Respect

Ieri seara am fost la concert.Vaya con Dios.

S-a tinut la Sala sporturilor Horia Demian,organizat de Amprenta-advertising.

Vaya con Dios  s-au prezentat simplu,frumos,civilizat.Ne-au incintat cu muzica lor si cu aceasta ocazie am mai sarbatorit inca o data cei 30 de ani de casnicie.

Dar…

Da,din pacate ,din partea organizatorilor a lipsit RESPECTUL.

Inclin sa cred ca pentru patronul de la Amprenta,singurul ACT DE CULTURA a fost iesirea cu parintii la iarba verde,la Hoia,unde pe scena erau dansuri populare,iar spectatorii  pe iarba cu mici si bere.

Pai,cum se poate ca la un astfel de concert sa vinzi -IN SALA- bere,cocosi(floricele de porumb) si cipsuri?

Domnilor si doamnelor de la Amprenta,de ce n-ati adus si niste gratare pentru mici?

In timp ce Vaya con Dios cintau,tipteri in tricouri cu mineca scurta,cu bicepsii la vedere,intrau si ieseau din sala cu beri si cocosi.Da ce,era cumva meci?

Nu,era un ACT DE CULTURA si ati aratat LIPSA DE RESPECT pentru cintareti si spectatori.

La Bucuresti,au cintat la Sala Palatului,cu casa inchisa.La Cluj SIGUR nu vor mai veni.

Concertul-examen

Stie cineva cita durere,cit chin,cita munca presupune existenta unui instrumentist?

Nu iei ,simplu,partitura sa o cinti de mai multe ori de la inceput pina la sfirsit pina o inveti ci sint  zeci,sute de ore de studiu,bucata cu bucata,nota cu nota,arpegiu  cu apregiu ,iar si iar si iar pina te dor miinile,pina iti amortesc,pina nu mai stii de tine,din nou si din nou…sa respecti indicatiile din partitura,sa o interpretezi perfect cu aceste indicatii si-apoi,numai dupa aceea sa incerci sa pui sufletul tau acolo.Sa nu fie doar o fotografie a ceea ce a vrut compozitorul sa spuna,sa transmita ci sa transmiti tu sentimentele,trairile tale transcrise in muzica pe care o interpretezi.

Dar ce inseamna sa locuiesti cu un instrumentist?

Verisoara mea studia pianul la Liceul de muzica.De cite ori mergeam pe la matusa,ma chema afara ,in curte sa povestim,pentru ca vara-mea studia.

Zicea tusa ca-i ies creierii.Fata asta nu cinta,numai zdrangane la pianul ala,de parca si-ar bate joc de el.N-am auzit-o niciodata cintind o melodie de la inceput pina la sfirsit.

Prin ultimii ani de studiu,avea hirtia cu ce ar putea alege si ce trebuie sa interpreteze pentru examenul de sfirsi de an.

Fac o paranteza: la Muzica,fiecare instrumentist era pus in situatia de a tine concert,recital in sala de concert a liceului.Pentru a se obisnui cu publicul ,mai ales ca primul public erau colegii care incurajau,care nu faceau figuri cind greseai si o luai de la inceput,pentru a te obisnui cu ceilalti instrumentisti.La fel se intimpla si la examenul de sfirsit de an.

Sala de concerte a Liceului era in vechiul Refectoriu al Manastirii Franciscane.O sala nu prea mare,cam 150-200 de persone,in stil gotic cu o coloana in mijloc,avea o acustica perfecta.

M-a rugat sa vin si eu la concertul-examen si  sa o duc si pe matusa.

Pai,atunci,ia pentru ultima parte Ciaikovski,i-am zis.

Nu pot,sint concertele pentru solisti,iar eu nu sint solista…

Avind in vedere ca se pregatea pentru o cariera de corepetitor si profesor de pian nu trebuia sa interpreteze un concert,dar i-am spus ca nu-i sigur ca va putea vreodata sa cinte pe o scena,cu o orchestra un concert.Si acum,oricum orchestra era acolo,pe scena pentru solisti.Trebuie doar sa-l lamureasca si pe profesor sa o lase sa interpreteze .Si i-am mai sugerat sa ia doar partea intii,ca are de toate.

In ziua examenului,am mers pe la tusa ,am lamurit-o cu greu sa vina,dar am intrat in sala numai inainte de ultima parte.

Rindul intii era pentru profesori,iar al doilea peentru familie.

Am salutat  profesorii,am dat mina cu cei care mi-au fost si mie profesori si ne-am asezat.

Era orchestra  liceului,la pupitru un tinar si el din ultimul an.

Vara-mea a intrat putin crispate si…a inceput.

Concertul nr.1 pentru pian si orchestra.

Ce explozie,ce descarcare de emotie,toata energia acumulata se pravale peste tine din marea orchestra simfonica si din pian.Toti sint una, o revarsarea  de  sensibilitate.

Se ridica din mijlocul orchestrei un abur ,iar pianul parca pluteste printre sunetele eliberate de clapele conduse de degete,in prelungirea miinilor pianistei si ti se aseaza in git ca un nod greu,te apasa ca o greutate in piept si-ti cauti propria emotie,incercind sa o eliberezi

Miinile matusii mele s-au crispat si-mi zdrobea degetele.

Cind totul s-a terminat si ultimele sunete ne-au eliberat corpul a izbucnit vacarmul din sala.Profesorii,in picioare,aplaudau si ovationau.

Dar ce elogii,ce aplauze,ce ovatii pot fi mai presus decit chipul scaldat de lacrimi al mamei tale…

Concertul de simbata

Pe vremuri mergeam des la concertele de la filarmonica.Aveam abonament si nu ratam decit cind eram plecat  din Cluj.

Orchestra Filarmonicii  era una din cele mai bune din tara si aveam doi dirijori foarte buni:Emil Simon si Cristian Mandeal.

Eram tare curios.Pe afis scria : Paganini , concert pentru vioara si orchestra ( nu mai stiu care anume).La vioara Stefan Ruha,iar la pupitru Cristian Mandeal.

Mie imi placea mai mult Emil Simon la pupitru.Era parca mai implicat in discursul muzical, i lsimteai ca participa, ca e acolo, ca nu se poate fara el. De altfel a studiat dirijoratul  si cu Sergiu Celibidache si asta se vedea.Mandeal mi se parea prea lent, prea moale si eram curios cum ar putea sa fie  interpretat  Paganini in stilul Mandeal.
Stefan Ruha cinta dumnezeieste.L-am auzit o data si la Gradina Boema- a fost o ocazie speciala pentru el,eu am nimerit intimplator acolo- cintind romante.Orice cinta,simteai ca vioara,arucusul si el devin parte din tine,iar tu devii sunet si te inalti ca emotia din spatele unei lacrimi.

Toata saptamina m-am pregatit si cind,simbata dupa masa m-am prezentat la Filarmonica,nu-mi venea sa cred ca ceea ce scria pe usa e adevarat:

ANULAT !

Asa eram de dezamagit ca nici nu stiam ce sa fac,unde sa merg.

Pe vremea aceea nu erau atitea masini,iar orasul era extrem de linistit la sfirsit de saptamina.Strada Kogalniceanu era pustie si m-am indreptat spre casa,inspre Bastionul Croitorilor.La biserica cu orga era usa deschisa.Am intrat si m-am mirat ca nu e nimeni.

O stiam,am fost de multe ori inauntru si era placuta linistea racoroasa unde fiecare sunet parea mult prea puternic si-ti parea rau ca l-ai produs.

M-am asezat intr-o banca si stateam.Pur si simplu,fara sa fac nimic,urmarind razele de lumina ce patrundeau  prin micile sparturi din vitralii,cind dintr-o data s-au revarsat peste mine sunetele unui registru grav,de la orga.

Vibra si carnea pe mine.Era ca si cum intreg pamintul isi urla o durere surda,grea.Asteptam sa cada biserica pe mine.Si ma simteam de parca eu eram vinovat de intreaga durere acumulata a pamintului.Parca ar fi trebuit sa se despice podeaua,sa se crape pamintul si sa ma ia,ofranda.

Cind s-a oprit,imi tiuiau urechile de liniste.Apoi,o alergare,un exercitiu de indeminare,de elasticizare a degetelor in toate registrele si din nou  liniste .Sparta de vocea unui batrin, intii in ungureste,apoi romaneste: serviciul divin incepe peste o ora,revino atunci!

Am plecat dezamagit,dar plin de sunete.Si pina seara tirziu am ascultat muzica.