Refugiul

Era pe vremea cînd mă fleduream prin Bucegi.Aveam un cunoscut, OJT-ist din Predeal, pe care l-am cunoscut la Cluj şi căruia i-am arătat Trascăul.Crişan Alexandru,la vreo 45 de ani pe atunci, necăsătorit, era cel mai indicat pentru munca la OJT,căci iubea muntele .Mai trăgeam de timp împreună prin Predeal, pe la Pîrîul Rece sau la Sanatoriu cînd era vreme rea nu se ştie pentru cît timp.Nu odată ne-am dus la Sanatoriu să jucăm biliard.Era acolo un biliard de tip carambol, cu trei bile la care ne chinuiam să-l învingem pe doctorul Ulici, un doctor care a ajutat nenumăraţi să redevină…aproape normali.Vorbesc aici în special despre cei care au suferit la cutremur.Că nu poţi rămîne sănătos după ce ţi-ai pierdut întreaga familie sau ai stat ore sau zile sub dărîmături.Si pe mine m-a ajutat să-mi recapăt o parte din somn.După ce m-a învăţat cîteva proceduri am ajuns să dorm, cu timpul, chiar şi 4 ore la 24.Chestie de autosugestie.

M-a întrebat dl.Crişan dacă îl ajut să repare nişte refugii.Avea în plan pe cel de pe Coştila, dar urma să găsească ceva modalităţi mecanice pentru a duce materialele de construcţii necesare pînă sus.Aşa că, a zis că a tras un chef straşnic la un refugiu din Baiului şi a constatat că necesită reparaţii.

Ne-am pornit la drum, urmînd să ne aducă omul tocmit scînduri, cîlţi, bitum, cuie , cazan şi sculele necesare.

Ne-am distrat o săptămînă înlocuind scînduri, umplînd cu cîlti înmuiaţi în bitum toate crăpăturile, reparînd.A adus şi faşe, atele, spirt, rivanol, aspirine şi piramidoane,vată.Ce mai, o întreagă trusă sanitară specifică diverselor traumatisme pe care le poţi avea pe munte şi a mai adus şi 10 conserve chinezeşti de şuncă şi pîine uscată  pe care dacă o uzi bine si o bagi în cuptor devine moale şi proaspătă de parcă atunci a fost făcută, să fie că vine iarna şi…Era la refugiu şi un frigider Fram.Oare cum naiba l-or fi adus că era extraordinar de greu.Nu era curent la refugiu, dar Framul se închidea ermetic şi avea clanţă, aşa că se puteau pune în el o grămadă de chestii la care nu era bine să ajungă umezeala.

De-a lungul săptămînii ne-au mai ajutat şi alti drumari în trecere pe acolo ba la tăiat lemne şi depozitat, ba la vopsit sau lăcuit, şi la tot ce mai trebuia făcut.Fără figuri, fără discuţii, toţi puneau mîna la lucru ştiind ce înseamnă un refugiu uscat, cu ceva hrană şi medicamente şi, mai ales, cu posibilitatea de a te încălzi, a-ţi usca hainele şi  echipamentul şi a te odihni.

Oricum, cu toate că  era pe vremea comunismului era mult mai mulţi cei care aveau grijă ca turismul să fie de calitate, indiferent că erau din domeniu sau nu.

Dl Crişan a fost primul om pe care l-am văzut folosind hamacul pe munte.

Pe banii şi timpul lui dl.Crişan a reparat şi întreţinut multe refugii din Bucegi.

Cred că acum se  leagănă în hamac pe piscuri  de lumină.

 

 

Ispita

Pe vremuri ( prin tinereţe ) nu prea le aveam cu religia.Exceptînd faptul că imi plăceau bisericile, în special cînd erau goale, nu frecventam.Pe preoţi sau călugări îi tratam ca şi pe orice alt om obişnuit.

Mă flenduream ( umblam brambura ) prin Bucegi şi la o pauză de masă s-au oprit lîngă mine pentru ceva lămuriri doi preoţi sau călugări.Unul bătrîn şi unul cam de vîrsta mea.

I-am poftit la masă.Si-au scos şi ei ce aveau şi am mîncat împreună.Normal că le-am dat indicaţiile pe care le ştiam şi după ce am strîns mi-am aprins o ţigară.

Cel tînăr a sărit ca ars spunînd să sting ţigara, că îl ispitesc.

Măi băiatule, ispita e în tine.

Si i-am dat un exemplu, cum am văzut prin filme, că n-aveam de unde să ştiu.Călugăriţele care îngrijesc bolnavi, care trebuie să le schimbe bandajele sau să-i spele pe tot corpul nu par a fi ispitite de ce văd sau ating.Işi fac treaba şi trec la următorul.

Rezolvă-ţi tu problemele cu sine şi  nu vei mai fi ispitit la vederea unui fumător sau a unei femei mai puţin îmbrăcate ( era moda mini ).

Dacă mi-e foame şi am ce, mănînc.Dacă nu mi-e foame sau din diverse motive nu vreau , poţi să stai în freză că nu-mi faci poftă.

Au plecat.Bătrînul zimbind m-a binecuvîntat ( cred) , dar tînărul  a plecat fără să salute, vorbind în barbă încruntat, nervos.

 

 

Bătrînul

De-a lungul timpului am avut tot felul de îndrumători care m-au ajutat să răzbesc.

Pe unul din aceşti îndrumători  l-am întîlnit numai în Bucegi, dar mi-a fost de mare ajutor.Si se pare că nu numai mie.

Eram a doua oară în Bucegi şi urma să merg de la Cabana Caraiman spre Piatra Arsă.

Bineînţeles că nu pe rutele normale, că aşa erau eu pe vremea aceea, mergeam cam direct, să întîlnesc cît mai puţini oameni, să mă pot bucura de munte, de împrejur.

Nu-i vorbă, că nu era circulaţia care e acum pe acolo.Chiar pe traseele consacrate se putea să nu întîlneşti pe nimeni cîte o săptămînă.

La Piatra Arsă trebuia să mă întilnesc cu tovarăşul meu de drumeţii.

Nu mai aveam mult cînd mi-am dat seama că mi-am uitat buletinul la Caraiman.No, ăsta-i bai.Că, avînd părul mare toţi miliţienii voiau să mă cunoască şi mă legitimau.Or, dacă n-aveam buletin la mine riscam să-mi petrec vacanţa prin vreo secţie de miliţie.

Normal că m-am întors.

Iniţial vremea a fost foarte bună, dar se acoperea cerul , muntele cu nori că abia vedeam la cîţiva metri.Eram pe la Jepi, iar alternativele nu prea erau plăcute.Adică într-o parte ceva abrupt fără vegetaţie, cu înclinare mare, iar pe cealaltă latură tot cu înclinare mare stîncăraie.

No, ceva mai atent mergeam fluierînd cînd în faţa mea, prin negura norilor lăsaţi pe fata muntelui a apărut un bătrîn.Mic, crăcănat, aplecat, încălţat în opinci, cu o caciulă de oaie de sub care se iţeau suviţe de păr alb şi care se sprininea într-o botă făcută, parcă  pentru altcineva, mult mai mare decît el.

Am mărit pasul, să-l ajung, că poate avea nevoie de ajutor, dar cînd am ajuns la cîţiva metri de el s-a întors spre mine şi mi-a arătat cu bota nişte stînci.

Am urcat repede pînă  acolo.Sub una era o cavitate.Am nivelat baza ei cu un spaclu ( la toate drumurile aveam la mine un spaclu de zidar, cu care puteam face săpături), cît să încapă două persoane şi m-am adăpostit aşteptîndu-l pe bătrîn.

Norii s-au ridicat şi a început o ploaie zdravănă.După ce totul s-a terminat mi-am urmat calea, dar n-am mai dat de bătrîn şi ajuns la Caraiman le-am povestit cabanierului şi altor cîţiva care erau la cabană.Mi-au spus că au mai fost şi alţii ajutaţi şi îndrumaţi de bătrîn, dar nimeni nu ştie cine este, nimeni nu ştie unde stă sau dacă e om sau altceva.

L-am mai întîlnit prin Bucegi de trei ori după aceea, dar tot fără să fiu foarte aproape de el, şi de fiecare dată mi-a dat o soluţie pentru situaţia ivită respectivă.

Bătrînul

Poate cei care au circulat prin Bucegi au auzit de el, poate că l-au întîlnit.

Un bătrîn mic de statură, cu părul alb, ițit de sub o căciulă  din blană  de oaie, aplecat, mereu sprijinit intr-o botă, parcă prea mare pentru el, încălțat în opinci.

Eu l-am întîlnit de patru ori. O dată la Colți, o dată pe Valea Alba și de două ori pe Jepi.

L-ați întîlnit?

In ce împrejurări?

Bucegi.Amintiri și păreri

Se pare că cu ocazia mai multor mutări s-au pierdut unele din filmele mele vechi, de prin drumeții.De aceea intru de multe ori pe la Adrian, https://buceginatura2000.wordpress.com/

să mă uit la poze.Si mă bucur de fiecare dată cînd gasesc unghiuri cunoscute, de parcă aș fi fost eu acolo și aș fi făcut acele poze.

Chiar mă gindeam zilele astea, că dacă aș merge cu Adrian pe munte tare multe am avea de povestit.De cum a fost acolo, comparativ cu ce este acum,…da de aia știi, dar despre, acolo ai fost…și cîte altele.

Cred că ar trebui să-și ia și el concediu .

In general sint de acord cu toată lumea, dar ca să cred ceva trebuie să cercetez și să ,ă lămuresc singur.

Tin minte că un pădurar mi-a făcut capul mare cu un loc special unde prin vremuri demult apuse au avut loc, sute de ani, sacrificii umane.

Buuun.Așa că intr-o vară mi-am adus scule- lopată,hîtleț, tîrnăcop, daltă și ciocan- și m-am apucat de treabă.Adică, in mai trei locuri care au putut fi alese ca loc de sacrificiu am decapat iarba și pămîntul pînă la rocă, iar cu dalta și ciocanul am spart rocă.Apoi, cu ajutorul unor crengi mai lungi ( aproximativ 170 cm) intre care am pus la capete niște bolovani, în total să ajungă la aprox.70 kg,adica inăltime și greutate medie pentru un om, pe care le-am impins, aruncat, răsturnat de pe stîncă.Am decapat locurile unde au căzut pseudo-momîile mele și am scos bucăți de rocă.

Muncă grea, dar dupa ce am ajuns la Cluj le-am dus la laboratorul școlii, air cui ajutorul profesorilor, la laboratorul de medicină legală a orașului.

Din experiențele locurilor știute de sacrificii  umane- de ex.mayași- oricît timp ar trece, tot rămîn urme, dar pe eșantioanele aduse de mine din Bucegi nu s-au găsit nici urme de sînge, nici așchii de oase.Deci, în locul numit pe atunci Palma lui Dumnezeu, iar acum Altarul Zeilor, chestia cu sacrificiile este doar o poveste de amețit turiștii.

A, că te simți  cumva special, că ai senzația că intreaga lume este la picioarele tale, că la 180 de grade, tot imprejurul pare că ți se inchină sau că iți vine să zbori- nu-i exclus ca unii sinucigași să-și fi luat zborul de acolo-este cu totul altceva.

Da, într-adevăr  sînt în Bucegi , ca și prin alti munti de la noi din țară niște locuri mai speciale.Dar asta ține de magnetism, de energii , de schimburi  de energii,de distorsiuni energetice.Unele sînt cunoscute de toată lumea, altele de mai puțini și altele doar de unii.

Unele din aceste locuri, mai nou, sint puse pe seama Dacilor.

Păi, fraților dacologi., am înțeles că Dacii erau un popor greu de cucerit sau nici nu-și puneau problema asta din moment ce zonele locuite erau in locuri ușor accesibile, dar înainte  de intervenția romană și inainte de daci, unde ar fi stat un popor.Nu în locuri greu accesibile? Iar ascunzătorile, depozitele de hrană sau de averi , locurile lor sacre n-ar fi fost în zone doar de ei știute și inaccesibile?

Păi, cei mai inalți munți sint Făgărașii, apoi Retezatul, apoi Parîngul și abia pe locul patru se află Bucegii.De ce să fi ales un loc usor accesibil, pe unde , la fel ca și acum, să se flendurească oricine trecea prin zonă?

Așa că, dacologilor, dacă vreți să  găsiți ceva urme preistorice căutați printre meterezele Făgărașilor, prin Retezat sau Parîng , iar zonele cu energii și distorsiuni le puteți găsi prin toți munții nostri.Trebuie doar drumețit.

Am mai făcut și alte cercetări prin Bucegi, dar deocamdată ajunge.

Necunoscuta de la Diham

Era pe la sfirsitul anilor ’70.

Ma intorceam dintr-o lunga drumetie prin Bucegi si m-am oprit la Diham pentru, macar o noapte de odihna intr-un pat.Ca mi s-au scrijelit oasele de atita dormit pe pietre si lemne.

Stateam de vorba cu cabanierul, domnul Radulescu, caruia i-am fost predat pe inventar de fostul cabanier-n-o sa stiu niciodata cum il chema, Corsa,Corsat, Cosat- si care m-a preluat cu bucurie.

Era un grup mare de tineri insotiti de instructori sau profesori care faceau un zgomot infernatl.Rideau, tropaiau, cintau, ce mai se distrau de minune fericiti ca sint la munte.

Intentionam sa-mi las ranita la cabana si in ziua urmatoare sa merg pina la Piatra Arsa sa duc un plic de la un drumar intilnit pe unde am umblat.

La o masa, linga noi, era o tinara care venise cu grupul, dar care statea singura si auzind ca merg la Piatra Arsa m-a intrebat daca o iau si pe ea.

Normal ca n-a fost nici o problema, daca sint de acord si insotitorii lor.

Dimineata, un instructor mi-a luat datele din buletin, cabanierul a garantat pentru mine, iar fata trebuia sa astepte grupul la Piatra Arsa, de unde sa mearga impreuna cu ei mai departe.

Era tare tacuta, suparata parca pe lumea intreaga.

Tunsa scurt, baieteste, frumoasa, dar atit de suparata, i-am zis ca pot sa tac un secol linga ea, daca o deranjeaza sa vorbesc si-am pornit la drum.

Normal ca din tacere in tacere ii mai aratam o floare, o piatra, un copac sau pasarea ce parea ca zboara jur-imprejurul unui nor minuscul uitat pe seninul cerului.

Nu era nici o graba si mai stateam la o tigara, la odihna cind mi se parea ca a obosit sau ii mai luam rucsacul sa poata respira liber.

I-am zis ca e mai frumos imprejurul in prezenta ei.Nu m-a bagat in seama, doar si-a ridicat o sprinceana.

Am insistat zicindu-i ca , la fel cum o poiana cu flori e mai frumoasa in lumina calda a soarelui, la fel tot ce ne inconjoara  e ca o armonie muzicala datorita ei.Si alte asemenea, dar doar asa, din cind in cind, sa reusesc sa-i fur cite un zimbet.

Normal ca o vedeam ca pe o fata.Normal  ca ii vedeam formele, atit cit se ghiceau, dar fara conotatii sexuale.Doar apreciere, admiratie si  acea bucurie a baiatului in prezenta unei fete , care e si frumoasa.

Nu parea ca o intereseaza nimic de jur imprejur, macar ca e atit de frumos totul.

Parca s-a luminat un pic cind i-am aratat „dantura” Morarului.

Eh, nu-i bai.Am tacut impreuna bucurindu-ne doar  de fosnetul ierbii, de  sunetul pasilor, de acea liniste plina de sunete a padurii, a muntelui.

La Piatra Arsa am stat pina a ajuns grupul cu care era fata si dupa ce am predat plicul am stat de vorba cu un grup de cataratori care-si cautau un om de baza-toti voiau sa fie cap de coarda macar o data, dar n-aveau baza-pe Coltii Morarului.

Am fost de acord si am chemat-o si pe fata, dar n-a vrut sa vina desi insotitorul lor ar fi fost de acord, urmind sa o  duc inapoi la Diham.

M-a strins in brate, m-a pupat pe obraz si plecat repede cu ochii in lacrimi.

Dupa vreo trei zile , cind am ajuns la Diham, cabanierul mi-a dat un  servetel pe care era scris     ” Multumesc! A.” si mi-a spus ca fata s-a aruncat de pe stinci.

Poate, daca as fi insistat sa vina cu mine, acum ar scrie si citi bloguri, le-ar povesti nepotilor cum a cunoscut un pletos in Bucegi.

Poate…

In anul urmator am pierdut si eu pe cineva drag si mi-am ingropat durerea la Diham.De atunci n-am mai fost in Bucegi.

Locuri speciale

Si Adrian:https://buceginatura2000.wordpress.com/ si Bolovanul:http://www.unbolovan.com/ au vorbit despre Stincile Sfinta Ana.

In plimbarile mele prin Bucegi am ajuns si eu de citeva ori acolo.

Sincer sa fiu, pe vremea aia nu ma interesa religia si nici nu-mi amintesc sa fi vazut vreo icoana.Poate si din cauza faptului ca de cite ori am fost vegetatia acoperea aproape in totalitate baza stincilor.

Nici de inscriptii nu eram preocupat pentru ca am vazut tot felul de la cruci „sculptate” cu cutitul in scoarta de copaci pina la: Betty+ Nelu=Love

Un nene-Nenea Vasile- muntean si padurean din Apuseni, cu care am cutreierat citeva veri mi-a zis , printre multe altele ca pe munte sint multe locuri mai speciale.Si asta din cauza faptului ca muntele este leaganul vietii.El a dat omului si de mincare si l-a si aparat.Dupa ce omul a invatat sa respecte muntele a stiut sa mearga si la cimpie si in toate celelalte zone de pe planeta.

Prin locurile mai speciale poti sa treci cu veselie , prin altele poti sa simti ceva deosebit si chiar daca nu-ti explici in ce consta deosebitul te poti simti bine.Dar sint si multe locuri in care te simti in nesiguranta, parca te urmareste cineva, ceva, simti niste energii, zicem noi acum,care te nelinistesc.In aceste locuri ai doua alternative.Ori pleci repede de acolo si nu te mai intorci ori te opresti , stai mai mult timp , incercind sa te integrezi si aratind respect.Nu respectul asa cum ni se pare noua ca ar trebui aratat , ci asa cum il cere acel loc.

Prima data cind am ajuns la stincile Sf.Ana eram cu un catarator care n-avea altceva in cap decit catarare, escalada, corzi si scarite.

Normal ca si eu  ma distram la fel, dar acolo  pur si simplu n-am vrut.Vroiam doar sa stau in liniste si sa ascult rasuflarea muntelui .

Mi-am amintit de vorbele lui nenea Vasile si am hotarit sa stau citeva zile.

Sa fie clar ca nici preotii, nici calugarii, nici pustnicii nu aleg calea asta pentru mine, pentru tine sau pentru noi.O aleg pentru ei insisi.Iar pustnicii, in mod special pentru a -si face ordine in viata si mai ales, in suflet.

In functie de cit de bine reusesc, ramin urme in locul in care au stat, in care s-au nevoit, in care s-au rugat si si-au inaltat sufletul.

Aceste urme le simtim cind trecem sau cind stam acolo.

A arata respect locului inseamna sa incerci sa te identifici cu mediul, cu starea, sa fii curat sufleteste.

Dupa cele citeva zile , oriunde am mers m-am simtit ca acasa, imprejurul- de la frunza la fiara- fiindu-mi prieten.

Tirziu am aflat ca acolo a fost schit, ca a adapostit pustnici si calugari.