Locuri speciale

Si Adrian:https://buceginatura2000.wordpress.com/ si Bolovanul:http://www.unbolovan.com/ au vorbit despre Stincile Sfinta Ana.

In plimbarile mele prin Bucegi am ajuns si eu de citeva ori acolo.

Sincer sa fiu, pe vremea aia nu ma interesa religia si nici nu-mi amintesc sa fi vazut vreo icoana.Poate si din cauza faptului ca de cite ori am fost vegetatia acoperea aproape in totalitate baza stincilor.

Nici de inscriptii nu eram preocupat pentru ca am vazut tot felul de la cruci „sculptate” cu cutitul in scoarta de copaci pina la: Betty+ Nelu=Love

Un nene-Nenea Vasile- muntean si padurean din Apuseni, cu care am cutreierat citeva veri mi-a zis , printre multe altele ca pe munte sint multe locuri mai speciale.Si asta din cauza faptului ca muntele este leaganul vietii.El a dat omului si de mincare si l-a si aparat.Dupa ce omul a invatat sa respecte muntele a stiut sa mearga si la cimpie si in toate celelalte zone de pe planeta.

Prin locurile mai speciale poti sa treci cu veselie , prin altele poti sa simti ceva deosebit si chiar daca nu-ti explici in ce consta deosebitul te poti simti bine.Dar sint si multe locuri in care te simti in nesiguranta, parca te urmareste cineva, ceva, simti niste energii, zicem noi acum,care te nelinistesc.In aceste locuri ai doua alternative.Ori pleci repede de acolo si nu te mai intorci ori te opresti , stai mai mult timp , incercind sa te integrezi si aratind respect.Nu respectul asa cum ni se pare noua ca ar trebui aratat , ci asa cum il cere acel loc.

Prima data cind am ajuns la stincile Sf.Ana eram cu un catarator care n-avea altceva in cap decit catarare, escalada, corzi si scarite.

Normal ca si eu  ma distram la fel, dar acolo  pur si simplu n-am vrut.Vroiam doar sa stau in liniste si sa ascult rasuflarea muntelui .

Mi-am amintit de vorbele lui nenea Vasile si am hotarit sa stau citeva zile.

Sa fie clar ca nici preotii, nici calugarii, nici pustnicii nu aleg calea asta pentru mine, pentru tine sau pentru noi.O aleg pentru ei insisi.Iar pustnicii, in mod special pentru a -si face ordine in viata si mai ales, in suflet.

In functie de cit de bine reusesc, ramin urme in locul in care au stat, in care s-au nevoit, in care s-au rugat si si-au inaltat sufletul.

Aceste urme le simtim cind trecem sau cind stam acolo.

A arata respect locului inseamna sa incerci sa te identifici cu mediul, cu starea, sa fii curat sufleteste.

Dupa cele citeva zile , oriunde am mers m-am simtit ca acasa, imprejurul- de la frunza la fiara- fiindu-mi prieten.

Tirziu am aflat ca acolo a fost schit, ca a adapostit pustnici si calugari.

Cadourile muntelui

Era tot prin august si ma idreptam spre o gara de unde sa merg acasa.

Pe vremea aceea nu erau prea multi turisti nici macar la sfirsit de saptamina asa ca toti muntii erau numai ai mei.

Eram fericit.

Acea fericire care da pe dinafara.Care te face sa sari intr-un picior, sa te dai peste cap, sa te tavalesti prin iarba si sa cinti, ceea ce chiar faceam.

Interpretam In a gadda da vida a lui Iron Buterfly.

Adica asta:

Adica, mai bine zis o urlam din toata inima si interpretam, pe rind, fiecare instrument.

Doar eram singur, la intoarcere.

De obicei, camaradul meu de drumetie, programa totul in amanunt, dar de data asta nu l-am mai lasat.

Ca doar nu ne cronometreaza nimeni, facem ce vrem si daca nu este nici un loc la  cabana ( ceea ce era exclus) punem sacii in fata receptiei si nu cred ca o sa ne dea afara,

Si-atunci unde mergem? m-a intrebat Valentin.

Incolo! i-am raspuns, aratind o directie oarecare.

Si-asa am pornit pe munte fara marcaje, fara trasee, doar noi si imprejurul.

Am facut catarare pe Colti, cu doi alpinisti din Cehia.

Ei vorbeau ceha si o rupeau in germana, iar noi vorbeam romana si o rupeam in franceza.

Ne-am inteles perfect.Ne-a batut vintul pe stinca, am atirnat in corzi si ne-am leganat, ne-am impartit mincarea pe virf cu tot imprejurul la picioarele noastre.

Asta da, a fost un cadou!

Intr-o alta zi, la o stina, ne-am intrecut cu ciobanii la aruncat bitele- erau foarte buni si reuseau sa loveasca tinta de la mare distanta-, m-am hirjonit si tavalit cu ciinii pina au scos limba de-un cot, i-am ajutat cu oile si-apoi ne-am umflat de mamaliga cu lapte.

Am adormit la picioarele stelelor, iar linistea era tulburata doar de hamaiturile de control ale ciinlor.

Si-asta a fost un cadou!

Dupa o drumetie in zig-zag, cind incolo, cind incoace, ne cautam un loc mai ferit de campare pentru noapte pentru ca se pregatea de ploaie.

Mergind pe linga o stinca, vad la o inaltime de cam 10 m o grota.

Interesant, daca am fi venit din alta directie n-am fi vazut-o, din cauza orientarii stincii.

Am urcat si am gasit o grota de vreo 10 m lungime, trei latime si trei inaltime.

Erau inscriptii vechi, crestine si poate si mai vechi.

Nici nu puteam spera un mai bun loc pentru noapte si ploaie.

Era o atmosfera speciala acolo.Linistea totala tulburata doar in zona intrarii de zgomotul monoton al ploii.

Era, cumva, cald si bine.Era , parca si un miros special, placut, care te indemna la odihna, la meditatie, la rugaciune.

Am dormit ca doi prunci proaspat scaldati, inconjurati de ingeri si ne-am trezit dimineata zimbind fericiti, mai frumosi parca, mai tineri parca, mai puternici.

Asta a fost un alt cadou.

Ne-am catarat prin copaci, ne-am umbrit prin paduri, ne-am scaldat, urlind la raceala apei, prin piraie sau am mai trecut pe la cite o cabana doar sa-i salutam pe cabanieri si sa mai vada si ei chip de om.

Si cum spuneam, mergeam, sarind intr-un picior, urlind  „In a gadda da vida” si cam cind ma pregateam sa ” interpretez” soloul de baterie aud doua  chiote puternice.I-am raspuns fluierind din degete =salut!

A continuat cu trei chiote= pericol.

Apoi cu patru chiote= accident.

I-am raspuns cu cinci fluieraturi= vin dupa tine.

Si a continuat sa tipe din cind in cind ca sa-l pot repera.

Nu stiu daca se mai practica acest tip de semnale.

L-am gasit  intr-o ripa, sub o saritoare cu o glezna cit o lebenita si zdrelit rau la o mina.

Era extenuat de durere, lesinat de sete , topit de soare si inghetat de frig dupa o noapte si doua zile.Nici nu mai spera sa fie gasit de cineva si nici nu putea sa treaca de saritoare, chiar daca nu era mare.

I-am dat apa, o conserva de fasole cu cirnat, i-am pansat mina si i-am legat strins glezna.Dar n-aveam cum sa-l scot de acolo.La ,cel putin, suta lui de kilograme, nu-l puteam duce in spate pina sus.Nici sa-l imping, nici sa-l trag.

Solutia era sa merg dupa ajutoare.

In apropiere, cam la doua-trei ore de alergat  era un obiectiv militar, asa ca am pornit in goana sa caut soldati.

Cind am intilnit o patrula simteam ca-mi dau sufletul.

M-au legitimat, au anuntat prin statie si-apoi am pornit impreuna inapoi.

Omul a fost salvat, soldatii din patrula au primit permisie si au fost mentionati intr-un articol  din revista armatei „Pentru patrie”, iar eu  de cite ori am mai fost pe acolo, am primit permis ca sa pot circula  prin zona aflata sub control militar.

Asta a fost un alt cadou.

 

 

Prin ’72

Imi scrie Valentin-tovarasul meu de drumetii din Bucegi- ca s-au omologat noi trasee de alpinism.Pe vremea aceea era destul de greu si cu telefoanele , asa ca functionau scrisorile prin posta.

Am studiat materialul din revista Sport si tehnica si i-am amintit ca si noi am fost pe acolo.

Da, dar nici unul nu sintem „maestru al sportului” si nici n-am publicat intr-o revista de specialitate.

Oricum, materialul era foarte bine expus, cu amanunte care sa-i poata ajuta si pe nespecialisti.

Adrian,http://buceginatura2000.wordpress.com/ , daca poti citi articolul, se mai potriveste ceva cu ce este acum?

Normal ca am mai fost si noi prin zona.

In acel an Valentin n-a putut veni si mi-a recomandat un alt tovaras de drumetie.

Mai oameni buni, pe munte , cind drumetesc imi place sa povestesc, dar imi place cel mai mult sa tac.Sa simt fiecare schimbare de temperatura, de lumina, sa aud (acum mai putin, ca-s cam surd) fiecare sunet, fiecare miscare si, mai ales sa pot sa vad tot ce se intimpla in jurul meu.Ori, cind cineva vorbeste fara intrerupere, te mai si atentioneaza, s-a dus toata distractia, toata concentrarea, toata integrarea in natura, in mediu.

Puteam sa stau ore linga o stinca peste care sare apa, sa urmaresc stropii in culorile lasate de soare sau de umbre.Sa nu mai spun de cascade.

N-am mers niciodata pe munte doar ca sa imi trec in palmares ca am fost si acolo si acolo si acolo.

Am mers sa vad muntele, sa-l simt, sa ma incarc cu energiile lui, sa primesc , cit merit, din cunoasterea acelui munte, sa ma botez cu apele lui cristaline, sa ma bucur de sunetul, „vorba” padurilor lui.

Nu cu oricine poti merge pe munte.Nici macar la o drumetie obisnuita.Trebuie sa poti sa simti la fel, sa vezi la fel, sa…rizi la aceleasi bancuri.

Ori acest nou tovaras de drum vorbea fara intrerupere.Nu ma interesau nici ultimele stiri din Predeal- toate plecarile mele au inceput din Predeal-, nici cine a mai fost pe la Piriul Rece, nici altele.Asa ca, a doua zi ne-am despartit.Fara suparare, ne-am continuat drumul pe alte rute.

https://fosile.wordpress.com/

Capitolul Bucegi

Ii datorez asta lui Adrian http://buceginatura2000.wordpress.com/

Dupa ce am intrat la liceu trebuia sa-mi implinesc un vis: Bucegii. Dar niciunul din  colegii sau prietenii din noua gasca n-avea astfel de pasiuni.

M-am pregatit cum trebe: bocanci usori de Clujana- m-a invatat un tabacar sa-i las o zi in urina de vaca, apoi sa-i dau cu slanina pe toate fetele si pe talpa ( talpa si toc din piele) si dupa ce se zvinta sa-i dau bine cu crema peste tot ( asa se inmoaie pielea, ca parca ai avea tenisi in picioare nu bocanci)- la care le-am pus bombeu de metal ( daca pica o piatra pe picior nu-mi zdrobeste degetele) placheu pe fata si placheu potcoava pe toc, rucsac, schimburi si ceva conserve.

Am coborit din tren la Predeal.In gara mi-a zis un nene sa merg la Piriul Rece, ca acolo sigur gasesc pe cineva cu care sa fac drumetie.

Am mai intrebat si-am fost trimis la un bar unde un tinar locotenent de la Vinatorii de Munte din Predeal chinuia un compot de ananas in speranta ca va avea cu cine sa mearga pe munte peste o zi cind intra in concediu.

Valentin Crisescu, unul din marii -zic eu- bucegisti si montaniarzi din tara.

M-a intrebat ce vreau sa fac, catarare sau drumetie.

I-am zis ca vreau sa cunosc Bucegii.

Chiar daca eram mult mai tinar decit el, chiar daca eram slab ca o nuia,mi-a zis: Hai!

Si am batut impreuna Bucegii in lung si in lat.Am cotrobait prin toate vagaunele, ne-am catarat, am drumetit, ne-am distrat si am visat.

Zece ani, cu fiecare ocazie, in orice anotimp, am luat Bucegii in picioare.Degeaba imi spunea denumiri, altitudini,etc. ca pe mine nu ma interesa.Nu vreau sa-mi fac harta,ii spuneam.Odata ce am fost intr-un loc, voi sti sa ajung oricind.

Toamna, primavara si vara nu ajungeam pe la cabane.Campam pe- in munte.

In toti acesti zece ani n-am intilnit niciodata ursul.Nu zic ca nu erau, dar eu n-am vazut.

L-am dus si eu pe Vali  in Trascau, pe Vladeasa si dupa ce a fost mutat la o unitate din nordul tarii, am facut impreuna Rodnele.

Intre timp s-a casatorit si drumurile noastre s-au despartit.

La sfirsitul anilor ’70, dupa cutremur, intr-o iarna  grea am incheiat capitolul Bucegi in preajma Cabanei Diham.Si de atunci n-am mai fost.

Am fost indragostit de Costila si de Coltii Morarului.

Am avut si experiente mai ciudate pe care s-ar putea sa le povestesc odata.Sau nu?

Toti muntii sint frumosi.N-as putea spune ca un masiv sau altul este mai frumos, dar Bucegii sint speciali si merita vazuti.Dar nu din tren, nu din masina, nu din telecabina, ci de jos, pe propriile picioare.Sa-i mirosi florile, sa-i asculti piraiele sau cascadele, sa-l cuprinzi cu bratele si sa-i adormi la piept.

Oameni buni, mergeti pe jos!

Nu stiu daca pe mare se poate merge pe jos, dar in rest stiu sigur ca se poate. Si merita mers pentru fiecare floare, fiecare copac, fiecare forma de relief din imprejur si toate, absolut toate ne dau cite ceva.

 

Ii raspund unui Daniel

La un comentariu la BucegiNatura2000,http://buceginatura2000.wordpress.com/2014/01/28/aseara-ursul-a-atacat-un-angajat-al-cabanei-padina/#comment-16886, un Daniel, mare iubitor de animale m-a pus la punct.Si poate are dreptate.

Tu mi-ai dat ca exemplu Alasca, eu o sa-ti dau ca exemplu Romania.

Stii, Daniel, in urma cu 30-40 de ani ,cind faceam si eu excursii prin Bucegi, eram, poate 10 sau 20 de excursionisti  in tot masivul, in toti muntii aia.

Acum, la fiecare sfirsit de saptamina vin mii, bara la bara, bara la bara.Si astia bocane, urla,pun muzica,misuna peste tot,calca in picioare, etc.

In loc sa stea ursul pe cur si sa se scarpine lenes in ciripit de pasari si susur de ape, aude muzici (oricit ar fi de bune, pentru ei e tot zgomot), urlete, masini turate, mirosuri de prajeli, de gaze de esapament, de picioare.I se culeg ciupercile, zmeura, murea, fructele padurete, i se pescuiesc pestii …

Desi populatia tarii a scazut,  suprafata constuita a crescut.Pe toate vaile, prin toate padurile, pe toti muntii s-au construit case si casute, cabane si cabanute, vile si vilute si blocuri.Iar pentru asta s-a distrus flora din zona respectiva, iar fauna a trebuit sa se retraga.Asta inseamna ca arealul animalelor a scazut si daca se mai si inmultesc peste masura, teritoriile  proprii se vor micsora.Daca mai tinem cont ca oriunde vor incerca sa mearga vor intilni carari ( nu ale lor), drumuri si sosele unde nenumarati Daniel-i, mari iubitori de animale, ii vor hartui sa-i fotografieze sau le vor da biscuiti, acestia ( vorbim de ursi,in special) s-ar putea sa mai doreasca biscuiti de la tine si daca te intilneste in padure.Iar daca nu-i dai, sa-ti traga o laba cu ghearele lui de 10 cm.Si atunci se intimpla , cum deja (din pacate) ne-am obisnuit.Nenumarati vor incepe sa ucida in drepta si-n stinga tot ce misca, cu arma, cu sapa, cu pietre.Vor ucide ciinii, care s-au salbaticit tot datorita oamenilor, caii din delta, etc.

Ursul, fiind virf trofic, daca se inmulteste prea mult, va afecta intreg lantul trofic de care apartine.Vor suferi toate celelalte animalele, chiar daca tu, Daniel, le iubesti atit de mult.

Da, Daniel, mi-e frica.

Mi-e frica de tine si alde tine care , presupun ca habar nu ai de echilibru cinegetic, esti doct si iti dai cu parerea si poate mai si esti prin diverse functii (Doamne feri!).

Mi-e frica de oameni, nu de animale.