Ceaaa c’acheeeeţi!

Ca nişte copii blăstămaţi ( obraznici) ce eram, cînd vedeam cîte unul care mătura strada dintr-o parte în alta, strigam după el Ceeaaa c’acheeeţi! De omul, dacă mai auzea ce se întîmplă în jur, se îndrepta ca un par şi călcînd ca din pod, încerca să meargă drept.Se distra toată lumea şi rîdea, mai ales cel a cărui vorbă o imitam.

Prin anii 60 străzile din partea cu case a cartierului Gheorgheni, din Cluj, nu erau pavate.Trotuarele erau marcate de pomi, dar erau cu iarbă pe ele şi cînd, rar, trecea cîte o maşină pe stradă făcea un praf de nu se vedea om cu persoană.Vara.Iar iarna pe acolo încă mai circulau sănii trase de cai.

Pe strada prietenului meu era o familie care de cultivatori.Erau dintre cei care asigurau piaţa oraşului.

Marea majoritate a pieţarilor din Cluj era hoştezenii ( maghiari) şi care aveau pămînturi la marginile oraşului pe lîngă grădinile de lîngă casă.Prin Colonia Becaş, prin Bună ziua unde era pămîntul negru şi deosebit de roditor

Cel despre care vă povestesc acum nu era hoştezan şi în afara grădinii din jurul casei avea un pămînt  primit pe bani puţini de la stat .Dincolo de fostul cartodrom, înspre colonia Sopor.Era cel mai sterp pămînt din cîte pot exista.Era o semisărătură  stearpă, uscată, fără nici o sursă de apă , că nu se făcea nimic acolo.

In fiecare dimineaţă, înainte de răsărit, mergea cu căruţa în care erau două butoaie de 200 l la lacurile din Gheorgheni de unde cu o găleată legată cu funie lua apă, să umple butoaiele şi mergea la pămîntul lui să ude fir cu fir tot ce a cultivat.Făcea trei patru ture pînă termina de udat tot terenul.Apoi se apuca de plivit, curăţat şi ce mai trebuie făcut pe acolo.Seara, pînă după apus, făcea aceleaşi drumuri cu apa şi din nou uda fir cu fir.

Ziceau unii că ar trebui să vină ţăranii să vadă ce înseamnă munca cîmpului, fără irigaţii şi fără cules cu elevii, studenţii sau militarii.

Cănd se întorcea acasă, moţăia pe capră căci calul ştia drumul spre casă.Atîta doar că pe străduţele nepavate mai trăgea spre iarba de pe trotuare să mai rupă cîte un pic de iarbă, iar omul, simţind că s-a oprit căruţa, tresărea şi striga strident Ceeaaa c’acheeeţi!

Era grav dacă acăţa căci se putea răsturna căruţa şi mai grav, se putea răni calul.

Cînd mergeam cu alţi copii în excursii prin jurul oraşului mai luam de pe tarlale roşii, castraveţi sau alte cele , dar de pe cele două tarlale niciodată n-am luat şi din cîte ştiu nimeni n-a furat vreodată de acolo.

Cumplită muncă, dar reuşea să obţină zarzavaturi frumoase pe care le vindea în piaţă toată iarna.

Acum  sînt din ce în ce mai puţini hoştezeni sau alţi cultivatori locali, iar în Colonia Becaş, Bună ziua şi alte foste zone cultivate, sînt cartiere de locuinţe.