Cu parere de rau

Cu parere de rau constat ca incet, incet mai dispare o traditie frumoasa.

Cea a martisorului.

Mergi la munca, oferi colegelor un martisor, il ia, zice un „multumesc!” din virful buzelor,il trinteste pe masa linga celelalte si-si vede de treaba.N-are importanta ca e unul scump sau ieftin, ca ti-ai luat din timpul tau ca sa te gindesti la ceilalti, sau ca e facut acasa.

E drept ca generatia mea a contribuit la inceputul acestei disparitii.

Cind eram copil primeam si ofeream tuturor.La liceu fiind, deja aveam figuri in freza.Ofeream fetelor- il prindeam de guler ca n-aveam curaj sa-l prindem pe piept.Dar noi nu purtam pentru ca ,cu ajutorul Europei Libere sectiunea de muzica a ajuns la noi zvonul „Hippie” si ne mindream cu niste uriesenii de insemne specifice.Eu am renuntat dupa ce m-am facut de rusine cind n-am stiut ce semnifica.

Dupa ce am aflat ce inseamna Hippie, am pastrat parul mare, cit mai mare, in functie de cum puteam sa il ascundem de profesori si militieni, dar cam atit.Doar ideea de non-comformism, cai in rest nu se potrivea cu nimic din realitatea noastra.

Chiar se intreba ieri sotia mea, citi mai stiu ce este un hornar si ce semnificatie are in diversele traditii?

Pacat ca se pierde  si „martisorul”.

E drept, nici primavara nu mai este ce a fost, ca de altfel restul anotimpurilor, nici oamenii nu mai au timp si chef de „sarbatoriri” nationale, atita timp cit trebuie sa sarbatorim cele multinationale, europene.Ce daca nu ne reprezinta, sarbatorim cu totii!!!!

Sa va fie senin si cald!

 

Ce frumoooos

Se pare ca statul acasa te scoate din obisnuintele …obisnuite.

Am uitat de Miercurea fara cuvinte.Nu-i bai.

Am reusit cu greu sa gasim cadourile de la Mosul.

A fost asa de frumooos…

M-am schimbat de 15 ori pina am gasit,in al treilea magazin,pantalonii pe care a vrut Mosul sa mi-i aduca.Imi venea sa musc si cum intram intr-un magazin cautam cabina sa ma apuc de dezbracat.Dar m-am bucurat tare pentru pantaloni.

Ne-am uitat prin toate standurile pe care le-am intilnit dupa Animall pentru Dumitru,dar n-am gasit.Sper ,totusi,sa gasim si sa-i facem o bucurie.

Am intrat si pe la Lidl,la un magazin deschis cu citeva zile inainte.

Ma rog,tot felul si…uau,Scaner pentru film!

L-am intors pe o parte,l-am intors pe cealalta,m-am uitat la pret-79 de lei,cu reducere.Imi trebuia,dar inca n-aveam numitorul comun.Trebuia sa mai coacem problema.

Ploaie,pe trotuare lunecus,catelul trage de parca ar fi concurs.I-am promis ca daca din cauza ei cad,o bat.

Bradul,cadourile sub el,ne-au colindat aceiasi doi frati de la parter,dar de data asta separat.Fiecare cu cite un prieten.Acelasi Dom,Dom sa inaltam si gata.

Ce frumooos…

N-am auzit colinde pe strazi,nici la noi pe scara,nici n-am vazut colindatori.

E drept nici noi n-am fost decit pe la mama si,repede acasa.

Prietenii nostri n-au acum masina si n-au chef sa circule cu troleul.Noi avem masina,dar n-avem chef de excursii in capatul celalalt al orasului .

Cind s-a deschis am mers la Lidl sa iau scanerul.

Nu mai este.

Aha!

Si nici la celelalte magazine Lidl din oras.

Ce fain!

In rest,pe acasa,la TV nu mai mult de 10 minute pe un program-sa avem timp sa ne informam.

Somn,plimbari cu catelul pe lunecus si ploaie

Ce frumooos!

Si in urma cu 30 de ani,de Craciun ploua si era polei.Dar noi aveam chef de plimbare pe lunecus,prin ploaie.Rideam tinindu-ne de mina si cazind impreuna.

Ei,de miine o luam de la capat.Gata odihna!

Eu nu,ca  ne-a dat-din zilele noastre de concediu- pina in 7 ianuarie.

Ce frumooos!

 

Pasiuni

Destul de des am fost preocupat  de tot felul de chestii care mi s-au parut interesante,dar nu intotdeauna le-am putut tine intr-o colectie a mea.In copilarie,am gasit si eu ca si alti copii si adulti o gramada de vestigii preistorice.Acestea au ajuns toate la muzeul orasului.Am mai strins tot felul de crengute si radacini,dar le puteam depozita numai in pivnita si cind am plecat (toata familia) ,au ramas acolo.Cind s-a dragat lacul din cartierul Gheorgheni am adunat o gramada de monede vechi.Mai am citeva,dar nu m-a pasionat intr-atit incit sa continui a aduna monede.Am incercat si cu timbrele.Cumparam plicuri de la chioscurile de ziare.Plicuri de doi lei,de trei lei sau de cinci lei,care contineau timbre amestecate.Apoi am fost la Filatelie,mi-a aratat cineva ce inseamna timbrele,dar totul se rezuma (as am inteles eu) la a cumpara si a le tine ascunse in clasoare.

Am adunat cu prietenul meu chei.Chei de usi,de lacate,de porti.Aveam un perete acoperit in totalitate cu chei.Le cautam pe la vecini-trebuia sa facem curat si ordine prin magazii si primeam tot ce credeam noi ca ne-ar trebui.Mergeam pe Oser (tirg de vechituri) si cumparam.Le spalam,le curatam,le slefuiam pina aratau ca noi.Dar totul a inceput sa  se termine cind au inceput prietenii si cunostintele sa ne aduca chei cu galeata.Nu mai incapeam de chei,nu le mai cautam noi,nu mai aveam bucuria gasirii lor,a prelucrarii (curatarii) si le-am dat jos de pe perete in citeva galeti…si probabil mai sint inca acolo,in pamint,in gradina casei prietenului meu.

Cartile,adunate toata viata,cind n-am mai incaput de ele,cind nu mai aveam unde sa ne punem lucrurile,s-au dus.O parte la romanii din Ucraina,o parte la toti prietenii cu copii ,iar o alta parte  la Anticariat.Mi-am pastrat citeva.

Muzica,la fel cind n-am mai incaput in casa de discuri,benzi,casete cu greu am hotarit sa le dau.Le-am dat unui prieten din Lupeni.Cu ce mai avea si el putea populariza muzica in Valea Jiului,la radio.Am umplut „dacia” cu 400 de benzi si i le-am dus .Mi-au ramas citeva din primele mele benzi,inregistrate prin 1968 pe benzi BASF de 360 m,mono,pe patru piste,un mag care poate ca inca mai functioneaza,citeva discuri cu muzica clasica si un picup cu doza electromagnetica.Toate undeva,intr-o magazie.

Foto.Prin clasa a cincea am vazut la un coleg de clasa un laborator foto si de atunci am inceput si eu cu fotografia.Inca mai fac.

Drumetia si muntele mi-au fost la indemina toata viata si sper sa-mi mai fie inca.

Au mai fost si altele,dar de mai mica anvergura.Ultima pasiune sint pietrele,insa in toate cazurile,daca am putut sa ma implic,sa caut,sa gasesc,sa prelucrez daca este cazul si apoi sa le arat si altora am considerat ca merita sa-mi iau din timpul meu liber.Daca nu,s-au pierdut.Ideea de a cumpara si de a tine ascuns,doar pentru mine nu m-a incintat niciodata.

De carti si de benzi m-am despartit cu greu.Mi s-au rupt din inima,dar avind in vedere ca nu le duc cu mine in mormint si nici n-am la cine sa le las ,mai bine sa se bucure cit mai multi de ele decit sa le arunce cineva,dupa ce nu voi mai fi.

La fel si cu pietrele acum.Pe unele le-am facut si le fac cadou.Pe alte le le vind.Dar alaturi de fiecare piatra vinduta am pus si altele cadou.Iar cele care nu-si vor gasi prieteni se vor reintoarce in pamint.