Pe Someș

https://fosile.wordpress.com/

Aceiași dimineață de toamnă

https://fosile.wordpress.com/Aceiași dimineată, dar cîteva minute mai tîrziu.

Dimineața de toamnă

https://fosile.wordpress.com/

Poza 187

https://fosile.wordpress.com/

De-ale mele

Scuze si motive= comoditate si sedentarism?

Simbata fiind mai liber speram sa ies un pic pe afara.Asta insemnind in afara orasului, undeva la padure sau daca mai gasesc unul la fel de zahait (nebun) ca mine, chiar la munte, fara sa tinem cont ca ploua, ca e frig, ca e noroi ca…

Deja faceam scenarii, cizme, pelerina, umblat brambura si gasit, normal, pietre ca pe ploaie se vad mai bine, facut poze din pozitii de yoga, sa nu se ude aparatul, sa iasa imaginile asa cum le dorim…

M-am inteles cu un prieten sa vina la mine si pe la 9 l-am sunat sa vad ce face.

Mi-a raspuns ca vine la mine pe la doua ( 14 ).

Adica?

Gata.

Sau aproape gata, ca as putea sa merg singur.

Dar stind in casa, la caldurica, in tinuta lejera, prin fereastra vedeam ca nu se vede nimic.Era o ceata ca nu se vedea om cu persoana.

Asta inseamna ca e tare mare umezeala.

Unde sa ma pornesc singur pe udaciunea asta?

Hai, ca daca ar mai fi cineva ne-am mai distra unul de altul, am mai povesti diverse, dar asaa…

Da, si parca tare ma doare spatele. ( de parca daca as fi mers nu m-ar fi durut).

Si nici n-as sti cu  ce sa ma incalt, ca nu pot merge in cizme tot parcursul.( ca nici n-ar putea sta in portbagaj pina la destinatia propusa).

Si nici nu merita iesit pentru doua ore.( ba da, merita si pentru o jumatate de ora).

Si uite-asa, am iesit numai la plimbare cu catelul, dupa ce a fost prietenul pe la mine si a ramas ca s-ar putea, daca nu intervine ceva, sa iesim simbata viitoare.

Baiu e ca de citiva ani incoace n-am mai mers singur pe teren.Nu stiu de ce.

Ba stiu.Din cauza ca nu mai adun pietre.Chiar daca simt chemarea, nu-mi vine sa merg si sa le las acolo.Dar din cauza de spate nu le pot lua si chiar daca le iau, n-am unde sa le mai depozitez( si chiar daca as avea unde sa le pun, sa fie aici si nu acolo?), nu le mai prelucrez.

Si uite asa, ba e ceata, ba ploua, ba e prea cald, ba n-am cu cine, ba n-am suficient timp, ba… si stau ca fraierul in casa suparat ca nu ies, ca n-am iesit, ca n-am ce face, ca…

Nu-i virsta de vina ca sint babaciuni mai vechi decit mine care ies pe orice vreme, se plimba, se opresc cind e nevoie si mai merg, se uita aiurea, fac poze sau povestesc cu cineva sau singuri cu aducerile aminte.

E drept ca ultimele iesiri le-am facut impreuna cu mai tineri prieteni care au alt ritm si ori am ramas in urma ori m-am fortat si mi-a fost greu o vreme pina mi-am revenit.

Oare am luat-o pe calea statutului ( sedentarismului) si gasesc scuze si motive sa nu ies, sa nu merg sau e doar intimplarea intimplatoare  si vine si rindul meu?

Ca uite, duminica n-am iesit ca…a trebuit sa mergem la o zi de nastere -prezenta obligatorie- si s-a dus ziua.

Uite ca iar am gasit scuze…

Militieni

Un militian.

Eram in Apuseni la o stina, la popasul de noapte, cind sotiei unui cioban i-a venit vremea sa nasca.

Am tras o alergare de citiva kilometri, apoi cu o bicicleta de la o casa am pedalat pina in comuna sa anunt postasul sa mearga cu brisca (trasura pe doua roti) la stina dupa gravida si la primarie, unde era singurul telefon din zona sa anuntam salvarea.

Dupa ce am terminat am iesit in drum sa ma plimb, sa respir, sa fumez o tigara, cind de la postul de militie a iesit un tinar „plotoner” care, vazind bicicleta m-a intrebat: de ce-ai furat bicicleta, ma pletosule? si mi-a dat un baston peste spate de mi s-au inmuiat picioarele.

Degeaba i-am spus ca n-am furat-o si am incercat sa-i spun ce se intimpla, ca mi-a mai dat un baston peste spate si m-a bagat in arestul militiei.

Dupa ce au ajuns ciobanul si gravida lui si salvarea care i-a preluat, m-a eliberat comentind ca oricum sint un „bandit” daca am parul mare.

L-au batut rau ciobanii si si-a cerut transferul, iar un copil ( nu al meu) imi poarta numele.

Alt militian.

Eram cu Feri soferul intr-o delegatie de aprovizionare, la Tg.Mures.

Am incarcat atit de tare dubita, ca la balansuri se ridica de fata si nu aveam directie.Si a hotarit Feri sa mergem pe cai ocolite spre Cluj, ca daca ne opreste militia il amendeaza si-i ia carnetul.Asa ca am luat-o spre Reghin si de acolo spre Cluj.Era asa o ceata ca de citeva ori am mers pe jos in fata masinii ca sa vedem drumul.

La un moment dat in loc s-o luam la stinga, am mers drept inainte.Adica un  drum care ocoleste pe la Gherla.In zona este un lant de lacuri, crescatorii de pesti si era si mai deasa ceata.Nu-i nici un bai, mergem mai departe.

Feri a adormit la volan si masina luind viteza pe deal in jos a intrat intr-un copac, care s-a rasturnat peste noi.

Am reusit sa ies cu greu dintre crengi si tablarie, dar Feri a ramas incarcerat.Si-atunci, in loc sa stam pina trece cineva pe-acolo sau pina se face dimineata, ne-am hotarit sa merg eu sa caut ajutoare.

Si am mers toata noaptea, pe dealuri, fara sa vad unde merg sau unde sint.Ma durea tot corpul, eram rupt de oboseala, mort de foame.

M-a gasit dimineata un taran haladuind brambura pe dealuri si culegind boabe de porumb din aratura, pe care le mincam cu pofta.

M-a dus cu caruta pina in comuna, la postul de militie.

Eram in comuna Unguras, la aproximativ 20 de km de locul accidentului.

Militianul , un zdrahon mustacios m-a ascultat, mi-a verificat actele si delegatia, apoi mi-a pus apa la incalzit sa ma spal, m-a asezat la masa sa maninc si mi-a asternut patul sa dorm, dupa care a sunat  la militie la Cluj, la mine la intreprindere si cind au venit dupa mine, m-a insotit impreuna cu sotia lui pina la Cluj la spital.

Doctorii au spus ca am umblat asa, brambura pe dealuri, noaptea si pe ceata in urma unui soc posttraumatic.

Cu prima ocazie, impreuna cu Feri , am mers la Unguras sa-l vedem, sa-i multumesc inca o data.

Poza 148

https://fosile.wordpress.com/                                                            Ceata in Cimitirul Central

Poza 41

Capcana umeda

Capcana umeda

Dimineata

Pe Valea Somesului

Pe Valea Somesului

Prima expozitie

Am pornit la patru dimineata pe ceata.Era o asa ceata incit mergeam cu 30-40 km la ora.Eram aproape singur pe sosea si deja ma batea gindul sa ma intorc acasa.

Dar ,oare ,sa ma intorc?

Eram invitat ,prima data ,ca expozant la o expozitie de minerale,flori de mina,fosile si geme, care se tinea la Baia Mare.Problema era ca n-am putut sa merg de la inceput,adica de vineri si nici nu puteam sa stau pina la sfirsit,adica si duminica.

Mi-au spus sa merg totusi.Chiar si citeva ore in atmosfera de acolo justifica drumul.

La Gherla am oprit sa-mi dezmortesc picioarele , sa fumez citeva tigari pe o banca din centrul orasului si sa ma hotarasc daca merg mai departe sau nu.

Era cit se poate de clar ca pe intreaga vale a Somesului este ceata si posibil sa fie si dincolo de Chioar,pina la Baia Mare.Am hotarit sa plec,si pina la iesirea din Gherla,ceata s-a ridicat.

Era o adevarata bucurie sa conduci pe soseaua libera,in ritmuri de blues spre un loc in care erai asteptat cu bucurie.Desi nu conduc repede,mi s-a parut ca am ajuns foarte repede la Baia Mare si am fost preluat in virtejul  pasionatilor,iubitorilor de pietre adunati din toata tara si din Germania,Ungaria,Cehia,Polonia.

Imediat mi-au pus o masa la dispozitie,mi-au adus cafea sau o gustare ,daca doream si asteptau sa scot pe masa ce am adus.

N-aveam multe.Citeva jaspuri din Metaliferi,citeva agate filoniene din Gilaului si lemne silicifiate.

Pe unii ii cunosteam de la expozitiile din Cluj.Cailalti veneau,se prezentau -din Craiova,Bucuresti,Budapesta,Bistrita,Liberec,Munchen,Arad,Oradea.Era un adevarat virtej de chipuri si nume,dar cu totii zimbeau sau rideau in hohote cind vedeau o piatra,sau povestind intimplari de pe la prospectari.

Cind parea ca s-au mai linistit un pic,a venit n neamt la masa mea,s-a prezentat,a luat cite o piatra in mina si cu o lupa le-a studiat in amanunt apoi…m-a luat in brate rizind in hohote  si repetind ceva interogativ.Mi-a tradus cineva ,eram intrebat daca sint slefuite manual.Am raspuns ca da,le slefuiesc manual si iar m-a luat in brate  si m-a pupat pe obraji.

Pe vremea aceea participantii trebuiau sa puna etichete cu  datele specifice exponatului pe care il aveau,iar institutul care-in acest caz Institutul Geologic Baia Mare- gazduia expozitia,elibera Certificate de Autenticitate pentru cei care aveau nevoie de asa ceva.In special pentru straini.Ai nostri cunosteau toate pietrele de pe teritoriul tarii si nu aveau nevoie de astfel de certificate.

In jumatate de ora am ramas fara nici o piatra,dar am primit altele in schimb si am putut sa vizitez expozitia,sa cunosc oamenii,sa stam de vorba,sa ne bucuram ca sintem impreuna.

Dupa-amiaza m-am despartit cu parere de rau de cei pe care abia i-am cunoscut si cu promisiunea ca ne vom reintilni la urmatoarea expozitie,am plecat spre casa.

Aveam o stare speciala,de bine,de bucurie.Ma simteam insotit de toti cei pe care i-am cunoscut,de cei care s-au bucurat de pietrele mele,sau cei care le-au luat acasa la ei.Au luat odata cu ele si o parte din mine si era atit de bine.

La un moment dat,am observat ca in spatele meu,la distanta corecta vine o dubita cu numar de cluj.Nu intentiona sa ma depaseasca,mergind in acelasi ritm cu mine.Ii semnalizam gropile sau orice aparea pe parcurs si am mers asa pina in apropiere de Dej,cind a trecut el inainte.Proceda si el la fel ca mine si era mult mai usor de mers.De obicei,nu intru prin centrul Dejului.Exista o cale de ocolire,dar urmindu-l pe cel cu dubita am traversat centrul,am ajuns pe deal intr-un cartier de blocuri,am ocolit pe citeva stradute si ne-am oprit.

Omul s-a dat jos din masina lui,mi-a spus ca a fost placut sa calatorim impreuna,dar ca el acolo locuieste si nu mai merge mai departe.Pentru a ajunge pe drumul de Cluj sa merg…

Am ris amindoi si mi-am vazut de drum.Mergeam atit de linistit in urma lui,rememorind oamenii pe care i-am cunoscut,pietrele lor,incit nu mi-am dat seama ca cel din fata m-a semnalizat,ca a schimbat directia si ca sint intr-un cartier din Dej.

Ajuns acasa,abia asteptam sa mai pot slefui,sa mai merg pe teren sa caut si sa gasesc pietre.Parca tota aceasta bucurie a mea in preajma si impreuna cu pietrele avea un alt sens alaturi de atitia altii care aveau aceiasi bucurie.