totul se rezuma (as am inteles eu) la a cumpara si a le tine ascunse in clasoare.

Am adunat cu prietenul meu chei.Chei de usi,de lacate,de porti.Aveam un perete acoperit in totalitate cu chei.Le cautam pe la vecini-trebuia sa facem curat si ordine prin magazii si primeam tot ce credeam noi ca ne-ar trebui.Mergeam pe Oser (tirg de vechituri) si cumparam.Le spalam,le curatam,le slefuiam pina aratau ca noi.Dar totul a inceput sa  se termine cind au inceput prietenii si cunostintele sa ne aduca chei cu galeata.Nu mai incapeam de chei,nu le mai cautam noi,nu mai aveam bucuria gasirii lor,a prelucrarii (curatarii) si le-am dat jos de pe perete in citeva galeti…si probabil mai sint inca acolo,in pamint,in gradina casei prietenului meu.

Cartile,adunate toata viata,cind n-am mai incaput de ele,cind nu mai aveam unde sa ne punem lucrurile,s-au dus.O parte la romanii din Ucraina,o parte la toti prietenii cu copii ,iar o alta parte  la Anticariat.Mi-am pastrat citeva.

Muzica,la fel cind n-am mai incaput in casa de discuri,benzi,casete cu greu am hotarit sa le dau.Le-am dat unui prieten din Lupeni.Cu ce mai avea si el putea populariza muzica in Valea Jiului,la radio.Am umplut „dacia” cu 400 de benzi si i le-am dus .Mi-au ramas citeva din primele mele benzi,inregistrate prin 1968 pe benzi BASF de 360 m,mono,pe patru piste,un mag care poate ca inca mai functioneaza,citeva discuri cu muzica clasica si un picup cu doza electromagnetica.Toate undeva,intr-o magazie.

Foto.Prin clasa a cincea am vazut la un coleg de clasa un laborator foto si de atunci am inceput si eu cu fotografia.Inca mai fac.

Drumetia si muntele mi-au fost la indemina toata viata si sper sa-mi mai fie inca.

Au mai fost si altele,dar de mai mica anvergura.Ultima pasiune sint pietrele,insa in toate cazurile,daca am putut sa ma implic,sa caut,sa gasesc,sa prelucrez daca este cazul si apoi sa le arat si altora am considerat ca merita sa-mi iau din timpul meu liber.Daca nu,s-au pierdut.Ideea de a cumpara si de a tine ascuns,doar pentru mine nu m-a incintat niciodata.

De carti si de benzi m-am despartit cu greu.Mi s-au rupt din inima,dar avind in vedere ca nu le duc cu mine in mormint si nici n-am la cine sa le las ,mai bine sa se bucure cit mai multi de ele decit sa le arunce cineva,dupa ce nu voi mai fi.

La fel si cu pietrele acum.Pe unele le-am facut si le fac cadou.Pe alte le le vind.Dar alaturi de fiecare piatra vinduta am pus si altele cadou.Iar cele care nu-si vor gasi prieteni se vor reintoarce in pamint.