Istorie

Mulţumesc, Vasile Dumitru pentru link!
Anunțuri

Bucegi.Amintiri și păreri

Se pare că cu ocazia mai multor mutări s-au pierdut unele din filmele mele vechi, de prin drumeții.De aceea intru de multe ori pe la Adrian, https://buceginatura2000.wordpress.com/

să mă uit la poze.Si mă bucur de fiecare dată cînd gasesc unghiuri cunoscute, de parcă aș fi fost eu acolo și aș fi făcut acele poze.

Chiar mă gindeam zilele astea, că dacă aș merge cu Adrian pe munte tare multe am avea de povestit.De cum a fost acolo, comparativ cu ce este acum,…da de aia știi, dar despre, acolo ai fost…și cîte altele.

Cred că ar trebui să-și ia și el concediu .

In general sint de acord cu toată lumea, dar ca să cred ceva trebuie să cercetez și să ,ă lămuresc singur.

Tin minte că un pădurar mi-a făcut capul mare cu un loc special unde prin vremuri demult apuse au avut loc, sute de ani, sacrificii umane.

Buuun.Așa că intr-o vară mi-am adus scule- lopată,hîtleț, tîrnăcop, daltă și ciocan- și m-am apucat de treabă.Adică, in mai trei locuri care au putut fi alese ca loc de sacrificiu am decapat iarba și pămîntul pînă la rocă, iar cu dalta și ciocanul am spart rocă.Apoi, cu ajutorul unor crengi mai lungi ( aproximativ 170 cm) intre care am pus la capete niște bolovani, în total să ajungă la aprox.70 kg,adica inăltime și greutate medie pentru un om, pe care le-am impins, aruncat, răsturnat de pe stîncă.Am decapat locurile unde au căzut pseudo-momîile mele și am scos bucăți de rocă.

Muncă grea, dar dupa ce am ajuns la Cluj le-am dus la laboratorul școlii, air cui ajutorul profesorilor, la laboratorul de medicină legală a orașului.

Din experiențele locurilor știute de sacrificii  umane- de ex.mayași- oricît timp ar trece, tot rămîn urme, dar pe eșantioanele aduse de mine din Bucegi nu s-au găsit nici urme de sînge, nici așchii de oase.Deci, în locul numit pe atunci Palma lui Dumnezeu, iar acum Altarul Zeilor, chestia cu sacrificiile este doar o poveste de amețit turiștii.

A, că te simți  cumva special, că ai senzația că intreaga lume este la picioarele tale, că la 180 de grade, tot imprejurul pare că ți se inchină sau că iți vine să zbori- nu-i exclus ca unii sinucigași să-și fi luat zborul de acolo-este cu totul altceva.

Da, într-adevăr  sînt în Bucegi , ca și prin alti munti de la noi din țară niște locuri mai speciale.Dar asta ține de magnetism, de energii , de schimburi  de energii,de distorsiuni energetice.Unele sînt cunoscute de toată lumea, altele de mai puțini și altele doar de unii.

Unele din aceste locuri, mai nou, sint puse pe seama Dacilor.

Păi, fraților dacologi., am înțeles că Dacii erau un popor greu de cucerit sau nici nu-și puneau problema asta din moment ce zonele locuite erau in locuri ușor accesibile, dar înainte  de intervenția romană și inainte de daci, unde ar fi stat un popor.Nu în locuri greu accesibile? Iar ascunzătorile, depozitele de hrană sau de averi , locurile lor sacre n-ar fi fost în zone doar de ei știute și inaccesibile?

Păi, cei mai inalți munți sint Făgărașii, apoi Retezatul, apoi Parîngul și abia pe locul patru se află Bucegii.De ce să fi ales un loc usor accesibil, pe unde , la fel ca și acum, să se flendurească oricine trecea prin zonă?

Așa că, dacologilor, dacă vreți să  găsiți ceva urme preistorice căutați printre meterezele Făgărașilor, prin Retezat sau Parîng , iar zonele cu energii și distorsiuni le puteți găsi prin toți munții nostri.Trebuie doar drumețit.

Am mai făcut și alte cercetări prin Bucegi, dar deocamdată ajunge.