Zilele Clujului

Na, au fost şi Zilele Clujului.

Mai slab decît anul trecut- aşa mi s-a părut mie.

Da, eu am o rîcă.

Dacă tot sînt zilele  oraşului, de ce nu sînt promovaţi cei din oraş şi împrejurimi?

Si asta e valabil pentru orice oraş sin ţară.

Păi, avem o grămadă de meşteşugari , în toate domeniile.

Lor ar trebui să le ofere Primăria standuri gratuite şi doar pentru străini ( din alte localităţi) să perceapă chirie.

Jur împrejurul oraşului sînt alţi nenumăraţi creatori de artă populară şi nu numai, dar …

Să fie promovaţi cîntăreţii şi formaţiile locale de toate genurile.Si româneşti şi ungureşti şi ţigăneşti ( să-i cunoaştem pe ţigani şi prin cultura lor, căci altfel îi vedem toată ziua) şi alte naţii care convieţuiesc aici.Dansuri populare şi nu numai.Că avem şi şcoli de coregrafie, de muzică, de teatru, de desen, tehnice şi cîte altele.Ei trebuie promovaţi, încurajaţi,  reprezentaţi, căci sînt din Cluj, nu?

Dacă tot a fost noaptea muzeelor ( adică de la ora 19 la ora 24 ), putea fi o noapte a poeţilor, a scriitorilor, a bibliotecilor, a tipografilor, a legătorilor de cărţi, căci avem şi avem cu ce să ne mîndrim.

De ce să auzim de poeţii şi scriitorii noştri numai de prin alte părţi?Cînd îi avem aici, lîngă noi, pe străzile , magazinele, pieţele  noastre.

Cam aşa, cred eu,  că ar trebui să sărbătorim zilele oraşului nostru.

Marcela

In clasa a sasea m-am indragostit de o fetita dintr-o clasa paralela.

Marcela.

Era micuta,tunsa scurt si slaba ca statea uniforma pe ea,cum sta cind o atirni pe o creanga.

Nu-i vorba,ca ne potriveam perfect.Si pe mine stateau hainele la fel.

Incepusem sa ma inalt,dar eram slab rau.

Din cauza asta am pierdut ocazia sa fiu selectat pentru ski.A zis instructorul ca la ce greutate am,daca sufla vintul nu mai ajung la baza muntelui.

Si tot asa,cind s-au facut selectii pentru parasutism,au spus ca daca mi se deschide parasuta trebuie sa ma caute prin toata tara,ca nu mai ajung pe pamint.

Profesorul de educatie fizica  stia ca sint la ora,cind vedea un maieu fluturind in vint.

Ei,dar ziceam ca m-am indragostit.

Mare dragoste.Imi era tare drag sa o vad,sa fiu in preajma ei,atita doar ca nu ma puteam, apropia de ea.Nu puteam sa stau la mai putin de zece-douazeci de metri distanta.

Daca,din intimplare ma intilneam cu ea fata in fata,o salutam si dispaream.Ma evaporam.

Pe vremea aceea participam cu scoala la dansuri pe stadion pentru ziua nationala si de doua ori pe saptamina mergeam la stadion pentru repetitii.Normal ca si eu urcam in acelasi troleu,dar stateam in capatul celalalt.Mai zicea cite un nene:

-Nu te mai fitii atita ,mai copile! Du-te linga ea,daca ti-i draga,ca mi-ai torostit (zdrobit) bataturile!

Bineinteles ca coboram la prima statie si mergeam pe jos pina la stadion.

Pina si profesorii au observat si incercau sa ne aduca impreuna,dar asta insemna sa aiba pe cine,ca eu…

Am auzit-o  pe profesoara de matematica zicindu-le celorlalti profesori:

-Lasati copilul in pace,ca pentru el e intangibila!Asta e iubire platonica!

Ca e intangibila,imi era clar,dar am mers la biblioteca scolii sa caut intr-un dictionar ce inseamna “iubire platonica”.

Da., “ez az”! (asta este) ,cum zicea un coleg de la clasa maghiara.

La virsta acea, aveam o gramada de preocupari.Faceam antrenamente cu Puiu,prietenul meu,pentru un tur –Cluj,Oradea,Cimpeni,Cluj- cu bicicletele.

Faceam o gramada de fotografii si impreuna cu Nicu,care avea laborator foto acasalle puneam pe hirtie.

Aveam  o gramada de carti de citit,cintam la vioara in orchestra scolii si cite altele inca.

Nicu,a gasit la fratele lui mai mare un poker cu femei dezbracate (topless).Normal ca urgent am facut 54 de negative (prin suprapunere) si am umplut scoala cu poze.

Era simplu.Cine dorea trebuia sa aduca hirtie foto,iar manopera il costa 3 lei.

Oricite confiscau profesorii,tot se mai gaseau si nu ne-a pirit nimeni.

Puiu era bun prieten cu Marika.O fetita mica,mica de statura,colega de clasa cu noi.O conducea acasa (la doua minute distanta de scoala),ii oferea flori,mergeau in multe locuri impreuna.

S-a luat o data un administrator de bloc de el,pentru ca a rupt un trandafir,

-Ce dumneavoastra n-ati oferit niciodata o floare unei femei? a zis Puiu.

Omul s-a induiosat vazind “femeia” pentru care era floarea,dar a zis sa mai rupa si de la alte blocuri,ca altfel ii rupe el urechile.

Vine intr-o zi Puiu la mine si zice:

-Marika are sini!

-De unde stii? l-am intrebat.

-Am vazut ca bluza de educatie fizica e umflata pe piept.

Am scos rapid pozele de poker cu femei care ar semana cu ea,sa vedem care sini i s-ar potrivi,dar dupa ce ne-am uitat  la ea,am concluzionat ca are cosuri.Ramine in continuare “Cimpia Panonica”

Marcela era “Lunca Dunarii”.

Dupa alte citeva intilniri nereusite,pentru ca eu stateam la distanta,a venit si sfirsitul.

La sfirsit de an scolar,am participat cu orchestra ,dansatorii si cintaretii scolii la un spectacol tinut la Casa studentilor.

In spatele orchestrei noastre era o orchestra mare,condusa de Dumitru Farcas.Dupa citeva dansuri si dupa  ce a cintat Ana –colega de-a noastra de clasa-mama lui Marcela i-a pus un buchet de flori in mina si a trimis-o pe scena.Bineinteles ca a venit la mine si cind mi-a intins florile,eu am scapat vioara jos,intr-un zgomot infernal si atragind atentia spectatorilor.

Cind s-a apropiat de mine sa ma pupe,eu m-am aplecat dupa vioara.Sala se prapadea de ris,iar mie imi vijiiau urechile.Intr-un tirziu i-am pupat mina-cum am vazut ca faceau baietii care veneau la surorile mele mai mari-,iar Dumitru Farcas a provocat orchestra mare la o mica melodie de tranzit si s-a terminat.

Dupa admiterea la liceu,profesoara de matematica m-a intrebat de Marcela.

-A crescut,e frumoasa,e…”Podisul Somesan” cu toate formele de relief aferente,unde trebuie,dar se uita la baieti mai mari,nu la alde mine.Da nu-i suparare.Ma bucur pentru ea.