Excursie

Am reusit,in sfirsit,sa ma sincronizez cu un prieten „L” sa mergem in munte dupa pietre si poate ajungem si la un loc mai special.

A venit duminica 24.10.2010 dupa mine.Din start ceva nu se potrivea.A venit pina sus (stau la patru) sa-mi spuna ca masina-i pe straduta si ca trebuie sa mearga sa faca loc.Si s-a dus.

Mi-am strins rapid satra si am coborit.Nu era nicaieri.M-am intilnit cu un prieten care-si plimba catelul si l-am intrebat daca n-a vazut un tip care ma asteapta.A ris.N-a vazut.Intr-un tirziu ne-am intilnit,am pus bagajele in spate,am luat sticla cu cafea si am pornit.

Pare sa fie una din zilele frumoase de toamna.Senin 100%.

„L”  stia ca mergem sa cautam carneol,si  un loc special unde trebuie sa fii pregatit pentru a avea acces.

Povestind ne-am trezit in mijlocul muntilor.

Chemarea muntelui

Am oprit sa ne bucuram de primele imagini pe care ni le dadea rasaritul,sa respiram aerul crud si sa ne uitam pe piriu,dupa pietre.

Dimineata

„L” a gasit un mic carneol si o mandibula de rac,am facut citeva poze  si am mers mai departe-aveam de parcurs pe jos aproximativ 16 km dus-intors.

Am mai oprit pe un platou montan sa ne mai dezmortim picioarele .Undeva departe se vedeau  niste creste,paduri si era liniste.Nu ne venea sa credem ca poate fi o asemenea liniste dupa zgomotosul oras.Aproape in mijlocul platoului era o piatra de hotar,o cruce veche.

Piatra de hotar

Ne-am plimbat,am spart pietre,am facut poze si la intoarcere am gasit masina deschisa.O usa din spate era larg deschisa.Nu lipsea nimic. Inseamna ca asa am lasat-o noi,in schimb” L” si-a pierdut ciocanul geologic.

L-am cautat un pic ,dar am mers mai departe cu gindul ca il vom cauta in amanunt-adica sa refacem traseul- la intoarcere.

Cind am ajuns la locul de parcare a masinii,am luat bagajele mele,dar „L” nu se dadea dus.Ba cauta-iar- ciocanul,ba nu-si gasea aparatul foto si …s-a intors cu masina sa-si caute ciocanul,urmind sa ma ajunga pe drum.Am luat si rucsacul lui si am pornit.

Cam dupa un km,inainte sa intru in padure m-am oprit sa-l astept pe” L”.

Liniste.Nici piriul nu susotea.Nici o boare de vint,doar raze de soare filtrate de crengile cu din ce in ce mai putine frunze si eu,care simteam ca trebuie sa merg,sa mai merg.Era asa,ca o intrebare atirnata de crengile unui platan:de ce stau?

Am  salutat muntele,i-am multumit ca ma primeste pe cararile lui,in padurea lui.M-am spalat pe fata cu apa rece din piriu-o curatare,un botez cu apa locului-si am pornit mai departe.

Doar eu si padurea.Diverse nuante de la maroniu la galben,ici-colo cite un  cires cu frunze rosietice,in departare o padure de brazi si pini cu nuantele lor de verde .

Padurea inca vesela

Mi-ar fi placut sa fie si sotia mea cu  mine.Sa ne plimbam de mina prin iarba inca verde,sub  dansul frunzelor  in cadere la cite o boare de vint si catelusa in jurul nostru intr-o continua joaca,alergare,cautare de stie ea ce.

Am si incercat sa o sun,sa-i transmit starea mea,dar n-aveam semnal.Eram prea adinc in munte,in mijlocul padurii.

E atit de frumos.Nu pentru mine sau pentru cineva anume.E frumos si gata.Asa e peste tot in natura cruda.Frumosul este pentru oricine il vede sau  nu-l vede.Este ,pur si simplu.

Eram infiorat,cu ochii in lacrimi-ca atunci cind urmeaza sa te intilnesti cu cineva drag,pe care nu l-ai vazut de mult.

Ajuns intr-un loc in care drumul se bifurca,m-am oprit sa-l astept pe „L”.Imi era din ce in ce mai greu sa stau.Padurea,muntele ma tragea,ma chema…Copacii ma mingiiau cu crengile,piriul sarea zglobiu din piatra in piatra,o adiere de vint a venit pe carare si…a luat-o la stinga sa-mi arate calea pe care urma sa merg.In jur mirosea a…acasa.Parca o “acasa” de mult lasata si care ma asteapta la fel ca in amintirea mea.

Pe aici...

Dupa o asteptare de doua ore m-am intors.Ar fi putut sa i se intimple ceva …N-aveam semnal sa comunicam…

La revedere!

Groaznic,dar m-am intors.

L-am gasit la masina,la locul unde am oprit prima data.A mers citiva km,s-a intors,a urcat pe versantul din dreapta,apoi pe cel din stinga,dar n-a putut sa vina in directia in care am mers eu.Ii era ciuda ca nu mi-a spus ca ma asteapta,sa-mi vad eu de treaba.Era tare jenat si nu stia cum sa se mai scuze.

Asta este.Inseamna ca trebuie sa merg singur.Atita doar ca anul asta nu se mai poate.

Nu-i bai,voi merge alta data.

Ne-am intors,am refacut traseul de dimineata,dar n-am gasit ciocanul.Am facut un mic ocol spre un loc in care e am gasit pietre si…am gasit si acum fiecare cite un lemn silicifiat mai mare si citeva bucati mai mici.

Undeva,in spatele nostru se vedeau muntii,soarele a apus si undeva,jumatate ascunsa de un nor se vedea luna.

N-a fost ce  as fi vrut,dar n-a fost o excursie ratata.Muntele,padurea, pietrele gasite,aerul respirat…

Undeva,in mijlocul Trascaului,este un loc ,un loc mai special unde,cum spunea un localnic intilnit demult ca pot sa ajunga doar cei care sint chemati,doar cei care merg rizind si dansind inca de pe vremea cind barbatii purtau plete.Iar altii nu pot merge.Ceva ii opreste si daca totusi incearca se „smintesc”.

A fost a doua oara ca n-am reusit sa ajung acolo,cel care ma insotea neputind sa vina.

Si nici anul asta n-am reusit sa ajung.

Undeva,in mijlocul Trascaului este un loc care ma asteapta…