Ultima livadă

Pe dealurile din jurul Clujului erau livezi.O compensație verde la poluarea industrială,plămînii orașului și zonei.

Da, erau, pentru că acum mai este numai o parte din ultima livadă.

Cea dintre Valea Chintăului și Popești nu mai există decît sub formă de mici insule rămase printre case și vile.

De fapt, ce s-a întîmplat?

Păi, dragii nostri tărani din satele din apropierea orașului și-au redobîndit proprietățile.

Pe vremuri erau țărani numai pe jumătate.Adică, locuind la cel mult 20 de minute de oraș, munceau în fabrici și uzine, dar figurau ca țărani în localitățile lor.Nu pentru a munci cîmpul, pentru că tractoarele arau, semănătoarele semănau, iar elevii, studenții și armata culegeau recoltele.Normal că ei figurînd ca țărani, primeau niște drepturi de recoltă.

Dealurile din jurul Clujului erau pustii, căci proprietarii nu creșteau atîtea animale, încît să exploateze finețele care erau productive.Pentru că unele din ele nu prea erau.Si-atunci soluția a fost să se facă livezi.Nu știu dacă au fost despăgubiți sau dacă au primit cote pentru exproprieri, dar s-a depus multă muncă pentru aceste livezi, iar dealurile au devenit productive.

După Revoluție, normal că s-au înghesuit toți să-si redobîndească proprietățile.Nu pentru a munci, pentru a întreține livezile, ci pentru a le parcela  și vinde .N-are importanță ce și cît s-a investit acolo, că doar nu din banii lor s-au făcut investițiile.

A mai rămas o parte din livada de pe Feleac care , încă  mai arată așa:

https://fosile.wordpress.com/Meri înfloriți, cam neîngrijiți, cu multe crengi  uscate, iarbă grasă și  încă curată,izvoare nepoluate

https://fosile.wordpress.com/susurînd lin .O oază de liniste, de culoare, de miros de flori.

Dar,

https://fosile.wordpress.com/se defrișează pentru încă o cabană sau vilă.

Parcele mici, de 500 de metri patrați.Cit să-ți faci o casă ( dacă o vrei mai mare, n-ai decît să construiești pe verticală) și loc să-ți parchezi mașina, dacă nu ți-ai făcut parcare subterană.

Are și vedere la oraș,

https://fosile.wordpress.com/Dispare incet și această ultimă livadă.

Interesant că, deși zic edilii că populația orasului n-a crescut deloc, s-au construit cinci sau șase  cartiere noi și se construiește în continuare și în jur și prin oraș, prin vechile cartiere  de case.

Mai rămîne ceva pentru urmași?

https://fosile.wordpress.com/

Necunoscuta de la Diham

Era pe la sfirsitul anilor ’70.

Ma intorceam dintr-o lunga drumetie prin Bucegi si m-am oprit la Diham pentru, macar o noapte de odihna intr-un pat.Ca mi s-au scrijelit oasele de atita dormit pe pietre si lemne.

Stateam de vorba cu cabanierul, domnul Radulescu, caruia i-am fost predat pe inventar de fostul cabanier-n-o sa stiu niciodata cum il chema, Corsa,Corsat, Cosat- si care m-a preluat cu bucurie.

Era un grup mare de tineri insotiti de instructori sau profesori care faceau un zgomot infernatl.Rideau, tropaiau, cintau, ce mai se distrau de minune fericiti ca sint la munte.

Intentionam sa-mi las ranita la cabana si in ziua urmatoare sa merg pina la Piatra Arsa sa duc un plic de la un drumar intilnit pe unde am umblat.

La o masa, linga noi, era o tinara care venise cu grupul, dar care statea singura si auzind ca merg la Piatra Arsa m-a intrebat daca o iau si pe ea.

Normal ca n-a fost nici o problema, daca sint de acord si insotitorii lor.

Dimineata, un instructor mi-a luat datele din buletin, cabanierul a garantat pentru mine, iar fata trebuia sa astepte grupul la Piatra Arsa, de unde sa mearga impreuna cu ei mai departe.

Era tare tacuta, suparata parca pe lumea intreaga.

Tunsa scurt, baieteste, frumoasa, dar atit de suparata, i-am zis ca pot sa tac un secol linga ea, daca o deranjeaza sa vorbesc si-am pornit la drum.

Normal ca din tacere in tacere ii mai aratam o floare, o piatra, un copac sau pasarea ce parea ca zboara jur-imprejurul unui nor minuscul uitat pe seninul cerului.

Nu era nici o graba si mai stateam la o tigara, la odihna cind mi se parea ca a obosit sau ii mai luam rucsacul sa poata respira liber.

I-am zis ca e mai frumos imprejurul in prezenta ei.Nu m-a bagat in seama, doar si-a ridicat o sprinceana.

Am insistat zicindu-i ca , la fel cum o poiana cu flori e mai frumoasa in lumina calda a soarelui, la fel tot ce ne inconjoara  e ca o armonie muzicala datorita ei.Si alte asemenea, dar doar asa, din cind in cind, sa reusesc sa-i fur cite un zimbet.

Normal ca o vedeam ca pe o fata.Normal  ca ii vedeam formele, atit cit se ghiceau, dar fara conotatii sexuale.Doar apreciere, admiratie si  acea bucurie a baiatului in prezenta unei fete , care e si frumoasa.

Nu parea ca o intereseaza nimic de jur imprejur, macar ca e atit de frumos totul.

Parca s-a luminat un pic cind i-am aratat „dantura” Morarului.

Eh, nu-i bai.Am tacut impreuna bucurindu-ne doar  de fosnetul ierbii, de  sunetul pasilor, de acea liniste plina de sunete a padurii, a muntelui.

La Piatra Arsa am stat pina a ajuns grupul cu care era fata si dupa ce am predat plicul am stat de vorba cu un grup de cataratori care-si cautau un om de baza-toti voiau sa fie cap de coarda macar o data, dar n-aveau baza-pe Coltii Morarului.

Am fost de acord si am chemat-o si pe fata, dar n-a vrut sa vina desi insotitorul lor ar fi fost de acord, urmind sa o  duc inapoi la Diham.

M-a strins in brate, m-a pupat pe obraz si plecat repede cu ochii in lacrimi.

Dupa vreo trei zile , cind am ajuns la Diham, cabanierul mi-a dat un  servetel pe care era scris     ” Multumesc! A.” si mi-a spus ca fata s-a aruncat de pe stinci.

Poate, daca as fi insistat sa vina cu mine, acum ar scrie si citi bloguri, le-ar povesti nepotilor cum a cunoscut un pletos in Bucegi.

Poate…

In anul urmator am pierdut si eu pe cineva drag si mi-am ingropat durerea la Diham.De atunci n-am mai fost in Bucegi.

Ii raspund unui Daniel

La un comentariu la BucegiNatura2000,http://buceginatura2000.wordpress.com/2014/01/28/aseara-ursul-a-atacat-un-angajat-al-cabanei-padina/#comment-16886, un Daniel, mare iubitor de animale m-a pus la punct.Si poate are dreptate.

Tu mi-ai dat ca exemplu Alasca, eu o sa-ti dau ca exemplu Romania.

Stii, Daniel, in urma cu 30-40 de ani ,cind faceam si eu excursii prin Bucegi, eram, poate 10 sau 20 de excursionisti  in tot masivul, in toti muntii aia.

Acum, la fiecare sfirsit de saptamina vin mii, bara la bara, bara la bara.Si astia bocane, urla,pun muzica,misuna peste tot,calca in picioare, etc.

In loc sa stea ursul pe cur si sa se scarpine lenes in ciripit de pasari si susur de ape, aude muzici (oricit ar fi de bune, pentru ei e tot zgomot), urlete, masini turate, mirosuri de prajeli, de gaze de esapament, de picioare.I se culeg ciupercile, zmeura, murea, fructele padurete, i se pescuiesc pestii …

Desi populatia tarii a scazut,  suprafata constuita a crescut.Pe toate vaile, prin toate padurile, pe toti muntii s-au construit case si casute, cabane si cabanute, vile si vilute si blocuri.Iar pentru asta s-a distrus flora din zona respectiva, iar fauna a trebuit sa se retraga.Asta inseamna ca arealul animalelor a scazut si daca se mai si inmultesc peste masura, teritoriile  proprii se vor micsora.Daca mai tinem cont ca oriunde vor incerca sa mearga vor intilni carari ( nu ale lor), drumuri si sosele unde nenumarati Daniel-i, mari iubitori de animale, ii vor hartui sa-i fotografieze sau le vor da biscuiti, acestia ( vorbim de ursi,in special) s-ar putea sa mai doreasca biscuiti de la tine si daca te intilneste in padure.Iar daca nu-i dai, sa-ti traga o laba cu ghearele lui de 10 cm.Si atunci se intimpla , cum deja (din pacate) ne-am obisnuit.Nenumarati vor incepe sa ucida in drepta si-n stinga tot ce misca, cu arma, cu sapa, cu pietre.Vor ucide ciinii, care s-au salbaticit tot datorita oamenilor, caii din delta, etc.

Ursul, fiind virf trofic, daca se inmulteste prea mult, va afecta intreg lantul trofic de care apartine.Vor suferi toate celelalte animalele, chiar daca tu, Daniel, le iubesti atit de mult.

Da, Daniel, mi-e frica.

Mi-e frica de tine si alde tine care , presupun ca habar nu ai de echilibru cinegetic, esti doct si iti dai cu parerea si poate mai si esti prin diverse functii (Doamne feri!).

Mi-e frica de oameni, nu de animale.