Semne si semnale

Modalitati de comunicare la distanta au existat dintotdeauna, chiar daca inca nu era inventat telefonul, telegraful,satelitii sau alte modalitati tehnice.

Ciobanii, inainte vreme, se foloseau de fluier .Aveau un libaj bazat pe sunetele fluierelor cu sonorizari mai inalte sau mai joase in functie de distanta  sau de mediul in care trebuiau sa comunice (  munte, padure, cimpie) si doar dupa ce se intorceau acasa, pentru iernat foloseau fluierele  pentru cintec si joc.

Pentru informatii la distanta mare foloseau inscriptiile pe lemn. Frumoasele bite ciobanesti , incrustate, erau adevarate  buletine de identitate.Lasau bucati de lemn incrustat in locuri dinainte stabilite sau le trimiteau cu ajutorul ciinilor.

Padurenii aveau alte modalitati de comunicare.Unele dintre ele s-au perpetuat pina azi.Marcajele.

Cu ajutorul insemnelor pe copaci indicau direactia.O creanga taiata pe jumatate si lasata sa atirne indica o schimbare de directie.

Pentru semnalari imediate la distanta loveau copaci in anumite moduri sau imitau diverse animale.

Muntenii se foloseau de pietre.Cu ajutorul gramezilor de pietre  asezate in anumite feluri erau comunicate directia  si alte elemente specifice zonei de parcurs.

In Masivul Fagaras erau utilizate bucati de ardezie de diferite grosimi pentru comunicare sonora.

Am fost cindva, cu un culegator de folclor.Era pe vremea cind, inca , se mai putea culege cite ceva.

Alte, multe, informatii le-am aflat singur direct de la munteni sau padureni care inca mai stiau si erau bucurosi sa le transmita.

Veterinarul

Cind nu dai prioritate la trecerea de pietoni poti fi pedepsit pentru gresala ta, dar omul, desi speriat, isi continua drumul, viata.

Cind iei viata cuiva, poti fi pedepsit pentru ce ai facut, dar omul nu-si mai poate continua drumul, viata si toti cei din preajma lui vor avea de suferit.

 

Eram tineri, in perioada Led Zeppelin si printre alti multi prieteni indragostiti de formatia asta era si un tinar student la veterinara,Victor.Cind ii puneam „Shook me” sau „Since i’ve been loving you”, nu se dadea pe un jeb de cuie.

Era si el indragostit de munte si de citeva ori am fost impreuna sa drumetim.

Desi a terminat cu medie mare si ar fi putut obtine un loc de munca in Cluj sau in apropiere, a preferat sa-si faca stagiatura in mijlocul muntilor.Sa ajute veterinarii de pe raza a trei comune si in acelasi timp sa se ocupe de vietuitoarele padurii.

Locuia intr-o cabana a padurarilor si acoperea aproape intreg masivul Vladeasa.

Era un om vesel, frumos si era indragit deopotriva de oameni si de animale.De obicei, in preajma veterinarului animalelor le este frica-simt probabil mirosul durerii, a mortii-, dar la el veneau cu bucurie.

A facut o intelegere cu Avicola si crescatoriile de porci si iarna primea resturi animale pe care le raspindea prin padure, pe munte pentru rapitori.Asa scapau iepurii, caprioarele si mai ales, oile  si animalele celor care locuiau in zona.Il ajutau cu drag toti muntenii ducindu-i si fin pentru caprioare.

Mergea din loc in loc cu ranita in spinare, plina de prafuri si injectii specifice celor pe care ii trata.

Ne-a chemat intr-o vara sa-l ajutam sa gaseasca si sa distruga capcanele puse de ceva braconieri.

Cind am ajuns la cabana ne-a intimpinat ciriitul unei ciori cu aripa legata si miriitul si dantura unui lup cu un picior prins in atele.

Ne-a povestit ca tocmai se intorcea dintr-un drum de aprovizionare si avea ranita plina ochi cu tot ce-i trebuie pentru ingrijirea animalelor, cind in apropierea cabanei i-a iesit  in cale un lup care intii i-a aratat dantura miriind, apoi a latrat la el si s-a intors intr-o directie.L-a urmat si a ajuns intr-un luminis  plin de lupi care stateau in apropierea unuia prins intr-o capcana cu arc.

Cu greu a reusit sa deschida capcana, a luat lupul cu laba rupta in brate si l-a adus la cabana sa-l ingrijeasca.

De atunci, in fiecare zi trece cite un lup pe acolo.

Am gasit atunci o gramada de capcane pe potecile caprioarelor si le-am distrus.Ne-am plimbat, am ascultat povestile ciobanilor si ne-am distrat ca voiau neaparat sa-l insoare.I-au si gasit o mindra si frumoasa si harnica si mai ales, careia ii place muntele si n-ar vrea sa plece la oras.

L-a omorit un braconier.

A fost prins si condamnat la temnita grea, dar pe Victoras nu-l mai poate invia nimeni.Nu-si mai poate implini visul de a ingriji deopotriva si domestice si salbatice.Nu-si mai poate privi iubita in ochi sub cerul plin cu stele, printre brazi, pe munte.

L-au plins toti muntii pe tinarul cu plete, barba si mereu cu zimbetul pe buze si in priviri.

S-au intrebat animalele , oare unde-i cel care le ingrijea, care mirosea a bucurie, a iubire?

Militieni

Un militian.

Eram in Apuseni la o stina, la popasul de noapte, cind sotiei unui cioban i-a venit vremea sa nasca.

Am tras o alergare de citiva kilometri, apoi cu o bicicleta de la o casa am pedalat pina in comuna sa anunt postasul sa mearga cu brisca (trasura pe doua roti) la stina dupa gravida si la primarie, unde era singurul telefon din zona sa anuntam salvarea.

Dupa ce am terminat am iesit in drum sa ma plimb, sa respir, sa fumez o tigara, cind de la postul de militie a iesit un tinar „plotoner” care, vazind bicicleta m-a intrebat: de ce-ai furat bicicleta, ma pletosule? si mi-a dat un baston peste spate de mi s-au inmuiat picioarele.

Degeaba i-am spus ca n-am furat-o si am incercat sa-i spun ce se intimpla, ca mi-a mai dat un baston peste spate si m-a bagat in arestul militiei.

Dupa ce au ajuns ciobanul si gravida lui si salvarea care i-a preluat, m-a eliberat comentind ca oricum sint un „bandit” daca am parul mare.

L-au batut rau ciobanii si si-a cerut transferul, iar un copil ( nu al meu) imi poarta numele.

Alt militian.

Eram cu Feri soferul intr-o delegatie de aprovizionare, la Tg.Mures.

Am incarcat atit de tare dubita, ca la balansuri se ridica de fata si nu aveam directie.Si a hotarit Feri sa mergem pe cai ocolite spre Cluj, ca daca ne opreste militia il amendeaza si-i ia carnetul.Asa ca am luat-o spre Reghin si de acolo spre Cluj.Era asa o ceata ca de citeva ori am mers pe jos in fata masinii ca sa vedem drumul.

La un moment dat in loc s-o luam la stinga, am mers drept inainte.Adica un  drum care ocoleste pe la Gherla.In zona este un lant de lacuri, crescatorii de pesti si era si mai deasa ceata.Nu-i nici un bai, mergem mai departe.

Feri a adormit la volan si masina luind viteza pe deal in jos a intrat intr-un copac, care s-a rasturnat peste noi.

Am reusit sa ies cu greu dintre crengi si tablarie, dar Feri a ramas incarcerat.Si-atunci, in loc sa stam pina trece cineva pe-acolo sau pina se face dimineata, ne-am hotarit sa merg eu sa caut ajutoare.

Si am mers toata noaptea, pe dealuri, fara sa vad unde merg sau unde sint.Ma durea tot corpul, eram rupt de oboseala, mort de foame.

M-a gasit dimineata un taran haladuind brambura pe dealuri si culegind boabe de porumb din aratura, pe care le mincam cu pofta.

M-a dus cu caruta pina in comuna, la postul de militie.

Eram in comuna Unguras, la aproximativ 20 de km de locul accidentului.

Militianul , un zdrahon mustacios m-a ascultat, mi-a verificat actele si delegatia, apoi mi-a pus apa la incalzit sa ma spal, m-a asezat la masa sa maninc si mi-a asternut patul sa dorm, dupa care a sunat  la militie la Cluj, la mine la intreprindere si cind au venit dupa mine, m-a insotit impreuna cu sotia lui pina la Cluj la spital.

Doctorii au spus ca am umblat asa, brambura pe dealuri, noaptea si pe ceata in urma unui soc posttraumatic.

Cu prima ocazie, impreuna cu Feri , am mers la Unguras sa-l vedem, sa-i multumesc inca o data.

Cadourile muntelui

Era tot prin august si ma idreptam spre o gara de unde sa merg acasa.

Pe vremea aceea nu erau prea multi turisti nici macar la sfirsit de saptamina asa ca toti muntii erau numai ai mei.

Eram fericit.

Acea fericire care da pe dinafara.Care te face sa sari intr-un picior, sa te dai peste cap, sa te tavalesti prin iarba si sa cinti, ceea ce chiar faceam.

Interpretam In a gadda da vida a lui Iron Buterfly.

Adica asta:

Adica, mai bine zis o urlam din toata inima si interpretam, pe rind, fiecare instrument.

Doar eram singur, la intoarcere.

De obicei, camaradul meu de drumetie, programa totul in amanunt, dar de data asta nu l-am mai lasat.

Ca doar nu ne cronometreaza nimeni, facem ce vrem si daca nu este nici un loc la  cabana ( ceea ce era exclus) punem sacii in fata receptiei si nu cred ca o sa ne dea afara,

Si-atunci unde mergem? m-a intrebat Valentin.

Incolo! i-am raspuns, aratind o directie oarecare.

Si-asa am pornit pe munte fara marcaje, fara trasee, doar noi si imprejurul.

Am facut catarare pe Colti, cu doi alpinisti din Cehia.

Ei vorbeau ceha si o rupeau in germana, iar noi vorbeam romana si o rupeam in franceza.

Ne-am inteles perfect.Ne-a batut vintul pe stinca, am atirnat in corzi si ne-am leganat, ne-am impartit mincarea pe virf cu tot imprejurul la picioarele noastre.

Asta da, a fost un cadou!

Intr-o alta zi, la o stina, ne-am intrecut cu ciobanii la aruncat bitele- erau foarte buni si reuseau sa loveasca tinta de la mare distanta-, m-am hirjonit si tavalit cu ciinii pina au scos limba de-un cot, i-am ajutat cu oile si-apoi ne-am umflat de mamaliga cu lapte.

Am adormit la picioarele stelelor, iar linistea era tulburata doar de hamaiturile de control ale ciinlor.

Si-asta a fost un cadou!

Dupa o drumetie in zig-zag, cind incolo, cind incoace, ne cautam un loc mai ferit de campare pentru noapte pentru ca se pregatea de ploaie.

Mergind pe linga o stinca, vad la o inaltime de cam 10 m o grota.

Interesant, daca am fi venit din alta directie n-am fi vazut-o, din cauza orientarii stincii.

Am urcat si am gasit o grota de vreo 10 m lungime, trei latime si trei inaltime.

Erau inscriptii vechi, crestine si poate si mai vechi.

Nici nu puteam spera un mai bun loc pentru noapte si ploaie.

Era o atmosfera speciala acolo.Linistea totala tulburata doar in zona intrarii de zgomotul monoton al ploii.

Era, cumva, cald si bine.Era , parca si un miros special, placut, care te indemna la odihna, la meditatie, la rugaciune.

Am dormit ca doi prunci proaspat scaldati, inconjurati de ingeri si ne-am trezit dimineata zimbind fericiti, mai frumosi parca, mai tineri parca, mai puternici.

Asta a fost un alt cadou.

Ne-am catarat prin copaci, ne-am umbrit prin paduri, ne-am scaldat, urlind la raceala apei, prin piraie sau am mai trecut pe la cite o cabana doar sa-i salutam pe cabanieri si sa mai vada si ei chip de om.

Si cum spuneam, mergeam, sarind intr-un picior, urlind  „In a gadda da vida” si cam cind ma pregateam sa ” interpretez” soloul de baterie aud doua  chiote puternice.I-am raspuns fluierind din degete =salut!

A continuat cu trei chiote= pericol.

Apoi cu patru chiote= accident.

I-am raspuns cu cinci fluieraturi= vin dupa tine.

Si a continuat sa tipe din cind in cind ca sa-l pot repera.

Nu stiu daca se mai practica acest tip de semnale.

L-am gasit  intr-o ripa, sub o saritoare cu o glezna cit o lebenita si zdrelit rau la o mina.

Era extenuat de durere, lesinat de sete , topit de soare si inghetat de frig dupa o noapte si doua zile.Nici nu mai spera sa fie gasit de cineva si nici nu putea sa treaca de saritoare, chiar daca nu era mare.

I-am dat apa, o conserva de fasole cu cirnat, i-am pansat mina si i-am legat strins glezna.Dar n-aveam cum sa-l scot de acolo.La ,cel putin, suta lui de kilograme, nu-l puteam duce in spate pina sus.Nici sa-l imping, nici sa-l trag.

Solutia era sa merg dupa ajutoare.

In apropiere, cam la doua-trei ore de alergat  era un obiectiv militar, asa ca am pornit in goana sa caut soldati.

Cind am intilnit o patrula simteam ca-mi dau sufletul.

M-au legitimat, au anuntat prin statie si-apoi am pornit impreuna inapoi.

Omul a fost salvat, soldatii din patrula au primit permisie si au fost mentionati intr-un articol  din revista armatei „Pentru patrie”, iar eu  de cite ori am mai fost pe acolo, am primit permis ca sa pot circula  prin zona aflata sub control militar.

Asta a fost un alt cadou.